Cu Diana la Izmail si Odesa

TIPĂREȘTE

Inceput de iunie 2021. Dupa atata recluziune ne rupem de confortul domestic si ne punem la drum cu destinatia Ucraina, sa vedem Izmail si Odesa. Desi am mai fost pe Dunare, la portile Izmailului si nutream dorinta de a trece dincolo de bisericuta cocheta cu turle de aur si impozanta cladire a portului, pe ansamblu Ucraina era in mintea mea, in contextul conflictului din Donbas, o destinatie putin unfriendly. Cat de mult aveam sa ma insel!

Asadar imbarcarea intr-o zi de joi pe MS Diana, de la cheiul Dunarii, din comuna Nufarul, la ora 14. Pentru asta plecam din Tulcea cu jumatate de ora inainte. Hai soare. Gumele vibreaza pe asfaltul inca ud de ploaie, tragand tuse lungi de rosu de maci pe colinele cu verde crud de inceput de vara. Ajungem la parcarea generoasa, betonata, inconjurata de vegetatie si marcata de banerele navei. Constat cu satisfactie ca parcarea este pazita de o firma specializata. Costuri incluse. Covor rosu.

Nava are pavilion olandez, port de origine Rotterdam. Armator roman. Un nebun frumos. Puntea de sus impresioneaza prin mobilierul nou, confortabil. Jardiniere si arbusti ornamentali si parte de coverta acoperita cu o verdeata ce te imbie la umbra.

Dupa atata ploaie, soarele incepe sa arda. Un nene amabil in tricou de marinar imi ia bagajele de pe mocheta puntii si le duce fara drept de apel la receptive, unde o doamna capitan (pantaloni negri si camasa alba cu trei trese aurii pe epolet negru) imi imaneaza zambind ceremonios cheile de la apartament. Parca mi-am dat drumul pe tobogan. Alt capitan cu barba imi intinde mana prietenos. Petre, manager hotel. Incep sa leg ce mi se spune. Totul ma ia placut prin surprindere. Pe langa mine trece inghiontindu-ma usor alt capitan, care isi face loc cu scuze, spre bar carand o cutie cu vin de colectie. Este domnul Crivtonencu Marius, amfitrionul nostru. Un zambet strengaresc care ne-a insotit pe tot parcursul voiajului.

Camera este mai mult decat OK. Lenjeria are un parfum floral, textura fina, gama lux. Curatenie, baia peste asteptari.

Din nou pe punte. Motonava lunga cat doua terenuri de tenis se desprinde deja silentios. Paharele de sampanie din tavi abia se clintesc. Gustari si atmosfera festiva, cu un peisaj in care liziera de salcii si plopi se pune in miscare, oglindita in apa Dunarii, pe acorduri de simfonie ce se prelinge discret din difuzoarele de pe punte. E placut si racoare in mars. Incep sa se lege primele franturi de dialog intre pasageri. Nu sunt singurul nevorbit. Motoarele navei abia se aud. Avem viteza de croaziera.

In barul spectaculos de la puntea inferioara ni se face un instructaj de siguranta la bord. Iesim din nou afara. E loc de dezmortit picioarele. Aparate de fitness. Un palc de biciclete opintite in asteptare. Suntem vreo 40 de turisti si mai incap inca pe atat. Respiri, privesti si nu te mai saturi. Dupa o scurta oprire in Tulcea, unde se face vama, ne punem din nou la drum si bombardati de impresii si acomodarea pe nava, ajungem in trei ore la Izmail, delicat semnalat de macarale, turla aurie a unei biserici si cladirea portului. Nava se lipeste de cheiul impozant. Acolo unde noi am bagat o roaba de ciment, rusii, ma rog, ucrainienii, au bagat doua.

Cladirea portului, moderna si mare, creata pentru a impresiona. De la o carciumioara pe chei curg inconfundabile acorduri slave. Un nene roscovan si masiv care ia o parama de acostare ridica prietenos mana si tuna rasunator un Zdrazdvuite tavarisci! Apar doua fete de la politia de frontiera in uniforme verzi, cu automate la spate. Sunt atat de frumoase incat nu ma simt amenintat. Dimpotriva. Oficialii ucrainieni incep formalitatile de vama. Un Patrocle cu totosi intra cu seful lui intr-un control sumar la camera. N-a gasit droguri sau afgani, astfel incat a iesit repede, vesel fluturand din coada. Iesim la plimbare pe mal, pe faleza curata si cocheta, spre carciuma aerisita si cu vino-ncoaca. E frumos si n-am vazut inca nimic.

Mese copioase si bine gatite incat parca esti nemultumit ca in burta nu mai e loc de un bors rusesc de sfecla, de blini si vareniki, pe care pana la urma tot la bord le-am mancat. Mamaia Ghinea ne-a oferit un adevarat regal la bord, cum numai o bucatareasa a Deltei stie. Storceagul, un bors de peste exclusivist, din sturion, perla de pe coroana bucatariei deltaice, este demn de 5 stele Michelin. Deserturile de nerefuzat.

Izmail, vineri, a doua zi.

Orasul, la 10 minute de mers lejer, e un exemplu de bune practici demne de un oras european civilizat. Curat, cu trotuare mari si bulevard –Prospekt Suvorov- croit la scara mare. Aerisit, multa vegetatie. Cladiri istorice, impecabil intretinute. Amprenta romaneasca este mai vizibila decat credeam.

Prinsa inghesuit intre doua imperii, rus si turc, stema regala romaneasca inca straluceste. Multi vorbesc pa moldovanski, adica pur si simplu romaneste. Lumea e prietenoasa dar inca par sa se simta vagi reflexe ale razboiului rece din era sovietica. Oamenii au tot ce avem noi si chiar mai mult. Ceva ce noi am pierdut sau nu am avut niciodata. Bazarul, piata de peste. Ikra, votky, tabacioc, kvas. Salarii mici, dar oamenii par s-o duca bine, afisand o relaxare care noua pare ca ne lipseste. Degustare de vinuri. Ma las imbatat de o rusoaica pe calapodul meu. Ca un mujic educat si permanent dezhidratat, beau. Vinul este bun. Din nou in strada, impregnat de racoarea si aroma cramei. Ma caut de bricheta. De unde naiba au astia atatea masini de lux!?

Din nou la nava. Spectacol folcloric la bord. Intradevar ucrainencele sunt frumoase in costumele lor nationale.

La somn. Ne uitam in noapte pe hubloul cabinei cum se ridica aburii Dunarii spre luna plina din care musca nori. Patul confortabil, dusul fierbinte si spatiul climatizat ne asigura un somn leganat si profund.

Odesa, sambata.

Dimineata racoroasa. Mic dejun consistent, cu picoli numai zambet. Cafeaua pe punte cu tigara de foi zgribulita sa imi tina cald la nas. La 8 suntem in autocar. Picotim. Ghidul ne spune cate ceva despre drum, toponime de localitati din Bugeac, istorii din vechime, foste asezari de tatari nogai, omniprezenti pe acesta limba de pamant pana in Crimeea. Ba chiar si domnul Puskin a calatorit cu teleguta pe acelasi drum, precum domnul Cicikov din Suflete moarte a lui Gogol. Campuri cultivate cu maci si capsuni in ladite pe kilometri intregi de drum. Asezari agricole, ape si copaci umbrosi cu lume iesita la picnic. Cabane de pescari amatori. Cu un popas la jumatate, am ajuns in 3 ore la Odesa. Am trecut Nistrul si am intrat in Odesa. Cladiri impunatoare in stil rusesc. La fel de bine parizian. Orice capital europeana s-ar mandri cu ce este in centrul Odesei. Arteziene, statui si monumente. Catacombe nesfarsite cu partizani care au supravietuit cu pesmeti si peste uscat, votca si cantece de balalaika si armoska in culoarele de 2000 de kilometri sapate in calcar sub oras. Scarile spre port, unde Serghei Eisenstein a turnat in 1925 celebrul film de propaganda Crucisator Potemkin , etalon in cinematografia mondiala. Sinapse istorice strans legate de Romania. Artisti stradali. Cladirea amiralitatii. Opera. Casa in care a locuit pictorul Vasili Kandinski. Terase, cafenele, magazine de lux. Statui de guvernatori. Primaria. Statuia poetului Puskin. Kilometrul zero. Cladirea Sturza. Sediul KGB, unde odesienii din epoca sovietica erau invitati vara la racoare daca se plangeau de caldura. Peste toate troneaza statuia Imparatesei Ecaterina a-II-a, fondatoarea orasului cu cei patru generalissimi.

La un pret derizoriu, cu echivalentul a doar 120 de lei, cumpar o marina neinramata in ulei cu farul Odesei. O buillabesa de informatii si impresii vizuale puternice scaldate intr-un aer cosmopolit dat de multimea de occidentali aflati in vacanta. Evrei simpatici la ei acasa in Odesa, imbracati ca pentru filmari la Familia Shtisel . O metropola de peste un milon de locuitori. La ora doua masa inclusa intru-un local central cu staif, cu fundal musical live si rachiu de hrean.

Bine dispusi, ne indreptam agale spre mall-ul central la adevarata repriza de shopping. Printre altele, coniac armenesc, capsune si sampanie rece de foarte buna reputatie, produsa in Odesa.

La ora 17 suntem din nou in autocar. Oboseala placuta face ca drumul de intoarcere sa nu mai conteze. Ce holde au astia! Ce pamant negru manos. Uitandu-ne in urma, inca din evul mediu timpuriu, Bugeacul este strans legat de istoria noastra. Dar sa lasam politica deoparte.

MS DIANA ne primeste cu bratele larg deschise, voluptoasa si opulenta, pentru o ultima noapte frumoasa la bord.

BYE BYE Ukraina. Duzhe Dyakuyu. Multumesc si pe data viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 815 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI