ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.12.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
NOV-2014
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Capadochia magică. Episodul 3 - Biserici și baloane

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Joi, 27 noiembrie, ora 4:30. Suna aproape in acelasi timp “desteptatorul” mobilului si telefonul de pe noptiera. Ozy nu vrea sa riste si a “setat” receptia hotelului sa ne trezeasca. Spre deosebire de alte dimineti, cand imi vine sa arunc telefonul pe geam, acum sar direct in picioare si in 2 secunde sunt in baie. Zburam cu balonul!!! Visul visat atatea zile si nopti la rand e pe cale sa dfevina realitate!

Adevarul e ca acum 2 zile imi cam luasem gandul. Inotand prin zapezile Muntilor Taurus, singura problema pe care ne-o puneam era sa ajungem cu bine intr-un loc cu caldura si cu mancare. M-am bestelit o gramada in sinea mea ca am ales sa plec in aceasta excursie in ultima serie, la sfarsit de toamna, iaca, iarna venise mai devreme, asa cum se mai intampla si era posibil ca totul sa devina un fiasco. Ce-i drept, ma uitasem eu pe previziunile meteo inainte de plecare si vazusem 3 fulgi pufosi de zapada desenati pe monitorul laptopului, dar, in euforia pregatirilor, o luasem “ad literam”, fara sa realizez ca 3 fulgi ar putea sa insemne, de fapt, vreo 3 milioane de catralioane de hexalioane de fulgi! ; oricum, nu m-ar fi crezut nimeni, chiar daca “m-as fi prins” dinainte… Dar nu-i nimic, in urma ma uit degeaba, daca n-o fi sa fie acum, o sa fie altadata. Poate. Vom vedea.

Pana la 5:30 ne adunam cu totii, rand pe rand, grupul care am optat pt “balon”. Ceilalti mai au de dormit, unii au zi libera, o vor petrece cum vor dori, altii ni se vor alatura dupa 8:30 in excursia optionala la Valea Ihlarei si Orasul Subteran Kaymakli. Frematam de nerabdare, suntem echipati corespunzator, avem cate 3 acumulatoare de rezerva la aparatele foto, am golit “memoria” cardului, asteptam doar ca Ozy si Sezay sa ne dea semnalul de pornire! Dar meteorologii nu au dat inca OK-ul pt decolarea baloanelor. E innorat, nu mai ploua, sunt 1-2 grade Celsius si nu bate vantul, dar e ceva ceata. Citisem anterior ca singurele 2 conditii ca baloanele sa poata zbura sunt sa nu fie vant (se accepta pana la 5km/h) si sa nu fie ceata. Asteptam cuminti, ca oricum n-avem altceva de facut. Ora 6… Nimic. Asteptam. Ora 6:30…Inca nu se stie. Se deschide restaurantul hotelului si ne ducem sa ne luam cate o cafea. Ziua isi deschide si ea, timid, ochii incetosati. Ozy ne spune ca, probabil, in 15-20 de minute o sa se dea verdictul final. Asteptam increzatori si cumva resemnati, prognoza pentru maine e mult mai buna ca cea pentru azi. Intradevar, aproape de 7 aflam ca azi “nu” si, eliberandu-ne pentru moment de adrenalina, ne ducem sa perfectam afacerea “ micul-dejun”!

La 8:30 ne imbarcam iar in autocar si plecam spre Valea Ihlarei. Trebuie sa ne intoarcem spre Aksaray, avem de mers cam 2 ore. Ozy ne sugereaza sa recuperam din somnul noptii trecute, dar cui ii arde de dormit? Trecem pe langa orasul vechi Nyssa ( Conciliull de la Niceea va spune ceva?). Cocotat pe un pinten de deal, case si biserici vechi, de aceeasi culoare cu solul, galben-ocru, unele la suparafata, altele sapate in tuf; extraordinar! Camerele foto fac tzac, tzac, fara oprire, minute bune. Pe autostrada, dupa ce iesim din Nevshehir, iar dam de un ambuteiaj, in fata pare sa se fi produs un accident destul de grav, politie, ambulante. Ne intoarcem si o luam pe alt drum. Astfel, avem ocazia sa trecem si pe langa orasul vechi Nevshehir, care seamana cu Nyssa, dar la o scara mai redusa. Drumul ne poarta apoi prin intinsul Podisul Anatolian, aspect de campie cat vezi cu ochii; in unele zone a nins putin, in altele zapada s-a topit deja si pamantul musteste de apa.

Ajungem, in sfarsit, aproape de destinatie. Peisajul se schimba in mod spectaculos! Pamantul coboara abrupt, undeva dedesubtul nostru. Case saracute, unele darapanate, de-o parte si de alta a drumului, majoritatea de culoarea pamantului, cateva pe ici pe colo “indraznind” sa se gateasca in galben, roz, verde, albastru. Culorile stralucesc vesel, in contrast cu peisajul plumburiu. In parcarea mare de deasupra intrarii in vale sunem singurii turisti. Frigul s-a mai imblanzit un pic, e numai bine de facut o plimbare in aer liber; intepenita de atatea zile de stat in autocar, eu, una, abia astept sa ma misc. Aflam ca Valea Ihlarei are 14 km lungime, fiind un canion sapat de raul Ihlara (in alte surse de documentare l-am gasit si sub numele de Melendiz; in vechime il chema Potamus Kapadukus, adica Raul Capadochiei), cu adancimea de 100-120m, care se intinde intre localitatile Ihlara si Selime. De obicei, se viziteaza cam 4km, atat o sa mergem si noi azi; soft! Rocile inferioare sunt un tuf ceva mai dur, numit andezit, iar cele superioare sunt bazaltice, vulcanul “responsabil” fiind Muntele Hasandag. Habitatul a reprezentat un loc perfect in care in vechime calugarii se puteau izola si ascunde de hoardele de pagani care se vanturau in sus si-n jos prin zona (ca va explicai in review-ul precedent ca virgula Capadochia era dorita si ravnita de multi venetici, punand-o Dumnezeu pe Pamant la intersectie de mari drumuri comerciale), asa ca pe 14 km dus si 14km intors se afla peste 100 de biserici bizantine si mult mai multe locuinte (pt cei vii, dar si pt cei plecati dintre noi), unele dintre acestea fiind conectate intre ele prin tuneluri de zeci de metri.

Dupa ce trecem de barierele de la intrare, urmam pasarela de lemn care detine portiuni plate si portiuni cu trepte. Coboram pe marginea peretelui de piatra, printre copaci desfrunziti de fistic. Undeva la vreo 200-300m de intrare intalnim prima biserica veche crestina, numita si a Sf. Daniel sau Daniel Pantonassa, datand din sec. 9-11. Interiorul este destul de intunecos, lumina patrunde doar printr-o fereastra mica de deasupra intrarii, suficienta insa pentru a ne oferi posibilitatea sa admiram picturile care s-au pastrat pe alocuri pe peretii incintei, dar mai ales minunata “Inaltare” reprezentata pe micul dom al bisericii. Culorile sunt inca vii, predomina rosu, verde si galben, desenele sunt naive, dar atat de graitoare! ; tocmai acest lucru ma umple de emotie, percepand iubirea pe care oamenii acelor timpuri au pus-o in aceste reprezentari. Nu e voie sa folosim blitzul in interior, evident. Ozy ne povesteste ca aceste culori s-au pastrat relativ bine deoarece bisericile din Valea Ihlarei, ca si alte biserici din Capadochia, au fost secole intregi abandonate si inchise, fara sa ia contact cu oxigenul atmosferic; multe si-au pierdut urma in negura istoriei, fiind redescoperite relativ recent, cu mai putin de 100 de ani in urma. Tuful vulcanic este insa o proasta baza pentru aceste picturi, iar acelea care au scapat de mana vandalilor se degradeaza incet-incet sub actiunea factorilor de mediu, astfel ca generatiile viitoare vor avea ocazia sa le admire doar in albume… Ne bucuram ca facem parte din prezent, ne intristam pentru nepotii nostri…

Urmam din nou cararea de lemn si coboram pana la nivelul raului care strabate zglobiu peisajul dramatic. Il strabatem pe o pasarela si, dupa cateva sute de metri, urcam la cea de-a doua biserica, numita a Sarpelui, dupa reprezentarile de pe peretele vestic. “Povestea” spune despre 4 femei atacate de serpi, fiecare pentru un pacat anume: una este muscata de san pentru ca n-a vrut sa-si alapteze copilul, alta de gura pentru ca a mintit, alta de ureche pentru ca a fost neascultatoare (fara alte precizari :), iar a patra nu se mai stie de unde a fost muscata si din ce motiv, ca aproape tot mesajul s-a sters. Lumina e si mai putina decat in prima biserica, detaliile se disting destul de greu, Tati scoate o lanterna salvatoare dintr-un buzunar magic! :) Contururile sfintilor sunt in mare parte pastrate, culorile sunt la fel de vii, dar majoritatea fetelor sunt distruse, lucru pe care urma sa-l mai constatam si in alte biserici vechi din Capadochia; aflam ca islamicii cotropitorii sunt “de vina”, considerand un pacat reprezentarea fetelor omenesti. De pe una din bolti, de deasupra noastra, ne binecuvanteaza Isus “stand turceste”; se pare ca e singura reprezentare din lume a lui Isus in aceasta pozitie!

Traversam din nou raul si mergem pe firul sau in sus cale de vreun km jumate sau doi; de-o parte si de alta, ne surprind la fiecare pas “gaurile “din peretii verticali, tot atatea urme ale locuirii in vechime a zonei. Deasupra unora se afla multe scobituri mai mici, unele langa altele; acestea erau facute special pentru porumbei, pe care crestinii ii considerau simboluri ale “Duhului Sfant”, iar pentru islamici insemnau pace si devotament. Dincolo de semnificatiile expuse, porumbeii erau foarte importanti la acele vremuri dintr-un motiv foarte simplu si prozaic: excrementele lor reprezentau un excelent fertilizator si inca mai este folosita aceasta metoda straveche, dar eficienta, in anumite comunitati anatoliene. Urma sa vedem o sumedenie de astfel de “gauri de porumbei” a doua zi, pe valea Porumbeilor, langa Uchisar, dar si in alte locuri din Capadochia.

Ajungem la un loc de popas, numit pompos “Caffeteria”. O terasa strajuita de o copertina, sub care ne putem relaxa la mese rustice de lemn, pe “scaune” intruchipate de niste buturugi acoperite cu velite groase. Cine doreste, poate sta “turceste” pe perne, in jurul unor mese scunde, amplasate pe cateva pontoane deasupra raului. Unii dintre noi se vitaminizeaza cu suc de rodii stors pe loc, altii se incalzesc cu ceai sau cafea, altii pur si simplu admira peisajul bucolic, pe care il intregeste un simpatic card de rate si gaste domestice. Plecam si, dupa inca vreo juma’ de km ajungem la cealalta iesire/intrare in rezervatie, unde ne asteapta autocarul nostru. Nu ne urcam insa in el, mergem inca vreo cateva sute de metri la Restaurantul Aslan, unde ni s-a pregatit un pranz delicios: supa de linte, pastrav/pui cu bulgur, mandarine. Hapaim ca apucatii si-i disperam pe turci sa ne mai aduca pite rotunde, tocmai scoase din cuptor! Plimbarea ne-a flamanzit teribil. Saru’ mana pentru masa!

Ne indreptam apoi spre Orasul Subteran Kaymakli, mai mare si mai bine organizat decat cel vizitat ieri. Pe drum, Ozy ne mai destainuie si alte lucruri interesante despre tuful vulcanic. O parte din grotele subterane au fost adaptate si sunt folosite in prezent ca depozite de legume si fructe. Umiditatea pastrata inauntru e optima, asa incat produsele depozitate rezista luni de zile cu pierderi minime, de 2-3%, fata de normalul de 7-8% din depozitele clasice. Deasemenea, multe din “ciupercile” de tuf sunt folosite si azi ca locuinte, institutii, restaurante, boutique-hoteluri, unele s-au “modernizat” prin montarea de termopane, (a doua zi urma sa vizitam o astfel de formatiune ce continea o cafenea).

La Kaymakli am strabatut scuarul imens, marginit de un million de tarabe cu suveniruri; langa fiecare obiectiv turistic s-au organizat astfel de tarabe, toate vand aceleasi si aceleasi produse. Urcam cateva trepte pana la casa de bilete, pe care le primim, ca de obicei, din mainile ghizilor nostri care se misca natural. Coboram apoi in maruntaiele muntelui si primul spatiu in care ajungem e deja mult mai larg decat ce am vazut ieri, la Serhatli. Niste scobituri mari, din loc in loc, pe marginea incaperii, indica faptul ca aici erau cazate animalele mari, probabil camile, cai sau vaci. Se disting chiar si niste gaurele facute in perete, de care erau legate capestrele! Ne strecuram apoi intr-una din fostele biserici; nu exista fresce pictate pe pereti, dar forma de cruce, tavanul boltit ca un dom si “altarul” paralelipipedic din mijloc sugereaza clar destinatia incaperii. Ne strecuram prin niste coridoare inguste si ajungem la “vinarie”, dotata cu tot ce trebuie, teasc, jgheaburi pentru must, locuri de depozitat produsul finit. Alte coridoare, parca din ce in ce mai lungi si mai inguste, ne dau fiori si ne ridica tot felul de semne de intrebare: ce Dumnezeu faceau cand se intalneau 2 la mijloc? Bucatarii, dormitorii si alte –ii, pe astea deja le stiam de ieri, dar la alte dimensiuni, mai reduse. Ultimele 2 tuneluri fac deliciul grupului, nu numai ca sunt luuungi si inguuusteee, dar si mult mai joase dacat celelalte, asa ca exersam cu totii “mersul piticului” unul cu nasul in fundul celui din fata :); distractia e garantata, va asigur! De mentionat ca orasul se intinde pe km intregi si pe 8 niveluri, dar nu se viziteaza decat o mica parte, oricum, suficient cat sa va faceti o idee destul de buna despre geniul inaintasilor nostri de acum 4 milenii.

Abia se insereaza cand ajungem la hotel. Program de voie in seara asta; la cat de agitate au fost ultimile zile, cele 2-3 ore pana la cina ni se par lungi si ies cu Tati la plimbare prin Avanos. Aproape pustiu pe strazi, de-a dreptul dezolant, Ozy ne spusese ca aici oamenii nu prea stiu ce-i aia viata sociala (servici-casa-servici-casa pentru barbati, casa-casa-casa-casa pentru femei), asa ca nu facem prea multi purici pe afara. Papa si somnic.

Vineri, 28 noiembrie …Cum-necum, se face iar dimineata. N-am mai pus mobilul sa sune, Ozy ne-a spus de cu seara ca ne trezeste el daca se da verde la balon. Pe la 5:20 suna de la receptie. Ma trezesc mai greu ca ieri, oboseala isi spune cuvantul, dar ma vizualizez zburand deasupra Capadochiei si aceasta imagine este suficienta pentru a ma face ca in 15 minute sa cobor in holul de la parter (da, am facut si armata, sa stiti!). Suntem aproape toti, lipsesc doar 2 persoane. Ozy telefoneaza de la receptie. “Ies! ”, se aude de la capatul firului. “Ok, va asteptam, grabiti-va! ” Trec inca 5 minute, cei 2 se lasa asteptati. Ozy suna iar. “Ies! ” “Bine, da’ iesiti odata, ca e tarziu! ” Alte 5 minute, nimic. Ozy se hotaraste sa se duca la usa intarziatilor si vine oripilat inapoi: “M-am certat cu o nemtoaica, a zis ca ce tot o trezesc?! ” Am izbucnit in ras cu totii, realizand ce se intamplase, pas-mi-te “Yes” in engleza si cu “Ies” in romana suna la fel, dar inseamna cam altceva… Apar insa imediat si cei 2 cu pricina, locuiau langa nemtoaica si au auzit galagie pe hol…

Abia s-a luminat de ziua. Ne imbarcam cu totii in microbuzul ”firmei de baloane” si in cateva minute ajungem la locul unde sunt pregatiti monstrii mancatori de flacari. Spectacolul depaseste orice imaginatie! Sarpele de panza care se taraste pe pamant este alimentat cu aer cald si, incet-incet, se desteapta in pozitie verticala, umflandu-se ca un… balon. Ne cocotam cu totii in carlinga impartita in 4 compartimente, grupul nostru de 18 persoane si cu Ozy 19 si cu “pilotul” 20 incape numai bine intr-un asemenea cosulet. Ni se face intructajul in caz de aterizare fortata si apoi, aproape fara sa ne dam seama, ne trezim plutind usor catre nori!... Apropo de nori, ei sunt, nu se dezmint, dar mult mai putin amenintatori decat in zilele precedente. E si un pic de ceata, doar atat cat sa estompeze o idee peisajul selenar. Ma ciupesc si ma doare, deci e adevarat! Formatiunile de tuf de toate formele isi etaleaza strania frumusete dedesubtul nostru. Zeci de baloane ne inconjoara, unele sub noi, altele deasupra. Sus, linistea ar fi absoluta (se aude behaitul mioarelor de pe sol, de la aproape un km departare) daca n-ar fi suierul periodic pe care il face alimentarea cu gaz a balonului nostru, dar si a celor din preajma. Balonul se invarte incetisor in jurul axei sale, asa ca nimeni nu e vaduvit de niciun cotlon de peisaj. La rasarit, o geana sangerie strapunge patura subtire a norilor; soarele! Ce spectacol trebuie sa fie rasaritul cand e senin! Dar e minunat si acum, ceata incepe sa se ridice si contururile devin mai clare, culorile mai pronuntate, chiar daca predomina nuantele de bej. Iata Valea Rosie, iata Valea Porumbeilor, Valea Dragostei, Cetatea Uchisar! Buna parte din minunatiile Capadochiei ni se arata in toata splendoarea lor; nici acum parca nu-mi vine sa cred ca a fost adevarat, ca AmFostAcolo!

Zborul dureaza cam o ora. Tehnic, lucrurile stau in felul urmator: balonul cam merge pe unde il taie capul, de fapt traiectoria sa depinde de curentii de aer care-l poarta. Pilotul nu poate face mare lucru in sensul asta, el il poate insa manevra foarte bine pe verticala, mai sus sau mai jos, in functie de cat aer cald “inghite” bestia. Adevarata maiestrie a pilotului se dovedeste la aterizare, cand trebuie sa faca in asa fel incat sa puna carlinga cu tot cu pasageri direct pe platforma unei dubite, ca sa fie usor de transportat ulterior. Coordonarea cu echipa de la sol se face prin statie si, cand balonul ajunge suficient de aproape de pamant, 3-4 baieti strunesc monstrul cu ajutorul unor franghii pe care pilotul le arunca din balon si-l potrivesc fix pe platforma respectiva. Manevra in sine este si ea un spectacol, la randul ei.

Dupa aterizare, incepe dezumflarea balonului. Coboratul din carlinga e piatra de incercare, dupa parerea mea. Dar turcii sunt baieti de baieti, nu ramane nimeni inauntru :) Au bunavointa, muschi antrenati si scarite. Se organizeaza spontan o mica paranghelie de sarbatorire a evenimentului, cu medalii acordate curajosilor si sampanie indoita cu suc de cirese. Mmmm… Bun!

Microbuzul ne returneaza hotelului de resedinta, unde balotam un mic-dejun bine-meritat si ne pregatim “din mers” pentru urmatoarea aventura…

…Mai puteti?

…La 9 fara un sfert suntem iar in autocar, de data asta in formatie completa, indreptandu-ne spre Valea lui Simion. Ozy ne spune istoria baloanelor din Capadochia: pe scurt, prin anii 60, un pilot de origine spaniola, vizitand regiunea, i-a intuit potentialul fenomenal (peisaj spectaculos, lipsa vanturilor). A “incercat marea cu degetul”, intai cu vreo 5 baloane, apoi si-a extins afacerea dincolo de visurile sale cele mai optimiste! In prezent sunt vreo 20 de firme care ofera aceasta facilitate in Capadochia, peste 3000 de oameni au un loc de munca stabil in domeniu, aproape zilnic zboara 70-100 de baloane la primele ore ale diminetii, cand curentii de aer au cea mai mica intensitate, uneori si dupa-amiaza, daca sunt intrunite conditiile meteo. Sunt putine locuri in lume unde zboara baloanele cu aer cald (Spania, Franta, Australia), dar in Turcia preturile sunt cele mai mici. Conditiile de siguranta sunt respectate litera de lege, numarul de persoane admis in carlinga scazand de-a lungul timpului, in prezent sunt admisi maxim 20 de oameni. Se ofera si tururi private, pentru mai putine persoane, evident cu costuri suplimentare semnificative.

Valea lui Simion se afla pe drumul spre Zelve, la doar cativa km de Avanos (dealtfel fusesem informati ca azi urma sa ne foim prin zona). Ea reuneste unele dintre cele mai spectaculoase formatiuni din tuf, unele inalte de pana la 10m, altele cu 2 sau 3 capete. Se mai cheama si Valea Calugarilor, in vechime fiind impanzita de zeci de biserici sapate in tuf. Sf. Simion a trait in sec. 5 undeva langa Allep, iar cand zvonurile despre minunile savarsite de el au inceput sa se inteteasca, agasat de publicitatea nedorita care i se facea, a emigrat in Capadochia si s-a cocotat intr-o formatiune din tuf, intai cam la 2m deasupra solului, apoi, doritor de o mai mare apropiere de Cel-de-Sus, si-a facut culcusul la vreo 15m inaltime, de unde cobora foarte rar pentru apa si cate ceva de-ale gurii. Ne plimbam printre “Cosurile Sanzienelor”, nu stim incotro sa ne mai indreptam privirile. Am fi vrut sa mai stam, dar programul e program.

