Pe la frații moldoveni

TIPĂREȘTE

Citatul zilei- Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.

Pe la frații moldoveni

Tot mă gândeam că am ajuns chiar și la dracul în praznic, dar pe la vecinii noștri nu am ajuns. Așa că a trebuit musai să remediez situația și de data asta am ales o vizită la frații moldoveni. În altă ordine de idei,  de marile sărbători religioase, de Paște sau de Crăciun, nu prea îmi place să plec de acasă, dar de data asta am făcut o excepție știind că sunt tot ortodoxi ca și noi. Cu toate astea nu prea am simțit acolo atmosfera de Paște, în afară de noaptea Învierii de la biserică nu am simțit nimic special, dar asta este cu totul o altă mâncare de pește. Gata m-am lecuit definitiv, Paștele și Crăciunul îl petrec acasă în familie.

Pentru vizita în Republica Moldova am ales o agenție turistică din București. Avea și un preț foarte bun pentru două persoane transport plus cazare pentru patru nopți. Dacă doriți detalii despre agenție îmi puteți scrie în privat.

Evident transportul a fost făcut pe toată durata excursiei cu un microbuz de 20 de persoane, un microbuz nou și modern. Traseul a fost pe ruta  București-Buzău- Focșani-Albița-Chișinău și a durat aproape 10 ore. De abia după amiaza am ajuns la Chișinău. Am stat și la vamă vreo jumătate de oră, dar pe traseu am oprit și am vizitat și două obiective turistice, asta firește în afară de opririle inerente pe la benzinării.

Prima oprire a fost în orașul Hâncești unde am vizitat complexul istorico architectural Manuc Bey. Taxa de acces era de 100 lei moldovenești, cam 25 de lei de-ai noștrii. Problema era că nu puteai să plătești cu cardul și nici nu apucasem să schimbăm bani și ei acolo nu primeau decât moneda locală. Chiar mai erau în parcare două grupuri de români care nu au putut intra exact din acest motiv. Noi am avut noroc cu Adriana, ghida noastră din România care era pregătită pentru această situație și a achitat ea pentru toți și ne-am socotit noi ulterior.  

Aici de la intrare am fost luați în primire de o ghidă locală foarte bine pregătită care ne-a dus prin toate cotloanele conacului și ne-a povestit și despre istoria acestuia.

Conacul lui Manuc Bei sau Manuc Bey (Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey) este amplasat în orașul Hîncești din partea central-vestică a Republicii Moldova; și include următoarele edificii: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Cădirea contesei, Castelul de vânătoare, Turnul de veghe, ș. a.

Cu toate că onor conacul îi poartă numele, acesta însă, nu a fost ridicat de către diplomatul și negustorul de origine armeană Manuc Bei Mîrzaian, așa cum se vehiculează (el decedând la scurt timp după procurarea moșiei Hîncești, în 1817), ci de către urmașii săi – fiul Murat, care a demarat construcția vilei boierești, și nepotul diplomatului, Grigore, care a încheiat lucrările respective. Conacul este un monument de arhitectură înscris în Registrul monumentelor de cultură al Republicii Moldova.

După terminarea războiului ruso-turc din 1806–12, Manuc Bei părăsește Bucureștiul și își lasă numeroasele sale afaceri pe mâinile unor oameni de încredere. Se mută pentru o scurtă perioadă la Sibiu, apoi, în anul 1815, Manuc se mută cu familia sa la Chișinău, în Basarabia țaristă, unde cumpără cu 300.000 de „lei-aur” , moșia Hîncești.

Ajungând la o vârstă mai înaintată, distanța mare îl împiedică să tragă foloase de pe urma moșiei (și nu conacului), astfel încât Manuc hotărăște să o vândă. Începe să facă demersuri pentru vânzare la sfârșitul anului 1816, dar moare în împrejurări incerte la 20 iunie 1817, posibil printr-un accident de călărie, înainte de a găsi un cumpărător, potrivit altei surse ar fi omorât pentru trădare de către otomani. A fost înmormântat în pridvorul Bisericii Armenești din Chișinău.

Construcția conacului a început sub conducerea fiului său, Murat (Ivan), și a fost terminată abia de către nepotul său, Grigore. Cei doi au construit un castel în stil francez de o frumusețea uimitoare, cu o grădină de iarnă, turnuri de pază și un parc imens.

După cel de-al doilea război mondial conacul a trecut în proprietate sovietică. Inițial, moșia a fost adaptată pentru găzduirea unei școli de mecanizare, apoi a unui colegiu de construcții. Zidurile conacului care înconjurau odată întreaga zonă, au fost distruse la sfârșitul anilor '50. Până la sfârșitul anilor '80, complexulul arhitectural a fost menținut într-o stare satisfăcătoare. Fatală pentru vila seculară a fost cutremurului din 1986, după care majoritatea construcțiilor au fost declarate avariate. Pentru studenții de la colegiu a fost construită o nouă clădire, iar conacul în sine a început să deterioreze rapid. Mai mult sau mai puțin păstrându-se Castelul de vânătoare, aici fiind deschis un Muzeu etnografic.

În 1993 conacul obține statutul de monument de arhitectură.

Către anul 2012, înainte de demararea lucrărilor de restaurare, complexul se afla într-o stare de degradare avansată, excepție făcea numai clădirea Castelului de vânătoare.  

Evident între timp s-a renovat și a fost transformat în muzeu. Mai mult pe o latură a acestuia s-a deschis o vastă bibliotecă unde pot citi atât tinerii căt și oamenii maturi. Sunt o mulțime de manuscrise valoroase unele în limba română altele în limba rusă! Am fost acolo și ne-am întreținut cu bibliotecarele și m-am bucurat că erau ceva tineri care citeau.

După această vizită ne-am continuat drumul prin Republica Moldova. Mergând spre Chișinău am făcut o escală până  la Mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi din Republica Moldova, care devine mănăstire domnească în anul 1429, în timpul lui Alexandru cel Bun.

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpușnei. Considerata de mulți istorici, ultimul bastion al arhitecturii voievodale din Republica Moldova, aparținând spațiului cultural românesc.

Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier.

O a doua și mult mai importantă mențiune documentară datează din 1429 prin care Căpriana primește statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcașul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâșnovăț unde este egumen Chiprian” . Aici se amintește că mănăstirea este ctitoria răzeșilor din satul Mereni. Fiica unuia dintre cei mai de bază oameni ai locului și nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soția domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, și portretele lui Alexandru cel Bun și al sotiei sale.

Căpriana avea în acele vremuri în stăpânire o prisacă, (stupăritul fiind pe atunci o îndeletnicire predilectă a monahilor), o moară (sau chiar mai multe) și o moșie formată din satele Târnauca, Cârlani, Călinăuți, Cunila, Săndrești și Pârjolteni.

Având statutul mănăstire domnească, așezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Prima biserică din piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului - din care s-au păstrat fundațiile, descoperite de arheologi în 1993, a fost zidită în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, în jurul anului 1425.

Ștefan cel Mare a făcut și el reparații bisericii inițiale (Căpriana I), în urma cutremurului din 1471. Acel prim lăcaș era mai masiv decât biserica actuală, însă un nou cutremur, și mai puternic, i-a adus mari stricăciuni în anul 1516.

În 1542 – 1545, domnitorul Petru Rareș a făcut ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. El a rezidit biserica din temelii (Căpriana II, cea actuală). Din acele timpuri se mai păstrează până azi doar zidurile până spre cornișă, sistemul de boltire fiind reconstruit în epoca modernă, în stil neoclasic. Planul bisericii a rămas cel tipic moldovenesc, din epoca medievală - acesta fiind, de altfel, singurul monument de cult păstrat din acea epocă pe teritoriul Republicii Moldova.

Alexandru Lăpușneanu, născut în zona Lăpușnei, a efectuat noi lucrări de întărire și dezvoltare și a făcut importante donații mănăstirii. Ctitor a fost și domnitorul Vasile Lupu, care a reînnoit prestolul, pavimentul și iconostasul bisericii voievodale. La sfârșitul secolului al XVII-lea, mănăstirea Căpriana cunoaște o perioadă de declin. În 1698, mănăstirea a fost închinată mănăstirii Zografu de pe Muntele Atos.

După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812), mănăstirea Căpriana a trecut în 1813 în subordinea Casei Bisericii din Chișinău a nou formatei Arhiepiscopii a Basarabiei, în fruntea căreia s-a aflat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746 – 1821). Acesta a întreprins importante lucrări de refacere a bisericii de piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” , dându-i înfățișarea actuală. În 1840 a fost ridicată o a doua biserică a mănăstirii, cu hramul Sfântul Gheorghe, iar în 1903 o a treia biserică „de iarnă” , cu hramul Sfântul Nicolae.

În perioada sovietică, mănăstirea Căpriana, ca de altfel toate lăcașurile de cult din RSS Moldovenească, a avut mult de suferit, averile fiindu-i trecute în proprietatea statului, pentru ca în anul 1962 ea să fie închisă și devastată. Încă din 1949, autoritățile sovietice au încercat închiderea mănăstirii deoarece, după cum era scris într-un document al vremii: „Actualmente mănăstirea creează obstacole în procesul de colectivizare în satul Căpriana. Călugarii au o atitudine dușmănoasă față de colhoz și prin diverse metode caută să împiedice organizarea acestuia” . La Căpriana a existat cea mai mare bibliotecă mânăstirească din Basarabia. În ciuda declarării mănăstirii ca „monument de arhitectură ocrotit de stat” , au dispărut cărțile bibliotecii, clopotele și numeroase obiecte de cult. În chilii a fost deschis un sanatoriu pentru copiii bolnavi de tuberculoză, în biserica „Sfântul Nicolae” s-a organizat clubul sătesc, iar biserica „Sfântul Gheorghe” a fost transformată în depozit.

De abia în anul 1989, odată cu redeșteptarea națională a românilor din Moldova, în contextul politicii mai liberale promovată de Mihail Gorbaciov, mănăstirea și-a redeschis porțile.

Între anii 2003 – 2012, la mănăstirea Căpriana au avut loc ample lucrări de restaurare cu bani din bugetul statului dar și de la numeroși donatori particulari.

De reținut faptul că regimul comunist a promovat imaginea bisericii țariste, construite în anul 1903, în detrimentul mănăstirii voievodale care nu corespunde arhitecturii ruse ci arhitecturii monahale românești, aidoma cu cea a mănăstirilor din Nordul Moldovei. Numeroase clipuri și filme prezintă noua construcție din perioada țaristă drept biserica istorica a mănăstirii Căpriana, fapt cu atât mai condamnabil cu cât adevărata biserică voievodală, aflată la doar câțiva zeci de metri de biserica nouă, nu este încă renovată și în interior. Regimul comunist al președintelui Voronin a anunțat încheierea lucrărilor de renovare a complexului monahal cu toate că lucrările la adevărata biserică voievodală a lui Ștefan cel Mare nu fuseseră încă finalizate. Confuzia între cele două biserici este menținută și astăzi în detrimentul ctitoriei voievodale autentice, slujba religioasă nefiind oficiată în biserica lui Ștefan cel Mare. Una dintre explicații constă în faptul că Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Ruse promovează teoria istoriei comune a bisericii ruse și a credinței în Basarabia.  

Am vizitat tot acest complex bisericesc, dar nu am avut acces decît într-o biserică mai nouă, așa numita biserică țaristă unde era o slujbă. Evident că acest lucru ne-a creat un gust amar, la peste 30 de ani de la independența țării încă sunt mari influențe rusești.

După amiază am ajuns în sfârșit în orașul Chișinău unde ne-am cazat, iar apoi am ieșit în oraș pentru cină! Cam asta a fost prima zi în Republica Moldova!  

P. S. Toate detaliile și amănuntele referitoare la Conacul Manuc Bey și la Mânăstirea Căpriana le-am aflat de la ghizi sau din manuscrise moldovenești. Așa că drepturile de autor le aparțin!

---

VIZUALIZĂRI: 471 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI