GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am pus acest titlu pentru că am vizitat Amsterdamul de trei ori, dar şi dintr-un alt motiv uşor de bănuit.
Prima data m-au purtat paşii pe aceste locuri în urmă cu 5 ani. A fost din pură întâmplare. Fata mea urma să împlinească 18 ani şi voiam să-i fac un cadou pe măsura meritelor ei dar şi a posibilităţilor mele. Am ales de pe internet o maşină care se afla tocmai la Hanover, în nordul Germaniei. Am luat cu mine doi prieteni, specialişti test driveri, şi iată-ne la poarta magazinului (reprezentanţa auto). Ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut? Normal, actele de vânzare cumpărare. Şi cum nici în Germania, birocraţia încă nu a fost eradicată, ni se spune că procedura durează cel puţin trei zile, asta deoarece maşina era înmatriculată în Munchen, taman în cealaltă parte a ţării. Ce să faci trei zile în Hanover? Mai bine zis, de ce să stai trei zile în Hanover când Ansterdamul este la doar o aruncătură de băţ?
Aşa se face că m-am trezit în Amsterdam, fără să am nici cea mai mică documentare prealabilă legată de acest oraş. Ba nu, mint, ştiam despre Redlight District, Cafe Shopuri şi ceva vag despre Rijksmuseum unde se află celebrul ‚’’Rond de noapte’’ al lui Rembrandt. Destul şi atât.
Am fost surprins să găsesc o capitală europeana, la o ora de vârf, cu un trafic mai mult decât lejer.
Am încercat la două hoteluri din centru să ne cazăm, dar faptul că nu aveau parcare proprie ne-a determinat să ne retragem mai spre periferie, într-un cartier gen Bronx.
Seara am luat un taxi şi… ia ghiciti … glonţ, Red Light District. Pentru încălzire (era luna ianuarie), am intrat la un Cafe Shop, am luat câte o tigareta, şi dă-i la forjă. Eu pufăiam ca o locomotivă dar fără să vad nici un efect. Aici trebuie să spun că sunt nefumător, si că nu puteam să trag fumul în piept. Deci este clar, am dat banii degeaba.
Am intrat după asta la un Live Erotic Show. Era o încăpere mica circulară în care se afla doar un pat, iar de jur împrejur erau mai multe cabine cu un gemuleţ care se deschidea doar dacă îi arătai o fisă de 2 €. Ne-am înghesuit toţi trei într-o singură cabină… economie de piaţă, nu glumă. Protagoniştii erau nişte pricăjiţi şi obosiţi, că am simţit nevoia să-i încurajăm şi să le adresăm prin geamlâc fel de fel de îndemnuri de la noi de la Maramureş. Prin cabinele alăturate lumea se prăpădea de râs, dar pe bieţii actorii, nici că-i interesa.
Am intrat şi la un Night Club unde în afara de sala în care fetele de la bara ofereau un spectacolul dezolant, mai era o sala în care nişte fetiţe thailandeze ofereau un spectacol interactiv mult mai palpitant. La un moment dat am fost şi eu invitat pe scenă dar am refuzat. Sunt familist… ce naiba?
În locul meu a urcat un băieţel mai rotofei dar fără inhibiţii. L-au pus la podea cu faţa-n sus, l-au acoperit cu un cearşaf, i-au pus în mâna un dildou, şi aşa mai departe…
Pe aleile cu vitrine luminate, am intrat doar pentru a ne clăti ochii şi pentru a ne interesa care sunt tarifele pe piaţă olandeză. Astfel am aflat că cele mai scumpe erau rusoaicele iar cele mai ieftine, negresele.
In toate vitrinele în afara de celebrele lumini roşii care dau nume cartierului, mai sunt şi nişte neoane cu lumină violetă. Aceasta face să nu se vadă sordidul din spatele vitrinelor, dar în acelaşi timp scoate în evidenţă lenjeria intimă în contrast cu pielea bronzată a fetelor.
A doua zi am făcut o plimbare cu vaporaşul pe canalele Amsterdamului, nu-mi amintesc prea bine si nici din poze nu-mi dau seama, dar cred ca ne-a dus să vedem şi barajul de la care vine numele oraşului (Amsterdam – Barajul de pe Amstel).
În timp ce ne aflam în piaţa de flori a oraşului [...], a trecut pe lângă noi un grup de japonezi grăbiţi nevoie mare. M-am gândit că ăştia au venit documentaţi nu ca noi, si sigur se duc spre un obiectiv important aşa că am început urmărirea. Mergeau ăştia cu o viteza de spuneai că sunt la maratonul prieteniei între popoare. Unii dintre noi nu aveau probleme, parcă aveau aripi, mie însa mi-a fost mai greu, asta şi datorită tonajului.
Unde credeţi că ne-au dus? La un muzeu al bijuteriilor. Nici că mă interesează aşa ceva, dacă eram cu soţia, ea ar fi vrut să intre, eu însa nici gând, …poate într-o altă viaţă. La întoarcere ne-am cam rătăcit, îmi luasem drept reper, un panou publicitar. Am avut surpriza să constat că respectivul panou era pe mai multe clădiri, lucru pe care nu-l observasem în timpul maratonului japonez.
Cu Muzeul National (Rijksmuseum), nu am avut noroc, era închis pentru renovare.
A doua oara am vizitat Amsterdamul împreună cu soţia, în luna mai 2008. Obiectiv principal parcul Keukenhof, care de fapt are mai mult regim de expoziţie temporara, fiind deschis pentru vizitare doar în perioada de inflorescenţă a lalelelor. Despre acesta s-a mai scris pe AFA aşa ca nu am motive să încarc inutil baza de date. Tot de aici am postat si eu un număr impresionant de poze care pot fi vazute aici si aici.
Muzeul National (Rijksmuseum) l-am găsit şi de aceasta dată tot închis şi tot pentru renovare.
Am vizitat în schimb muzeul Van Gogh. Aici fotografiatul este interzis aşa că nu am decât amintirile şi câteva poze de la exterior. De fapt poze exterioare am si cu Rijksmuseum cele doua muzee fiind foarte apropiate unul de celalalt.
Am mai vizitat Casa lui Rembrandt, Biserica Veche (Oude Kirk), de la marginea celebrului Red Light District, şi dacă tot eram prin zona am dat o raită şi printre vitrine. Multe dintre ele au şi program de zi.
Vacanţa a continuat cu Harlem, Haga, Sheveninghen (staţiune la malul marii), Delft, Rotterdam, si Utrecht, dar despre acestea, probabil într-un alt review.
Ultima dată am fost la Amsterdam anul acesta în luna martie, împreună cu fata mea. Veneam de la Lisabona si aveam escala la Amsterdam, … 8 ore. Am vizitat doar Muzeul Madame Tussaud, unde ne-am întâlnit cu o serie de personalităţi din lumea artei, politicii, muzicii si sportului, cu care ne-am salutat, fotografiat si chiar pupat.
Şi cum nu e om pe lumea asta care să ajungă în acest oraş şi să nu-şi dorească să păşească în cel mai fierbinte punct al oraşului, am dus-o şi pe fata mea să vadă Red Light District. A făcut şi câteva poze pentru care ni le-am auzit… de la uşa cortului. Am observat ca în multe dintre vitrine erau afişe ‚’’for rent’’, se pare ca nici aceasta ramură a economiei olandeze nu a fost ocolită de criză.
Am vorbit despre oraş, din trei perioade diferite, aşa că şi pozele vor fi din date diferite. Sper să nu fie nici o problemă din privinţa asta. La data sejurului trec ultima deoarece de atunci voi ataşa cele mai multe poze, dar dacă nu-i în regulă se poate schimba.
Trimis de popescu.borsa* in 02.05.11 15:59:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX. A mai fost în/la: Bruxeles, Bruges, Anvers, Luxemburg, Harlem Haga, Delft, Rotterdam si Utrecht.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Or fi anumite practici 'atractii turistice' in Amsterdam, ori fi ele in legale si morale acolo, in Amsterdam, insa unele referiri mai sus sunt prea explicite pentru a fi acceptate pe AmFostAcolo.(acestea incalca, indubitabil, prevederile din Regulament - capitolul 1, pct B], lit. 8 ).
Unele fotografii si referinte (din articol si/sau ecouri) au fost (ori vor fi, in curand si/sau pe masura ce sunt postate) sterse.
@Admin, minorii, pot sa vizioneze site-ul, ca eu am cam dat de-o vreme in mintea copiilor... deh, varsta...
da, avem si minori printre cititori (nu intr-un procent semnificativ, totusi)
@Admin... pai sa stii ca referitor la imaginile "light" trimise de colegul nostru @popscu.borsa, minorii nostri, cunosc unele mult mai "hard" ce exista pe site-uri specializate, la orice ora din noapte sau zi, acesta e-un domeniu in care copiii nostri ne depasesc cu mult, ar putea sa ne dea lectii, asa ca review-ul, mie mi se pare cat se poate de normal si realist, "turismul sexual" exista in multe tari, aduce bani frumosi la PIB, s-a umplut lumea cu imgini de acest fel... un filozof zicea odata ca tara cea mai civilizata e tara si cea mai sexualizata, aici, noi romanii, popor inca 50% inca rural, si cu bun simtul "mersului duminical la biserica" dezvoltat, suntem iar la coada Europei...
Sincer sa fiu, e singurul domeniu unde sunt incantat ca suntem la coada Europei! si m-as bucura si mai mult sa ramanem tot acolo.
Cu toate acestea, atat tinerii, cat si mai varstnicii nostri conationali cad in plasa unora care prezinta acest lucruri ca pe o joaca, ceva "cool" si "trendy", un condiment in plus adus unei seri de distractie sau uneori chiar un stimulent in cursul unei zile grea de munca!
Nu-ti doresc sa ajungi sa tratezi dependentii care ajung la spitale, sau - mai rau - sa ai pe cineva drag, "muscat" de aceste patimi...
Mai bine zi "Doamne fereste! " si hai sa incheiem aici subiectul asta.
Multumesc,
Vad ca de ieri ai inceput o campanie impotriva unui user al saitului.
Ai scris cel putin 4 ecouri deplasate la adresa acestuia, cu tenta vadita de FLAME!
Sunt sigur ca, fiind deja si tu un user vechi, cunosti ca pe acest sait nu se iau in discutie userii, ci impresiile acestora. Opreste-te din aceasta campanie, pentru a nu fi nevoiti sa trecem la cartonase, dupa cum chiar tu ai recomandat.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2020 Amsterdam - martie 2020 — scris în 28.03.20 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Amsterdam, un vis implinit — scris în 23.11.19 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Muiderslot, cel mai vechi castel medieval olandez pe ape, în patrimoniul Unesco — scris în 03.02.20 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Zaanse Schans – un sat cu mori de vânt (și nu numai) în apropierea Amsterdam-ului — scris în 29.05.19 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Ce am făcut 3 zile în Amsterdam — scris în 27.05.19 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Amsterdam: Senzatii prin mintea calatorului dezinvolt!!! — scris în 15.02.19 de Miseropia din DUBLIN - RECOMANDĂ
- Dec.2018 Langa Amsterdam: Broek in Waterland, Volendam si Edam — scris în 02.01.19 de scotty din BUCURESTI - RECOMANDĂ