ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bacău
ÎNSCRIS: 08.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 3 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 12

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cu maşina în Moldova

TIPĂREȘTE

Moldova de dincolo de Prut, mai precis Chişinău, o destinaţie pe care am reuşit să o bifăm anul acesta. Hotelul Jumbo a fost baza noastră în această incursiune, voi reveni cu rewiev-uri despre acesta cât şi despre celelalte obiective vizitate de noi în această mini-vacanţă.

Înainte de plecarea către această destinaţie ne-am informat cu privire la drum, preţuri, obiective, etc., majoritatea luate de pe AFA, aşa cum şade bine unui turist adevărat... acum să fac şi eu acelaşi lucru pe care l-au făcut cei de la care am luat eu informaţiile, să înpărtăşim şi altora experienţa noastră...

Drumul — distanţa între Bacău şi Chişinău este de aproximativ 250km, traseul ales de noi a fost Bacău - Vaslui - Albiţa - Hânceşti - Chişinău.

În general carosabilul a fost în mare parte acceptabil, cu excepţia unei porţiuni aflate între Dragomireşti de Vaslui şi Vaslui, vre-o 30 km, alegerea unei alte variante ar fi de preferat, chiar dacă drumul ar fi puţin mai lung.

Pentru cei ce vin din sudul ţării, pe traseul Focşani - Tişiţa - Crasna - Albiţa drumul este foarte bun, cel puţin pe porţiunea Crasna-Albiţa pe care am parcurs-o noi, drum modernizat, carosabil perfect.

O dată ajunşi în vama Albiţa aveam să trecem destul de repede peste formalităţile vamale, la noi a durat în jur de 30 min, atât vama română cât şi cea moldovenească, asta cu tot cu timpul în care am stat la coadă, aşa că depinde şi de norocul pe care îl ai...

În vama modovenească există un ghişeu de unde se poate cumpăra vinieta necesară pentru drumurile din Republica Moldova, aici aceasta poate fi luată atât în RON cât şi în euro sau lei moldoveneşti, eu am luat pentru perioada minimă, care este de 7 zile, am plătit în RON şi a costat 21 de lei. Tot la acelaşi ghişeu pot fi schimbaţi bani în lei moldoveneşi (MDL), din câte ştiam aici ar fi fost un curs foarte bun, noi am schimbat la un curs de 4,06 MDL pentru 1 RON, ulterior, în zona Pieţei Centrale din Chişinău aveam să găsim curs de 4,10 şi chiar de 4,15 MDL pentru un RON, o diferenţă nu foarte mare, dar oricum mai favorabil...

Un alt aspect de care e bine să se ţină seama în Repubica Moldova ar fi folosirea datelor mobile în roaming, asta pentru că Moldova nu face parte încă din Uniunea Europeană. Eu unul nu mai folosesc la volan de ceva timp bătrânul GPS, care nu prea mai reuşea să ţină pasul cu realitate, actualizarea hărţilor fiind destul de incomodă iar apariţia diferitelor aplicaţii pentru telefonul mobil destinate şoferilor m-au făcut să renunţ încet, încet la acesta în favoarea celor din urmă... Ştiam că am date mobile suficiente, le mai folosisem anul acesta în afara UE, atunci când am fost în Turcia, pentru utilizarea telefonului pe Waze timp de 5-6 zile acolo făcusem cost suplimentar infim, undeva la 2-3 euro. Ştiind acest lucru, mă aşteptam la cost suplimentar şi în Moldova, din nefericire aveam să constat că pentru folosirea datelor mobile pe traseul Albiţa- Chişinău avea să mă coste undeva în jur de 50 de euro!

Adevărat e că operatorul meu de telefonie mobilă îmi timisese un mesaj după trecerea frontierei în care mă informa că e necesar să iau legătura cu ei pentru "migrarea la un plan tarifar compatibil cu serviciul roaming în Moldova", dar pe care, din păcate l-am citit doar după ce ajunsesem la Chişinău, când faptul era deja consumat... Aici am achiziţionat de la un chioşc de ziare o cartelă cu număr de Moldova ce avea incluse şi date mobile, date nelimitate pentru 30 de zile, asta după activarea unei extra-opţiuni, costul acesteia fiind de 40 MDL, adică de circa 10 RON, asta da afacere! Sper ca această informaţie să fie de folos şi altora, să nu mai păţească şi alţii ruşinea pe care am păţit-o eu...

În rest, drumurile din Moldova sunt în marea majoritate acceptabile, nu perfecte, asta pe cele principale, pe drumurile secundare sau pe variante, sunt destul de " populate" de gropi şi crăpături, mai mici sau mai mari, asta aşa, să stiţi la ce să vă aşteptaţi în eventualitatea unei excursii în Moldova...

Alegeri înţelepte şi vacanţe plăcute tuturor!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de kelyboy in 26.09.18 12:11:02
Validat / Publicat: 26.09.18 13:02:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în REP. MOLDOVA.

VIZUALIZĂRI: 1751 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kelyboy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Consiliul Municipal şi Primăria Chişinău
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42900 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.09.18 13:01:35]
»

Mutat în rubrica "Cu mașina / autocarul spre Chișinău / R. Moldova, CHIŞINĂU" (nou-creată pe sait)

webmaster
[26.09.18 16:50:01]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu
[26.09.18 21:17:29]
»

@kelyboy: Si pe mine ma tot tenteaza un drum in Moldova si poate ca o sa-mi iasa pana la urma. Dar pana atunci, felicitari, votat cu mare drag.

kelyboyAUTOR REVIEW
[26.09.18 21:23:15]
»

@mishu: Mulțumesc pentru vizită și pentru vot! Și nouă ne-a luat mult timp până să facem acest pas, din fericire este o destinație ce merită bifată, ai ce vedea, ce bea și ce mânca, ce altceva ar mai dori un turist! E una din destinațiile pe care ne-am propus să o vizită din nou cât mai curând, au rămas multe de văzut, locuri minunate și oameni primitori!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
RoxanaGRS
[27.09.18 10:47:22]
»

Vigneta pentru Moldova se poate lua și online de pe site-ul evinieta.gov.md. Eu doar online iau de fiecare dată când merg la ei. E cu vreo 2 lei mai ieftină și deranjul e mai mic. E vinietă electronică ca la noi. Dacă luați online vă trimit un fișier pdf pe care îl listați. Oricum în ultimul timp văd că n-o mai cer. Înainte o cereau la ieșirea din Moldova. Acum te caută electronic după numărul mașinii.

În legătură cu datele mobile, atenție mare și în România când sunteți în apropierea graniței cu un stat non-UE. Dezactivați opțiunea de selectare automată a rețelei. Mie mi s-a întâmplat în Sighetu Marmației să mă trezesc pe rețea ucraineană. La fel se întâmplă și pe la Răducăneni sau Huși, te trezești pe rețea moldovenească. Dacă te sună cineva și răspunzi și nu ești atent... plătești roaming pe extra-UE.

kelyboyAUTOR REVIEW
[27.09.18 11:10:42]
»

@RoxanaGRS: multumim pentru precizari! Incet, incet se strâng informaţii importante pentru cei ce doresc să călătorească la moldovenii de peste Prut... şi nu numai...

elviramvio
[28.09.18 15:08:20]
»

@kelyboy:

Bune informaţiile!

kelyboyAUTOR REVIEW
[02.10.18 09:32:59]
»

@elviramvio: Nu e in vant vorba care spune că cine deţine informaţia deţine puterea!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, kelyboy, mishu, RoxanaGRS
Alte impresii din această RUBRICĂCu mașina / autocarul spre Chișinău:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044523000717163 sec
    ecranul dvs: 1 x 1