Viata la tara – Reith im Alpbachtal, Tirol

TIPĂREȘTE

Prin ianuarie anul acesta un articol scris de @traian. leuca - vezi impresii - avea sa imi starneasca interesul iar finalul (care imi era adresat clar)

sa il iau ca pe o promisiune. Din pacate insa sunt atatea de vazut ca pana in prezent nu am reusit sa imi tin promisiunea, dar in acest weekend tocmai incheiat am fost ceva mai aproape de acest loc, m-am oprit la doar cativa km si anume in satucul Reith in Alpbachtal. Am o colega de serviciu (de fapt vreo doua cel putin) care locuieste acolo si vorbind de frumoasele sate ale Tirolului sa-mi lanseze invitatia de a-i vizita satul (ce-i drept cu ea nu m-am intalnit pana la urma). Nu eram sigura daca voi ajunge deoarece prognoza era de 40-50% sanse de ploaie iar temperatura 12-14 grade. In fine, sambata dimineata, innorat in Kufstein, dar prognoza nu mai arata ploaie, asa ca am plecat la drum. Am luat trenul pana in Brixlegg (3.3 euro cu reducere pentru ca am cardul Vorteil 66), apoi la 20 de minute am avut masina (4074 – 2.90 euro biletul) spre Reith im Alpbachtal (masina mergea spre Alpbach). Traseul era usor modificat si in momentul in care soferul ne-a comunicat ca trebuie sa coboram ca am ajuns la destinatie, brusc aproape toti ne-am ridicat in picioare si am coborat din masina.

Vreti sa va spun prima reactie dupa ce am coborat din masina? Ca am ajuns intr-o poveste. Am lasat sa ma depaseasca toti cei ce coborasera din masina si am decis sa o iau la pas spre centrul satului pentru a admira fiecare casa, fiecare balcon, strazi linistite, dealurile, natura. Aici este chiar si o telecabina pentru cine vrea sa ajunga sus pe munte mai usor (de fapt sunt mai multe in zona). Ma gandeam usor amuzata ca toata aceasta retea de telecabine li se pare atat de obisnuit sa o aiba, face practic parte din viata lor, si asa ajung si turistii mai usor la pensiunile din varf de deal.

Dar ce se poate spune despre Reith im Aplbachtal, este situat in Valea Alpbachtal si este numit “sat de familie”. Asa cum spunea si dl. Leuca, valea Alpbachtal a primit tot felul de distinctii cum ar fi

avand peste 128 km si 100 de trasee, ceea ce nu poate fi decat visul oricarui amator de schi.

Si tot asa admirand si facand poze am ajuns la punctul in care practic patrunzi in inima satului. O parcare mare plina deja de masini si o persoana care ghida mainile pe mai departe, si deja sa spunem prima bariera, asta deoarece satul era centrul atentiei pentru Almabtrieb, asa cum am povestit cu ceva vreme in urma aici, doar ca aici era ceva mai mare organizat, s-a tinut in doua sambete consecutive, si pentru acoperirea costurilor de organizare am platit 5 euro intrarea si mi s-a pus bratara.

Aici ca si in Kufstein localnicii isi prezentau produsele: mezeluri, branzeturi, sosuri si dulceturi, si daca pot sa va surprind am vazut produse cu cannabis ????, auzisem ca exista aceste produse naturiste acceptate (tratament impotriva durerilor). Tot felul de produse Handmade si nu am sa le detaliez pe fiecare dar o sa le vedeti in filmuletul acesta

Mi-ar placea sa cunosc acest satuc si intr-o zi obisnuita, fara tot acest “agro-turism” sa zicem, pentru starea de liniste care ti-o induce. Acest sat are 2500 de locuitori si pe langa faptul ca parea ca toti erau in centru, erau si o multime de turisti veniti cu autocarele, am auzit vorbindu-se si engleza, italiana sau franceza.

Si daca tot eram in centrul satului nu puteam scapa biserica (cred ca tu prietena ai fi spus: Ba da, puteai sa o scapi! ????) si aici pe langa faptul ca am vazut o biserica destul de simpla dar frumoasa am avut parte de unul dintre momentele emotionante. Am vrut sa aprind o lumanare (asta imi place in Austria, exista o caseta in care pui banii si iti iei lumanarea si o aprinzi) si langa caseta de bani erau niste foite de hartie pe care era scris “Take and read” si normal ca nu puteam face altfel.

Am citit acolo foarte putin si cuvintele mi s-au parut emotionante, citind insa acasa in liniste, emotia a fost chiar si mai puternica. Pentru cine va avea rabdare sa citeasca am sa redau textul mai jos, pastrand varianta in limba engleza (pentru cine vrea pot sa ofer traducerea prin PM – si nu glumesc, dar textul in original mi s-a parut normal sa il redau la fel):

Cum vi s-a parut? Mie mi-a mers la suflet. Dar sa revenim si la cele lumesti, am mers sa caut o alta colega (prin ea imi puteam contacta cealalata colega dar care nu a fost de gasit) care stiam ca lucreaza la Kirchenwirt – un hotel (caci este mai mult decat o pensiune) de 4 stele, pastrand insa farmecul rural, iar colega mea servea afara la bar in majoritate bere, dar si cate un snaps.

Cu ocazia asta am vazut si interiorul hotelului si este intradevar unul frumos (am si cateva poze). Normal, ca desi aveam in rucsac ceva bucate, nu m-am putut abtine sa nu mananc si aici ceva traditional si spectaculos prin modul de preparare si am sa va spun de ce. La un moment dat am vazut o coada la ceva ce parea a fi de mancare si apropiindu-ma am vazut 2 focuri la care lucrau “barbati la tigaie”, adica coceau in niste tigai (prevazute cu prelungitoare) un fel de clatite ceva mai groase numite “Melchermuas” servite cu dulceata de fructe de padure si ca sa vedeti cum se fac aici aveti un filmulet ca o poveste youtube Normal ca am luat si un pahar cu lapte ca nu se putea alfel.

Si la fel cum spunea si Traian Leuca si aici Raiffeisen Bank se afla intr-o casa cu flori la balcon, Sparkasse insa avea un sediu ceva mai modern. Ca sa ma intorc in Brixlegg eram hotarata sa o fac pe jos si sa ma bucur de priveliste, asa incat m-am uitat la traseu sa vad cat fac pana la gara si aveam un traseu de aproximativ 40 de minute, asadar aveam la dispozitie inca vreo 30 de minute incat sa nu ma grabesc. Ce pot sa va spun, am mers cand pe langa sosea, dar si pe scurtaturi, avand avantajul de a trece pe langa case mai izolate dar frumoase si pot spune ca la un moment dat chiar m-am speriat deoarece am auzit destul de aproape nechezand un cal si cand m-am uitat am vazut ca treceam pe langa o ferma unde era afisat ca acolo se gaseste lapte de vanzare, iar din grajd un cal isi scosese capul sa vada cine ii tulbura spatiul.

Ziua era una superba, muntii se vedeau in toata splendoarea lor, pe camp inca mai putea vedea flori si nimic nu ar fi spus ca deja s-a dus o luna de toamna.

Si am ajuns si in Brixlegg, ceva mai maricel, dar la fel de frumos. Aici am gasit ceva mai multa liniste, dar aceleasi case frumoase. Si incet incet am ajuns si la gara unde plina de invidie admiram niste tineri care era foarte clar ca aveau destinatia de unde eu tocmai ma intorsesem.

Nu pot sa inchei fara o mare drere a mea. De cand am venit aici am vazut in diferite ocazii, fie in viata de zi cu zi sau diferite evenimente, fermieri prezentandu-si cu mandrie produsele acompaniati fiind de copiii lor la fel de mandri de ceea ce prezentau. Imi plac casele lor si faptul ca ei se respecta. Treci pe langa casele lor care sunt frumoase si ingrijite si simti un puternic miros de balegar asta deoarece au alaturi animalele si asta este singurul semn ca acolo se afla un fermier. Daca zona era cunoscuta in trecut pentru minerit, acum principala sursa de venit pentru ei este agricultura si turismul. Vi se pare o sursa de venituri potrivita si pentru noi? Cred ca da, am putea sa o facem la fel de bine ca aici daca… … … va las pe voi sa completati afirmatia.

Am sa inchei cu laitmotivul de pe servetelul pe care l-am primit odata cu “meniul”:

---

VIZUALIZĂRI: 1089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI