Rafelguaraf - o oaza de liniste din Comunitat Valenciana / In tara portocalelor

TIPĂREȘTE

O sa incep povestea celor aproape doua saptamani petrecute in zona Valenciei cu micul orasel Rafelguaraf – o comunitate ascunsa intre dealuri, la 45 de km de Valencia, unde, in fiecare dimineata, soarele ma trezea dintre frunzele palmierului din fata casei si portocalele se rasfatau in caldura diminetii, pe campurile din capatul strazii...

Aici, o vila cu trei dormitoare, doua bai, living, garaj si o mica curte interioara se poate inchiria cu 350 de euro pe luna. Dezavantajul este ca in aceasta zona nu exista gaze naturale, totul fiind electric: incalzirea, aparatele electrocasnice la bucatarie, etc.

In acest orasel cu putin peste 2000 de locuitori, inconjurat de campuri nesfarsite de portocali, lamai, grefe, mandarini si kaki, exista o biserica construita in secolul 18, inchinata Fecioarei Maria, un auditoriu de muzica, o baza sportiva moderna, cu piscina, sauna, teren de sport si unul dintre cele mai mari terenuri de golf din regiune.

Terenul de golf are propriul resort, cu mici vile pierdute printre palmieri, piscine in aer liber, fantani arteziene si intrare pe baza de card, care ofera intimitate pasionatilor acestui sport.

Pe fiecare strada exista cel putin o frizerie/coafor, dar ce m-a socat pentru o localitate atat de mica a fost sa gasesc o clinica medicala dotata cu tot ce-i trebuie, un centru de cosmetica care oferea servicii pe care in Bucuresti le gasim la saloanele de lux (epilarea definitiva cu IPL sau injectiile cu colagen figurau in lista, alaturi de alte proceduri de masaj, sauna sau intretinere corporala), doua banci, si doar doua baruri; discoteca locala functiona doar pana la ora 12 noaptea, fara obisnuitii decibeli asurzitori.

Cele trei parcuri, Plaҫa de la Comunitat Valenciana, Plaҫa d’Espana si Plaҫa de la Reina, desi micute, sunt umbrite de palmieri, iar pe bancutele lor gasesti in general bunici, plimbandu-si nepotii. De altfel, majoritatea locuitorilor sunt, in general, pensionari din clasa mijlocie, retrasi „la tara”, departe de zgomotul si agitatia oraselor...

Primaria, „ajuntament”, are alaturi cafeteria orasului, unde gasesti oricand o ceasca de cafea si un vecin dornic sa stea la un „pahar de vorba”. Singura caramangerie din orasel este tinuta de niste marocani, care se lauda cu cel mai fraged miel din toata regiunea valenciana (n-o fi chiar asa, dar prea departe de adevar nu sunt). Langa „carnicerie” exista un mic chiosc unde se vand „des delices arabes” (foarte bune, insa prea dulci; noroc ca aveam suficient fresh de portocale).

Casele construite toate dupa un anumit tip de proiect aprobat de primarie (cam toate sunt la fel, nu iti faci tu casa cu turnulete cum ai vazut in nu stiu ce film) cu terasa pe acoperis, stradutele inguste, pe care parchezi pe o parte a trotuarului intre 1-15 ale lunii si pe cealalta parte pana pe 30, atmosfera linistita si lipsita de orice fel de agitatie, te duc cu gandul la un oras medieval in care timpul curge mai incet decat in mod obisnuit

Un alt lucru specific acestei mici asezari sunt megafoanele instalate pe cladirile cele mai inalte: aici, primaria difuzeaza tot felul de anunturi (printre altele casatoriile ce urmeaza a fi celebrate si ora pana la care invitatii pot duce cadouri mirilor, ca si locul unde va avea loc petrecerea); in ziua de Boboteaza, corul asociatiei muzicale a copiilor a oferit un program de cantece religioase, tot prin intermediul acestor difuzoare.

Intr-un orasel atat de mic, este firesc ca toti sa se cunoasca intre ei; desi eram straini, orice persoana intalnita pe strada nu trecea mai departe fara sa ne adreseze un „hola, que tal? ”, de parca eram acolo de cand lumea...

Cum toata lumea detine cel putin o masina, in zona nu exista autobuze, ci doar o mica gara, de unde se poate lua trenul pana la Valencia. Si cum drumul spre gara duce prin campurile de portocali... micul dejun este asigurat: )))))

---

VIZUALIZĂRI: 4364 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI