GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Singura excursie optionala care m-a tentat in Turcia, zona Belek, a fost spectacolul trupei de dans Fire of Anatolia, sustinut in amfiteatrul roman de la Aspendos.
Excursia a costat 45 euro/adult si 25 euro/copil pana la 9 ani si zau, a meritat din plin toti banutii! Aspendosul se afla cam la 30km de Belek si este o zona aflata mai aproape de muntii Taurus, de aceea este si ceva mai racoare.
Spectacolul s-a tinut seara, cu incepere de la ora 21.00, iar amfiteatrul din Aspendos este mareee, are aproximativ 5000 locuri, scena este mare, cu decoruri specifice perioadei antice. Acum era in reconditionari, dar structura lui se afla pe vechiul amfiteatru roman. Din cate am inteles este singurul amfiteatru roman in care inca se mai tin spectacole de dans, opera, balet.
Spectacolul pe care l-am vazut a descris, prin dans, istoria Anatoliei, a fost atat de impresionant, incat am zis ca daca voi mai avea vreodata ocazia sa vad aceasta trupa de dans, cu siguranta voi merge sa-i vad.
Voi posta si ceva fotografii sa va dati seama ce desfasurare de forte, in jur de 70 de dansatori foarte sincronizati si de foarte mare expresivitate descriu prin dans istoria unei regiuni. In partea de sus a scenei era ridicat un ecran mare rotund pe care erau propiectate imagini din istoria Antalyei, nu prea stiu amanunte, dar am remarcat imagini de la formare, influentele crestine, perioada moderna.
Stiu ca aceeasi trupa de dans mai are inca un spectacol foarte reusit, Troia, dar care nu era prezentat in acest an. Intoarcerea la hotel s-a facut in jurul orei 23.30. Va recomand sa faceti aceasta excursie optionala, desi e putin cam scumpa, ca de altfel toate excursiile optionale. Cand am plecat de acasa am zis ca vom merge pe cont propriu sa vedem Aspendos si amfiteatrul, dar acolo ne-am dat seama ca va fi cam dificil sa mergem pe cont propriu, doar daca am fi inchiriat o masina. Am renuntat sa mergem pe cont propriu pentru ca ne-a tentat sa vedem si spectacolul.
Intrarea in curtea amfiteatrului s-a facut pe baza de bilet pe care le-am primit de la ghizi. Foarte importat: pentru spectacol am fost “scanati”de aparate video, camere de filmat, chiar si in genti ne-au cautat agentii de paza ai amfiteatrului, asa ca am fost nevoiti sa lasam camera video la intrare, desigur cu numar de inregistrare, iar la iesire am recuperat-o… deci nu este permisa filmarea spectacolului. Sunt permise aparatele foto. In curtea amfiteatrului se afla tot felul de tonete care vand snacksuri, rontaieli, apa si sucuri, pliante cu istoria Aspendosului. Tot in curte se afla si mese cu banci unde va asteapta agentii de turism la iesirea de la spectacol. Atentie, intrarea la toatela costa 1 euro!
Sincera sa fiu, am fost cam dezamagita de cum arata amfiteatrul acum, ma asteptam sa fie exact asa cum il stiam din poze, vechi, antic, « demolat », insa am gasit un amfiteatru aproape complet renovat, cu ceva statui, cu o « primire » in limba greaca la intrare, o scena uriasa si scaune de spectacol pentru turisti. Probabil ca vechiul amfiteatru nu a mai putut fi pastrat, dar stau si ma gandesc daca nu era mai bine daca il lasau asa vechi, un obiectiv turistic, istoric si arheologic, decat sa-l modernizeze ca sa poata organiza spectacole. Se prea poate ca din punct de vedere economic sa fie mai bine asa, cu spectacole organizate acolo.
La plecare mi-am dat seama cat de multi spectatori fuseseram in amfiteatru pentru ca plecau multe, foarte multe autocare din parcare. Daca ajungeti la Aspendos sa vedeti un spectacol, va recomand sa stati cat mai in fata, amfiteatrul fiind atat de mare vizibilitatea pe randurile de mai in spate este mai redusa si e pacat sa ratati spectacolul din cauza asta.
Trimis de monicutza in 20.07.11 21:40:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (monicutza); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”Sincera sa fiu, am fost cam dezamagita de cum arata amfiteatrul acum, ma asteptam sa fie exact asa cum il stiam din poze, vechi, antic, « demolat », insa am gasit un amfiteatru aproape complet renovat, cu ceva statui, cu o « primire » in limba greaca la intrare, o scena uriasa si scaune de spectacol pentru turisti.
@monicutza, nu trebuie sa fi dezamagita, vechiul amfiteatru de la Aspendos inca exista asa cum il stii din poze, doar ca acolo nu se mai tin spectacole ci doar se poate vizita.
Din cate imi dau eu seama din pozele postate de tine tu ai fost la un amfiteatru nou construit in 2008 Gloria Aspendos Arena, unde din august 2008 se desfasoara toate spectacolele mari din zona Antalyei.
Va propun sa ne incalzim si noi la "Focul Anatolian"
Sper sa placa clipul postat!
Da, Andox, asa e, ai dreptate! Inseamna ca nu m-am documentat eu suficient... ufff, am ratat ce era mai important, vechiul amfiteatru! Asta este, in alta vacanta nu voi rata...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2015 Aspendos — scris în 17.10.15 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ
- Apr.2012 Aspendos si Perge - istoria inca vie a Turciei — scris în 08.05.12 de MCM din BUCURESTI - RECOMANDĂ