Ne oprim apoi la un atelier de tesut covoare traditionale. Citisem inca de acasa ca Avanos e renumit pentru olarit si pentru covoare, iar Ozy ne spune ca e considerata o rusine mare daca un baiat din zona nu invata mestesugul ceramicii sau daca o fata nu stie sa teasa covoare. La atelier aflam lucruri interesante despre materialele folosite, despre culori, vedem cu ochii nostri cum se deapana matasea de pe coconii scufundati in apa fierbinte, apoi participam la o prezentare de covoare, in timp ce savuram un ceai sau un pahar de vin rosu oferite de gazde. Ne bucuram privirile, dar ne pastram buzunarele intacte; eu, una, ma gandesc ca daca imi cumpar o asemenea minunatie de covor, pe urma trebuie sa-mi iau si alta casa :)

Iar In autocar, dar nu pentru multa vreme. Ne oprim la Popasul Salkim Tepesi, de unde putem admira orasul Goreme; cladirile construite in totalitate din tuf se integreaza perfect in spectacolul naturii. Ne plimbam pe buza prapastiei, incercand sa ne pastram cat mai multe priviri pentru peisajul de poveste si mai putine pentru vesnicele suveniruri etalate in stanga noastra. Soarele isi face datoria si ne incalzeste oscioarele greu incercate in ultimile zile, iar formatiunile se coloreaza in nuante ceva mai luminoase decat le stiam.

Pentru masa de pranz ne oprim in Goreme, la restaurantul Hotelului Kaya, cu o vedere splendida asupra Vaii Porumbeilor si a Cetatii Uchisar, la randul ei un fagure scobit in impozanta roca moale. Ozy ne spune ca vizitele la cetate s-au sistat de ceva vreme, zona erodandu-se si devenind foarte periculoasa.

Dupa-amiaza este rezervata Muzeului in Aer Liber Goreme. Acesta este de fapt un vechi complex monahal, care aduna un numar important de biserici si tot felul de anexe, toate sapate in tuful catorva formatiuni dispuse in amfiteatru. Originile acestui spatiu sunt legate de primii parinti crestini, printre care Sf. Vasile cel Mare (Episcopul Cezareei, denumirea data de romani Capadochiei), fratele sau, Sf. Grigorie de la Nisa si Sf. Grigorie de Nazianz. Doctrina lor este inca invatatura crestinilor de azi; spre exemplu, sfatul de a imparti unica bucata de paine pe care o ai cu cel flamand de langa tine, pastrand in suflet credinta ca Dumnezeu va avea grija sa te indestuleze din nou. Calugarii capadochieni se deosebeau totusi major de cei din Egipt si Siria, care formau enclave net separate si diferentiate de restul comunitatii; Capadochia este impanzita de biserici la tot pasul, printre locuintele muritorilor de rand, calugarii considerand ca aceasta cale de raspandire a invataturilor crestine in randul populatiei ar fi mai eficienta. Chiar la intrare, pe dreapta, vizitam Capela Sf. Vasile, apoi, pe rand biserici cu nume de sfinti (Barbara, Caterina, Onofrie), dar si cu nume mai ciudate, date de diverse detalii pictate in interior (Biserica Marului, a Sandalelor). Biserica Neagra se afla in mijlocul Muzeului, dar se viziteaza contra unei sume suplimentare de 10 TL (cam 3,5 euro); picturile din interior sunt mult mai bine conservate decat la celelalte biserici. Culorile sunt cele cunoscute, predomina rosul, iar motivele repetitive, pe langa reprezentarile clasice ale Bibliei, implica forme geometrice, animale mitologice, simboluri militare. Sigur ca nu avem voie sa facem poze in interiorul bisericilor, dar “ne razbunam” afara.

Targuim una-alta de la magazinul de la iesire, iar unii dintre noi isi fac poze imbracati in sultani sau cadane. In drum spre parcare, intram sa vizitam si Tokali Church (Biserica Buclei), in pretul biletului pentru Muzeu. Aceasta este o adevarata catedrala, cu coloane unite prin arce. Are mai multe parti, pe mai multe niveluri, Biserica Veche, cea Noua, cea de Sus, cea de Jos, desenele sunt dispuse pe brauri unul sub altul si de jur imprejur, predominand culoarea albastra. Dateaza din sec. 10, fiind una dintre cele mai vechi viserici sapate in piatra.

Seara se lasa din nou peste Capadochia, autocarul ne duce la hotel sa papam cina, dupa care ne asteapta una din ultimile experiente din aceasta minunata zona: seara turceasca. Aceasta se desfasoara intr-o locatie careia poti sa-i spui si restaurant, dar si sala de spectacol. O scena rotunda, in jurul ei zona unde stau spectatorii, impartita in 6 regiuni egale separate prin pereti. Fiecare “felie” contine 2 randuri de bancute si mese, de cate 4 persoane fiecare, dispuse “in amfiteatru”. In pretul biletului intra bauturi de toate neamurile la discretie, gasim deja pe masa cate o sticla de vin alb si una de vin rosu, ca si un pet mare de apa. Exista si farfurioare cu cate ceva de rontait, dar chestiile solide nu au prea mare cautare, spre deosebire de cele lichide. Sala se umple peste capacitatea maxima, turcii suplimenteaza locurile disponibile urgent, nimeni nu trebuie sa plece nemultumit! Spectacolul e sustinut de un ansamblu format din 6 fete si 6 baieti, care ne prezinta dansuri traditionale. Muzica, miscarile, costumele, totul este extraordinar! O domnisoara draguta si sexy presteaza apoi dansuri din buric, antrenand spectatorii. La final, ansamblul de dansatori prezinta cu mandrie drapelul Turciei, o parte a publicului se ridica si canta o bucatica din Imnul National, una din fete saruta cu evlavie panza rosie cu semiluna. E un moment scurt, dar intens, care ne emotioneaza pe toti, de toate natiile!

Dupa terminarea spectacolului, mai ramanem vreo juma’ de ora la discoteca, apoi ne retragem cu regret, varza de obositi! Petrecerea, abia inceputa :), ramane in urma noastra, turcoaicele imbracate casual-elegant danseaza dezinhibate. In autocar, Ozy ne lamureste: o buna parte dintre spectatori sunt participantii la un Congres National al Dentistilor. Hmmm… Mi se parea mie atmosfera cunoscuta de undeva…

Maine dimineata vom pleca inapoi spre Antalya, unde vom mai dormi 2 nopti si vom avea o zi la dispozitie ca sa vizitam acest oras. Ultima etapa a excursiei e pe cale sa inceapa. Dar mai intai nani, ca meritam!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 12.12.14 19:44:29
Validat / Publicat: 12.12.14 23:21:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 4088 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Orasul vechi Nyssa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 73300 PMA (din 57 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 00:04:20]
»

Am incurcat putin borcanele: spaniolu' a venit cu baloanele in Capadochia abia in 1996. Deci istoria lor numara mult mai putini ani decat v-am (dez) informat initial. Scuze!

Michi
[13.12.14 00:05:24]
»

Ce să mai spun de amănunte? Ar fi fost bine să le ştiu înainte de excursia noastră în Capadochia. Am regretat tot timpul că nu am mers cu balonul dar bărbatu-meu mi-a zis că nu se cade (oare de ce?) Luat individual era şi scumpă.

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 00:14:16]
»

@Michi: Multe din amanunte le-am aflat "la botul calului", de la Ozy. Cat despre balon, da, nu e ieftin, dar merita fiecare cent! O experienta unica in viata, cu mare probabilitate. In grupul nostru au fost 2 doamne mai in varsta, una din ele se misca vizibil cu dificultate, dar au participat la toate excursiile posibile, inclusiv la "balon". Jos palaria!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Yersinia Pestis
[13.12.14 08:19:13]
»

După ce citesc ce ai scris tu, mi-e rușine de ce și cum scriu eu. Superb review, scris alert, după cum, probabil, a fost și excursia. Bre, ajung să te invidiez, sper să nu mă muște vreun șarpe, mai puțin pentru treaba cu zburatul, chestie cu care-s tare conservator! Repet, superb review, frumos, foarte frumos scris! P. S. Să nu spui că ești stomatolog, pe mine, cu un bâzâit de freză mă duci, pe jos, și-n Cappadochia. Ba, e posibil să mă urc și-n balon, doar să nu zboare! weekend plăcut!

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 08:31:01]
»

@căpcă1: Bre, ce coincidenta! Si io cand citesc scrierile lu' matale imi vine sa dau cu caciula de pamant de admiratie si invidie si de fiecare data zic ca da-o naibii de treaba?! , pai se compara cu platitudinile de le indrug io?! , gata, ma las de scris!

... Glumesc oarecum, adevarul e ca multa lume de aici, de pe AFA are un stil personal, unii si-l mai cauta inca, tu ti l-ai gasit de mult! Si e tare misto!!!

Si nu, nu sunt dentist...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster13
[13.12.14 09:59:22]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 10:34:21]
»

@webmaster13 - Alifie pentru inima mea, care se mai rataceste inca prin Capadochia... Multumesc!

Dan&Ema
[13.12.14 10:36:58]
»

Mai curajosilor care v-ati dat sau vreti sa zburatu balonul. Va admir dar eu nu vreau acolo sus. Nu stiu ce as fi facut daca as fi primit de 27 noiembrie care e ziua mea o excursie cu balonul.

Dar cum dar din dar se face rai cred ca as fi pasat cadoul altcuiva sa se bucure.

Dan

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 10:48:30]
»

@Dan&Ema: Am avut mari emotii, deoarece sunt, de felul meu, cam acrofoba. Mi se face rau daca ma uit in jos din turlele bisericilor, pe platformele de belvedere agatate peste prapastii n-am ce cauta etc. Dar mi-am propus ca in balon sa stau chiar si moarta de frica, decat sa-mi para rau mai tarziu!

N-a fost insa nicio problema, nici cu mine, nici cu alti participanti, zborul e extrem de lin, nici nu stii cand ai ajuns sus!... Marginea carlingii iti vine pana la piept, senzatia de siguranta e deplina. Singurele lucruri mai dificile sunt urcatul si coboratul din "cos".

Daca aveti ocazia si banutii, nu ratati! "Nici nu stiti ce pierdeti! "

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[13.12.14 10:59:22]
»

@crismis: multumesc de incurajare. Mai trebuie ceva sa fiu convins.

Macar o ciocolata la aterizare...

dan

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 11:44:15]
»

@Dan&Ema: Sampanie!

Eugenia55* †
[13.12.14 12:03:52]
»

Nu stiu daca m-as da cu balonu' dar in coridorul din P54 n-as intra in veci, pururea!

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 12:12:52]
»

@Eugenia55: Asa am crezut si eu Capadochia te forteaza sa-ti depasesti limitele, iti dovedeste ca poti si astfel ramai pe veci dependent de ea!

nickro
[13.12.14 12:24:42]
»

Hei, si eu am fost acolo! Cappadocia e minunata! Felicitari pentru excelentul review si multumesc ca mi-ai reuscitat amintirile cappadociene!

crismisAUTOR REVIEW
[13.12.14 12:33:18]
»

@nickro: Stiu ca ai fost, am citit cu interes si mare placere! Da, dupa ce ai vazut-o, nu poti decat s-o lasi sa se cuibaresca bine in locsorul special din inima ta, pt totdeauna!

alinaro
[15.12.14 10:35:54]
»

@crismis - Ce vacanta frumoasa si (super) activa ati avut... (in ciuda micilor piedici). A fost cadoul vostru de Mos Craciun? Sau ala e vacanta de la Sevilla? (P. S. Eu cred ca s-au combinat mosii, Niculae si Craciun).

crismisAUTOR REVIEW
[15.12.14 11:05:43]
»

@alinaro: A fost cadoul nostru de... 24 noiembrie!

papone
[16.12.14 15:39:12]
»

woow! absolut superb! maxime felicitari!

crismisAUTOR REVIEW
[16.12.14 16:53:38]
»

@papone: Multumesc!

chrisstina
[21.06.15 16:44:05]
»

@crismis - Review-urile dvs puse cap la cap merita publicate ca si ghid de vizitare a Cappadociei-varianta in limba romana. Totul la superlativ!!! Multumim ca ati ales sa ne impartasiti aceste experiente "magice"! Am o intrebare despre orasele subterane (Derinkuyu, Kaymakli...), pot fi vizitate fara ghid? Banuiesc ca partea destinata turistilor este marcata... De felul meu sunt un spirit iubitor de adrenalina, dar parca nici nu imi surade ideea sa orbecai prin "maruntaiele" Cappadociei, mai ales ca in urma unor probleme medicale am ramas cu usoare "inclinatii" claustrofobe. Multumesc anticipat! Cat mai muuuulte vacante magice!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[21.06.15 18:26:04]
»

@chrisstina: Multumesc pt aprecieri (mai ales ca scopurile pt care scriu pe acest site, am mai spus-o, sunt sa ajut si sa ma distrez) !

Da, am observat ca orasele subterane sunt destul de bine semnalizate pe interior, deci pot fi vizitate si fara ghid.

Sper sa alegeti intr-o zi Capadochia din "evantaiul turistic", merita cu varf si indesat! Pur si simplu, e altceva!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
chrisstina
[21.06.15 19:56:50]
»

@crismis - Si eu multumesc pt raspuns! Nu intamplator am intervenit cu intrebarea, deoarece pe 20 august "Voi fi Acolo"

crismisAUTOR REVIEW
[21.06.15 20:12:25]
»

@chrisstina: Va fi minunat! Sa nu ratati plimbarea cu balonul!

Vacanta frumoasa!

chrisstina
[23.06.15 13:42:53]
»

@crismis - Multumesc! Nu am de gand sa ratez nimic si pentru asta sunt hotarata sa imi inving toate "temerile"

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, chrisstina, crismis, Dan&Ema, Eugenia55*, Michi, nickro
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cappadocia, o zonă magică:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081175804138184 sec
    ecranul dvs: 1 x 1