SIDE / La ,poalele' insulei Delfinului

TIPĂREȘTE

Dimineata ne-am trezit devreme. Am fost la masa si am mincat repede. Nici nu mai stiu ce am mincat ca nu prea ne-a interest. Eram nerabdatori sa plecam asa ca ne-am grabit spre receptia hotelului KRISTAL ADMIRAL RESORT SUIT AND SPA unde eram cazati si unde trebuia sa asteptam microbuzul ce urma sa ne duca spre noua provocare.

Ne asteptam la ceva frumos din partea turcilor tinind cont ca in cealalta excursie facuta in Alania si care a cuprins si croaziera, ne-am simtit foarte bine si ne-am distrat de minune.

Stind acolo in receptie, ne miram de numarul mare al autocarelor care soseau si luau grupuri intregi de turisti, ce urmau sa plece spre diverse alte destinatii. Era un intreg exod de turisti as putea spune si ne minunam de ,,industria” aceasta de turism ce se desfasura chiar sub ochii nostri. Cu o mica intirziere a sosit si masina noastra. Am aflat cu un pic de dificultate ca acela era microbuzul nostru deoarece acolo se utilizeaza mai mult rusa si prea putin limba engleza. De la noi de la hotel s-au urcat 8 persoane, cred, toti romani. In microbuz mai erau tot cam pe atitia dar rusi. Drumul a fost destul de scurt, probabil sub 30 minute. Am iesit de pe sosea, am coborit pe un drum pietruit, scurt si cam abrupt si am ajuns intr-un port mic in care se aflau mai multe vaporase ce pareau mai mult venite din istorie decit din timpurile noastre. Parea putin ireal ca vom naviga cu asemenea specimene. Ce sa mai, erau facute din lemn in proportie de cel putin 80%. Am zimbit si ne-am suit la bord cu voie buna. Marea Mediterana ne zimbea si ea. Vremea se anunta a fi super. Conditii optime pentru mica noastra aventura.

La bord echipajul ne-a intimpinat cu voie buna. Sefa echipajului era o turcoaica in jur de 40 de ani, cu fata arsa de soare si vint si cu un corp atletic. Vorbea bine limba engleza. Instructori cred ca erau 6, bine legati si bronzati. Vorbeau slabut engleza dar unii dintre ei vorbeau rusa – ce sa faci – adaptarea la mediu. In echipaj mai erau citiva marinari cu diferite indeletniciri.

Ne-am asezat de o parte si de alta a navei, pe bancute cu spatele la apa. Am fost impartiti repede de instructori in doua grupe, la tribord romanii si la babord vorbitorii de limba rusa.

Nava era putin inghesuita, peste tot atirnau parime, balize, veste de salvare, costume de neopren, butelii de oxigen, labe de inot si alte obiecte necesare activitatilor echipajului.

Sefa se ocupa de noi. A discutat putin cu fiecare. Ne-a pus sa semnam un contract ce cuprindea niste clauze legate de sanatatea noastra si apoi a inceput instructajul. Era intradevar o profesionista in materie si o buna pedagoga. Avea rabdare cu fiecare in parte.

Cind a terminat ne-a impartit in grupe de 2-3 membri, ne-a esalonat pe timpi de lucru si ne-a dat in grija echipajului.

Nava se pusese in miscare si usor – usor a ajuns undeva la marginea golfului, cam la un kilometru in fata si putin lateral dreapta de Hotel Vikingen – o minunatie de hotel – intre noi fie vorba. Acolo s-a oprit si am auzit sunetul inconfundabil al lantului ancorei care cobora in mare. Un marinar a inotat spre malul abrupt si stincos care se afla la citeva zeci de metri de noi. Acolo a legat o parima si a priponit nava in asa fel incit sa nu se rasuceasca in curentul din golf.

Ne-a venit rindul tirziu, dupa mai bine de 90 de minute dar ne simteam bine si timpul a trecut repede. Grupul nostru fusese stabilit sa aiba 3 membri. Eram ultimii. Citeodata asta e un avantaj. Te uiti la ceilalti si mai prinzi cite ceva, cite o chichita cite o idee.

Primii au fost grupurile de rusi. Stateau sub apa cam 30 de minute. Dupa ce a iesit si al treilea grup am inceput sa imi pun intrebari – oamenii ieseau tremurind groaznic de frig si nu intelegeam de ce. Doar ne scufundam la adincime mica in zona aia. Asa ne spusese instructoarea. Afara deja era foarte cald si m-as fi mirat sa fie atit de rece apa. Am intrebat-o pe femeie ce temperatura are apa la 8 m adincime, acolo si dupa ce si-a consultat ceasul- GPS multifunctional (sau ce o fi fost ala – ca ea nu se bagase sub apa) mi-a spus ca erau 18,8 grade. Nu se poate – mi-am spus... atunci de ce tremura lumea, ca vorba aia erau rusi si ei nu se sperie usor de frig. Problema trebuia sa fie in alta parte! M-am uitat la neoprenul pe care il purtau – deoarece turcii nu aveau costume de scufundare pentru toate taliile si pentru ca lumea nu se pricepea – echipau turistii cu un neopren model scurt ales din ochi, peste care puneau alt neopren, model lung, ales cit sa intre peste celalalt. Si asa faceau cu toti. Mare greseala. Acolo sub apa nu conteaza cite costume pui pe tine. Toate sunt facute sa se ude, deci apa ajunge la corp. Ideea e sa nu circule prin neopren la fiecare miscare. Daca nu circula, se incalzeste si te protejeaza de frig. Daca circula, iti face racirea asa cum face apa din radiatorul masinii la motor.

In consecinta m-am dus la matelotul care facea echiparea si i-am zis sa imi dea un singur neopren scurt, cel mai mic pe care il avea. S-a mirat putin si a zis ca e treaba mea si sa iau ce vreau din ce mai gasesc. Am gasit unul nou care a intrat pe mine ca o manusa. Super, mi-am spus. M-am dus la prietenii si partenerii mei de echipa si le-am spus sa faca acelasi lucru. S-au descurcat si ei cum au putut. Ne-am echipat si cu celelalte elemente pentru scufundare. Unul din marinari ne filma si am intrat in apa. Ceilalti doi cu care am inotat erau incepatori, eram prieteni vechi si eu i-am convins sa vina cu mine sa aiba si experienta asta.

Unul dintre ei s-a speriat la intrarea in apa si a renuntat. Instructorii nu au insistat prea mult. In asa ceva e bine sa nu insisti daca omul nu poate. Celalalt s-a pierdut si el, dar cu putina ambitie a reusit sa se adapteze noilor conditii subacvatice. Si ce conditii... Imediat dupa ce am intrat in lumea aceea a linistii, marea m-a imbratisat cu apa ei cristalina. Pesti roiau in jurul nostru dar erau micuti, insa mai jos unde se vedeau plantele inotau veteranii – parintii lor...

Ne-am scufundat incet si unul dintre instructori ne fotografia. Celalalt avea o camera de luat vederi subacvatica si mi-am zis – asta face parte din industria lor de facut bani din turism. Au scoala.

Cred ca la prima scufundare nu am coborit mai mult de 6 metri si a fost facuta pentru acomodare si pentru a ne vedea cam la ce nivel suntem. Oricum la adincimea asta apa e cristalina si poti vedea pina departe pentru ca lumina soarelui patrunde bine. Plantele de un verde inchis cu frunze lungi si subtiri ne inconjurau din toate partile si abundau de pesti care ne priveau curiosi si care nu se indepartau de noi decit atunci cind ajungeam foarte aproape, la o lungime de palma.

Nu erau multe specii asa cum vazusem in marea Ionica si recunosc ca vizibilitatea era parca putin mai mica decit acolo dar avea si marea asta farmecul ei. Si eram multumit. Si bucuros ca alesesem sa fac acesta excursie.

Cred ca la prima scufundare am vazut 2-3 specii de pesti una dintre specii umblind in bancuri mari de zeci, poate sute de exemplare. Erau binecunoscutii pesti argintii cu un triunghi negru chiar inainte de inotatoarea codala. Ceilalti, fusiformi cu dungulite inchise si orizontale erau mai putini si inotau in grupuri de cite 5-10. Dar erau mai bine organizati si se intorceau toti odata ca la o comanda. Nu stiu daca erau mai mari de 25 – 30 de cm. Si asta doar exemplarele mai mari. Ce frumuseti exista pe pamint – imi ziceam – dar pina sa ma dezmeticesc a trebuit sa iesim. A trecut jumatate de ora. A trecut frumos. Am urcat la bord. Afara era cald si ne simteam bine. Nu am tremurat de frig nici macar o secunda. Chiar am fost atent la aspectul asta. L-am intrebat si pe prietenul meu si mi-a confirmat. Ceilalti incepusera sa se usuce. Cei mai multi erau dezechipati.

Mirosea a gratar si ni s-a facut o foame cumplita. Se pregatea masa! Era si timpul. Efortul depus si apa marii si-au spus cuvintul. Vaporasul a ridicat ancora si s-a pus in miscare. Se deplasa catre larg spre a doua destinatie de scufundari.

La bord era liniste. Poate pentru ca oamenii erau obositi. A sunat un clopotel! Masa era gata! Tocmai la ţanc. Culmea, pe vaporasul ala asa de mic era BUFET SUEDEZ!!! Nu erau multe feluri dar mincare era din belsug. Si bine ca era, ca foamea facea ravagii! Aveau bucati de pui fripte, orez, cartofi prajiti, salata asortata, ceva sosuri si inca citeva chestii, totul foarte proaspat si gustos.

Cind am terminat de mincat eram deja linga o insulita. Insula era cam pustie ce e drepr si nu iesea prea mult din apa. Am aflat ca se numea Insula Delfinului (in turca MARTÂ – nu stiu daca se scrie asa dar asa se citeste). Practic era vorba de o stinca mare sau o aglomeratie de stinci cu foarte putina verdeata undeva mai spre virf. Chiar pe virf, flutura bineinteles semet, drapelul Turciei. Nava a aruncat iar ancora si a fost fixata cu parime de stabilizare pe care le-a intins un marinar.

De data asta nu am mai fost asa de multi la scufundarea a doua. Cam jumatate au renuntat. Cei mai muti erau dintre incepatori. Din acest motiv au facut o singura grupa cu 2 instructori. Adincimea urma sa fie mai mare, undeva la 10 – 12 metri. Am ramas eu si 5 rusi. Ne-am echipat si am intrat in apa, de data asta fara filmari si fotografii. Apa era la fel de frumoasa si transparenta. Sub vaporas nu avea mai mult de 3 m adincime. Am coborit pe sub el si am inceput sa exploram tarmurile subacvatice ale insulei in sens invers acelor de ceasornic.

Pe cit era de pustie insula la suprafata pe atit era plina de viata dedesubt. Plante peste tot. Din loc in loc erau gropi ceva mai adinci sau crapaturi mari ale stincii pline de vegetatie unde pestii isi gaseau adapost. Am intilnit iar specia aceea de pesti cu triunghi negru pe coada, dar si pesti plati cu o dunga neagra sau pesti fusiformi cu multe dungulite orizontale intunecate pe corp. Am vazut si un peste mai mare, singuratic, cu un cap proeminent. Cred ca avea mai bine de 40 cm. Mirific. Tot ce vedeam era la superlativ. Ne miscam incet ca sa avem timp sa savuram. Instructorii ne supravegheau atent dar ne lasau sa gustam momentul. Se contopisera cu peisajul. Ce lume... ce nebunie frumoasa! Am facut inconjurul insulei sau cel putin asa am avut impresia. Fiecare explora cite un cotlon. Eu incercam sa intru in fiecare adincitura, in fiecare denivelare a fundului marii in cautare de vietati marine. Nu am intilnit decit pesti. Am sperat sa vad si o caracatita asa cum am reusit sa vad cu un an in urma in Corfu. Dar nu a fost sa fie. Nu-i nimic, mi-am delectat ochii cu o multime de pesti. Cred ca am vazut 5-6 specii, nu pot aprecia sigur pentru ca pestii mici sunt usor de confundat. Stiu ca am vazut si colorati dar parca nu la fel ca si cu un an in urma. Oricum, fiecare mare si fiecare loc din apa are specificul si farmecul lui.

Am iesit dupa 30 de minute incintati. Nava a pornit usor catre tarm. Ni s-au prezentat filmele si fotografiile pe un laptop. Erau super, dar pretul ne-a linistit. Au cerut 5 dolari de fotografie sau 100 de dolari pe tot. Puneau totul pe DVD. Rusii au platit pe loc. Pentru noi 100 de dolari inseamna mult. Nu cred ca face! Am incercat sa negociem, hotariti sa renuntam daca pretul raminea chiar si 60 de dolari.

Nava a ajuns la tarm. Eram obositi. Turcii au organizat un moment festiv in care s-au acordat diplome onorifice. Frumos din partea lor. Cind ne-au dat diplomele ne-au dat si DVD pentru 50 de dolari, asa la loc mai ferit de ochi curiosi. Am acceptat.

Am facut fotografii cu instructorii si echipajul navei si ne-am despartit prieteni. Unii dintre ei erau fani Galatasaray si isi mai aduceau aminte de Hagi si succesele acestuia la clubul turc.

Am ajuns la hotel la fel de repede ca si la dus. Eram obositi dar cu multe amintiri in tolba.

Excursia a costat 75 de dolari si a cuprins deplasarea cu microbuzul, croaziera cu vaporasul, echipamentul de scufundare, doua scufundari de cite 30 minute in 2 locuri diferite si o masa pe vapor. Eu cred ca merita banii din plin.

Pentru membrii familiilor care doreau sa insoteasca pe cei ce se scufundau, pretul era 45 dolari si cuprindea acelasi lucru, mai putin scufundarea, dar puteau face snorkling acolo unde se faceau scufundarile, folosind echipamentul de pe vaporas. Sau puteau inota.

Si nu uitati, daca mergeti la scufundari in perioada de vara in tari precum Turcia, Tunisia, Grecia, Italia – folositi cu incredere neoprenul scurt (cel pina la genunchi si fara mineci) pentru scufundari, dar alegeti unul care sa va vina mulat pe corp.

Sa ne auzim de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 3112 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI