Antalya, intre pamant si mare...

TIPĂREȘTE

Sambata, 29 noiembrie. Ne trezim, in sfarsit, la o ora rezonabila si ne pregatim sufleteste sa strabatem calea inapoi de la Avanos spre Antalya. Previziunile meteo sunt ok, se pare ca buna parte din zapada care ne-a dat de furca in urma cu cateva zile s-a topit deja. Dar, inainte de a parasi definitiv Capadochia, mai avem o “restanta”; ne oprim la un atelier de ceramica, unul din multele pentru care Avanos este renumit, dar nu oricare, ci al mai mare si mai tare! Insesi oficialitatile turce recurg la sfatul specialistilor de aici cand e vorba de organizat sau participat la targuri specifice! Lutul provine, evident, din zona si e de 2 feluri: rosu si alb. Ni se explica cum sa deosebim diferite tipuri de ceramica dupa sunetul pe care il scoate piesa respectiva cand ii dai un bobarnac, vedem mesterii locali la lucru, ni se face o demonstratie la roata olarului; suntem invitati sa ne aratam si noi maiestria, dar suntem modesti, refuzam… :), in afara de o fata care nu se descurca rau deloc si ne spala rusinea…

Tzup iar in autocar. Nenea soferu’ da bice cailor…-putere, bestia inghite km dupa km. Vremea e buna, soare si cateva grade cu plus. Ne intoarcem fix pe drumul pe care am venit, avem de facut vreo 600km. Pe dreapta, pe un deal, vedem “desenat” conturul unui cal anatolian, despre care Ozy ne spusese din prima zi, dar pe care pana acum nu avusesem inca ocazia sa-l vedem din cauza cetii. Trecem iar pe langa Orasul Vechi Nyssa, pe care il admirasem acoperit de zapada cand am facut excursia la Valea Ihlarei; imaginea e total diferita azi, sub razele de aur.

Ajungem in jurul pranzului la Konya si ne oprim sa mancam la un restaurant imens, undeva pe drumul de centura, alaturi de alte grupuri de turisti, majoritatea vestici. Dupa Konya, peisajul incepe sa se accidenteze, incep Muntii Taurus. Zapada si-a pierdut din putere, atmosfera e calma si maiestuoasa. Poposim in aceleasi locuri ca la venire si ni se pare ciudat cat de schimbat pare totul! Soarele apune spectaculos in spatele muntilor, dar peste aproximativ o ora ajungem din nou la Hotel Crystal Paraiso Verde, in Belek, acelasi hotel in care am fost cazati in prima noapte a excursiei. Ni se repartizeaza chiar si aceleasi camere, fara sa mai fie nevoie sa strangem pasapoartele! Suntem de-ai casei, ce mai! Cinam, ne mai bucuram putin de miresmele caldute ce vin dinspre Mediterana si ne culcam devreme, obositi dupa turul de forta din Capadochia.

Duminica, 30 noiembrie. Nu e inca 8 dimineata si plecam sa vizitam Antalya. Ozy ne atrage atentia asupra terenurilor din stanga, dinspre mare, saline si saracacioase si a celor din dreapta, dinspre munte, manoase, acoperite de tot feluri de culturi. In mod traditional, primele, considerate inferioare, reveneau fetelor in urma dezbaterii unei mosteniri, iar celelalte baietilor, caci ei trebuiau sa asigure hrana viitoarelor familii. Dupa dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic, fetele/femeile turce mostenitoare s-au imbogatit, valoarea acestor terenuri crescand peste noapte. Multi dintre noi cunoastem foarte bine ce s-a construit pe ele, zeci de hoteluri de 4 si 5 stele care au in fiecare vara (si e luuunga vara turceasca) milioane de vizitatori din toata lumea. Deasemenea, cateva terenuri de golf extrem de atragatoare pentru iubitorii acestui sport, in general oameni cu dare de mana, care vin in Antalya mai ales in sezonul rece (care nu-i chiar asa de rece, nu ninge aproape niciodata, temperaturile depasesc frecvent 10 grade Celsius), cand nu sunt deranjati de turistii iubitori de plaja si mare.

