Croaziera pe Dunare

TIPĂREȘTE

Am venit la Pensiunea Steaua Dunarii din Eselnita (vezi impresii) cu dorinta expresa de a face o plimbare cu barca si de a vedea defileul - Clisura Dunarii, cum ii spun localnicii - de pe apa. @andrekuf, multumesc si pe aceasta cale pentru impresiile si ecourile tale care m-au facut sa ma hotarasc!

Asadar, imediat ce am sosit, vineri, la masa de seara, ne-am interesat cum putem transforma dorinta in realitate. De la inceput, am avut doua surprize placute. Mai intai am vazut reprezentat schematic, pe suportul de plastic asezat sub farfurie, traseul croazierei pe Dunare (vezi P01). Pana in momentul in care au fost aduse preparatele comandate, am studiat si ne-am facut o idee asupra obiectivelor de vizitat: Tabula Traiana, Statuia lui Decebal, Manastirea Mraconia, Cazanele Mici si Mari, Pesterile Veterani si Ponicova. Interesant! Ramanea de rezolvat contractarea excursiei. A doua surpriza a fost ca tot cei de la pensiune se preocupa si de organizarea plimbarii pe Dunare. Un tanar pe care il vom cunoaste mai bine in cele ce vor urma, ne-a prezentat traseul, ne-a informat asupra pretului (200 lei/cursa impartit la numarul de participanti) si ne-a vorbit despre ambarcatiunea cu care se efectueaza croaziera: o barca noua, rapida, din fibra de sticla, cu 6 locuri pentru pasageri. Gasirea altor amatori de aventura, precum si intrunirea grupului la ora stabilita, a fost tot in grija celor de la pensiune.

A doua zi, sambata la ora 10, ne-am prezentat la ponton. Eram doua cupluri si Petru, tanarul si inimosul nostru "lup de... Dunare". Al treilea cuplu intarzia. A fost cautat la camera, a fost sunat si… descoperit la Orsova. Plecasera de dimineata la cumparaturi ignorand total ora fixa la care s-au angajat si pe noi, ceilalti componenti ai grupului. La o cafea, i-am asteptat 40 de minute.

In cele din urma, intruniti, am coborat la barca. Vestele de salvare - obligatorii pentru fiecare excursionist - ne asteptau insirate pe balustrada, incalzite de soare. Atent la fiecare inchidere de catarama, Petru ne-a echipat pe toti, apoi ne-a ajutat sa urcam (sau mai bine zis sa coboram) in barca.

Recunosc, pentru inceput am tras cu ochiul la Petru sa-i descopar talentul de navigator si cred ca e momentul sa spun ca tanarul nostru conducator este un obisnuit al apelor, executa toate manevrele cu mare finite si conduce cu dexteritate, ocolind valurile, incetinind sau chiar oprind la obiectiv pentru ca noi sa avem posibilitatea sa admiram si sa fotografiem. De asemenea, ofera pretioase informatii (traseu, obiective, denumiri de localitati si golfuri, adancimi sau latimi ale fluviului, denumiri si inaltimi de creste montane).

Primul punct la care ne-am oprit si pe care l-am admirat din barca, a fost Tabula Traiana. Aflata pe malul sarbesc, orientata cu fata catre malul romanesc, Tabula Traiana este o placa inscriptionata in limba latina care mentioneaza faptul ca Traian, imparatul romanilor, dislocand roci din munti si folosind barne de lemn, a construit podul pentru trecerea armatei sale in Dacia. Datorita cresterii nivelului Dunarii prin construirea barajului de la Portile de Fier, pentru a nu fi acoperita de ape, aceasta placa a fost mutata cu 30 metri mai sus. Ne-am apropiat cat s-a putut de mult (sa nu uitam ca Tabula Traiana se afla pe malul sarbesc), dupa care Petru ne-a intrebat: "Gata, putem pleca? Ati fotografiat?" si am plecat spre Cazanele Mici.

Pe un sector al defileului, denumit cazane, lung de aprox. 9 km, albia Dunarii se ingusteaza facand dificila navigatia inainte de construirea barajului. In locurile in care se ingusta foarte mult, printre stancile de pe ambele maluri aproape verticale, apele parca fierbeau. Acum, prin cresterea nivelului, apele s-au mai domolit. Petru ne-a vorbit despre adancimi, latimi, lungimi, cifre pe care - recunosc - nu le-am retinut. Cazanele Dunarii impreuna cu Ciucarul Mare si Ciucarul Mic, crestele muntoase de pe malul romanesc, fac parte din Parcul Natural Portile de Fier.

Ne apropiam de Golful Mraconia in care, sapata in stanca, ne astepta Statuia lui Decebal, iar putin mai sus, parca plutind pe apa, Manastirea Mraconia.

Chipul lui Decebal este sapat intr-o stanca aflata intre localitatile Eselnita si Dubova. Statuia de 55 m inaltime este cea mai inalta sculptura in piatra din Europa si are un impact vizual neasteptat asupra privitorului. Am vazut aceasta lucrare mareata pentru prima oara de dincolo de Dunare, de pe malul sarbesc. Eram in drum spre Croatia si am facut un popas special pentru a admira de la distanta Cazanele Mici si malul romanesc al fluviului. De data aceasta, Petru ne-a condus incet, pe sub pod, pana la baza gigantului de piatra, vorbindu-ne despre dificultatea executiei lucrarii de o asemenea anvergura, despre omul de afaceri Iosif Constantin Dragan cel care a finantat executia acestei lucrari care a durat 10 ani (1994 - 2004). Privind de aproape, se remarca faptul ca sculptura se degradeaza, prezinta fisuri, iar nasul - in pericol de a se desprinde - a fost dinamitat, remodelat si armat cu fier si ciment.

Tot in zona Cazanelor Mici, putin mai sus de Statuia lui Decebal, se afla Manastirea Mraconia. Despre acest asezamant religios, cu o istorie indelungata si destul de chinuita, stiam cate ceva inainte de a ajunge aici. Cum intentionam sa o vizitam dupa amiaza, cu masina, nu l-am agasat pe Petru cu intrebari. Ne-am multumit sa o privim si sa o fotografiem pe partea dinspre apa si sa ne minunam de amplasarea ei. Gandul mi-a zburat la Meteora si conditiile de viata ale ascetilor de acolo si de aici, de acum si de altadata.

Am prins din nou viteza si lasand in urma suvoaie de ape agitate, am continuat prin Golful Dubova spre Cazanele Mari cu pereti de stanca inalti si abrupti, presarati ici si colo de vegetatie saraca. Pe malul sarbesc, inca se poate vedea un turn cu far care dirija in trecut traficul naval in aceasta zona dificila a defileului. Petru ne-a spus ca in prezent circulatia se dirijeaza prin radar si nu mai constituie o problema.

In Cazanele Mari a fost programata o prima oprire, cu coborare din barca, pentru a vizita Pestera Veterani. Aflata in defileu, la 25 km de Orsova, aceasta pestera care face parte din Parcul Natural Portile de Fier, poate fi vizitata numai cu acces dinspre Dunare, venind deci pe calea apelor.

Un mic debarcader umbrit de cativa copaci, apoi niste scari de lemn, inlesnesc accesul turistilor pana la gura pesterii unde se achita taxa de vizitare (4 lei/pers.), apoi, cu ghidul specializat, se patrunde in grota inalta.

Ghidul ne conduce prin toata pestera, luminand cu lanterna obiectivul prezentat si poteca marginita cu bucati de piatra alba (atat pentru delimitarea cailor de acces in rezervatie, cat si pentru un plus de luminozitate, ajutor pretios in zonele cu teren denivelat).

Incaperea care nu este prea mare, conform informatiilor primite, pastreaza dovezi ale existentei umane inca de acum 400000 de ani. Adapost, loc de aparare, observator militar, punct de control al navigatiei pe Dunare, sanctuar al zeului Zamolxis, iata cateva dintre destinatiile avute de-a lungul timpului de Pestera Veterani. De ce se numeste astfel? Fortificata de contele Vetrani, pestera a fost folosita ca ascunzis in timpul luptelor dintre armatele turcesti si austriece, adapostind 700 de ostasi. In 1692 si mai tarziu, in 1788, aici s-au purtat aprige batalii intre trupele turcesti si austriece. Am vazut, in grota, pasajul de trecere catre punctul de observatie - o fereastra naturala care lumineaza si acum pestera. Pasajul sapat in stanca este ingust, la cativa metri inaltime, permitand trecerea doar a doi oameni in acelasi timp. La capat era punctul de observatie si supraveghere a Dunarii, dotat cu tun. In grota se mai pot vedea ramasite din zidurile incaperii de unde era condusa operatiunea de rezistenta si aparare, o gura de aerisire, precum si putul sapat de prizonierii turci.

Am mai aflat ca in urma construirii barajului de la Portile de Fier, datorita cresterii nivelului Dunarii, primul nivel al Pesterii Veterani este inundat. Noi am intrat direct la nivelul II, apoi am urcat la nivelul III.

Trebuie sa mentionez aici ca ghidul specializat povesteste mult si spune lucruri captivante, dar vorbeste cam incet. Asadar, daca doriti sa auziti intreaga lui prezentare, trebuie sa fiti pe aproape.

Am parasit Pestera Veterani si ne-am intors la micul debarcader in care mai multe barci isi asteptau pasagerii. Pe rand, ne-am preluat locurile si am continuat spre Pestera Ponicova. Aflata tot pe malul romanesc, Pestera Ponicova - cea mai mare pestera din Defileul Dunarii - este inundata. Intrarea in galeriile sale este foarte spectaculoasa si ii suntem recunoscatori o data in plus lui Petru care a condus cu maiestrie, incet, incet, pana dincolo de gura pesterii. Este foarte interesant sa fii in barca, in pantecul pamantului. Am inteles ca mai exista o intrare in pestera, prin paraul Ponicova care strabate muntele formand mai multe galerii. Dar, asta nu era pentru noi!

Langa Pestera Ponicova, fluviul are latimea cea mai mica de aceea in anii de trista amintire acesta era locul cel mai potrivit si preferat pentru trecerile ilegale ale frontierei. In grotele inundate, amatorii de aventura stateau ascunsi pana la ivirea momentului favorabil, apoi isi incepeau cursa temerara.

Acestea au fost obiectivele micii noastre croaziere. Plutind pe Dunarea verzuie - tulbure, pe alocuri presarata cu peturi de diverse forme si dimensiuni, printre barci de diferite tipuri si capacitati care plimbau turisti, am facut cale intoarsa.

Sunt si ambarcatiuni mari care circula de-a lungul Dunarii. Am intalnit si ne-am salutat cu pasagerii vaporului ukrainean "Phoenix" care face croaziere Marea Neagra - Dunare, cu un vapor cu insemnele Norvegiei plin cu turisti, precum si cu Salupa Politiei sarbe de coasta care isi efectua patrula de-a lungul malului in zona Cazanele Mari - Cazanele Mici.

Mentionand ca incursiunea pe valurile Dunarii cu barca rapida a lui Petru a durat o ora si jumatate si a costat 35 lei/pers., inchei relatarea mea si va doresc "Vant bun!" in cazul in care veti dori sa ne calcati pe urme.

---

VIZUALIZĂRI: 23454 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI