GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Cristina - ofera o panorama superba asupra statiunii si a lacului
Hotel Cristina se afla in superba statiune Limone sul Garda din nordul Lacului Garda, Italia (vezi impresii). Fiind situat pe o colina, hotelul ofera o magnifica vedere panoramica asupra statiunii si a lacului.
Este un hotel de 3 * care face parte dintr-un lant hotelier parchotels. it (cu hoteluri de 3* si 4* atat pe malul Lacului Garda, cat si in Sicilia).
Hotelul este de fapt un complex format dintr-un corp principal si mai multe vile, cu diferite tipuri de camere, la diferite preturi, de aceea va recomand sa faceti rezervarea pe site-ul lor oficial, unde sunt detaliate aceste lucruri, dar in acest fek este si mai ieftin fata de alte site-uri. Noi asa am procedat.
Cu cat rezervi mai din timp, cu atat reducerea este mai mare. Daca rezervi pentru prima data, poti beneficia de inca o reducere de 10% " prima card club" si in momentul cazarii primesti acest card. La urmatoarea rezervare beneficiezi de o reducere in valoare de 10% din sejurul anterior, reducere valabila in oricare dintre hotelurile lantului respectiv. In plus, la sosire primesti din partea casei o sticla de vin.
Plata intregului sejur se incaseaza check-in, iar taxa de statiune (1,5€/ pers. / noapte) la check-out.
Nu am avut asteptari prea mari, intrucat stim ca majoritatea hotelurilor din Italia sunt vechi (am mai avut experiente cu hoteluri in Italia). Noi am ales o camera dubla superioara pentru ca am citit ca are vedere la lac si, intr-adevar, din pat se vedea lacul. Am fost foarte incantati de panorama avuta.
Camera noastra a fost in vila Orhideea, in spatele fantanii arteziene de langa receptie. Camera este foarte mare. Are dresing, pat dublu, masuta cu doua fotolii, cuier, birou dotat cu minibar alimentat, cana electrica, pliculete de ceai, cafea, zahar, lapte, sticla cu apa, cutie cu biscuiti la sosire. Baia este dotata cu cada, uscator, bideu, cosulet cu consumabile, prosoape noi (inscriptionate cu numele lantului hotelier). Obiectele sanitare sunt noi, gresia si faianta sunt vechi, ca si tamplaria din lemn, dar ce mai conteaza, cand de la balcon ai o asa panorama?! Balconul este mare si dotat cu masuta si scaune.
Cu exceptia mobilierului si a tamplariei vechi, noi am fost multumiti de cazare. A fost foarte curat. Zilnic s-a ridicat gunoiul si s-au completat consumabilele. De asemenea, tot zilnic s-au inlocuit prosoapele folosite.
Treptat cred ca va fi renovat tot hotelul. S-a inceput cu vila Sissi. Tipul de camere de acolo sunt " camera dubla superioara plus " si " camera panoramica vila Sissi ", care bineinteles ca sunt la preturi foarte ridicate.
Am auzit ca anul viitor se va renova restaurantul.
Hotelul asigura un serviciu de transfer in centrul orasului (orarul il primiti la check-in) pentru simbolica suna de 1€ euro / pers. /zi. Pe jos cred ca am facut in jur de 20 de minute.
Noi am optat pentru varianta cu demipensiune bufet (cina este 15 € / zi / pers.). Fiind un hotel frecventat de foarte multi turisti nemti, se merge pe un mic de jun continental, nu tipic italian (cafea si dulciuri). Ca preparate calde au fost omleta, crenvusti, fasole (!?!). Alte produse au fost: ceai, cafea, sucuri, oua fierte, mezeluri (vreo 3 tipuri), cascaval, branza topita, unt, gem, miere, iaurt (2 tipuri), masline si dulciuri. Micul de jun se serveste intre 7.30- 10.00
Cina a fost diversificata: preparate cu carne (porc, vita, pui, peste), paste, salate, torturi, inghetata, vin alb / rosu, suc, apa. Cina se serveste intre 18.30- 20.30
Cafeaua nu este de calitate. Daca vreti un expresso trebuie sa mergeti la bar in perioada de functionare a acestuia.
Intre orele 16-17, pe terasa de la restaurant Grill este " tea time " gratis cu dulciuri, fructe, ceai si... aceiasi cafea proasta ????Daca vreti o cafea buna o puteti servi in barul acestui restaurant cu o cupola foarte frumoasa.
Este foarte amabil. Vorbesc italiana, engleza si germana. Te ajuta cu foarte multe informatii si harti necesare atat pentru orientarea in Limone, cat si in excursii. Am intalnit si 4 romani care lucrau acolo.
Daca permite vremea, puteti folosi cele 3 piscine ale hotelului, situate pe 3 niveluri diferite, cu o panorama superba sau coborati la lac pentru plaja si baie. Cei cazati la hotel Cristina au acces la plaja privata a hotelului Leonardo da Vinci. Desi am fost la sfarsit de septembrie, am prins vreme foarte frumoasa, dar nu am avut timp pentru plaja; au fost turisti care au facut si baie in piscina sau lac.
Daca mergeti in extrasezon sunt si dezavantaje legate de vreme, dar si avantaje. Desi hotelul a fost foarte plin, doar sambata spre duminica am vazut doua familii cu copii, in schimb am inteles ca in sezon acestia dau concert gratis ????.
Puteti sa faceti foarte multe excursii, unele organizate de hotel, chiar si la Venetia.
Sambata este piata in Malcesine. Puteti sa cumparati bilete de la receptie 9€ dus-intors. Veti primi si o harta care va arata unde veti gasi acele vaporase pentru ca in Limone sunt 3 porturi. De asemenea, veti primi un talon cu orarul vaporaselor. Pe baza chitantei platite, la vaporas veti primi tichetul de calatorie.
Pentru cursele de linie exista un alt port (pentru orar / preturi accesati navigationelaghi. it). Pentru acest gen de calatorie solicitati de la receptie taloane de reducere (1€/pers. / calatorie). Biletele se achizitioneaza de la casa de bilete din portul respectiv, in ziua respectiva, nu anticipat. Noi am fost la Riva del Garda si am platit 4€/ pers / dus). Desi este urmatoarea statiune dupa Limone, vaporul face o cursa mai lunga, mai intai oprind la Torbole (pe malul celalalt) si apoi ajunge in Riva.
In Limone piata se organizeaza in fiecare marti dimineata. Daca intrati pe visitgarda.com, puteti cauta "marcati Lago di Garda" si veti vedea in ce zile se organizeaza piata in diferitele statiuni.
 
Cine a fost o data in Limone del Garda este imposibil sa nu-si doreasca sa revina in acest colt de paradis.
Cu siguranta vom reveni in Limone la Hotel Cristina sau poate incercam un alt hotel al aceluiasi lant hotelier, pentru ca au preturile cele mai rezonabile.
Trimis de danutza_ang in 21.10.19 19:33:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (danutza_ang); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.80998610 N, 10.78691010 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă și această recomandare
Mutat în rubrica "Cristina Hotel [Limone Sul Garda ], LAGO di GARDA - ALTE LOC" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)--
Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE (CAMERE) a fost nedisponibilă pentru notare. Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazarea / camera - folosind linkul EDIT IMPRESII, afișat cu roșu mai sus și disponibil permanent la publicare (şi timp de 30 minute după aceasta).
Ulterior, poți scrie notele de la CAZARE şi sub formă de ECOU — le vom adăuga noi în caseta tehnică.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)