Ozy ne anunta ca, deoarece toate magazinele din Antalya se deschid de-abia dupa 10, ne vom opri intai la o bijuterie si la un atelier de pielarie, ambele cu desfacere. Aha, pricep, e vremea sa platim :) … La bijuterie ni se explica pe scurt procesul de fabricatie, ni se prezinta pietrele pretioase si semipretioase, se insista asupra faptului ca aurul pe care ei il desfac nu e facatura, adica nu contine zinc in aliaj; vad petru prima data in viata si aur negru, nici nu stiam ca exista, se pare ca temperatura de fabricare si anumite ingrediente secrete ar fi “vinovate”. Suntem preluati fiecare de cate un angajat care e cu totul la dispozitia noastra, ne plimba, ne explica, ne arata tot felul de minunatii care stralucesc in mii de culori. Insotitoarea mea e moldoveanca de peste Prut, eu as vrea sa discut cu ea mai repede despre tara ei natala, care de curand am realizat ca e la fel de si a mea, dar ea intoarce cu delicatete discutia spre inele si cercei. Suntem serviti cu cafea si vin rosu (cam devreme pentru vinul rosu, dar… daca-i bal, bal sa fie!). Imi achizitionez in final un cadou de Craciun si inca unul pentru ziua mea care nu e prea departe (si daca era la vara, ce?). Culmea e ca nu ma omor dupa bijuterii si ca intrasem convinsa ca voi vizita un muzeu! :) Ce naiba au pus astia in vinul ala?

La pielarie mai ca n-as vrea sa cobor din autocar!... Dar cum cel mai mult imi place sa ma lupt cu mine insami, ma pedepsesc si ma duc. Alte explicatii, cum ca pielea e prelucrata asa si pe dincolo, ia puneti mana sa vedeti ce moale e… Prezentare de moda, colectia toamna-iarna (desi as fi apreciat mai mult colectia de costume de baie din piele de miel :)) Alta cafea, alt vin rosu. Alt angajat care ne preia, dar mimez cu mare succes indiferenta, nici nu vreau sa ma apropii de exponate. In schimb il pierd din ochi pe Tati pentru cateva secunde si, cand il regasesc, realizez ca e prea tarziu! Nu scapa pana nu se “potcoveste” cu o scurta imblanita. In timp ce o plateste, nenea care l-a imbrobodit vine la mine: “Madam, big, big discount for the second item! ” Si imi face smecher cu ochiul. Eu, gandindu-ma la Istetica, vajnica aparatoare a drepturilor animalelor, ii spun cu dispret: “I don’t wear leather! ” El, oripilat: “But what do you wear? ” “This! ”, zic eu, aratand cu mandrie carpa de pe mine.

Dupa 2 cafele si, mai ales, 2 pahare de vin rosu viata se vede altfel! :) In autocar e veselie mare, probabil pentru ca mergem sa vizitam Cascada Karpuzkaldiran. Pe aceasta o gasim la locul ei, la capatul unui parc cocotat deasupra marii. Caderea de apa e spectaculoasa, ne facem poze cu ea in fel si chip, apoi constatam ca shoppingul cam produce pofta de mancare si ne indreptam spre restaurantul unde avem rezervare pentru pranz, pe numele lui Guverte Restaurant. Situat aproape de plaja publica, terasa acestuia ne ofera feluri de mancare apetisante si o priveliste de vis asupra marii nesfarsite! Pentru prima data ma oftic ca “sunt obligata” sa mananc, in timp ce cei care n-au optat pentru masa de pranz au timp sa colide pe plaja, unii chiar s-au descaltat si “incearca marea cu degetul” mare de la piciorul drept… Apa pare sa fie cat de cat, caci niciunul nu renunta, se harjonesc cu micile valuri si intre ei… La noi pe terasa, invidia cat casa:(.

Poposim dupa pranz in centrul vechi al Antalyei, unde avem vreo 2 ore la dispozitie pentru plimbare si/sau alte cumparaturi. Admiram mai intai frumoasa fantana arteziana (Ozy ne spune ca noaptea aceasta straluceste in zeci de culori) si monumentul inchinat Parintelui Turciei moderne, Ataturk. Vis-à-vis de fantani e un parc ce ofera o priveliste superba asupra orasului vechi si a portului turistic. Am putea sa prelungim momentul savurand ceva de baut la una din terasele din parc, dar nu-i vreme de asa ceva. Coboram spre centrul vechi, cu marea in dreapta noastra, printre moschee si tarabe cu nelipsitele suveniruri. Intru cateva minute in Yivliminare Cami, ma descalt la intrare si pasesc pe covorul moale. Interior spatios, delimitat prin coloane sustinute de arce de bolta. Cateva artefacte, aflate la un nivel inferior, sunt acoperite cu sticla si prezentate turistilor. Pe un perete, pe scurt, cateva informatii despre Coran.

Ies din moschee si admir frumosul minaret Yivli, simbolul Antalyei, monument selgiuc de sec 13. Descopar apoi in dreapta un portal de piatra. E tot ce a mai ramas din fosta scoala teologica fondata de sultanul selciug Atabey Armagan, in 1239-1240. Inscriptia de deasupra intrarii ne aminteste un adevar valabil si azi: “Doar Dumnezeu face regulile…”

Coboram mai departe spre port, atrasi de parfumul sarat al marii. Lasam in dreapta Muzeul de Marina, fara sa-l vizitam, caci ne incoltise in cap o idee: poate gasim vreo barcuta-ceva sa ne plimbam pe mare! In port, un vas pe care incap zeci de persoane e pe jumatate umplut. Intrebam cand pleaca si ni se spune ca atunci cand capacitatea sa maxima e atinsa, ceea ce inseamna ca ar purea sa mai dureze. Costa 10 euro de persoana si calatoria pe mare dureaza cam o ora. Suntem sub presiunea timpului si ne oprim incurcati in mijlocul drumului, nestiind ce sa facem. Un baiat destept ne remarca si vine sa ne propuna o treaba: un mic iaht pentru noi (suntem 4 persoane), doar pentru 100 de euro! Negociem rapid si scoatem afacerea la 70 de euro. Ne imbarcam cu promisiunea ca primim si ceai din partea casei! (Ma lamurisem, turcii sunt ospitalieri, asa cum ne spusese si Ozy, nu intri in “casa” nimanui fara sa fii servit cu ceva!).

Ne-am plimbat pe langa coasta Antalyei, admirand cascade, mici grote, stanci, dar si cladirile mai noi sau mai vechi. In larg, norii se jucau cu soarele. A fost o ora din viata mea pe care o pot cu usurinta incadra in “Top 10”!

…Cam din acest punct, povestea devine anosta si un pic trista:(… Asa ca n-o mai lungesc, ne-am intors la hotel, iar a doua zi dimineata, foarte, foarte devreme am decolat spre Romania… (Ma-nnebunesc sa plec, dar ce frumos e sa te-ntorci acasa!). Am revenit mai bogata in cunostinte, in trairi, in amintiri… Bucuroasa ca am cunoscut locuri si oameni noi. Si am de gand sa aplic, cu prima ocazie, sfatul pe care ni l-a dat Ozy, ghidul nostru turc, indragostit de Romania: “Aveti o tara foarte frumoasa, dar lumea nu stie de ea. Daca oficialii vostri nu fac mare lucru ca s-o promoveze, faceti voi: cand plecati in strainatate, luati cu voi ceva micut, un suvenir din tara voastra si daruti-l gazdelor, s-ar putea sa le starniti interesul si, intr-o zi, sa va viziteze la randul lor!... ”

E 1 decembrie. La multi ani, Romania!

Si pentru ca se apropie Sarbatorile de Iarna, La multi ani sanatosi si voiosi intregii comunitati AFA!

---

VIZUALIZĂRI: 4912 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI