Mileștii Mici

TIPĂREȘTE

Nu am apucat acum trei ani să povestesc despre Castel Mimi, în ciuda faptului că pornisem treaba, la cererea publicului 😊 (aici este ecoul scris de @k-lator, amfostacolo.ro/goto_impr_ ... &eid=736908, în continuare e cel al lui @crismis). Plănuim să ne întoarcem acolo, așa că nu e timpul pierdut.

Am mai dat o tură prin Republică vezi impresii. Evident, o vinărie trebuia pusă pe listă. După un studiu aprofundat al datelor problemei (aka: unde mergem ca să poată bea toată lumea?), ne-am decis pentru Mileștii Mici.

Unde eu am mai fost, acum un secol: ei bine, am găsit de data asta cu totul altceva. Am citit de dimineață articolele de pe AFA care vorbesc despre acest obiectiv; tot ce scrie acolo îmi este familiar, exact așa îmi aminteam din vizita precedentă. Pe vremuri se intra fie cu mașina personală (în care trebuia să lași liber locul din dreapta șoferului, acolo se așeza ghidul), fie – grupurile – în microbuze pe motorină; în galerii, mirosul de gaz era omniprezent. Iar focusul era pe recordurile deținute de Mileștii Mici și pe poante de tip „cepul-capcană”. Care sunt eficiente, captează publicul, dar... mă rog.

Mi-a plăcut cu mult mai mult ceea ce am văzut + experimentat acum! Detaliez:

□ Cum am ajuns: În Chișinău există taxiuri pe care le poți chema telefonic, dar cea mai sigură metodă este să comanzi o cursă prin intermediul aplicațiilor dedicate, unde îți este adus la cunoștință tariful de la bun început. Am văzut la stradă Bolt, Yandex Go, Letz și iTaxi. Noi le-am avut instalate pe primele două. Recomand Yandex, e cea mai ieftină soluție și au mașini noi sau aproape noi. O cursă hotel - Combinatul vinicol, 18 km, ajunge pe la 150-200 MDL, cam 40-50 lei de-ai noștri. La Bolt poate fi chiar dublu și, mi s-a părut, au mai puține mașini. Luați-vă timp, noi am făcut comanda la 12:10 și am sosit la destinație la 12:57, cu doar trei minute înainte de începerea turului.

□ Cum am rezervat: În principiu, cererea este mai mare decât oferta, așa că e bine să cumpărați biletele din timp. Mai ales dacă doriți și să stați la masă / să participați la o degustare: restaurantul nu e foarte mare, deci totul este contra cronometru. Se plătește online în momentul rezervării și (cel puțin în cazul nostru) comisioanele au fost cam mari.

Variantele între care puteți opta aici milestii-mici.md/ro/rezervare.html sunt următoarele:

Diferențele între ultimele șase meniuri constau în numărul & calitatea soiurilor de vin care se degustă și numărul felurilor de mâncare care îți sunt servite. Noi am ales Meniu ’Moldova’ și, judecând retroactiv, am ales bine.

□ Despre ce e vorba: Tot ceea ce trebuie să știți, plus ceva în plus, găsiți pe site-ul oficial al Combinatului milestii-mici.md/ro. Iar un supliment de informație veți primi continuând lectura acestui articol 😊.

□ Turul ghidat: Odată sosit la destinație, trebuie să-ți anunți prezența la recepție, unde ești căutat pe lista cu rezervări și repartizat într-un vagon al trenulețelor electrice care te duc în subteran. Deși am ajuns în ultima clipă, nu eram noi ultimii, trebuia să mai vină un grup. Ni s-a spus: când va fi timpul, ghidul are să se apropie – am așteptat încă cinci minute, am făcut câteva poze. Apoi ni s-a indicat un vagon în care trebuie să luăm loc, noi șapte și cinci persoane din Sfântu Gheorghe. Oameni pretențioși, nemulțumiți de toate cele, și de crame, și de partenerii de trenuleț, deși suntem persoane curate și educate. Doamna mea știe maghiară, se pregătea să îi salute în limba lui Sándor Petőfi la final, dar... nu a mai apucat, ei au ales tur fără degustare și drumurile noastre s-au despărțit prea repede.

Trenulețul intră imediat în galeriile subterane, de la 30 de grade am ajuns instantaneu la 13. Eram pregătiți, aveam câte o gecuță, și sfătuiesc pe oricine să aibă ceva de pus pe el. Traseul are 5 km, din cei 200 de kilometri ai unei foste cariere de calcar – Chișinăul este construit cu piatră exploatată în acest loc.

Mina s-a închis după 1960 și, imediat, galeriile au primit rolul de a adăposti producția Combinatului de Vinuri de Calitate ’Mileștii Mici’. Există un întreg oraș subteran, cu străzi având denumiri și semafoare la intersecții. Cazele, buțile și budanele ocupă doar 55 km, restul galeriilor fiind în conservare.

Aceste informații le-am primit la prima stație, aflată la adâncimea de 35 de metri (P14). Ghidul (P13), foarte bine pregătit și simpatic, ne-a povestit diverse chestii: cum se învechește vinul în bute (butoi de lemn de 150-300 de litri), în contact cu lemnul; din cauza asta, budana (butoi uriaș, de mii de litri) se folosește tot mai rar, acolo contactul cu lemnul fiind limitat; ne-a atras atenția că, pe drum, când vom trece printre budane, numărul înscris pe ele dă volumul în decalitri (600 înseamnă, de fapt, 6000 de litri); că budanele fie sunt goale, păstrate pentru decor, fie conțin vin destinat vânzării rapide; ne-a prezentat câteva ustensile folosite de podgoreni – și altele, pe care deja le-am uitat.

La prima stație este și o fântână: ne-a fost indicată ca fiind locul unde putem găsi cea mai bună băutură. Păstorel avea aceeași părere: Bună-i apa de izvor / Dacă pui o picătură / Într-un kil de vinișor. Nu știu ce să spun, bunicul m-ar blestema dacă aș pune apă în vin, fie chiar o singură picătură. Oricum, fântâna asta (și suratele ei, că mai sunt) are un rol: asigură umiditatea constantă necesară păstrării vinului. Plus rol decorativ, desigur: toată lumea a făcut acolo poze.

După care am urcat în trenuleț și am purces către a doua stație, unde este intrarea în galeriile în care sunt scobite cazele. Acestea sunt un soi de casete uriașe, având forma unor cuburi cu latura de un metru, care adăpostesc sticlele de vin care au asigurat locul Mileștilor în Cartea Recordurilor: cele mai multe butelii de vin, peste 1,5 milioane.

Lângă fiecare cază este câte o plăcuță pe care sunt notate: soiul vinului, anul recoltei / anul îmbutelierii, numărul de sticle adăpostite. Dacă veți citi în diverse locuri despre cramă, veți afla că cel mai vechi vin este fie din 1968 (anul înființării), fie din 1970 sau 1972. Ei bine, aceste stocuri au fost epuizate. În acest moment, cel mai vechi vin este din soiul Buchetul Moldovei, recoltă 1973, îmbuteliat în 1976 (P31-P32). Pe plăcuță scrie că ar mai fi 19 sticle; de fapt, au mai rămas doar 17. Prețul de vânzare al uneia pleacă de la 500 de euro, dar la licitații poate ajunge la câteva mii.

Sala din P20-P24 este o sală de degustare, în centru este o masă rotundă de 24 de persoane. Aici se adună degustători acreditați, pentru concursuri sau evenimente speciale. În P22 cică ar fi reprezentat Dionysos, iar în P23 vedeți ficatul lui Dionysos 😊.

 În anii 1986-1989, Prim-secretarul PCUS Mihail Gorbaciov, în încercarea de combatere a alcoolismului, considerat principalul flagel în Uniunea Sovietică, a inițiat o perioadă de prohibiție. În Moldova au fost scoase o treime din vii, au fost distruse depozite de alcool, iar Mileștii Mici au foat la un pas de a se închide. Directorii de atunci, în încercarea de a salva vinuri valoroase, au construit niște camere secrete (P36, mascate de cazele din P35). Pe peretele din stânga sunt și acum sticle, dar acestea nu sunt vizibile.

În P38 puteți observa o stație seismică, care măsoară cutremure având epicentrul la multe sute de kilometri. Nicio sticlă nu a avut vreodată de suferit.

P39 arată o piatră pe care sunt vizibile urme de scoici și cochilii de animale marine. Moldova a fost, cândva, acoperită de Marea Sarmatică, iar urmele stau mărturie a acestui fapt.

La Mileștii Mici se produc și vinuri spumante, ce-i drept nu în cantități mari. Într-un loc aflat la cota minus 80 de metri ne-au fost prezentate sticlele în care fermentează și se învechește spumantul (P44). Ele trebuie rotite cu câteva grade în fiecare zi; ghidul spunea că unul dintre motivele pentru care nu fac mai mult spumant este că nu au personal pentru a tot învârti sticlele.

P46-P48 prezintă caze închiriate: am văzut nume rusești, românești, dar cele mai multe sunt chinezești. De altfel, 80% din producția combinatului se desface pe piața chineză. Acum 10-15 ani, în încercarea de a ține Moldova sub control, Rusia a sistat importul de vinuri din Republică. Probabil unul dintre cele mai mari succese ale diplomației de atunci a fost faptul că, instantaneu, au găsit debușeul China.

Dacă doriți să închiriați o cază – nu e mult, chiria anuală este 500 de euro. Doar că trebuie, prin contract, să achiziționați și o cantitate de vinuri de colecție de la Mileștii Mici, iar acestea sunt cu mult mai scumpe decât chiria.

□ Degustarea și masa: Am urcat din nou în trenuleț și am fost conduși la cea de-a treia stație: restaurantul. Ghidul avea glume în program: ne-a pus să rostim formula magică de deschidere a porții. Eram culți, o știam: Sesam, deschide-te! Și s-a deschis, pentru că... butonul din P50.

Restaurantul este la adâncimea de 57 de metri și arată așa cum îl puteți vedea prin poze. Am avut masa noastră și am început prin a degusta patru tipuri de vinuri: alb sec IGP (Indicație Geografică Protejată) – cam prea sec, aproape acru; rosé IGP (preferatul doamnelor); roșu sec IGP (preferatul meu); vin de colecție Trandafirul Moldovei (un vin de desert foarte dulce care, fiind învechit, aduce mai curând cu un coniac decât cu un vin – tot pentru doamne). Soiurile s-au succedat cam repede, ulcica din P66 avea rolul de a goli în ea paharul pentru a primi următorul vin, în caz că nu-l dădeai peste cap pe cel precedent. Vinurile ne-au fost prezentate tot de ghid, care apoi s-a dus la alt grup și ne-a lăsat să mâncăm.

Meniul a fost următorul (copiez de pe site): aperitive (ruladă de pui, bujenină, ruladă tradițională, branza de oi, roșii, castraveți), zamă (ciorbă de găină cu tăiței de casă), mămăligă cu tocăniță de porc, brânză de oi și scrob (un fel de tochitură) și, la desert, clătite dulci cu cremă de brânză. Înainte de desert am primit și spumantul.

Printre mese se plimbau doi acordeoniști, care îți cântau bucăți din zona ta. Noi am ascultat Iașule, mândră cetate, Trandafir de la Moldova și... Zaraza. Dar la o masă erau spanioli, la alta italieni – aveau în repertoriu câte ceva pentru fiecare.

Foarte faină experiența, singurul regret fiind că totul a fost pe repede înainte. Nici nu ne încălziserăm bine și am fost anunțați că trenulețul nostru vine în cinci minute. A rămas o grămadă de vin nebăut ☹...

... și, totuși, lumea era extrem de binedispusă! Pe drumul de întoarcere, șoferul a pus Drumurile noastre, piesa lui Dan Spătaru. Absolut toți am cântat (am pus un filmuleț), inclusiv eu – care nu fac asta niciodată. Știți cum e cu niciodată să nu spui niciodată.

□ Magazinul-muzeu: Ieșirea din galerii se face prin magazin. Primiserăm, la masă, câte o sticlă de vin Univers; ne puteam alege culoarea, noi am cerut roșu (în magazin, acesta costa 100 MDL). Am mai luat vreo două sticle, pe la 3-400 MDL, mai „de colecție” . Cunoscătorii puteau alege inclusiv vinuri de mii de lei (moldovenești), oferta e bogată.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 23 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI