Alaçatı, o bijuterie turcească cu farmec grecesc

TIPĂREȘTE

Se spune că dacă ai ajuns în peninsula Çeşme este musai să vezi Alaçatı, un sat, hai să zicem un orăşel, dar este mult spus, care reprezintă un soi de „crème de la crème” a zonei, o atracţie de-un şarm incontestabil.

Auzisem de Alaçatı (se pronunță Alaceatî) din mai multe surse, văzusem ceva imagini pe internet, înţelesesem că ar fi o localitate cu o faimă aparte, aşa că l-am pus pe lista noastră de excursii în zonă. Normal, vroiam să ne convingem pe pielea noastră de cele citite și vizionate.

În peninsula Ceşme, la circa 70 km vest de Izmir, în afară de orașul-reședință cu același nume, toate sursele recomandă o vizită în Alaçatı, o localitate situată în inima peninsulei, la 10 km sud-est de capitală. Curios este că Alaçatı în sine nu are ieșire directă la mare, însă la trei km sud de orășel există portul omonim, atât de yachturi, cât și de pescari, un fel de prelungire a localității, care asigură accesul maritim, dar și către câteva plaje micuțe, de nisip. Nici plaja renumită Ilıca (se pronunță Îlîgea) nu se află decât la 3 km nord de sat, aşa încât cine vine în Alaçatı are de ales unde să meargă la plajă, chiar dacă o face mergând cu auto propriu sau cu dolmuşul.

Alaçatı este vestit pentru arhitectura caselor sale, pentru străduțele sale înguste, de piatră, pentru culorile caselor ce înveselesc orice privire, pentru morile sale de vânt, pentru vinurile bune ce se obţin aici, dar și pentru windsurfing, stațiunea fiind a treia cea mai cunoscută din lume pentru acest sport. Cum vântul bate binișor 330 zile pe an în Alaçatı și golful oferă condiții prielnice și destul de sigure, acest sport a luat amploare, dezvoltându-se cluburi serioase și școli prestigioase de windsurfing. Alaçatı a devenit unul dintre cele mai importante centre de windsurfing din lume și multe evenimente internaționale de surfing sunt organizate aici, PWA World Surfing Tour, spre exemplu.  

Alaçatı constă într-un centru vechi în care se găsesc casele ce l-au făcut vestit şi partea mai nouă în care trăieşte populaţia actuală. Orășelul are primărie proprie, deși nu are mai mult de zece mii de locuitori stabili, însă s-a transformat într-o destinație de vacanță foarte căutată printre turcii cu dare de mână, în lumea mondenă fiind la modă ca fiecare turc înstărit și cu un anume statut social să dețină o casă de vacanță acolo. Vara, populaţia se triplează, turişti de pretutindeni, dar mai ales turci, atraşi de farmecul locului, vin să-şi petreacă vacanţele aici, aşa încât multe dintre casele de odinioară ale satului au fost transformate astăzi în boutique-hoteluri sofisticate.

Alaçatı are o istorie veche, de câteva mii de ani, în antichitate numindu-se Agrillia şi era o aşezare grecească. Au trecut peste ea romanii, bizantinii şi în cele din urmă otomanii. Numele său actual pare că ar fi de origine greacă, de la cuvântul sare αλάτι (alati) , dar nici otomanii nu se lasă mai prejos şi pretind că ar veni din turcă: Alaca At (Calul Roşu) . De fapt, toată existenţa localităţii a oscilat între influenţa turcească şi cea grecească.

Zona era cunoscută de milenii ca fiind mlăştinoasă din cauza râului şi a deltei Gediz din apropiere, iar locuitorii se hotărăsc pe la 1800 să construiască un canal care să-i ajute ca terenurile lor agricole să nu mai fie inundate şi recoltele pierdute, în plus, oamenii luptându-se şi cu malaria, boală specifică zonelor mlăştinoase. Prin anii 1830, un localnic înstărit pe nume Hacı Memiș Ağa, a chemat greci năpăstuiţi din insula Chios, lovită de un cutremur devastator, să muncească la construcţia canalaului. Aceştia au fost puşi să-şi ridice un sat, devenit Alaçatı de astăzi, „satul nou” din acea vreme, care a fost stabilit la câțiva kilometri distanță de mare, pământurile până la ţărm fiindu-le date lor spre a fi muncite.  Grecii din Chios au venit la pachet şi cu arborii de mastic pe care s-au ostenit să-i aclimatizeze şi în Alaçatı.

Majoritatea caselor de piatră restaurate astăzi în Alaçatı au fost construite între 1850 - 1890. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul „Alatzata”, așa cum l-au numit grecii, a devenit un oraș înfloritor, renumit pentru podgoriile și strugurii săi, pentru producţiile agricole şi negoţ. Majoritatea locuitorilor era de sorginte greacă, iar numărul de suflete se apropia de 12.000.

Istoria zbuciumată locului a continuat după 1912, când, în urma războiului din Balcani, mulţi refugiaţi musulmani au început să se stabilească în Alaçatı, iar grecii au început să plece. Însă plecarea definitivă a acestora s-a produs după schimbul de populaţie din 1923, când satul le-a rămas definitiv turcilor.

Cel mai bun lucru care se poate face prin Alaçatı este să-i iei la pas străduţele pietriute şi să oferi bucurie ochilor la privirea caselor vopsite în diverse nuanţe. Pitorescul Alaçatı uimeşte şi prin diversitatea florilor care curg peste case, împodobindu-le şi dându-le un plus de farmec.

Ceea ce atrage ca un magnet în Alaçatı este arhitectura sa frumoasă și plină de culoare care, atunci când te plimbi, te face să te simţi ca în Grecia. Străzile pietruite din Alaçatı sunt mărginite de case greceşti la origine, otomane în prezent, bine conservate, care au o arhitectură unică, cu un balcon suplimentar închis sau o fereastră de alcov, care este de obicei vopsită în lila sau albastru.  Altfel, ferestrele, obloanele și ușile sunt pictate în toate culorile curcubeului. Casele au fost construite pe principiul să menţină răcoarea vara şi căldura pe timpul iernii, materialele fiind indigene, un soi de piatră de travertin gălbui.

Orăşelul are două străzi principale, una perpendiculară pe cealaltă, şi o mulţime de alte ulicioare laterale pe care poţi să rătăceşti fără oprire o zi întregă încercând să le descurci hăţişul dar fără a reuşi prea tare.

Primiserăm de la biroul de informaţii turistice din Çeşme o hartă a arealului Alaçatı, explicaţii şi multe laude şi recomandări din partea doamnei de acolo. Cu harta în mână, am pornit şi noi să explorăm localitatea care mustea de turişti la orele prânzului atunci când am vizitat-o.

Prima dată ne-am lansat pe strada Kemal Paşa Cadessi descoperind de-o parte şi de alta, case minunate, hoteluri mici şi cochete, terase, baruri, cafenele şi restaurante stilate. Nici nu mai ştiam la ce să ne uităm mai întâi, toate ne luau ochii cu nuanţele lor care mai de care mai frumoase, încercam să fotografiem tot. Cea mai vestită clădire este cea a hotelului Taş care s-a redeschis în 2001, fiind considerat un eveniment de seamă de la care a pornit readucerea satului la viaţa actuală, iar în 2005 acesta fiind declarat loc istoric de importanţă deosebită. Bine, pe stradă sunt şi farmacii, bancomate, magazine de suvenire sau alte feluri de prăvălii, chiar şi marketuri de cartier. Printre acestea, sunt și mici ateliere ale meșterilor locali unde se confecționează produse hand-made, galerii mititele de artă.

La loc de cinste, printre suvenire, se găsesc şi produse locale obţinute din mastic: gemuri, gumă, pudră, granule, etc. Acolo, la mare trecere este îngheţata cu aromă de mastic, lokum-ul cu aceeaşi aromă unică, am cumpărat inclusiv cafea cu aromă de mastic.

Dar să revenim, la un moment dat strada Kemal Paşa Cadessi este întretăiată de cealaltă stradă principală, Hacı Memiş Cadessi, iar la intersecţie a luat naştere piaţeta Atatürk. În apropiere se află şi un bazar, nu foarte mare, şi chiar o piaţă cu de toate. Strada aceasta mi s-a părut şi mai înghesuită, clădirile fiind aproape lipite unele de altele, însă toate cu stil şi eleganţă, că nu te mai saturi să le admiri. Pe Hacı Memiş Cadessi se află cele două moschei ale oraşului istoric, prima întâlnită, cam pe la jumătatea străzii, poartă numele de Pazaryeri Camii  (Moscheea Pieței) . Aceasta n-a fost o moschee de la bun început, ci a fost transformată din biserica ortodoxă greacă Ayios Constantinos, care fusese ridicată în 1874 după ce grecii din Chios se stabiliseră de ani buni aici.

În zona aceasta, se organizează în fiecare sâmbătă, o piaţă în aer liber, cu de toate, legume, zarzavaturi, brânzeturi, dructe, textile, obiecte de uz casnic, etc. De asemenea, există şi o piaţă de peşte în care se organizează în fiecare zi, începând cu orele 11,00, aşa-numitele licitaţii de peşte în care sunt oferite spre vânzare cantităţi mari de peşte prins de pescarii din port.

Cea de-a doua moschee poartă numele de Hacı Memiş Camii, după numele omului de seamă din comunitatea de acum două veacuri, și a fost ridicată în anul 1827 destul de modestă.

Ne-am plimbat pe străzi dornici să descoperim şi noi pas cu pas fermecătorul Alaçatı cu ale sale colorate şi vesele case devenite astăzi atracţii de prim rang, fie că sunt cafenele, baruri, magazinaşe sau mici hoteluri.

Pe urmă, ne-am retras spre parcarea unde lăsaserăm maşina, hăt-departe. Apoi ne-am amintit de morile de vânt pe care le zăriserăm când am venit, dar special ne-am gândit să le vizităm “mai încolo”. Cele cinci mori de vânt, patru poziţionate una lângă alta, cea de-a cincea mai îndepărtată, sunt vechi de peste 150 ani, tot de pe vremea grecilor, în prezent nefuncţionale, dar restaurate şi vizitabile doar în scop turistic. Noi am prins câteva perechi de miri care îşi făceau cataloage de nuntă, fotografiindu-se artistic la mori. Alături se află şi un amfiteatru modern, nu foarte mare, folosit pentru spectacole şi festivaluri locale, în luna aprilie, anual, organizându-se un festival dedicat verdeţurilor şi legumelor.

A doua zi dimineaţă ne-am întors în zona de ţărm a orăşeluluiAlaçatı, fiindcă în ziua precedentă nu am mai reuşit să ajungem şi acolo. La trei km sud de oraş, într-un golf generos, se află Marina şi un pic mai încolo, portul de pescari, mai multe şcoli de surfing, câteva resorturi luxoase. Marina este destul de mare şi adăposteşte multe vase de agrement, private, din toate colţurile lumii.

În Marina am intrat mai întâi să pozăm yachturile şi vasele mai arătoase, apoi ne-am dus în căutarea plajelor din zonă: Çark, Kum, Zio unde am rămas pentru o baie doar la prima.

Pentru amatorii de distracţie în parcuri acvatice, există la nord de oraşul Alaçatı, la un kilometru diastanţă, un astfel de parc pe nume Oasis Aquapark, cam aglomerat, dar destul de ofertant.

Pentru cei ce ajung în peninsula Çeşme, mi se pare aproape obligatoriu să viziteze Alaçatı, dacă nu cumva îşi aleg de la început să-şi stabilească baza în acest orăşel. Chiar dacă turistul ar avea nevoie de maşină pentru deplasări în afara oraşului, fie că ar fi vorba de plajele proprii din sud, sau de celebra Ilıca de la nord, o şedere în Alaçatı ar merita, măcar pentru două-trei zile, fiindcă cei de la punctul info ne-au spus că serile petrecute aici ar fi speciale.

Alaçatı era considerat până nu demult unul dintre cele mai bine păstrate secrete al Turciei, un sat tradiţional cu case de piatră, frumos recondiţionate şi readuse la viaţă într-un stil nou, însă a devenit din ce în ce mai faimos şi mai căutat în ultima vreme, iar farmecul său rămâne neştirbit deocamdată. Turismul s-a dezvoltat semnificativ în perioada recentă, dar nu într-atât încât locul să devină obositor sau banal. Alaçatı este încă perla din Çeşme, să ne bucurăm de ea!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8395 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI