Abbaye Saint-Pierre de Montmajour /La plimbare prin Provence IV

TIPĂREȘTE

Abbaye Saint-Pierre de Montmajour

Route de Fontvieille, RD 17 Arles

Abatia Montmajour mi-a atras atentia din pliantul recuperat de la Oficiul de turism din Aix-en-Provence. Intru destul de des în acest Oficiu si gasesc mereu pliante turistice interesante. În aceasta perioada stau mai mult timp în Provence cu treburi dar îmi fac si timp pentru a vizita câte ceva interesant. Abatia benedictina de la Montmajour este situata la câtiva kilometri de Arles, construita pe un pinten stâncos în anul 949 si cu vedere spre câmpia Crau vizibila de pe terasa turnului Pons de l’Orme. Van Gogh a realizat multe desene cu abatia fiind atras de ansamblul monahal medieval.

Abatia a fost recent restaurata si ofera privirii o arhitectura medievala, o marturie de 1000 de ani de istorie între zidurile sale. Abatia se poate vizita astfel :

program de vara iunie- septembrie între orele 10- 18

Program de iarna octombrie - mai între orele 10- 17.

În general respecta programul muzeelor si luni este închis.

Am plecat la drum într-o zi de joi din luna septembrie 2025, din pacate am ratat vizitarea obiectivului în zilele de 20-21 septembrie când intrarea era gratuita de Zilele europene ale Patrimoniului. Dar nici nu a costat prea mult biletul, doar 7 euro. Abația benedictină de la Montmajour, situată la câțiva kilometri de Arles, este una dintre cele mai fascinante mărturii ale trecutului monahal al Provencei. Putina istorie despre evolutia abatiei.

Abatia Montmajour a fost construita prin secolul X, aici s-a stabilit o comunitate de calugari benedictini ce au construit o capela Saint Pierre, apoi o biserica abatiala. Relicva adevaratei Cruci, pastrata în cripta, atrage o multime de pelerini si atunci se construieste capela cu racla ‘Sainte Croix’ în exteriorul incintei manastirii în secolul al XII-lea pentru a nu tulbura viata monahala. La sfârsitul secolului al XIII-lea, abatia îsi extinde puterea spirituala de la valea Iser pâna la Marea Mediterana prin intermediul a 56 de preoti. Abatia este fortificata în timpul razboiului de 100 de ani. Reforma condusa de congregatia de Saint Maur în secolul al XVIII-lea duce la constructia celei de-a doua manastiri.

Am parcat masina peste drum de abatie, în parcarea privata a obiectivului, aici este si un mic restaurant, am trecut strada cu atentie deoarece este trafic si ne-am îndreptat catre libraria shop. Am intrat în librarie de unde am cumparat biletele de intrare si am primit un pliant cu schema abatiei cu sfatul de a urma indicatiile de pe teren. Din butic am trecut printr-un hol de legatura si am intrat în cripta.

Cripta

Cripta are o functie dubla, de fundatie a manastirii si aceea de biserica de jos. Cripta este construita tinând cont de configuratia terenului, de aceea podeaua este în panta, cu diferente de nivel pe întreaga suprafata si are peretele din sud din stânca, dupa modelul troglodit. Pe latura din nord a criptei bolta este întarita cu arcuri duble dupa metoda de constructie folosita de romani la constructia amfiteatrelor. Stâlpii si boltile din cripta poarta semnatura muncitorilor, cele sapte capele au fost folosite pentru liturghie, deoarece calugarii fiind si preoti slujeau si slujbe private.

Alaturi de cripta este capela Notre dame la Blanche. În aceasta capela, în partea de nord, într-un perete a fost o nisa funerara unde a fost mormântul staretului Bertrand de Maussang în secolul al XIV-lea. Am vizitat-o doar pe afara, accesul este interzis. La iesirea din cripta terenul este denivelat, stâncos si am vazut mormintele rupestre, morminte sapate în stânca, acum goale. Cele mai vechi morminte ofera spatiu doar pentru cap si picioare, obiceiuri vechi, medievale… Grea munca sa sapi/spargi în stânca, sa faci morminte…

Capela Sainte Croix

Capela este la est de ‘clôture’ incinta unei manastiri dedicata doar calugarilor (si unde laicii nu au acces) si unde se traieste dupa canoanele bisericesti. Capela a fost construita la finalul secolului XII-lea pentru a primi pelerinii ce veneau pentru pelerinajul « Pardon de Montmajour » adica « Iertarea lui Montmajour » ce avea loc în ziua sarbatorii ‘Sainte Croix’ în ziua de 3 mai. Consecinta acestui pelerinaj a fost înfiintarea unui cimitir de laici ce nu este accesibil publicului.

Schitul Saint-Pierre (l’ermitage saint-Pierre)

Pasim cu atentie pe suprafata denivelata, coborâm niste trepte si ajungem la schitul Saint-Pierre, o capela semi troglodita, cea mai veche constructie din ansamblul abatiei. Pe un zid este o reprezentare a lui Saint Pierre indicând ca acolo este capela. Trecem mai departe, terenul este în panta, stâncos, trebuie pasit cu grija, urcam câteva trepte si suntem în fata turnului Pons de l’Orme.

Turnul Pons de l’Orme

Constructia lui a început în anul 1369 si a fost martor la apararea abatiei în timpul razboiului de 100 de ani. Dupa renovare se poate urca pe scara elicoidala pâna sus pe terasa unde poti sa-ti tragi sufletul si sa-ti revi din ameteala scarilor si apoi sa admiri vederea panoramica superba spre portile orasului Arles si vedere spre restul de cladiri din cadrul abatiei, unele sunt ruine. La intrare în turn este o placuta care indica ca turnul are 125 de trepte pâna sus pe terasa ; Urcusul e un pic dificil pentru mine, scara este construita elicoidal dar ma opresc la etajul 1 unde are loc o expozitie culturala despre viata abatiei, a calugarilor sai, legatura cu nobilimea provensala, totul într-un cadru interesant, bare din metal negru modelate sub forma de arce de care atârna lampioane.

Urmatorul nivel din turn e un spatiu gol, nu se intra, am facut o poza din cadrul usii, înca un efort si sunt sus pe terasa turnului. Prilej de odihna si admiratie catre cele 4 zari. Mergem mai departe spre o terasa la nivelul solului, am trecut pe sub o arcada, aici era poarta principala de intrare în abatie începând cu secolul al XVIII-lea. Vincent van Gogh a desenat aceasta parte a abatiei în perioada când a stat la Arles între anii 1888-1889, desene ce sunt pastrate la muzeul Van Gogh din Amsterdam. Aici sunt câteva mese, scaune, dar mi-a atras atentia doua constructii metalice pe care se catara plante si flori, deasupra de jur în jur pânza pentru umbra si în partea de jos, circular sezut din lemn. Ne tragem sufletul, ne hidratam si ne întoarcem sa vizitam si restul de cladiri si conform indicatiilor gasim grupul sanitar.

Manastirea propriu-zisa si cladirile ei

Am intrat în aceasta zona si am urmat placutele indicatoare, pe placuta indicatoare sunt precizati si numarul de trepte de urcat, am intrat din sala în sala descoperind galeriile, trapeza, sala unde se citea câte un capitol din cartea cu reguli pe care trebuie sa le urmeze calugarii, abatia, sacristia si sala arhiva. Manastirea are 4 galerii. În galeria de vest s-au descoperit în 1993 desene marine ce descriu evenimentele importante cum ar fi plecarea în cruciada. Galeria de sud cu structura romanica are sculpturi reprezentative iconografiei gotice de la sfârsitul secolului al XIV-lea. Galeria adaposteste nise funerare pentru contii de Provence ce erau donatori importanti ai abatiei si pastreaza capiteluri romanice cum ar fi o ‘Ispita a lui Hristos’ în fata salii Capitulaire.

Trapeza este construita partial în stânca, este de-a lungul galeriei de sud si are doua intrari, una este ornata cu blazonul cardinalului de Foix si a doua intrare cu doua statui datând din epoca romanica, care ar putea fi contii de Provence sau altii cred ca ar fi vorba de regele Solomon si regina din Saba. Deasupra trapezei era dormitorul colectiv la care se ajungea printr-o scara în spirala, astazi e în ruine urmare a unui incendiu. Galeria de nord are o functie funerara, pietre funerare si lespezi pe pamânt, stilul antic al constructiei seamana cu stilul de la biserica Saint Trophime din Arles adica coloane cu caneluri si capitele corintice. De-a lungul galeriei de est este sala de lectura unde în epoca medievala se gaseau banci sau mese asezate în amfiteatru, un pupitru pentru cartea Sfântului Benedict (Saint Benoît) din care se citea zilnic. În coltul de nord vest a fost amenajat un pasaj de legatura între aceasta sala si biserica abatiei. Evenimentele importante din viata abatiei aveau loc în aceasta sala cum ar fi alegerea staretului sau calugarii erau informati despre cursul evenimentelor din regat si tot aici avea loc « des coulpes » adica recunosterea pacatelor.

Abatia este biserica principala construita în secolul al XII-lea pe un plan cruce latina si cu o nava bolta înalta de 16 metri. Aici se întrunea corul din 30 de calugari ale caror cântari se auzeau prin cele trei ferestre de pe peretele din sud lasând la nord un perete plin pentru a rezista mistralului ce sufla cu putere. Corul celebra oficiile liturgice de priveghere, liturghii, vecernie. Acum abatia este goala, doar pereti, dar în epoca de glorie aici era mobilier bogat, altare din marmura, mese si scaune din lemn, tablouri, vitralii pictate si feronerie de calitate. Sacristia a fost adaugata în secolul al XV-lea si dotata cu un lavabo (chiuveta) peste trei secole. Arhiva este locul de studiu si de scriere a manuscriselor.

Manastirea Saint Maur

Manastirea Saint Maur este un simbol al reînnoirii spirituale a abatiei în secolul al XVIII-lea, a fost construita de calugarii benedictini de la congregatia Saint Maur între anii 1703-1719. Are o lungime de 70 de metri si 5 etaje. Cladirea avea o alura de palat în stil clasic si a fost locuita de mai putin 30 de calugari dar a fost abandonata si în 1792 în timpul Revolutiei Franceze a fost atacata si acoperisul a fost demontat iar cladirea a fost folosita ca cariera de piatra pentru constructia altor case. Cele doua scari de acces au fost demolate si acum este o scara în spirala din fier forjat pe exterior ce nu este accesibila pentru public. Totusi în anul 1921 a fost clasat ca monument istoric si s-a reconstituit partial, la primul etaj fiind un spatiu pentru expozitii si la nivelul inferior deasupra pivnitelor se poate trece pe o pasarela din sticla pe care am pasit cu grija…

Vizita s-a terminat, am iesit tot prin libraria shop, am cumparat si un souvenir, asa cum fac peste tot.

Vizita în acest loc mi-a aratat maretia constructiilor din epoca medievala, efortul depus de a construi pe un teren dur, stâncos, constructii ce dainuie si astazi daca au scapat furiei revolutionare. Am mai vazut palate devastate de furia populara si totusi au mai ramas în picioare ziduri, fatade ce amintesc de gloria de odinioara.

O alta vizita a fost la abatia Silvacane din La Roque D’Antheron, o abatie fara calugari dar bine conservata, poate voi scrie un articol … e vorba de Franta medievala, de viata petrecuta între ziduri. La întoarcere am trecut prin Fontvieille, o comună în regiunea Camargue, în departamentul Bouches-du-Rhône din sudul Franței. Am vizitat si apeductul roman de la Babegal, vestigii romane a ceea ce a fost unul din reteaua de apeducturi construite de romani pentru a aduce apa colectata din muntii Alpilles, situati la nord est de Arles, în oras. Din pacate cam neîngrijit, balariile au napadit ruinele…

Viata merge mai departe !

---

VIZUALIZĂRI: 82 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI