ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.05.14
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 8 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Și seniori, și Côté d'Azur, chiar și Provence pe cont propriu

TIPĂREȘTE

Total inexplicabil, nu ne mai vazusem cu Motz de la nunta noastra. Fusesem prieteni buni inca din scoala, intr-un cerc de prieteni, vecini si colegi, si mai tarziu in anii de facultate cand s-a lipit si Valentin in cerc. S-a maritat Motz si s-a mutat din cartier, mai apoi s-a insurat Valentin (sau invers?), apoi a ramas Valentin la Paris, apoi m-am insurat eu si… nu ne-am mai vazut! N-am cautat-o, nu ne-a cautat si pe masura ce vietile noastre se petreceau depatre uni de altii, parea tot mai putin probabil c-o sa ne mai revedem.

Surprinzator, in urma cu doi ani, Valentin parizianul, coplesit de dorul de tara si de nostalgia tineretii, o cauta pe Motz, ne cauta si pe noi si ne invita la casa lor din Bretania.

Pai daca tot e sa mergem in Bretania, hai sa dam inainte o raita prin Côté d'Azur, ca toata lumea buna! Si daca e sa fie Côté d'Azur, fie si Provence ca-s una langa alta, sa vedem daca in Avignon on y danse sur or sous le pont, ca n-am stiut niciodata.

Dupa ce s-au consumat emotiile revederii, amintirile din copilarie, regretele si scuzele de ambele parti, Motz a fost intrutotul de acord cu programul pe care (n)i l-am propus: zburam la Paris, lasam cadourile si o parte din bagaje la Valentin, luam trenul spre Avignon unde stam doua zile, inchiriem masina, doua zile in Arles, o zi in Aix en Provence, la Nisa doua sau 3 zile cat sa mai vedem in dreapta si in stanga Cannes, Monte Carlo si Monaco, dat masina, luat trenul spre Paris, etc cu Francoise spre Bretania si ce-a mai urmat... Am programat plecarea pentru sfarsitul lui august.

Am inceput pregatirile cu mult inainte, in sensul ca am platit din timp avioanele si trenurile, am rezervat prin booking.com cazarile in Avignon, Arles si Aix in varianta "chambre d'hote" dupa cum ne sugerase Francoise c-ar fi mai agreabil, si hotelul la Nisa, si am platit prin rentalcar.com (cu asigurari si francisa) masina din Avignon.

Desi urma sa calatorim inca in hight season, early booking 6 luni ne-a scos la preturi rezonabile.

Totul s-a petrecut asa cum am prevazut, cu cateva exceptii:

La preluarea masinii in Avignon a trebuit sa platim garantia – bani blocati pe card pana la predarea masini.

In Arles, loftul bookuit ar fi trebuit sa-l impartim cu proprietrul (din oferta si din mailingul ulterior-anterior nu reiesea) si renuntand la fata locului, cu geamantanele in mana si oboseala drumului in ceafa (…sunat si explicat la booking.com care a promis ca blocheaza contul proprietarului) a trebuit sa apelam la o agentie loco, care ne-a rezervat camera si ne-a indrumat spre un hotel ok, dar evident la alt pret.

In Aix am avut un incident cu masina intr-o parcare (oglinda retrovizoare si un capac de roata), dar asta nu ne-a stricat cheful (de fapt, da); stiindu-ma beton cu asigurarile si francisa, am predat linistit si fara probleme masina la Nisa.

Cand ne-am intors acasa dupa toata aventura – Provence, Côté d'Azur + Bretania si Parisul de legatura – am gasit blocati pe card banii pentru loftul din Arles, banii pentru rezervarea hotelului din Arles, garantia ptr. masina si costul reparatiei masinii (mult mai mare decat am apreciat noi!). Am rezolvat-o fara nici-o pierdere cam dupa doua luni, doua luni de telefoane, banci, mailuri, copii dupa contracte, facturi, chitante, nervi, foarte multi nervi! Am pus toate necazurile pe seama agentiilor partenere franceze, nu pe booking.com si nici pe rentalcar.com cu care as mai colabora oricand.

N-am avut fost la Marsilia din lipsa de timp, dar in schimb am fost la Saint Tropez; mi-am dorit asta de cand cu "Jandarmul... " In drum spre Nice, am virat stanga din autostrada, am mers ultimii kilometrii bara la bara (5 km = 1 ora), am ajuns enervati deja, am facut o baie pe plaja din Saint Tropez si am plecat dezamagiti – inca o data am constatat ca nu trebuie sa te intalnesti cu visul.

In schimb, Negresco ne-a placut - am trecut dezinvolti pe langa echipa de majordomi in livrea, imbracati in short si slapi, milionari ecentrici cu costumele de baie ude intr-o punga de plastic, ne-am uitat cu multa atentie prin holurile imense dupa ceva prieteni sau cunostiinte, n-am gasit dar totusi ne-am interesat la receptie de camere disponibile – nu mai aveau cu vedere spre mare decat un singur apartament, asa ca a ramas ca ne mai gandim.

Una peste alta, Provence a meritat banii, dar Coasta mai putin. Noroc c-am incheiat cu Bretania si bilantul a redevenit pozitiv.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan-Ioan in 24.06.14 22:37:47
Validat / Publicat: 24.06.14 23:24:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan-Ioan); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Provence, podul din Avignon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

mprofeanu
[25.06.14 09:45:21]
»

Foarte bun reviewul tau. Am fost si noi in Provence si Coasta de Azur in februarie anul acesta dar a fost mai leger in trafic. Ne-am cazat la Nice si langa Marsilia.

Poti sa-mi spui ce inseamna rezervare la cazare in varianta "chambre d'hote"?

Dan-IoanAUTOR REVIEW
[25.06.14 12:52:54]
»

@mprofeanu: Chambre d'Hôtes/bed and breakfast = pensiune, varianta mai ieftina si mai "in familie" de cazare, pe care am folosit-o in Provence si in final si la Nice si pe care o recomand in special pentru culoarea locala.

Pot fi si surprize neplacute, cum am avut in Arles; in ciuda faptului c-am vazut pozele si-am corespondat inainte, acolo am aflat ca proprietarul urma sa doarma in acelas spatiu cu noi - oferta pe net era "loft mezanin" adica un spatiu generos pe doua niveluri, cu scara interioara, canapele si dependinte jos si paturi sus; ar fi fost ideal pentru noi 3!

webmasterX
[25.06.14 13:19:18]
»

@Dan-Ioan:

am rezervat prin booking.com cazarile in Avignon, Arles si Aix in varianta "chambre d'hote"

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articole (review-uri) noi.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestor destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]

Costi
[25.06.14 14:24:02]
»

@Dan-Ioan:

Mai exact, chambre d'hôtes înseamnă cameră de oaspeți și regimul său este așa cum se spune aici:

En chambres d'hôtes, vous serez reçus en amis chez des particuliers qui ont aménagé leur maison afin de vous y accueillir, et qui vous serviront le petit-déjeuner.

adică, în românește, s-ar traduce așa:

În camere de oaspeți, veți fi primiți ca prieteni la particulari care și-au amenajat casa pentru a vă primi în ea și care vă vor servi micul dejun.

Ca atare, faptul că

ar fi trebuit sa-l impartim cu proprietrul

(spațiul de locuit) era de la sine înțeles, de aceea nu reieșea acest lucru din ofertă și din schimbul de mesaje. Greșeala aparține în primul rând lui Françoise, care ar fi trebuit să vă explice mai bine acest lucru.

Apropo de asta, la francezi (dar și la alții) există tot felul de astfel de oferte de diverse servicii, care ocolesc căile oficiale (dar sunt la fel de legale ca acestea). De exemplu, există un sait unde poți închiria o mașină de la un particular care nu o folosește în perioada în care ai nevoie, sau unde poți găsi un ”ia-mă nene”, pe un anumit traseu, la o anumită dată.

Cât privește asigurarea mașinii, înțeleg că ea era cu franșiză. Atenție, termenul corect este acesta, nu franciză, care înseamnă altceva, deși vine de la același cuvânt, franchise, din limba franceză.

Deși e mai scumpă, e de preferat totuși încheierea unei asigurări fără franșiză, sau cum i se mai spune, zero excess, tocmai pentru astfel de situații, precum cea în care te-ai aflat.

Franșiza este partea din cheltuielile de reparație care cade în sarcina asiguratului, nu a asiguratorului.

Pe de altă parte, oglizile, geamurile, roțile, nu intră în asigurarea normală și, pentru protejarea lor, trebuie încheiată o asigurare suplimentară.

Cât privește suma blocată pe card (atenție, blocată, nu extrasă din cont), așa se întâmplă mereu, deblocarea nu se face prea repede. La închirierea unei mașini în Lisabona, mi-au deblocat suma după mai mult de o lună, dar eu nu am făcut nimic, nu am dat nici măcar un telefon, sau un mail.

Pentru asta nu sunt de vină nici măcar agențiile partenere franceze, totul se datorează comunicației mai lente între diferitele bănci și între bănci și utilizatori.

Cât privește sejurul, aștept să citesc amănunte.

Dan-IoanAUTOR REVIEW
[25.06.14 17:34:13]
»

@Costi: Incep cu sentimentele mele de invidie sincera pentru riguarea scrisului si indemanarea cu care folosesti diacriticele; presupun ca scrii textele in Word, dar chiar si asa, mie mi-e f. greu cu virgulitzele si caciulitzele.

Sigur ca stiam ce inseamna 'chambre d'hôtes' - in Avignon s-a dovedit a fi un apartament mic in care am stat numai noi, in Aix o jumatate de casa cu intrare separata de a proprietarilor, in Nisa o jumatate de apartament, in cealalta jumatate locuind proprietarii cu care nu ne-am vazut decat la venire si cand am dat banii, la plecare. Ghinionul l-am avut in Arles ptr. ca loftul rezervat era o singura incinta, un singur aer de respirat pe care poti sa-l imparti cu familia si chiar cu prietenii, dar nu cu un strain.

Cat priveste garantia la masina, in Kos tocmai n-a fost nevoie, nici in Zakynthos, iar cand am fost in Malaga mai acu' 3 ani nici n-am simtit ca au fost blocati banii pentru ca s-au deblocat in momentul inapoierii masini.

Mi-a parut bine de cunostinta, tinem aproape!

Dan-Ioan

Costi
[25.06.14 19:13:27]
»

@Dan-Ioan:

Nu scriu în Word, scriu direct în căsuța aceasta, dar am setat sistemul de operare pe tastatura românească. E drept, am fost obligat să fac acest lucru prin natura meseriei, încă de la început, de prin '90, când foloseam un 286. La urma urmei, nu e greu deloc. Saitul amfostacolo.ro a susținut o campanie intitulată ”Scrie românește pe net”. Intră pe saitul Scrie Românește pe Net și vei găsi acolo tot ce te interesează în legătură cu setarea unui calculator pentru a putea scrie cu diacritice.

Știam că știi ce înseamnă ”chambre d'hôtes”, eu am făcut precizarea mai mult pentru eventualii alți utilizatori ai saitului, mai ales că a și fost postată o întrebare în acest sens.

În legătură cu rezervarea mașinilor, în insule, mai ales în cele grecești, este o situație specială, pentru că nu prea ai unde să pleci mai departe și ca urmare și condițiile sunt mai puțin stricte. Poți chiar negocia prețul. De asemenea, în Spania, Portugalia și, în general în țările atinse mai puternic de criză, firmele locale mai lasă din cerințe, am citit chiar aici pe sait că cineva a închiriat mașină fără un card de credit, pur și simplu constituind un depozit cash, în valoare de jumătate din suma care i s-ar fi blocat pe card. Așa ceva nici nu ar intra în discuție la rentalcars.com.

Mi-a părut bine și mie de cunoștință.

Ținem aproape (virtual), mai ales că sper și eu să ajung din nou în Franța anul acesta, de data asta să vizitez castelele de pe Valea Loarei.

Vacanțe frumoase!

webmasterX
[25.06.14 20:43:59]
»

Mutat, la reorganizare, la rubrica ”Descoperă Coasta de Azur”.

dorgo
[24.09.14 07:44:07]
»

@Costi: nu stiu cat succes mai au azi diacriticele (importante fara-ndoiala pentru noi, romanii, caci s-au luptat multi invatati ai vremilor trecute ca sa avem o limba romaneasca) intr-o lume in care se scrie americaneste (mai ales tinerii o fac), cat mai scurt, ciuntit, cu expresii lapidare si idiograme si bine-nteles fara diacritice, (care iti dubleaza timpul de scris). Se folosesc mai ales imaginile, care nu te supun la eforturi de creatie.

Suntem un popor de 19 milioane, din care un milion si jumatate sau chiar mai mult, nu foloseste scrisul si vrem sa impunem nistre regului cu "acharnement" (incapatanare), intr-o Europa in care se vorbeste tot mai mult limba engleza.

Cu engleza, limba simpla si directa, te intelegi si cu bulgarul si cu grecul si cu croatul sau turcul, ba chiar si cu neamtul sau... francezul (daca vrea sa vorbeasca). Am foar la unguri si mi s-a parut ridicol ca subtitreaza absolut tot la TV. Il auzi pe Obama sau pe Alain Delon, vorbind ungureste.

Nu suntem nici noi buricul pamantului, ar trebui sa avem niste limite, sa invatam cu totii limba celor mai puternici, (fara a o minimaliza insa pe cea a lui Eminescu si Adrian Paunescu), mai ales ca suntem pe la coada clasamentului european in mai toate domeniile (minus sport si olimpiadele internationale ale elevilor)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dabator
[24.09.14 07:57:32]
»

@dorgo: Subtitrarea e ca la noi - adică ai scris în josul ecranului. Ce spui că se întâmplă la unguri (sau la noi la Disney Channel) se numește dublare titrare și într-adevăr este groaznic (bine că nu s-a implementat și la noi) dar și profund off-topic, .

Nu, să scrii corect românește, nu este un moft. În consecință nici folosirea diacriticelor nu este. Vreo patru-cinci abandonasem și eu scrierea cu diacritice, dar m-am întors la ea cu bucurie.

E foarte simplu, de aceea nu ar strica să faci și tu asta. Te obișnuiești destul de repede.

Inițiativa AFA este lăudabilă și o sprijin cât de mult pot.

Dan-IoanAUTOR REVIEW
[27.11.15 11:41:55]
»

@dorgo -

„Am foar la unguri... ”

M-am bucurat să constat că folosești blind typing; ai bătut a în loc de s (se mai întâmplă) și automat a ieșit r în loc de t. Mi-a plăcut chestia asta!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan-Ioan, dorgo, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Coasta de Azur:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071093082427979 sec
    ecranul dvs: 1 x 1