La Albufera după o paella autentică. Dacă aveam noroc și un apus de soare celebru

TIPĂREȘTE

Parcul Natural Albufera se află la 10 km de Valencia și înseamnă lacul Albufera, care este cel mai mare lac din Spania, orezăriile din jurul lacului și 30 de km de dune de nisip pe care cresc pini, care formează Rezervația Naturală Dehesa del Saler.

Albufera este o lagună din Golful Valencia și este partea principală a Parcului Natural Albufera. Deși inițial a fost o lagună cu apă sărată, irigațiile au dus în timp la diluarea apei și acum lacul este unul cu apă dulce. Este lesne de înțeles că cele mai importante activități din zonă sunt turismul, orezăriile și pescuitul, iar zona oferă hrană și adăpost multor păsări.

Orezăriile au dus în timp la experimentarea celor mai bune rețete de paella, astfel că astăzi zona este renumită pentru acest fel de mâncare și se spune că doar aici poți mânca o paella autentică. Iar laguna îți poate oferi cel mai spectaculos apus de soare și este de ajuns să dai o simplă căutare pe net că ecranul se va umple cu poze de la celebrul debarcader Albufera.

Am citit și noi toate astea și am hotărât că ar fi păcat să fim atât de aproape și să nu facem o excursie la Albufera. Pentru spectaculosul apus de soare, dacă aveam noroc, dar și ca să mâncăm o paella autentică în satul traditional El Palmar. Cu toate că am mâncat paella și în Valencia cică nu-i același lucru și atunci trebuia musai să verificăm, pentru că n-am bătut atâta cale de acasă fără să avem parte și de această experiență.

La Albufera mergeau autobuzele 24 și 25 și în general se fac 45 de minute, dar dacă traficul este aglomerat un pic mai mult, așa cum am făcut și noi la dus, spre o oră. Dar la întors a fost ok, ne-am încadrat în timp.

Autobuzul 24 circulă din oră în oră către Albufera, costă 1,5 EUR de persoană, pe sens, adică o călătorie obișnuită și noi l-am luat pe cel de ora 11, din zona Turnurilor Serano. Însă în funcție de unde stați în Valencia îi urmăriți stațiile. A fost prima dată când am trecut pe lângă Orașul Artelor și Științelor și abia așteptam să vină ziua dedicată că prea era spectaculos ce vedeam. Apoi drumul a fost neînsemnat, dar, de la un moment dat am trecut pe lângă orezării, din ce în ce mai dese, iar la ora 12 am coborât la capăt de linie, în satul tradițional, El Palmar.

Celebrul apus este vânat de doritori de la celebrul Debarcader Albufera, care se află la Gola del Pujol, cu 3 stații înainte de satul El Palmar. Ai putea să vii din Valencia doar până aici, dar mi se pare păcat să nu mai faci 3 stații pentru o plimbare și prin satul tradițional plin, de asemenea, de debarcadere, de unde poți face plimbări cu barca. Iar paella clar, aici, la unul din multele restaurante.

Cu toate că ideal ar fi fost să ne prindă apusul într-o barcă, nu prea vedeam posibil. Asta ar fi însemnat că riscam ultimul autobuz care era la ora 20, nu luasem în calcul varianta taxi-ului, dar mai mult decât orice nu prea vedeam cu ce să ne umplem timpul atâtea ore în satul acela. Nu ni se părea că ce citisem era conform cu realitatea, adică am plecat prea devreme din Valencia pentru ce era de făcut în sat. În fine… am luat satul la pas în căutarea caselor tradiționale despre care citisem.

El Palmar este un sat tradițional, simplu și liniștit, cu mai multe restaurante decât case. Are o stradă principală, destul de scurtă, din care se fac câteva alei stânga/dreapta, cele din dreapta ducând spre canalul cu debarcadere.

Se spune că paella s-a născut aici, așa că nu e de mirare că restaurantele au apărut unul după altul. Ne-am plimbat aproape o oră pe lângă canal printr-o căldură înnăbușitoare. Pe dreapta aveam canalul cu bărci acostate, pe stânga restaurant lângă restaurant. Din cauza căldurii am hotărât să mâncăm de prânz ca să lăsăm să se mai ducă din căldură, până la plimbarea cu barca pe care am hotărât să o facem din sat.

Cu toate că cel mai vechi restaurant din sat este El Palmar, cum altfel, noi venisem chitiți să îl căutăm pe Bon Aire, nr 1 pe tripadvisor, foarte, foarte lăudat și cu multe premii pentru paella. Ca să ajungem la el am traversat toată zona de la începutul satului, unde erau, ca și de-a lungul canalului, numai restaurante. Am admirat căsuțele tradiționale, unele modernizate și am ajuns la restaurantul nostru.

Cu o terasă generoasă afară și un peisaj drăguț, nu ne-a inspirit totuși pentru că era înăbușitor, cu toate umbrelele de la fiecare masă. Am intrat înăuntru, ne-a plăcut interiorul, aerul condiționat își făcea treaba, restaurantul era în geamuri așa că aveam vizibilitate și afară, ne-am ales o masă, pentru că aveam de unde și am fost convinși că nu o să ieșim prea curând de acolo.

Cred că în viața noastră nu am stat atâta vreme la masă ca la Bon Aire. S-au scurs 3 ore până ne-am gândit să ne ridicăm. Am mâncat zarzuela, un mix de feluri de pește și fructe de mare (sepie, langustine, pește spadă, rechin…), toate băltind într-un sos demențial și binențeles, paella, pentru care venisem. Băieții au comandat câte un fel de altceva iar noi, fetele, o tavă de paella pentru 3 persoan, e din care am mâncat toți 6. Bună, n-am ce zice, dar până la urmă cea mai bună paella mi s-a părut cea valenciană pe care am mâncat-o la Bioparc.

Mâncarea s-a dus bine pe gât cu sangria, stacane de câte 1 l de bere, Irish coffee la final și cremuet, o cafea valenciană care numai aici are gustul care trebuie. Cremuet-ul ăsta a fost ceva de visul, visului. Am fost la Albufera a doua zi a sejurului, am mai stat în Valencia 5 zile după aceea, am căutat cremuet peste tot dar nu am găsit decât la Vall Duixo, când ne-am dus la Peștera Sant Josep, dar care nu a fost nici pe departe ceea ce băusem la Bon Aire. Vreau să zic că e musai să beți un cremuet dacă ajungeți la Albufera.

Masa asta nu a fost prea ieftină, dar nu poți să te porcești și să te coste puțin. Ne-a costat cam 60 de EUR de familie și ni s-a părut corect având în vedere ce a fost pe masă. La începutul mesei ne-au adus fără să comandăm un sos de roșii și un sos de usturoi cu niște rondele de pâine prăjită, care ne-au picat bine până a venit mâncarea. Noi am crezut că sunt din partea casei dar le-am regăsit pe notă, 4 EUR. N-a fost cine știe ce dar ni s-a părut urât din partea lor.

Elena, ospătărița noastră de la Bon Aire, cu care am tot povestit și am tot râs, ne-a recomandat două firme la care să apelăm pentru plimbarea cu barca, dar mai degrabă la El Tio Pastilla despre care știa că sunt tată și fiu, iar fiul știa engleză, lucru rar întâlnit acolo. Și spera să avem noroc de fiu pentru plimbare.

Pe la 16 abia am reușit să ne urnim și noi de la masă, am sunat la nr de telefon pe care l-am găsit pe panourile de reclamă din sat și am avut noroc de fiu, care ne-a spus să-l așteptăm 5 minute. A venit, am intrat în curtea lungă, plină de flori, am plătit 4 EUR de persoană și a urmat o plimbare drăguță de o oră pe niște canale aidoma cu cele din delta noastră, dar la noi este mult, mult mai frumos. Practic, din lac se fac câteva canale cu stuf, obiectivele fiind plimbarea în sine și Baracca, o cabană tipic pescărească, care era vecină cu debarcaderul de la care am plecat.

Barracas erau casele țăranilor de formă triunghiulară, făcute din stuf, paie și noroi. Unele se vizitează și astăzi, iar cea de pe lac este obiectiv touristic, la care toate bărcile se opresc.

Ghidul nostru a fost foarte simpatic, am aflat că lacul are adâncimea de 1-2 m, ne-a spus povești despre lac și la final ne-a spus că cele mai multe sunt inventate. Ne-a recomandat ce orez este bun pentru paella și chiar am cumpărat, ne-a oprit în mijlocul lacului pentru povești și poze și astfel plimbarea care durează în mod normal 45 de minute s-a dus spre o oră.

I-am spus ghidului nostru că suntem necăjiți pentru că venisem pentru paella dar și pentru apusul de soare pentru care este vestit golful, dar era puțin trecut de 17 și noi nu mai vedeam ce puteam face prin sat. Și-a dat seama că suntem neinformați și că habar nu aveam de posibilitățile zonei și ne-a îndrumat să luăm autobuzul înapoi 3 stații și să ne oprim la Mirador del Pujol, iar acolo să facem un Itinerariu istoric, un traseu amenajat, pe care urma să vedem flora și fauna din rezervație. Asta ne-ar fi luat între 2 și 3 ore, numai bine să prindem ultimul autobuz care pleca la 20 din El Palmar, la 20,15 era la Mirador și ne-a spus că la vremea aceea cam aia ar fi și ora de apus și poate avem noroc de el la debarcader, adică fix în locul vestit.

În Parcul Natural Devesa - Albufera sunt 5 itinerarii turistice, mai lungi sau mai scurte. Sunt frumos amenajate iar din 2019 sunt accesibile și pentru persoanele cu mobilitate redusă. Noi l-am ales pe cel care începea exact din stația de autobuz, traseul istoric Gola del Pujol.

Poteca era din lemn antiderapant, destul de lată, foarte bine amenajată cu balustrade în unele locuri și pe traseu am întâlnit mai multe panouri informative despre flora, fauna și istoria locului.

În mod obișnuit traseul dureaza aprox 40 de minute, dar noi am făcut mai mult pentru că am urmărit niște iepurași, păsări, am admirat copaci dubioși și nu știm când a trecut timpul.

Am mers pe lângă un canal care leagă Lacul Albufera de Marea Mediterană, cam 1 km până am ajuns la Lacul Sărat del Pujol, plin de păsări. Pe panouri scria și de flamingo dar n-am avut noroc, iar cele mai multe păsări, foarte, foarte multe, stăteau ciorchine pe o insuliță din mijlocul lacului și se auzea un mare halimai de acolo, doar că nu le vedeam foarte clar pentru că insulița era destul de departe. Lacul era împrejmuit, nu te puteai apropia de apă, banuiesc că pentru a proteja și a nu speria păsările.

De la lac, poteca amenajată nu a mai continuat dar am mers mai departe pe o potecă de pământ până am ajuns la Mediterana, pe o plajă catalogată de 5*, Plaja Devesa del Saler, o plajă foarte lungă, cu dune de nisip. Și în stânga și în dreapta ei sunt km de alte plaje celebre iar noi am mers în dreapta, prin apă până la Plaja Malladeta. Lumea era la plajă dar nici prin cap nu ne-a trecut, când am plecat de acasă, că o să ajungem la mare, așa că nu aveam costumele cu noi. Ne-am plimbat și noi prin apă în sus și în jos, doar până la genunchi și ne-am întors pe același drum, înapoi în șosea, până la debarcader. În zonă, pe lângă lac, în golf, pe plaje, sunt mai multe puncte de belvedere, iar traseul de la Gola del Pujol a fost foarte frumos.

Am stat și noi în zona debarcaderului în așteptarea autobuzului, timp în care am urmărit bărcile care abia la acea oră ieșeau în larg pentru spectaculosul apus. Pontoanele erau pline de tineri, am prins înserarea acolo, numai că apusul a fost doar pe jumătate, din cauza norilor care au apărut brusc pe cer. Ne-am întors cu ultimul autobuz la Valencia până unde am făcut 50 de minute, bucuroși că am trăit din nou experiențe faine.

Dacă sunteți în Valencia, o excursie la Albufera mi se pare de neratat. Nu știu însă cum o fi în perioadele aglomerate turistic, când toată lumea vrea să prindă apusul și evident toată lumea trebuie să se întoarcă cu ultimul autobuz. Dacă nimeriți într-o așa perioadă poate ar trebui luat în calcul și taxiul. La data excursiei noastre ghidul din El Palmar ne-a spus că un taxi de la Albufera la Valencia era cam 30 de EUR. Prețul din caseta tehnică înseamnă autobuzul 24 din Valencia dus-întors (6 EUR), plimbarea cu barca pe canale și lac (8 EUR) și masa de la Bon Aire (60 EUR).

Chiar și dacă renunțați la apus Albufera merită o vizită. Pentru satele tradiționale El Palmar și El Saler, pentru paella de la mama ei, pentru Mirador del Pujol și traseele istorice care se pot face în Parcul Natural, cu punct final plajele Mediteranei, catalogate cu steag albastru. Aveți grijă doar că vara poate fi foarte, foarte cald.

---

VIZUALIZĂRI: 2801 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI