Unde dai și unde crapă; dar, per total, a ieșit bine

TIPĂREȘTE

Pentru a sărbători venirea primăverii, anul ăsta am ales un weekend la Crama de Piatră. După modelul de acum 3 ani de la Apogeum, ne-am gândit că n-avem cum să dăm greș: mâncare, un pahar de vin bun și multă, multă relaxare... Locația îmi tot apărea în ultimul timp pe facebook, dar cred că o știu mai de mult; oricum, la Apogeum țin minte că am adus vorba către somelierul ce ne făcuse turul. „Eh, Crama de Piatră...” s-a exprimat el cu un ton nu foarte încurajator. „Concurența, deh!” am gândit eu.  

Supriza a fost s-o caut pe booking și s-o găsesc! Cu un nume și mai pompos – Crama de Piatră Winery Hotel & Conference Hall și cu recenzii bune; în prezent are nota 9,3 din 21 de evaluări. Am tras un ochi și pe Google; și acolo se vorbește de bine, în general. Îndeplinește, în plus, o condiție la care țin mult când mă gândesc la viață ușoară în vacanță: să aibă restaurant sau măcar să fie vreun restaurant prin zonă. Are. Propriu. Deci da, hai să rezervăm!

Am cercetat un pic oferta și am înțeles că se pot închiria camere în clădirea centrală, dar și în cele 3 tiny houses alăturate, diferența de preț fiind nesemnificativă (în mod paradoxal, un pic mai ieftin la căsuțe; așa era atunci, că acum văd că-i invers). Am preferat ultima variantă din motiv de apropiere de „zona spa” (am remarcat în poze un ciubăr și o saună chiar în fața căsuțelor; poate om avea noroc de vreme cât de cât) și depărtare de restaurant (în ideea de eventualele paranghelii nocturne). În plus, constatând că e o locație pet-friendly, am decis să-l luăm cu noi și pe Bișonache, că și lui îi place prin deplasare. Cu atât mai mult ar fi bine să stăm la căsuțe.  

Am rezervat deci pe booking, 2 nopți de cazare cu mic dejun inclus, pentru prețul total de 944 lei. Cred că am avut și ceva anulare gratuită, dar nu mai știu exact. Și cred că plata s-a făcut automat în momentul în care aceasta a expirat.

Crama de Piatră este o mică pensiune cu restaurant situată în Vadu Săpat, jud. Prahova (câțiva kilometri „mai la deal” de orașul Mizil), în mijlocul unei podgorii. Precum Apogeum (despre care am detaliat cândva) și precum alte câteva pe care (încă) nu le-am vizitat. In extenso, zona mai este cunoscută sub numele de Dealul Mare, iar iubitorii de vinuri știu exact despre ce e vorba.

Am ajuns vineri cam pe înserate, pe o vreme umedă, care nu promitea să se îmbuneze ☹. În fine, vremea e ultima noastră problemă în astfel de situații; ne făcuserăm planuri și în caz de soare, și în caz de ploaie. Deci ciubărul cam pica, în schimb puteam spera la vizitarea cramei, urmată de degustare, așa cum citisem pe site-ul propriu https://www.cramadepiatra.ro/ că s-ar organiza periodic.

Până una-alta, am lăsat mașina în mica parcare și ne-am îndreptat spre clădirea principală. Care nu-i de piatră, ci de cărămidă (cel puțin pe dinafară). O construcție paralelipipedică, simplă, cu 3 niveluri (restaurantul la parter și 2 etaje cu camere), cu niște butoaie de lemn pe post de decorațiuni la intrare. Mai e o clădire mai mică lipită de ea, în dreapta, adăpostind – cred – bucătăria și odăile administrative. Chiar în față, la 5-6 m distanță, un pavilion cu mese și scaune, probabil terasa de vară. Celelalte acareturi (căsuțele, mica zonă spa și sala de conferință) se găsesc în spatele celor descrise mai devreme și aveam să le „descoperim” ulterior.

Am pătruns în clădirea principală, remarcând în dreapta scările de lemn ce duc spre etaje, dar mai ales frumoasa mâncătorie ce ocupă întreg parterul. Și când zic „frumoasă” nu cred că exagerez, deoarece chiar mi-a plăcut cum arată locul, o îmbinare fericită de vechi și modern, cu pereții căptușiți cu cărămidă roșie (o parte fiind chiar cea originală, de acum 100 de ani), mobilierul confortabil în nuanțe discrete de gri și verde și mai ales inspiratele corpuri de iluminat dispuse în ghirlande unduitoare de-a lungul plafonului (veți vedea în poze). Sigur, asta a fost prima impresie, de „wow” și „hai, c-am nimerit bine” , impresie pe care zilele următoare aveau să ne-o întărească pe deplin.

La bar își făceau de lucru 2-3 angajați. Nici n-am apucat să zicem bine cine suntem și ce vrem, că a apărut un domn între 2 vârste – managerul. El ne-a preluat și cu el aveam să „votăm” în continuare.

În primul rând, s-a oferit să ne conducă în camera noastră de la etaj. „Știu că ați rezervat la căsuțe, dar din păcate acolo avem o problemă tehnică pe care n-am reușit s-o remediem în timp util.” Hmm... Parcă am mai auzit „scuza” asta... I-am zis că suntem cu cățelul, a zis că nu-i nimic, ne dă cameră la primul etaj, unde podeaua e ușor lavabilă. N-am insistat, n-am comentat, l-am urmat.

Sunt 5 sau 6 camere pe fiecare nivel și fiecare are un număr, dar și numele unui soi de vin din regiune. A noastră a fost 1/Băbească neagră. Ca structură – cel mai simplu model posibil, cameră plus baie. Dar drăguț aranjat, neînghesuit, luminos (datorită culorilor deschise, nu neapărat ferestrei minuscule).  

Imediat cum intri, în dreapta, se află un dulap în 2 uși, un cuier simplu fixat pe perete, iar dedesubt suportul pentru bagaje. Pe urmă, patul matrimonial, iar în fața lui un birouaș, un taburet, o măsuță de cafea și încă un taburet, toate așezate în linie spre a câștiga spațiu. Deasupra, pe perete, TV-ul și oglinda. Pe birou, ceva materiale promoționale și o tavă cu 2 pahare și un pet de apă de băut. Constat că nu există răcitor în cameră, chestie care nu ne-a deranjat defel (dar probabil că în sezonul cald contează).

Baia conține toate cele necesare, inclusiv uscător de păr și câteva consumabile. Prosoapele albe (câte 2 de persoană) le-am găsit împăturite frumos pe pat, cel de picioare pe blatul chiuvetei. Am avut și papuci de unică folosință.  

Alte remarci: există doar o noptieră, n-am înțeles de ce, căci ar fi încăput și a doua. Există suficiente corpuri de iluminat răspândite prin cameră, precum și prize și întrerupătoare, inclusiv în blatul patului. Mi-a plăcut în mod deosebit modelul de inspirație tradițională ce decorează peretele din spatele patului. Ferestrele, atât a camerei cât și a băii, dau spre curte, parcare și, în plan îndepărtat, spre podgorie. Nu există balcon; spațiul de fumat se află afară, lângă intrarea în clădire. Podeaua e cu parchet laminat, din cel tratat spre a fi impermeabil. A fost cald exact cât trebuie.

Înainte de a ne caza, domnul manager ne-a invitat la un tur de degustare. Am zis că da, oricum aveam de gând și am întrebat ce și cum, gândindu-ne că probabil va fi sâmbătă dimineață, după modelul de la Apogeum. „Nu, chiar acum! Începe peste un sfert de oră!” Ne cam era foame, veniserăm chitiți să ne delectăm la cină cu ceva bucate speciale, dar nu puteam rata nici ocazia ce ni se oferea! Așa că am aprobat cu oarece entuziasm.  

Am fost doar 4 oameni la tur, noi și un cuplu tânăr din București (cu care am socializat mai târziu la masă și am aflat că rezervaseră turul din timp, online, pentru că sărbătoreau niște ani de mariaj). Domnul manager ne-a plimbat în făbricuță, apoi prin cramă și ne-a povestit câte în lună și-n stele! Despre clădirea veche de peste un secol, cum a fost ea reabilitată și transformată în ceea ce vedem, despre familia proprietară și dezvoltarea afacerii, despre podgorii și soiuri de vin, despre procesul de fabricație etc. Omul e un mare pasionat și se vede asta la fiecare pas și cuvânt pe care, cu înflăcărare, îl rostește! Crama de Piatră semnează 2 mărci de vin mai de nișă (în sensul de producție limitată, lucru valabil pentru toate cramele mici): Boian și Aldavin. Mi-a plăcut ce au postat pe eticheta de la Boian: „Este bine să ne amintim că există 5 motive pentru a bea vin: sosirea unui prieten, setea actuală sau viitoare, excelența vinului sau din oricare alt motiv” 😉

La final a urmat degustarea – fix ce ne trebuia pe stomacul gol 😊. Nu mai știu exact ce pachet de degustare am ales; ca idee, sunt vreo 4-5, cu prețuri între 100 și 300 lei. Noi cred că am luat unul „mediu” , să zic 120 sau 150 lei și am avut 4-5 vinuri și – din fericire – un platouaș cu câteva felii de brâzeturi, nuci și fructe. A fost fain, însă ar fi fost perfect dacă am fi apucat să mâncăm serios înainte. Oricum, recomand degustarea de la Crama de Piatră!

Despre restaurant mă gândesc să fac o postare separată pentru că primesc și oaspeți care nu sunt cazați acolo. E drept, trebuie să te abați un pic de la drumurile mai umblate, dar eu zic că nu vei regreta, mai ales dacă vremea bună îți e aliat. Pentru mine, afară, în aer liber, mâncarea capătă mereu un plus de savoare... Pe scurt, a fost bine.  

Tot în restaurant se servește în fiecare dimineață micul dejun. Sâmbătă, pentru că fuseseră puține camere ocupate, am primit meniu fix, absolut îndestulător: mezeluri (slăninuță, 2 feluri de salam uscat, șuncă presată și jamon), brânzeturi (cașcaval și telemea), salată de icre, măsline, legume (roșii, ardei, castraveți), ouă preparate pe loc (noi am dorit câte un ochi), unt și gem de casă, croasante, pâine, cafea și apă. A doua zi, capacitatea de cazare fiind integral ocupată, a fost bufet suedez. Cam aceleași preparate; în plus, am recunoscut ceva aperitive servite la petrecerea din seara precedentă.  

Că veni vorba de petrecere... S-a nimerit să fie weekendul cu 1 martie. Băieții anunțaseră mare paranghelie pentru sâmbătă seara și, aflând noi una ca asta, am întrebat dacă avem șanse să mâncăm ceva la cină sau trebuie să ne reorientăm. Am primit 2 variante: ori alegem ceva din meniul a la carte, ori participăm și noi la petrecerea cu meniu fix, pentru (doar) 120 lei de persoană – aperitiv, fel principal și desert (băuturile separat). Am optat până la urmă pentru varianta a doua, cam cu inima îndoită, că noi nu mâncăm așa de mult seara. În fine, în final ne-am descurcat. Cât despre calitatea preparatelor, n-am avut a ne plânge. Dar – repet – voi mai povesti despre asta.

Ce am vrut să subliniez?!... Păi... că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. Ne-am dus să citim pe terasă (nu râdeți! de un alt 1 martie, la Slănic Moldova, am prins cald și bine, că mai mult pe-afară am stat), să ne scăldăm în ciubăr și să dormim cu spume și până la urmă am nimerit socializare și paranghelie! Măcar s-a terminat puțin după miezul nopții, că dacă-mi strica somnul de frumusețe, chiar m-aș fi supărat! Mda, și nici cu ciubărul n-a fost să fie; acesta se află complet descoperit, iar sâmbătă avea să plouă mocănește toată ziua!

Decazarea se face până la ora 11, așa că duminică dimineață ne-am trezit de voie, am mâncat, am plătit ce era de plătit (mesele și vinul-suvenir) și duși am fost. Per total, am declarat Crama de Piatră o experiență faină, chiar dacă a fost mult diferită de cum ne-am imaginat. Nu știu dacă vom reveni; poate, nu exclud. În tot cazul, o recomand cu toată gura!

---

VIZUALIZĂRI: 129 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI