Sur le Pont d'Avignon

TIPĂREȘTE

(completare la "Și seniori, și Côté d'Azur... ")

Aterizaţi pe Charles de Gaule, am luat RER plus metrou până la Valentin. Aveam cheia în buzunar, mai fusesem de câteva ori şi eram foarte sigur pe mine. Fetele mă urmau cu încredere trăgând de trollerele lor. Blocul era foarte aproape de metrou şi am ajuns repede. Stiam codul de intrare în primul hol, cel cu cutiile poştale şi pe cel de la holul mare cu lifturi. Liftul era jos, am apasat pe 2, uşa aprtamentului chiar langa lift şi fericit c-am ajuns în sfârşit, am bagat cheia şi-am rasucit. Nu s-a rasucit! Nici în celălalt sens, nici când am tras de mâner, nici când am împins. Am reluat procedura, tot mai precipitat, cu acelaş rezultat. In spatele meu, fetele erau livide. Oricând ar fi putut ieşi cineva de pe palier să ne prindă în plină încercare de efracţie. Cu apele curgând pe mine, l-am sunat pe Val în Bretania, i-am povestit, a râs şi mi-a propus să încerc la etajul 4.

Am avut timp doar cât să ne liniştim puţin la o cafea, să lăsăm cadourile şi parte din bagaj şi-am luat-o spre Gara Lyon ca să prindem TGV-ul Paris-Marseille până la Avignon. Incercasem pe net înainte de plecare să găsesc o agenţie rent-a-car în zona gării şi chiar am găsit dar închidea la ora 10 seara, înainte de sosirea trenului.

Am ajuns la 11.30; Motz şi Daniela, fumătoare înrăite stătute pe cele câteva ore de tren, au insistat să tragă o ţigare în faţa gării şi le-am înţeles. In timp ce ele fumau, eu priveam neputincios cum se umpleau şi pleacau taxiurile. Fetele şi-au terminat ţigările chiar când s-au terminat şi taxiurile. ”Si-am rămas în turnul verde, turnul celor trei blazoane, al iubiri, al speranţei ş-al credinţei viitoare", mai prozaic spus, am rămas singuri, în întuneric, în pustiu şi în vânt (deşi 31 aug, bătea Mistralul, destul de rece). Mie îmi venea să plâng şi s-o strig pe mama. Fetele, mai bărbate, au vorbit cu însoţitorul unui minivan venit la o altă comandă, care a luat legătura cu o staţie de taxiuri; în 5 min. urma să vină un taxi să ne salveze din situaţie. Au trecut 15 min - îngheţasem de tot şi ne pierduserăm orice speranţă, când, în sfârşit, a venit taxiul şi lucrurile au început să reintre pe făgaşul cel bun.

Taxiul n-a încăput pe străduţă şi ne-a lăsat în capătul ei. Noroc că străduţa nu era doar îngustă ci şi scurtă aşa c-am zărit-o imediat pe Helene Dominiquez în uşa blocului, făcându-ne semne de bun venit cu cheile'n mână. Ne ştiam deja din schimbul de mailuri pentru închirierea unei "chambre d'hôte". Ne-am salutat, ne-a dat cheile, ne-a spus nr. etajului şi al apartamentului, ne-a rugat ca la plecare să lăsăm banii şi cheile pe bufet şi a plecat la ea acasă. Nu ne-am mai văzut de atunci. Am urcat cu greu bagajele pe scara îngustă, dar sus ne-am liniştit - apartamentul era OK.

Nu dau amănunte despre adresă, costuri, pentru că degeaba l-aş recomanda întrucât nu mai apare pe saiturile cu chambre d'hôte. In schimb, căutând şi negasindu-l cu ocazia acestui review, am dat la adresa aceasta de o ofertă care m-a încântat: casă veche foarte frumoasă, locaţia frumoasă în Châteauneuf-du-Pape, la 20 km/25 min cu maşina de Avignon, 54euro/camera/noapte. Dac-ar fi să mai fie Avignon vreodata, probabil c-aş încerca această adresă.

După ce ne-am instalat, am coborât nerăbdători pentru un prim contact cu oraşul. Apartamentul era practic chiar în centrul istoric, luminat discret şi artistic cu felinare retro în lumină gălbuie. Ne-am oprit pentru o bere la o terasă sub pomi; nu mai bătea niciun mistral, era cald, linişte, lume puţină şi ora doua noaptea. Plecaţi din Bucureşti de dimineaţă, cu atâtea metrouri, trenuri şi avioane, ne simţeam cam obosiţi, aşa că am lăsat restul Avignon-ului pe a doua zi.

Avignon a devenit un fel de Vatican la începutul sec. 14 când, în urma neînţelegerilor dintre regele Franţei şi Papa de la Roma, dupa moartea succesorului acestuia, conclavul papal a ales în sfârşit un papă francez. Acesta a refuzat să se mute la Roma şi şi-a adus scaunul papal împreună cu toată papalitatea în Avignon. Succesorul sau a cumpărat oraşul de la Giovanna regină în Neapole şi contesă de Provence. Avignon a revenit Franţei la sfârşitul sec. 18 în timpul Revoluţiei Franceze. Asa cum se vede acum, palatul este alcătuit din doua palate: cel vechi construit în timpul papei Benedict XII si cel nou clădit de papa Clement VI, rezultând cea mai grandioasă construcţie în stil gotic din Evul Mediu. Cam asta a notat Daniela în carneţel, dupa plăcuţele explicative împrăştiate prin Palatul Papal.

Palatul, catedrala romano-catolică Notre-Dame des Doms d'Avignon alipită palatului şi mai veche decât acesta, celebrul pod peste Rhône, precum şi construcţiile şi monumentele medievale din zonă îi conferă Avignon-ului calificativul de "unul dintre puţinele oraşele franceze care şi-au păstrat meterezele", devenind astfel Patrimoniu UNESCO în '95. De atunci şi interesul major pentru Avignon în turismul cultural.

Sincer să fiu, eu venisem mai mult pentru dans şi am fost puţin dezamăgit pentru că nu se dansa ni sur ni sous le pont d'Avignon; dar atmosfera medievală a tabloului din binecunoscutul cântec se păstrase din plin, accentuată fiind de ruptura şi lipsa ultimului sfert (sau jumătate?) de pod năruit şi dus pe apa… Rhonului. Oricum am fost mulţumit să mă lămuresc în sfârşit că se dansa sub pod, acesta fiind prea îngust ca să încapă dansatorii pe el. Ce se vede din Avignon peste Rhon nu este celălalt mal, ci o insulă folosită de locuitorii celor două maluri ca loc de relaxare şi unde dansurile populare erau distracţia preferată.

După atâta istorie şi cultură, ne-am relaxat şi noi la o terasă cu vedere spre apă, palate şi papalitate, unde ne-am delectat cu brânzeturi fine cu struguri negri dulci şi vin roşu foarte sec. Seara ne-am mai plimbat puţin prin oraşul vechi şi am eşuat pe o altă terasă. Dimineaţa era soare şi fresh şi ne-am plimbat pe malul apei admirând podul din diferite perspective şi, până să urmeze terasa şi să devină un viciu, am închiriat o maşină şi-am plecat spre Arles.

---

VIZUALIZĂRI: 2789 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI