Agrigento medieval, un orășel plin de farmec, locul unde a copilărit maestrul Luigi Pirandello

TIPĂREȘTE

Am înțeles repede că Agrigento nu înseamnă numai Valea Templelor, deși aceasta este absolut emblematică pentru oraș, de fapt majoritatea turiștilor vizitează doar Valea Templelor, fie din lipsă de timp, fie că nu se știu prea multe și despre oraşul propriu-zis. De aceea, am căutat să-i vedem și altă față, acea față medievală cu clădiri baroce sau mai vechi, romanice.

Autobuzul local ce ne ducea înapoi, de la Valea Templelor spre centrul micuței urbe Agrigento, în inima sa medievală, urca de la aproximativ 120 m înălțime, cât are platoul Valea Templelor, la acropolele de 230 m, locul în care este amplasat acum orașul. De fapt, în antichitate, orașul antic se întindea până aici, însă abia în perioada normandă când au fost construite numeroase bazilici și a fost înființată de către regele Roger I, în anul 1087, Episcopia Latină, oamenii au început să se stabilească preponderent în această zonă și să depopuleze Valea Templelor. Se spune că un alt motiv, în afară de cel defensiv, pentru care locuitorii au migrat pe dealurile mai înalte ar fi fost acela că erau în căutarea unei zone mai curate, dat fiind că Valea Templelor fusese în acele vremuri afectată serios de malarie.

După anul 1861, anul unificării Siciliei cu Italia, orașul s-a dezvoltat simțitor, edificându-se impozante clădiri publice și guvernamentale stil palate, multe dintre ele având aceeași funcție chiar și astăzi, precum: sediul Poștei, Questura di Polizzia, gara Stazione Centrale, etc.

Orașul medieval este cocoțat pe două coline, Girgenti, la vest, și Stânca Atenei, la est, cu vedere excelentă către mare. Pe stânca Atenei se spune că se înălța în antichitate un templu semeț dedicat zeiței înțelepciunii, al cărei nume a fost dat străzii principale din inima orașului.

După ce am coborât în stație, am primit informația și indicația că centro storico din Agrigento guvernează în jurul arterei Via Atenea, o stradă pietonală deloc lată care abundă în prăvălii de tot felul, gelaterii, cafenele, construcții vechi, palate, biserici, case. Din aceasta pornesc în sus, perpendicular, străduțe înguste, majoritatea în trepte, în timp ce altele coboară către mare. Fie că urcă sau coboară, străduțele ca niște veritabile ulicioare, abia dacă permit ca două persoane să treacă una pe lângă cealaltă.

Vizita centrului istoric din Agrigento (Girgenti vechi) începe în mod ideal de la PiazzaVadalà, acolo unde există, în mijloc, un monument al filozofului Empedocle. Am pătruns pe Porta di Ponte, capătul estic al Via Atenea fără a avea ținte precise ca-n alte orașe, când știam exact ce vrem să vizităm. Ah, poate cu excepția Abazzia di Santo Spirito către care știam că trebuie să urcăm lateral dreapta pe o străduță imediat cum intram pe Via Atenea. Acolo, citisem eu la repezeală în autobuz, măicuțele te-ar întâmpina cu dulciuri odată ce te hotărăști să le treci pragul, dulciuri care se pot comanda și la cerere pentru diverse ocazii, așa cum am văzut pe ditamai afișul de pe poartă, evident contra cost. E drept că Abazzia datează de prin 1290, iar măicuțele cisterciene de aici păstrează tradițiile vechi de secole privind prepararea produselor de patiserie, pe vremuri apanajul exclusiv al mănăstirilor. Nouă nu ne-au cerut bani direct, dar au zis că ar fi bine să donăm ceva pentru bunăstarea mănăstirii.

Pe urmă, am revenit pe Via Atenea unde ne-a atras atenţia pe o străduţă în jos Chiesa San Pietro şi un pic mai încolo am dat cu ochii de o altă bazilică, mai mare şi foarte frumoasă tot pe o uliță lateral stânga, de la care priveliștea către mare îți lua ochii. Este vorba de Chiesa San Francesco d’Assisi (Immacolata) . Și aici am fost invitați politicos să intrăm și să vizităm o expoziție cu obiecte bisericeşti amenajată într-o clădire alăturată. Am fost conduși de unul dintre cei ce se ocupau de vizitatori, ne-au arătat exponatele și, la final, ne-au arătat cutia unde trebuia să donăm ceva. Soțul meu a zis că dacă o ținem tot așa, avem toate șansele să devenim donatori de profesie și, pe deasupra, lefteri.

Foarte aproape, se află una dintre casele, acum transformată în muzeu, în care a trăit în copilărie Luigi Pirandello, celebrul dramaturg laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1934. Acesta s-a născut într-o familie înstărită la Kaos, un sătuc lângă Porto Empedocle, la malul mării Ionice. Niște bătrânei din aceia simpatici care sporovăiesc stând la masă la un păhărel, văzându-ne un pic dezorientați ne-au arătat-o, dar ne-au spus că programul de vizită se terminase.

Ne-am reluat plimbarea pe Via Atenea admirând clădiri vechi, vitrinele magazinelor șic de-o parte și de alta a arterei principale din Agrigento istoric. Asta până am ajuns în Piazza Purgatorio de partea căreia pe dreapta am întâlnit Chiesa San Lorenzo, pe cât de veche, pe atât de impunătoare. Este unul dintre cele importante lăcașe de cult din vechiul Agrigento şi o atracţie turistică pe măsură. În continuare, după ce Via Atenea se curbează la stânga, dăm cu ochii de o clădire zveltă, arătoasă, în stil baroc ce s-a dovedit a fi sediul Camerei de Comerţ şi cel al Centrului de Cercetare Italo-Maltez.

Apoi, intrăm în micuța Piazza Gallo dincolo de care am remarcat Chiesa San Giuseppe, o bazilică emblematică și de acolo ne-a atras atenția indicatorul la dreapta pe străduțe către Chiesa Santa Maria dei Greci ce datează din secolul al XIII-lea ("Sf. Maria a grecilor"), ridicată pe locul unui templu grec antic (de aici și numele), una dintre cele mai vestite din urbe.

Cu ochii pe ceas, cu harta primită de la centrul info, fiind într-o luptă permanentă cu timpul fiindcă mai aveam doar vreo oră până la ultimul autobuz spre Catania, dar şi dornici să vedem şi partea înaltă a micului Agrigento medieval, ne-am lansat în labirintul de străduţe pe care le parcurgi urcând multe scări, cu case vechi şi dărăpănate, unde dacă vezi vreuna mai răsărită, acolo ştii sigur că e un B&B. Când să dăm în Via Duomo, strada pe care se află aliniate cele mai cunoscute monumente ale oraşului (Catedrala San Gerlando sau Duomo, Museo Diocesano, Biblioteca Lucchesiana, Chiesa San Alfonso), am asistat la o mică întâmplare amuzantă: un autoturism de volum foarte mic având drept şofer o doamnă trecută binişor de a doua tinereţe, dirijată de un bătrânel, pesemne soţul, încerca să tot manevreze maşina pe străduţa aceea imposibilă, dar nu se descurca deloc. Mă miram cum ajunsese şi ce căuta acolo, când de-abia cu piciorul reuşeai să te orientezi. Am identificat clădirile menţionate, am intrat în bazilici, am fotografiat, iar la coborâre, doamna şoferiţă era în acelaşi loc, dirijată la fel, însă tot nu reuşise să se urnească în direcţia dorită.

Apoi, am coborât spre Via Atenea prin hăţişul de ulicioare întortocheate care ne-a dus în Piazza Pirandello unde se află primăria sau municipio şi, vizavi, Museo Civico. Acolo, artera principală ştiută drept Via Atenea se termină, de-acolo se numeşte Via Giuseppe Garibaldi. Acela a fost şi punctul terminus al incursiunii noastre, de unde am făcut stânga-împrejur spre a parcurge înapoi Via Atenea. Foarte aproape, am mai întâlnit două clădiri importante: Chiesa San Domenico şi sala expoziţiilor de artă găzduită de Museo ex. Collegio dei P. Fillippini.

La întoarcere, Via Atenea mi s-a părut la fel de dichisită și sofisticată, la un moment dat ne-am oprit într-un scurt răgaz în care, stradal, eu am savurat o gelato mare şi delicioasă şi soţul meu o bere siciliană Semedorato.

La final, recomand tuturor celor ce ajung în zonă cu gândul să viziteze mult mai celebra Vale a Templelor să-şi facă timp şi pentru a bate puţin străduţele fermecătorului Agrigento medieval, vor vedea că merită!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=fWQpUBpFXi4

---

VIZUALIZĂRI: 5269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI