GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In cautarea „micului paradis al Romaniei Mari”
Este iarna si cum aceasta este vremea povestilor la gura sobei, iata o poveste care de multa vreme imi da tarcoale si se invarte prin minte si inima cautand loc sa iasa la iveala si sa se faca auzita. Este, in acelasi timp, o ramasita a vacantei noastre de asta vara, din Bulgaria. Povestea mea contine si putina istorie: sentimentala, dar si istorie adevarata, marea istorie.
Si ca orice poveste, incepe cu „a fost odata...”
A fost odata un orasel frumos care se numea Balchik, Balcic mai pe romaneste. Am auzit prima data de el, ca mai toti adolescentii, care, „pe vremea mea..." mai citeau si carti, in „Panza de paianjen” a Cellei Serghi. Dar, la 17 ani m-a inacantat povestea romantica si m-am gandit la Balcic doar ca la scena pe care se desfasurau idilele Dianei Slavu. Si totusi, exista in suflet samanta unor nedumeriri, cautari, intrebari legate de farmecul acelor locuri.
L-am vazut prima data in 2009, cand, aflati pt. prima data in Bulgaria, la Albena, am vizitat Complexul Reginei Maria. Si daca am fi vrut atunci, nu am fi avut timp si energie sa mai vedem si altceva. Pe langa frumusetea, locului, desavarsita arhitectura si armonia generala dintre loc si constructii ne incantase atunci si un sirop de menta baut la o mica terasa aflata chiar la parterul „Cuibului linistit”. Mancasem noi si cate o inghetata, dar a fost ceva banal, siropul de menta, in schimb, a fost de neuitat! Asa ca o vreme am tot facut planuri cum sa facem sa ajungem iar acolo, la terasa cu pricina.
Dar iata ca o carte pe care sotul meu mi-a facut-o cadou, a schimbat cu totul perspectiva asupra Balcicului. Este vorba de „Micul Paradis al Romaniei Mari” de Lucian Boia, aparuta in 2014. Din acel moment, stiind ca vom merge in vacanta la Albena am inceput sa pregatesc temeinic viitoarea excursie la Balcic. Am pornit de la informatiile din carte si am continuat cu cele de pe net. Datorita lui Krisko am descoperit Wikimapia si am progresat in acumularea de cunostinte despre ceea ce ma interesa, adica Balcicul romanesc. Un mare minus al cartii, din punctul meu de vedere, este faptul ca nu contine o harta cu acele cladiri publice si private din timpul administratiei romanesti, ori pe mine tocmai asta ma interesa.
Nu vreau sa plictisesc si nici nu vreau sa uimesc prin desteptaciune, dar am vazut ca exista si alte impresii care contin informatii istorice, de aceea imi permit sa adaug si eu cateva. Balcicul a apartinut Romaniei din 1913 pana in 1940. L-a primit si i-a fost atribuit pentru „mentinerea ehilibrului balcanic in contextul in care, dupa cel de-al doilea razboi balcanic, s-a considerat ca Bulgaria isi extinsese cel mai mult frontierele”. Incetul cu incetul Balcicul se romanizeaza. In 1914, potrivit ziarului Ecoul care apare la Bazargic (astazi Dobrich) - pe atunci capitala de judet, existau urmatoarele firme: Banca Romaneasca Sucursala Balcic, restaurant Modern - proprietar Petre D. Economu, A. Damadian - operatiuni cu cereale si altele. Primii descopera farmecul Balcicului artistii, pictorii in special. Regina Maria, pe atunci doar principesa, viziteaza Balcicul la 3 august 1915 si il descrie astfel: „un targusor pitoresc despre care ai spune ca se rostogoleste in valuri”. Dar n-a impresionat-o in mod deosebit. Abia la 9 oct. 1924 revine si ramane pe veci atasata de acel loc, atat de profund, incat inima plina de Balcicul ei drag ii ramane acolo. Dupa aceasta a doua vizita incepe sa gandeasca „Cuibul linistit”, pe care initial crezuse ca il va descoperi undeva, pe tarmul Italiei.
Administratia romaneasca s-a ocupat atat de modernizarea orasului, cat si de viata sa culturala. Exista un gimnaziu de stat fondat in 1923. In 1915 se inaugureaza calea ferata Bazargic - Constanta. In 1926, la initiativa lui Octavian Mosescu, ia fiinta Universitatea „Coasta de Argint”. La 17 aug 1931 se aproba concesionarea iluminatului electric, iar la 3 sept. refacerea si completarea planului de sistematizare a orasului asa incat „sa nu se strice atmosfera orientala si rustica a Balcicului”. Ce oameni! Ce vremuri! In aprilie 1935 strazile sunt reparate, pavate, se fac trotuare, se inaugureaza un spital, iar cladirea Primariei e renovata si extinsa. Denumirea de „Coasta de argint” ii apartine lui Gheorghe Murgoci.
Tot mai multi romani cu dare de mana incep sa cumpere pamant si sa inalte case la Balcic. Un numar de 24 de constructii (vile, dar si un debit de tutun si o fructarie) au fost realizate dupa planurile arhitectei Henrietta Delavrancea-Gibory, una din fiicele scriitorului Barbu Stefanescu Delavrancea. Ea este cea despre care se spune ca a inventat noul Balcic, avand grija sa nu-l deranjeze pe cel vechi, ci sa-l continue, reusind sa creeze un stil.
Si aici am ajuns in prezent. Iata-ma in cautarea Romaniei de atunci prin cladirile ramase inca in picioare. Pe langa caietul meu cu notite de acasa, am cumparat din bazar, de la Albena o harta a Balcicului. Trebuie sa spun ca am fost de doua ori in timpul sejurului, profitand nu doar de vremea innorata, dar si de disponibilitatea baietilor mei - sotul si fiul. Prima data am mers cu microbuzul si ne-am intors la fel. A doua oara am mers pe jos de la Albena si ne-am intors cu microbuzul.
Dupa ce am coborat in statie, la Complex, am mers drept inainte pe strada Magnolia, si la prima intersectie am facut dreapta, in jos, spre mare. Pe drum am vazut undeva, in dreapta drumului niste scari de piatra acoperite partial de vegetatie. Nu stiu unde duceau, nici ce erau, dar pareau din perioada romaneasca a orasului, dupa stil. Pana sa ajungem pe faleza am trecut pe langa un complex rezidential si, mai departe, pe langa o constructie abandonata care arata ca un schelet urias si era plina de gunoaie.
Si iata-ne pe faleza. Primul obiectiv a fost vila Stork, aflata pe malul marii, aproape acoperita de vegetatie. Nu am competenta sa comentez stilul, dar e superba, chiar si asa ruinata. Pana si gardul vechi e original. Vila a apartinut Ceciliei Cutescu Stork si sotului ei, sculptorul Frederik Stork. Iata si o scurta prezentare a acestei cladiri: „o monumentala loggia deschisa spre mare prin opt arcade”. Din gradina amenajata cu terase nu se mai vede nimic pt ca erau buruieni peste tot. Impresioneaza hornul urias care inca rezista.
Vecina cu aceasta este fosta vila Sanda care a apartinut profesorului Paul Smarandescu (1881-1945) fost rector al Facultatii de Arhitectura din Bucuresti. A avut o soarta mai buna pentru ca este renovata frumos si locuita. Referitor la aceasta cladire, am gasit informatia conform careia aici a functionat o fabrica de macaroane, dar si un restaurant cu terasa.
Urmeaza, tot pe faleza, hotelul restaurant „Doi Cocosi” adica fosta vila „Ghiul Hane” sau vila Constantiniu. Aici se vede inca amprenta arhitectei Henrietta Delavrancea-Gibory, desi a suferit modificari. In apropiere este restaurantul „Casa Alba”, fosta vila Pillat, care a apartinut scriitorului Ion Pillat si a fost construita, in 1935, dupa planurile mentionatei arhitecte. Am urcat pe langa vila Pillat pana la strada principala, Magnolia, am facut dreapta si am trecut pe langa un maslin, apoi am traversat acolo unde am vazut un fel de terase de piatra. De acum incepusem sa intuim stilul romanesc si nu ne-am inselat, asta era. In fata noastra erau doi turisti masivi despre care am crezut ca sunt romani, pt ca evident, cautau aceleasi cladiri ca si noi. Totusi, vorbeau ruseste. Baiatul meu a avansat ideea ca poate erau specialisti, poate arhitecti? Deci, dupa ce am urcat scarile am ajuns in strada Peyo Yavorov. Imediat in dreapta scarilor este o alta vila superba, la care se poate vedea si gradina amenajata. Am identificat-o ca fiind Vila Cancicov, realizata tot de H. D-G, in 1936, pt. Mircea Cancicov, ministrul liberal de finante. Mergand spre dreapta, langa aceasta vila este vila Bratianu, realizata in 1935 de H. D-G pentru Eliza Bratianu, vaduva lui Ionel Bratianu. In capatul strazii spre intersectia cu Cerno More (Marea Neagra), pe colt, este fosta vila „Balcica”, a lui Octavian Mosescu, ultimul primar roman al Balcicului, realizata de H. D-G in 1936. Acum aici este „Panorama Coffee & Pastry Shop”. Nu a fost timp sa intram. Peste drum de vila Mosescu este vila Duiliu Marcu, din anii '30.
De aici ne-am intors pe aceeasi strada, spre capatul opus unde am gasit vila „Ghiul Serai”, realizata tot de H. D.-G pt. C. Dimitriu. M-a vrajit, efectiv, ca si intreaga bucatica de strada. De la vila Mosescu pana la Ghiul Serai pare ca timpul s-a oprit in loc, pana si pavajul e original. Din acest capat de strada e o perspectiva frumoasa asupra portului turistic. Era atata frumusete, liniste si farmec, incat nu-mi venea sa mai plec de acolo. Si totusi, trebuia, baietii mei isi cam pierdusera rabdarea! Am mers in sus, pe langa Ghiul Serai si pe urma la stanga pana am ajuns iar in Cerno More si de aici am ajuns la fosta Primarie din perioada interbelica, astazi, Muzeul de Istorie din Balcic. Am trecut si pe langa o fantana de piatra cu inscriptii turcesti. Drumul urca tot mai abrupt. Mai aveam cateva obiective de vazut, dar imi era tot mai greu pt ca se inseninase, iar caldura si urcusul au facut o combinatie rea din care a rezultat o durere sacaietoare, de cap, dar nu m-am lasat. Am revenit in Cerno More si am ajuns la intersectia acesteia cu str. Ivan Vazov. Chiar aici am identificat Fructaria si o alta fantana de piatra, de data aceasta si cu apa, care ne-a adus multa bucurie prin racoare si prospetime. Dupa o clipa de odihna, am mers mai de parte, in sus, spre biserica Sf. Gheorghe. Pana sa ajungem acolo, am vazut si alte cladiri vechi, apartinand arhitecturii bulgare, care mie mi-au placut foarte mult. Din pacate, unele erau in stare avansata de degradare si ma indoiesc ca vor fi renovate in stilul lor original, asa ca cine stie daca vor mai putea fi vazute multa vreme. Am intrat si in biserica. Cu tot respectul, pe mine nu m-a impresionat in mod deosebit. In schimb, in imediata apropiere a bisericii este o cladire veche, bulgareasca, ce merita atentie. Am urcat mai departe pana am ajuns la Autogara, sperand ca de acolo vom putea lua microbuzul spre Albena. Autogara ne-a oferit o imagine dezamagitoare; saracie, murdarie, cam ca pe la noi in autogarile mici, in primii ani de dupa revolutie. Oamenii in schimb au fost draguti si au incercat sa ne ajute. Ne-am intors pana la Fructarie, am trecut pe partea cealalta, unde este si Politia si acolo am gasit un chiosc de Info turism unde o fata ne-a spus intr-o engleza buna ca statia e chiar sub nasul nostru - ma rog, nu s-a exprimat asa. Statia era pe marginea strazii Cerno More, langa niste trepte, in dreptul acelui chiosc.
A doua oara cand am revenit, am mai facut doua descoperiri, si anume, mergand pe langa biserica Sf. Gheorghe am ajuns in str. Dionisopolis si aici am gasit vila „Virginuca”, fosta proprietate a generalului Ion Gavrilescu. Apoi, trecand de politie, ne-a atras atentia o cladire frumoasa, care cred ca este vila „Cetatea”- Buho, ridicata de Roman Capatana, un mare industrias roman.
Coborand pe langa vila Virginuca am ajuns intr-un loc de unde se vedea un cartier de case, undeva departe, trecand peste o vale. Mi-am inchipuit ca este fostul cartier tataresc.
Cu toata organizarea mea prealabila, nu m-am descurcat stralucit. Daca sunt greseli in pozitionare, imi cer scuze. De asemenea, nu am pretentia ca am identificat intocmai acele cladiri romanesti. Cei care au informatii mai exacte pot aduce corecturi.
Pentru mine a insemnat foarte mult sa pot face aceste excursii. Am avut senzatia ca sunt un fel de arheolog, care descopera case, identitati de case. Am admirat, am pipait detalii de arhitectura, mi-am bucurat ochii si sufletul cu constructii facute trainic, dar frumos si in armonie cu un peisaj incantator. Pe langa aceste impresii, am luat cu mine si ceva ce nu era in plan: dorul de Balcic, de acest Balcic, nu de cel de pe faleza, foarte turistic. Cu siguranta este un loc al linistei, pt ca totul aici e linistit: strazi, oameni, marea. Mi-am promis sa revin cand se va putea, doar cu sotul meu, neaparat primavara. Sper sa nu treaca prea multa vreme pt ca atunci sunt sanse sa vedem mult prea multe hoteluri imense, ca cele nou construite pe faleza, atat de mari, pt un orasel ca o bijuterie fina! Din fericire, zonele de deal nu sunt prea atractive, dar totul e posibil intr-o lumea a profitului si mai putin a armoniei.
N-am mai gasit pe nicaieri sirop de menta! Terasa aceea nu mai exista. Este o alta, dar mult prea moderna, n-aveau sirop, ba inca s-au mai si uitat la mine ca la o ciudata!
Povestea e gata, dar este una deschisa. Au mai ramas multe de spus despre Balcicul care a fost odata romanesc. Poate va fi continuata de alti AFA-isti interesati de subiect. Poate reusim noi sa facem o harta? Ma intreb, cum ar fi aratat azi Balcicul daca s-ar fi pastrat aceeasi regula din perioada administratiei romanesti, aceea de a nu strica atmosfera orientala si rustica ?
Deocamdata, eu am incalecat pe-o sea si mi-am spus povestea-asa!
Trimis de kikiritzi in 11.01.15 21:10:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kikiritzi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
E una dintre abordările cel mai interesante ale unei astfel de vizite; trebuie să recunosc - la prima mea călătorie acolo, cam tot asta aș fi vrut să fac. Din păcate, cu copilu' mic după noi, n-am prea reușit. Iar la vizitele următoare, am fost tare pe fugă - m-am mulțumit cu Castelul.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Prima oară am fost la Balcic în septembrie 2007. Atunci am vizitat, într-o zi însorită de toamnă, Castelul Reginei Maria şi minunatele sale grădini. Cum trecuse bine de mijlocul lui septembrie vremea s-a schimbat brusc astfel încât în locul plajei şi a băii în mare a trebuit să ne mulţumim cu plimbări prin orăşelul pitoresc cocoţat pe dealurile de calcar. Nu mi-a părut rău deloc... Am rătăcit pe străduţele întortochiate admirând casele şi încercând să descifrăm poveştile pe care le ascund şi am descoperit întâmplător cafeneaua din vila ultimului primar român al Balcicului, Octavian Mosescu. Am băut o cafea pe terasă deşi era frig afară admirând de la înălţime spectacolul fascinant al mării... Poate pentru că am întâlnit pentru prima oară Balcicul toamna mi se pare că în acest anotimp oraşul are un farmec aparte ce îndeamnă spre visare.
Atunci, în toamna lui 2007, am întânit-o într-un magazin pe doamna Ghinca Iliescu, propietara vechiului hotel Speranţa de pe Cerno More, una dintre ultimele românce din Balcic despre care citisem cu doi ani în urmă în Formula As. Am recunoscut-o pe distinsa doamnă, trecută de 80 ani, după poza din revistă şi a fost nespus de bucuroasă că a putut să vorbească cu noi, într-o română perfectă, despre Balcicul de odinioară. N-am să uit niciodată întâlnirea cu Doamna Ghinca, deloc întâmplătoare cred eu!
Da, Balcicul, oraşul iubit de Regina Maria, oraşul ce a inspirat toţi marii pictori români interbelici atrage ca un magnet şi astăzi românii...
Da, ai spus o poveste frumoasă, încărcată cu parfum de epocă, despre un Balcic descoperit și de mine în paginile ”Pânzei de păianjen”. Mi-a rămas în memorie ca un loc încărcat de romantism și boemă. Citindu-ți review-ul, l-am revăzut cu ochii minții. Frumoasă plimbare pe străzile ale căror clădiri poartă amprenta românească.
Si eu mi-am imaginat Balcicul din descrierile autoarei romanului "Panza de paianjen" citit in adolescenta si parea fascinant. Acum dupa atatia ani, am avut in aceasta primavara sansa sa ajung si eu macar la Domeniul Reginei Maria. Un loc unic, prin amestecul de simplitate si bun gust. Am avut senzatia ca acolo este ceva din Romania, ce nimeni nu poate sa conteste si in sinea mea m-am bucurat, dar m-am si intristat. Pacat ca totusi comercialul a invadat spatiul imediat din apropiere si tulbura farmecul acestui loc. Ma bucur sa constat din relatarea ta ca mai sunt atatea simboluri romanesti in micuta asezare. Sper sa mai revin si sa merg si eu pe firul povestilor trecutului. Felicitari!
@Floria - Nu stiam de acest articol, dar bine ca exista internetul! L-am citit chiar acum cateva clipe. Ma bucur ca nu s-au adeverit inca toate temerile doamnei Ghinca. Departe de mare mai traieste cate o frantura din Balcicul de odinioara. Jos, se construieste mult si urat. Cladirile acelea uriase de pe tarm poate ca au eleganta si frumusetea lor, dar nu se potrivesc cu Balcicul. Parca la noi e altfel? Cine se mai gandeste la stil, la peisaj, la traditie cand construieste sau renoveaza? Foarte putini si din aceia multi sunt straini.
@teona - Multumesc! Am incercat sa dau de urma catorva repere romantice din romanul Cellei Serghi: cafeneaua lui Mamut, cafeneaua lui Ismail, vila Dinu, Vila Stolnicescu. Nu a fost posibil sa le dau de urma. Cafenelele mentionate au existat pt ca le-am gasit in picturi, dar unde anume, nu se mai stie. Poate doamna Ghinca Iliescu ar mai fi putut spune cate ceva.
@Rodel - Cum am raspuns si Teonei, imi pare rau ca nu am reusit sa descopar macar locurile (ca poate cladirile nu mai exista) care apar in ,,Panza de paianjen'', desi m-am straduit mult, a facut parte din documentarea mea. Dar am vrut sa aduc in atentie alte frumuseti din aceeasi perioada. Si ma bucur, in primul rand, pt acele case si strazi ca au fost apreciate si ca poate, vor fi tot mai multi cei care vor dori sa le vada.
Captivanta relatare, frumoiase poze si convingatoare. Si eu merg cu aceleasi ganduri si sentimente in locurile astea, pe care le/am indragit treptat, desi le gasesc populate cu o lume straina. Sunt un mare iubitor al Dobrogei, unde ma simt mereu in vacanta, fie in partea romaneasca, fie la sud de Mangalia, pe langa Balcic, Kaliakra sau la in apropiere. Sincer sa fiu, cu aceeasi senzatie greu de invins ma atrag si meniurile minunate din zona, fie ele cu peste, scoici sau raci de mare.
Subscriu acestor opinii atat de frumos expuse si adevarate.
@calatorul50 - Multumesc pentru apreciere! Da, Balcicul e ceva special, daca facem abstractie de oamenii care-l populeaza acum, pe care si eu i-am simtit straini. ba chiar usor ostili. Dorul meu nu a fost doar dupa Balcicul reginei Maria, ci si dupa niste vremuri demult apuse, vremuri in care valoarea (si nu ma refer la bani), eleganta, armonia, respectul, randuiala ne caracteriza, pe noi romanii. Trecute vremi...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Plimbare pe faleză și prin Balcic — scris în 03.09.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Nu dați banii pe prostii, luați dulciuri la copii! ????– Sweet Plus+ Factory Outlet — scris în 07.08.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 2023- Paşte la Balcic — scris în 22.04.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 La pomul laudat... — scris în 08.08.19 de lucian1978 din CRAIOVA - nu recomandă
- Jul.2019 Faleza și plajele din Balcic — scris în 29.07.19 de malganis din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Sfârșit de vară la Balcik și Albena — scris în 13.09.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Balcic – restaurante si plaja in septembrie — scris în 14.09.17 de relu mihai din BUCUREşTI - RECOMANDĂ