Albania văzută de noi

TIPĂREȘTE

De când am ales această destinație, ne-a plăcut să vedem fețele celor care ne întrebau ”Unde mergeți la vară în concediu? ”. Răspunsul nostru ”În Albania”, îi lăsa fără replică și le cădeau fețele. Se uitau cu milă și ne întrebau ce ne-a venit. Nu am reușit să convingem pe niciunul dintre prieteni să ne însoțească în această aventură, așa că am pornit-o singuri. Am cochetat de câțiva ani cu această destinație, urmărind pe AFA impresiile celor care au fost deja. Cei care ne-au convins au fost nașii noștri, care, anul trecut au fost în Ksamil și ne-au asigurat că totul e OK.

Așa că am ales ca destinație satul Himare, cel mai răsărit de pe riviera albaneză dintre pasul Llogara și orașul Sarande. Am vrut o localitate liniștită și asta am și găsit. Cu excepția faptului că în seara în care am ajuns, șoseaua era închisă în apropierea hotelului și se organiza în premieră o cursă de motociclete, urmată de o discotecă în aer liber până la ora 4 dimineața. A fost singura noapte agitată din cele 9 petrecute în Himare.

Am pornit din Timișoara la ora 3 știind că avem 1150 km (conform GPS), prin Serbia, Macedonia și Grecia. Drumul nu a fost imposibil, dar faptul că din Igoumenitsa am ieșit de pe autostradă și GPS-ul ne mai dădea 3 ore de mers pe 130 km, ne-a demoralizat puțin. Nu am stat mult nici în vama de la Sagiada (Qafe Bote) la intrarea în Albania, unde am fost singuri. Ne-au verificat buletinele și pașaportul copilei și ne-au dat drumul după 15 minute.

Șoseaua SH 97 incredibil de bună, ne-a dus spre Ksamil iar GPS-ul a vrut să ne scoată spre Ksamil la o intersecție suspectă pe un drum de piatră. Am continuat pe SH97 și am ajuns la o intersecție nou făcută, tot cu indicator Ksamil pe un drum proaspăt asfaltat. Am continuat totuși pe SH97, printre dealuri, până la intersecția cu SH99 unde am făcut stânga spre Sarande.

La intrarea în Sarande se desface spre dreapta drumul SH8 către Vlore, pe care l-am urmat. Eram deja pe riviera albaneză, conform panourilor mari de reclamă. Șoseaua, la fel bună, urcă și coboară urmând linia coastei prin golfuri de unde, când și când, apare câte un petec de plajă jos pe malul mării. Peisajul este superb, marea albastru-turcoaz văzută de sus ne ispitea și ne încânta ochii. Viteza medie nu depășește 40 km/h, tocmai bine pentru a evita vacile, caprele sau oile ce intorceau seara de la păscut. Mergeau săracele pe șosea, că nu aveau altă variantă: de-o parte versantul abrupt, dincolo prăpastia spre mare.

Drumul trece prin sate mici, cu case construite direct din șosea, de aceea pe toata riviera parcarea se face pe drum. În afara satelor, există locuri de parcare de unde se poate admira peisajul. După 16 ore de la plecare am ajuns în Himare, destinația noastră.

În zilele urmatoare am vizitat zilnic câte două plaje, în special cele cu acces pe asfalt și cu indicator de plajă, iar în ultimele zile ne-am mai dus la cele care ne-au plăcut cel mai mult.

Am mâncat la localuri pe unele dintre plaje de prânz, uneori ne întorceam în Himare și mâncam acolo. Seara mâncam la terasele din zona hotelului și de două ori am fost în centru. Pe faleza din centru sunt o mulțime de localuri, baruri, terase, fast-food-uri etc. Moneda locala este Leka și se schimbă cu 130 leka pentru 1 euro. Preturile sunt toate în leka, de aceea am schimbat euro și am plătit în leka. Am schimbat la hotel când am ajuns, am mai schimbat la localurile unde mâncam, întotdeauna la aceeași paritate. Există câteva ATM-uri dar nu am încercat niciodată. Cu cardul am plătit doar la alimentara, în rest cash. Nici nu am mai încercat, de altfel.

Toate meniurile au și denumirea engleză (uneori și italiană), iar principalele mâncăruri sunt pe bază de pește și fructe de mare (scoici, calamari, caracatiță, creveți, etc.). La alte cărnuri există de obicei un fel din porc și unul din pui. La supe, cea de pește (foarte bună) există în toate meniurile, iar în plus apar supa de legume sau de pui, dar sunt mai mult cremoase decât zemoase.

La partea de pește, ți se prezintă peștele sau fructele de mare proaspete în vitrine frigorifice sau direct adus pe tavă la masă, pentru a alege ce vrei.

Prețurile sunt între 1000-1500 leka pentru cele mai scumpe feluri (pește sau fructe de mare), pizza este 500-900 leka, pastele circa 500-800 leka, o bere mare la halbă 200-300 leka. Deoarece nu suntem mâncători de vietăți marine, am ales mai degrabă partea de salate (foarte bune), paste sau pizza, plus ceva porc și pui, dar am încercat și scoici și creveți.

La restaurantul hotelului Kolagji, unde am stat, am mâncat cea mai bună pizza din zonă. De fapt, peste tot pe riviera albaneză am mâncat pizza foarte bună. Dar la restaurantul vecin, Cibo Mare e Terra am mâncat cele mai bune paste de până acum. Au un bucătar italian care gătește incredibil de bine. Am luat din aproape toate felurile de paste (vreo 6), am mâncat supa de pește excelentă și supa zilei: supă cremă de morcovi, supă cremă de țelină, toate minunate. Tot aici am mâncat sardine prăjite (gen hamsii). Aveau și deserturi italiene: tiramisu, panna cotta, etc. dar nu am încercat pentru că am descoperit desertul albanez specific: trilecce. Este foarte bine gătit la restaurantul Esperia din port (dar nu îl au în fiecare zi), precum si la restaurantul hotelului Rondos, lângă hotelul nostru. Este un desert pe baza unui blat de biscuți foarte îmbibați în 3 feluri de lapte (nu am reușit să descoperim care) și acoperit cu cremă caramel. L-am mai găsit foarte fericiți la o terasă italiană din Ohrid, la ofertă împreună cu cafea expresso.

Apropo de cafea, albanezii au adoptat stilul italian și fac cafele expresso mici, dar foarte bune, spre deosebire de macedoneni.

Un alt loc care merită o vizită este pasul Llogara, în drumul spre Vlore. Șoseaua urcă în serpentine în ac de păr de la nivelul mării până la 1050 m altitudine. Acolo sunt 3-4 localuri cu terase suspendate deasupra prăpastiei, cu priveliște superbă spre riviera albaneză, mai ales după amiaza și spre seară. Am mâncat de prânz la restaurantul Panorama și am găsit o mâncare deosebită pentru cunoscători: organe de miel prăjite, foarte bine făcute cu ceapă. Ca peste tot, terasa era aproape goală. Peste tot atmosfera devine mai animată doar vineri și sâmbătă seara (deși am înțeles că se lucrează și sâmbăta), când apar grupurile de turiști pe terasele din zonă. Chelnerii sunt foarte amabili, te invită înăuntru dacă te văd pe stradă, unii îți oferă un aperitiv la intrare (raki, bruschete, etc.).

Ca produse specifice zonei, am găsit ulei de măsline presat la rece, gem de smochine, smochine uscate pe sfoară, măsline verzi în ulei sau saramură. Ca fructe erau piersici, pere și corcodușe, se vindeau și pe plaje și pe marginea drumului, alături de celelalte produse locale. De asemenea, au o miere foarte aromată, probabil de la plantele specifice zonei și au stupine pe marginea drumului spre pasul Llogara, inclusiv aproape de vârf, unde vând miere (500 leka borcanul de 400 g).

Lumea este destul de săracă, am văzut dimineața pe șosea de multe ori oameni pe măgari, mergând cu bidoanele de aluminiu pline cu lapte. Animalele (vacile, caprele, oile) sunt mai mici și mai slabe decât la noi, ceea ce nu mă miră văzând ce mâncau. În vitrinele frigo din alimentară, puii erau ceva mai mari decât porumbeii noștri. Am mâncat roșii foarte bune, deși nu aveau aspect foarte comercial. Laptele de la micul dejun avea un gust de lapte adevărat, mult mai bun decât oricare de la noi.

Prețurile în alimentare sunt destul de mici: doza de bere locală 80 leka, coniac albanez 700 ml la 600-700 leka, apa plata la 0,5 lt. 50 leka, țigările sunt 250-300 leka funcție de marcă.

Pentru cadouri specifice există în Himare, pe drumul spre Vlore, după centru, pe partea stângă, un mic magazine cu produse hand-made (are firmă la stradă). Aici am găsit o mulțime de gemuri (de smochine, portocale, bergamote, etc.), multe feluri de siropuri de fructe, multe lichioruri de fructe (limoncello, de portocale și ghimbir, etc.). Am ajuns într-o dimineață iar proprietara, o doamnă foarte amabilă, ne-a dat să gustăm din tot ceea ce am vrut, iar după partea de lichioruri am decis să plecăm până ne mai țin picioarele. Dar am revenit spre sfârșit și am cumpărat câteva cadouri, iar ca mulțumire am primit bonus un gem de bergamote. Merită vizitată dacă ajungeți pe acolo.

La plecarea spre Macedonia am întrebat gazda despre cel mai bun loc să alimentez și mi-a recomandat lanțul de benzinării Kastrati. Preturile la motorină erau pe rivieră aprox 170 leka / litru (cel mai ieftin a fost OMV-ul din Sarande cu 154 leka/ltr.), dar spre Tirana am găsit și sub 150 leka / ltr.

Drumul spre Macedonia l-am făcut prin Vlore, Fier și Elbasan. Faleza nouă din Vlore ne-a plăcut extrem de mult văzută din mașină. Toate trei sunt orașe aglomerate, cu străzi în reparație și cu variante noi de traversare, pe care GPS-ul nu le știe, dar te scoate până la urmă pe drumul bun. Există o bucată de autostradă după Vlore de vreo 20 km, după care se merge destul de mult pe un fel de drum rapid cu 4 benzi. Traficul este mai aglomerat până la ieșirea din drumul de Tirana spre Elbasan. Poliția există pe drumuri și la intersecții aglomerate, dar nu are treabă cu străinii. Și în Himare opreau doar albanezi. Șosele sunt foarte bune, fără gropi și se circulă fluent. Am traversat Albania în circa 6 ore, iar în vamă la Macedonia am stat foarte puțin.

Nu știu dacă am fost destul de coerent în povestea de mai sus, dar, dacă aș putea ajunge pe riviera albaneză pe o autostradă, aș merge mai degrabă decât în Grecia. Serviciile foarte bune, plajele impecabile, prețurile decente, oamenii prietenoși m-au făcut să îndrăgesc și această parte a Balcanilor.

---

VIZUALIZĂRI: 7284 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI