GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru cei care doresc o destinatie de vacanta ''alt ceva decat balcanicele grecia, bulgaria, turcia'', sa se gasesca in U. E (pentru a nu fi necesar pasaportul), sa nu aiba parte de zile ploioase si sa faca baie in oceanul Atlantic va recomand civilizata (fara influente balcanice, ruse, manele si mancatori de seminte) regiune din sudul Portugaliei, denumita Algarve, iar orasul Albufeira l-am considerat cel mai potrivit din urmatoarele motive :
Se afla la mijlocul coastei de sud a Portugaliei fiind prima statiune venind dinspre Lisabona pe autostrada, deci timpul drumului este mai redus
Se afla in apropierea parcurilor de distractii Zoomarine in Guia si Aqua Show in Quarteira
Are o plaja lunga si lata in dreptul orasului vechi unde se coboara cu scara rulanta sau cu liftul
Orasul vechi este foarte animat seara, etc.
Eu am fost in perioada 23.07 – 01.08.2014 pentru a doua oara (prima data in 2011) si am inceput cu rezervarea si achitarea pe net a biletelor de avion (TAP) in luna aprilie, apoi rezervarea la hotel am facut-o cam dupa o luna dupa ce am studiat toate ofertele pe booking.com: am ales Ondamar Hotel Apartamentos un hotel ceva mai departe de plaja dar care are transfer gratuit cu microbus la plaja si dinspre plaja. Am ales acest hotel deoarece se afla in apropierea restaurantului Verde Minho un fel de impinge tava cu mancare la kg unde se mananca foarte bine si relativ ieftin, si totodata se afla intre cele 2 zone de mare distractie de seara-noapte : orasul vechi in primul rand si strada Avenida sa Carneiro in al doilea rand.
Decolarea o fost la ora 5 dimineata si dupa un zbor de 4 ore jumate am aterizat in Lisabona (7.30 ora locala). Cum am iesit din aeroport am luat aerobuss-ul (circula cam la interval de 15 min si costa 3.5 euro / persoana); varianta cu taxi costa aprox 25 euro, iar cea cu metroul nu o cunosc, sigur este mai complicata si nu vezi nimic din oras; destinatia Terminal Buss Sete Rios. Varianta cu buss-ul este mai convenabila datorita pretului dar si pt faptul ca te lasa chiar in autogara, taxi-ul te lasa in fata autogarii pentru a ajunge la casele de bilete, peron trebuie sa urci cu scara rulanta sau liftul. Toate autocarele care merg spre Algarve trec prin Albufeira, sunt din ora in ora, de 5 stele si nu sunt aglomerate. Cum plecati din autogara sa aveti aparatele de filmat pregatite pentru a filma apeductul Aguas Livres, podul 25 aprilie (la intoarcere se traverseaza fluvial Tejo pe podul Vasco da Gama cel mai lung pod din Europa) si zona limitrofa a Lisabonei. Apoi urmeaza un drum cam plictisitor (dar bun pt un somn) cam de 3 ore pana in Albufeira. De aici va recomand sa luati taxi-ul pana la hotel (max 5 euro pt hotelurile din oras); trotuarele sunt cu piatra cubica ca si in Lisabona si va rupeti rotile de la troler. La ora 14 eram deja cazati; poate celor comozi li se pare cam ''complicat'' drumul, dar nu este asa obositor, iar daca te fososesti de informatiile de mai sus si ai ceva orientare totul este foarte usor si rapid.
Urmatoarea zi in foarte multe magazine si centre turistice se gasesc ofertele pt parcurile de distractii, plimbari pe mare, studiezi si alegi ce-ti place. Eu am fost in Zoomarine si Aqua Show pe care le recomand (mai este si Slide and Splash). Nu trebuie sa ratezi plimbarea cu buss-ul turistic atat pet timp de zi cat si seara, face un ocol al orasului si inca 10 km in afara lui, pana in complexul de hoteluri Herade dos Salgados. Pe timp de zi este bine sa-l iei mai de dimineata si sa cobori la laguna dos Salgados pentru o plimbare la laguna sau pe plaja (poti sa stai si la plaja). La intoarcere recomand sa cobori in port si sa mergi pe jos pana in centru pe marginea stancii (promenada), sa stai la o terasa sau restaurant pe stanca, deasupra plajei si cu vedere la ocean.
Recomand sa vizitezi hotelul Clube Praia da Oura (daca nu te cazezi la el) in forma de amfiteatru, gradina si piscinele acestuia unde te poti relaxa chiar daca nu esti cazat acolo. Poti sa urci pe scarile exterioare pentru foto de exceptie. Mergi pe plaja centrala cea mai lunga, dintr-un cap in altul, dar si pe plajele mai mici despartite intre ele de stanci care inainteaza in mare. Intre plajele dos Alemas si dos Aveiros poti sa treci pe o platforma din stanca.
La plaja centrala poti sa cobori cu liftul (capatul de vest) sau scara rulanta, sau poti ajunge printr-un tunel care trece pe sub hotelul Sol e Mar. In fiecare seara mergi in orasul vechi (odata si pe strada Avenida sa Carneiro unde este si un magazin romanesc), imposibil sa nu gasesti ceva pe gustul tau oricare ar fi el. Descopera tot, nu se stie cand mai ajungi acolo, eu nu am stat nici o zi la plaja (insa am mers km de-a lungul ei prin apa), pentru plaja poti sa mergi mai aproape la bulgari. Va recomand sa vizitati si orasul Portimao (nu am fost – poate va fi o urmatoare destinatie de vacanta).
Trimis de voxtesa in 27.01.15 21:38:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (voxtesa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Portugalia" (deja existentă pe sait)
---
”... am ales Ondamar Hotel Apartamentos
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
Felicitari pentru review! Foarte utile informații despre un oraș interesant. Dacă voi avea ocazia sa vizitez Portugalia sigur listez review-ul și îl iau cu mine.
@webmaster21 - Rubrica descopera Portugalia este prea generala, macar Introduceti rubrica descopera Algarve
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@voxtesa - Foarte interesant review! Am o intrebare, cum e apa?
@robert. c - cam rece si in 2014 si in 2011 (desi era sfarsitul lui iulie)... dar curata, putini turisti se incumeta sa intre in apa, poate ca nu stiu nici sa inoate iar deja la 10 m de tarm apa are 2 metri adancime. Plaja are nisip fin si nu este aglomerata (vezi foto):multi turisti prefera piscinele hotelurilor unde beneficiaza de sezlong-uri gratuit
Mutat în rubrica "Descoperă Algarve şi sudul Portugaliei, #EXCURSII şi CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)
Mulţumiri, voxtesa, pentru sugestie
@webmasterX - Multumesc si eu, dar mai am rugamintea sa schimbati ilustratia muzicala cu urmatoarea ilustratie video muzicala , chiar daca este vorba de plaja din orasul Portimao
https://www.youtube.com/watch?v=yvS9ybG48QA
@voxtesa - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
Buna. Foarte interesant articolul. Anul acesta vom face si noi o parte din concediu in Algarve si mai precis in Alvor. Am rugamintea sa-mi spuneti cat a costat autocarul de la Lisabona la Albufeira. Eu pana acum am studiat doar varianta cu trenul. Multumesc!
@cecip: Lisabona - Albufeira 20 euro / persoana. La fel retur
@cecip - Multumesc la fel. Buna locatia aleasa, intre Portimao si Lagos, aproape de ambele. Pana in Lagos vad ca poti sa ajungi pe plaja. Astept review
@voxtesa - Poti te rog sa-mi spui cu ce firma ati calatorit de la Lisabona la Albufeira? Di ce stii tu, acestia sunt singurii sau exista si alte companii? Eu am vazut pe net ca ar exista Eva si Rede expreso (sau ceva de genul). nu stiu care ar fi diferenta intre ele.
Pentru copii se plateste bilet intreg? si daca da, de la ce varsta?
Pentru transferul de la aeroport la statia de autobuse ati folosit Aerobus (dupa pretul biletelor)? Stii cumva daca exista un bilet de grup? Am auzit ca ar exista, costa 8 euro si pot calatori cu el 4 adulti, deci ar iesi 2 euro de persoana. Ma intereseaza unde anume se poate cumpara in aeroport acest tip de bilet.
@andreea_c: de la lisabona in albufeira am calatorit cu firma rede, face un popas pe la jumatatea distantei. De la albufeira la lisabona am calatorit cu eva, fara oprire, servire in autocar bauturi, sandwich ca in avion contra cost. Pretul si statiile de plecare sosire sunt aceleasi. Nu stiu despre pretul biletelor pt copii pt transfer aeroport autogara am platit la sofer, da era un aerobus care din autogara mergea mai departe in centru
@andreea_c - Buna Andreea, pot sa vin si eu cu cateva detalii, poate te ajuta. Noi anul trecut am luat trenul de la Lisabona la Lagos cu 26euro dus-intors, la sfarsitul lunii august. Imi amintesc ca pana la Albufeira era mai iefin, deoarece noi in apropiere de Albufeira am schimbat trenul ptr a merge mai departe. Biletele le-am cumparat online, trenul este foarte curat, cu AC, TV, WC cu dus, totul impecabil si drumul a durat 3 ore.
Chiar sub aeroportul din Lisabona este metrou, iar de acolo la 3 statii este una din marile gari ale orasului, Oriente de unde puteti lua trenul.
In Algarve daca sunteti cu copil va recomand Zoo Marine si mai ales experienta cu delfinii, unde copilul poate inota cu ei. Este o experienta unica.
Daca aveti orice intrebari va raspund cu mare drag.
@cecip - Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
@cecip - Multumesc de sugestii.
Poti te rog sa imi dai pagina de unde ai luat biletele de tren?
Noi am optat pt autobus deoarece vom fi cazati in Quarteira, la cativa km buni de Albufeira si acolo nu stiu daca exista legatura directa cu trenul. Autobusul stiu ca ne lasa acolo si nu foarte departe de unde vom fi cazati. Ma voi interesa insa sa vad cum e si cu trenul.
Alta problema e ca ajungem destul de tarziu in Lisabona (pe la 20 seara). Cu autobusul avem 2 variante fie la 20:30 (care nu cred ca il prindem) si altul la 22:30.
Cat priveste zoomarine, este pe lista, dar dupa Aquashow park, care cel putin din poze pare mai "tare". Dar de innotat cu delfinii imi pare exagerat de scump 168 euro de persoana x 2 copii... In Spania am gasit la un moment dat pe la vreo 50 euro parca. E o diferenta imensa.
Orice alte sugestii sunt bine venite.
Ma intereseaza si cum pot ajunge la pestera Benagil, altfel decat cu croazierele acelea care ulterior te duc cu placa pana la pestera. Nu este o varianta potrivita pentru copii. As prefera ceva cu deplasare pe uscat. Ati fost acolo? La croaziere vom apela pt a vedea coasta si delfinii, vedem la fata locului ce oferte vom gasi.
@andreea_c - cp.pt/passageiros/pt este siteul de unde am luat biletele cu cateva luni inainte.
Noi am stat o saptamana si in Lisabona inainte, astfel ne-am putut alege ora trenului dupa bunul plac.
Aquashow este un aquapark, este frumos, dar majoritatea atractiilor sunt cu limita de inaltime, daca aveti copii mici nu vor putea profita de majoritate atractiilor; sunt multe alte locuri si plaje deosebite care ar trebui vazute.
Experienta cu delfinii a fost cadou ptr baietelul nostru de 8 ani, iar aici la Zoo Marine este un intreg program pregatit in aceasta suma, separat de restul parcului, intr-o oaza cu palmieri... Programe de inotat cu delfinii sunt in multe locuri in lume, am schimbat impresii cu multi care au fost in alte locuri la un pret mai mic, dar nu se pot compara. Suma e intr-adevar mare, mai ales daca aveti doi copii. Noi am fost foarte impresionati si pe viitor dorim si noi adultii sa participam la aceasta experienta, dar la Zoo Marine-ul de langa Roma.
Noi ne-am plimbat mult, cel mai dosebit loc a fost Ponte do Piedade si acolo sunt pesteri asemanatoare celei de la Benagil. Am fost si acolo, dar doar de sus am vazut pestera, nu am mai inchiriat barca sa o vedem si inauntru. Noi am circulat cu autobuzul, am avut un abonament de o saptamana, astfel am putut sa ne deplasam in voie. Totul depinde si de varsta copiilor si cat sunt ei de dispusi sa se plimbe, in loc sa stea la plaja si apa
@cecip: suntem 3 familii cu 5 copii între 3 si 6 ani. Ai noștri au 4 si 6 ani. Îți dai seama ca la aceasta vârsta prefera parcurile de distracții, piscinele, apa de mare si nisipul si mai puțin peisajele...
Va trebui sa îmbinăm toate plimbările cu ceva distractiv ca sa le căutam atenția.
La aquashow majoritatea atracțiilor sunt peste 1.20 înălțime pe care o au băieții mai mari din fiecare familie. Cei mici au peste 1 m deci si ei se pot da pe câteva atracții.
Cat privește trenurile pentru noi nu e ok, nici datorită orarului nici datorită faptului ca ultima stație este albufeira si de acolo ar trebui sa luam autobusul.
In plus pt noi timpul de transfer cu trenul este mai lung decât cu autobusul. Rămânem deci pe varianta mai scumpă dar mai confortabila, fiind directa.
@andreea_c - Da, cu copii mici trebuie cautate lucruri sa ii atraga. Ca transport in cazul vostru autobuzul e alegerea mai buna.
Va doresc un concediu minunat!
@cecip - Multumim frumos. Speram sa avem parte de un concediu reusit...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Algarve - soare, mare, plajă și incă ceva in plus — scris în 07.04.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Algarve — plaje superbe, apa oceanului rece — scris în 17.08.19 de popmarius101 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 7. Salema - Lagos – Olhao – Faro si retur, periplu succint — scris în 20.07.18 de Bujie din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 6. Salema, hotel Residencial – Algarve — scris în 17.07.18 de Bujie din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 5. Ziua cea mai lunga:Lisabona – Sines – Zambujeira do Mar – Sagres - Cabo de Sao Vicente (O fim do Mundo) — scris în 15.07.18 de Bujie din PITESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Algarve - la capatul Europei — scris în 11.12.17 de madfalcon81 din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Descoperind Algarve: Până la Cabo de São Vicente și-napoi — scris în 08.11.16 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