GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am lăsat pentru final ceea ce se poate numi, cireașa de pe tortul Alsaciei...
În vacanța noastră prin această minunată zonă a Franței, am văzut și cele mai frumoase sate alsaciene (este părerea mea, dar aceste localități sunt menționate și în mai multe topuri de specialitate) și anume Eguisheim, Kaysersberg și Riquewihr. Fiecare dintre acestea are farmecul său și este extrem de dificil să spun care este totuși cel mai…... Asta nu înseamnă că celelalte sate din zonă nu sunt atractive sau nu merită vizitate – am scris pe aici și despre aceste localități mai puțin vizitate de turiști sau mai puțin cunoscute.
Cele 3 menționate mai sus ne-au plăcut în mod egal, dar depinde și de preferințele fiecăruia dintre noi. Voi spune câteva cuvinte despre fiecare dintre ele (în ordine alfabetică) și voi lăsa pozele atașate să vorbească în locul meu.
Fiind cel mai aproape (5 km) de cazarea noastră din Colmar, Eguisheim a fost vizitat de două ori. La marginea acestui sat există o parcare destul de mare, iar tariful este unul modic - ceva de genul 1,5 euro pentru 3 ore sau 3 euro pentru toată ziua. Spre prânz, în parcare se adună mai multe autocare, care aduc sute de turiști - deci e preferabil de venit dimineața…. sau seara după ora 18, pentru a savura plimbarea.
Prima vizită am făcut-o de pe la ora 11 pâna pe la ora 14, perioadă din zi când satul este invadat de turiști, deci cam aglomerat. Ne-a plăcut ce am văzut, astfel că a urmat o a doua vizită în ultima seară a sejurului.
Am ajuns puțin după ora 19, când în sat erau doar localnicii și turiștii cazați aici - o ambianță mult mai plăcută, alei și străduțe mult mai libere. În seara vizitei noastre în Eguisheim se desfășura și un festival al tartelor – localnicii pregăteau în fața doritorilor aceste tarte flambate. Mirosurile îmbietoare ne-au motivat suplimentar pentru a cumpăra din aceste tarte flambeé - una cu brânză si una cu zmeură. Nu are rost să vă mai spun că au fost delicioase și au fost servite într-o ambianță festivă cu muzică populară…. franceză cu influențe germane (granița cu Germania este foarte aproape).
Eguisheim este satul unde toate străduțele și aleile sunt pietruite și veți vedea foarte multe case medievale cu o vechime apreciabilă – 200-300 ani. Casele frumos colorate au multiple și diverse decorațiuni florale. În anul 2013, a fost desemnat și cel mai frumos sat din Franța - unul din motive este faptul că pe perioada verii este încărcat de flori. O bună modalitate de a vedea satul, o poate reprezenta plimbarea pe Rue du Rempart - o alee circulară, care înconjoară Eguisheim pe urmele unui fost șanț de apărare.
Nu trebuie să lipsească din program și o plimbare pe strada principală - Grand Rue. Magazine mici și cochete vă îndeamnă să intrați pentru a admira produsele locale, dar și pentru a cumpăra câte ceva. O piață frumoasă este Place du Château – aici găsiți un mic dar frumos castel și o biserică cu vitralii superbe la interior. Curtea din fața bisericii vă oferă o imagine de ansamblu mai bună a acestui loc, fiind situată mai sus cu vreo 5 m.
Fiind situat într-o zonă viticolă, unele străzi din Eguisheim au denumiri specifice - Rue du Muscat, Rue du Riesling, Rue du Traminer. Veți găsi și câteva crame unde puteți degusta sau cumpăra vinurile produse aici (prețurile încep de pe la 5 euro/sticla). Nu lipsesc barurile, terasele sau micile restaurante unde puteți servi masa sau doar să beți o cafea. O idee bună ar fi să vă cazați în Eguisheim – sunt câteva mici hoteluri și pensiuni.
Kaysersberg – este un alt sat care mi-a plăcut foarte mult și care trebuie inclus în programul de vizite pentru Alsacia. Este situat pe Rue de Vins (Drumul vinului) și chiar dacă este ceva mai mare decât Eguisheim are un farmec aparte. La marginea acestuia sunt amenajate mai multe parcări unde în schimbul unei taxe modice vă puteți parca liniștit mașina - în centrul istoric este interzis accesul auto. Kaysersberg este așezat într-un cadru pitoresc – într-o vale înconjurată de dealuri împădurite și podgorii. În centrul medieval veți vedea aceleași căsuțe colorate la fel de vechi, dar bine păstrate – toate au balcoane cu multe flori. Mici piețe se deschid din loc în loc - toate aceste piețe sunt locuri de popas și reprezintă un bun prilej de a face fotografii frumoase. Luați un covrig sau o cafea și savurați acest minunat reper al Alsaciei.
Cea mai importantă stradă, dar și cea mai frecventată de turiști, este Rue du Général de Gaulle. Această stradă adună la un loc case pictate, magazine cu suveniruri, dulciuri, produse locale sau jucării, terase, vinării, restaurante și cafenele etc - toate acestea dau o imagine fermecătoare acestui mic orășel. Sus pe deal se pot vedea ruinele rămase din Château du Schlossberg, iar peste râul Weiss care străbate localitatea veți găsi și un pod de piatră din sec. XVI. Kaysersberg a fost locul de naștere al lui Albert Schweitzer, câștigător în 1952 al premiului Nobel pentru Pace - un mic muzeu îi este dedicat.
Al treilea sat descris aici este Riquewihr - un sat mult mai compact (comparativ cu Kaysersberg) și deci mai ușor de parcurs. Aici am văzut o foarte veche casă medievală - avea inscripționat pe clădire anul 1639. Și în Riquewihr avem o stradă principală numită Rue du Général de Gaulle - este o stradă cu case colorate/pictate, cu flori sau decorațiuni la ferestre. Tot pe această stradă veți întâlni mici magazine și restaurante, care pot oferi o pauză binemeritată, după câteva ore de plimbare. Rue du Général de Gaulle are la fiecare capăt ceva deosebit – clădirea Primăriei (Hotel de Ville) la intrarea în sat, la celălalt capăt veghează un turn medieval. Intrarea în sat se face trecând pe sub arcada Primăriei, iar ieșirea pe sub turn — bineînțeles că se poate și invers, depinde doar de unde veniți :).
În apropierea acestor intrări veți găsi câte o parcare unde trebuie să lăsați mașina, cea mai mare fiind pe Avenue Méquillet, în apropierea Primăriei. După ce treceți pe sub Primărie veți vedea frumoasa piață, Place Voltaire, . Puteți să vă abateți de la strada pricipală și veți vedea case la fel de frumoase care cu siguranță vor declanșa aparatul foto. Ca peste tot în regiune, și în Riquewihr veți găsi câteva crame, unde puteți degusta vinurile regiunii. În toate aceste mici localități alsaciene veți găsi și câteva locuri de cazare - mici pensiuni și hoteluri sau cazări de tip bed&breakfast.
La plecare, în parcare, am întâlnit face-to-face și unul din simbolurile Alsaciei – o barză care se plimba agale — probabil monitoriza numărul de mașini din parcare :). Nu s-a speriat de noi, ba chiar a stat la o mică ședință foto. Aceste berze pot fi văzute prin multe sate alsaciene, dar în general sunt sus pe acoperișul caselor.
În Eguisheim și în Riquewihr am văzut minitrenuri cu care puteți face turul localităților, dar neapărat trebuie să luați și la pas străduțele cochete din fiecare sat. O altă recomandare este să mergeți cu mașina și pe drumurile comunale/județene din regiune - veți parcurge mulți km doar printre podgoriile prezente pe toate dealurile de aici. Este greu să descrii în cuvinte toate locurile interesante și atracțiile acestor localități fermecătoare, astfel că voi atașa ceva fotografii, care vă vor spune mai multe - ca să nu fie cu supărare, voi atașa câte 10 din fiecare sat + 6 alte foto bonus.
Vizitați Alsacia pentru că aveți ce vedea, este ușor accesibilă și va lăsa amintiri frumoase.
Vacanțe plăcute!
Trimis de BOGDAN DSN in 26.11.18 17:11:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
De obicei nu-mi propun să vizitez de două ori aceeaşi destinaţie turistică. Totuşi, conjunctural, s-a mai întâmplat să o fac.
Două destinaţii aş vrea să le mai vizitez pentru a doua oară:Alsacia, estul Franţei şi Moravia, nord-estul Cehiei.
Şi asta pentru că, din lipsă de timp, am ratat ceva obiective turistice (câteva sate în Alsacia, câteva oraşe medievale şi castele în Moravia).
Felicitări pentru destinaţia aleasă!
Alsacia și Lorena, teritorii pentru care, nu degeaba s-au purtat atâtea războaie. Și noi nu vedem decât partea frumoasă a lucrurilor.
Câtă lumină și liniște, câte flori și mai ales ”aer alsacian”, acum! Dar și câte au îndurat atunci!
Felicitări!
Vă mulțumesc!
@Traian - unele locuri chiar merită vizitate de două ori, ba chiar de trei ori. Alsacia poate fi unul dintre aceste locuri.
@crismis - Îți doresc să ajungi pe acolo! . O să-ți placă cu siguranță.
@mihaelavoicu - ai dreptate. Partea bună este că aceste sate și case au scăpat de distrugeri, și astfel ne putem bucura și astăzi de ele.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 Alsacia spectaculoasă. Bun vinul în Riquewihr și Ribeauville — scris în 02.12.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- May.2022 Alsacia fermecatoare — scris în 06.06.22 de bbogdanmircea din GERMANIA - RECOMANDĂ
- Oct.2017 A patra zi de calatorie - Drumul Vinului, Alsacia — scris în 17.10.17 de arcrom din X - RECOMANDĂ
- Jul.2017 O zi prin Alsacia - Haut Koenigsbourg — scris în 18.11.18 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Satele mai puțin cunoscute ale Alsaciei – Neuf Brisach, Bergheim — scris în 25.04.18 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Hai-hui prin Alsacia. Calatori pe “drumul vinului” (2) — Orase de poveste, castele, fluturi, maimute, St — scris în 21.10.16 de Elissa din BACAU - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Hai-hui prin Alsacia. Calatori pe “drumul vinului” (1) — scris în 20.10.16 de Elissa din BACAU - RECOMANDĂ