GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Corsa Hotel3 / MENIU
Hotelul Corsa in regula, dar restaurant / pizzerie NU au
Este un hotel curat, pozitie buna - n-are rost sa dezvolt, am fost multumit de alegere si pret, mai putin faptul ca restaurantul promis in oferta exista doar ca spatiu, avand in vedere ca din motive care nu ma intereseaza si-au concediat bucatareasa in plin sezon.
Astfel, pentru pranzul inclus in bilet ne-au trimis la 2 restaurante cu care au reusit sa incheie contract. M-a cam enervat faza, eu alesesem sa includ pranzul la hotel pentru a evita plimbari la si de la alt restaurant prin caldura ucigatoare de la ora 13.00.
Dar nu era departe, si am ales sa mancam la restaurantul Marinas, pe care il recomand: preparate proaspete, atent gatite si asezate pe farfurie. Pot sa jur ca daca am fi mancat la hotel nu am fi fost la fel de multumiti. E drept, preturile nu sunt ca la terase, dar merita. Am incercat intentionat toate tipurile de ciorbe (vreo 7) si multe din felul 2, niciodata acelasi. Fara probleme, pe bune, inclusiv muschiul de vita care a fost excelent.
Prin urmare, daca alegeti Corsa, lasati deoparte mesele, pt ca s-ar putea sa va trimita la alte restaurante, unde oricum va puteti duce si singuri.
Deranjant e ca si acum au la intrarea in hotel ditamai etichetele, si un cub rosu, pe care fac reclama la pizzeria si restaurantul care nu exista! Nici agentiile nu au fost informate despre inchiderea restaurantului, iar pe booking.com, azi, 26.08.2012, va citez ce scrie (nu raspund de eventuale actualizari dupa acest moment):
''Oaspeţii pot savura un cocktail sau un vin de calitate la barul deschis nonstop al Hotelului Corsa. Restaurantul propriu, Terrace, oferă o gamă largă de pizza şi meniuri pentru copii.'' FALS!
Rezumat: strict partea de hotel este in regula, curat si ingrijit. Hranire: pas.
Plaja: relativ curata dimineata, dar desi exista cosuri de gunoi, mitocanul nostru lasa un dezastru la incheierea zilei. Vedeti foto, imi pare rau ca nu i-am fotografiat pe respectivii, sa-i vada toata tara.
De asemenea, nu am inteles de ce sunt atatia bolovani pe plaja si de ce nu sunt dusi naibii de acolo. Nu sunt pietre din mare, ci bucati masive de granit si piatra cubica, cred ca se pot strange cca 2 tone doar de pe plaja din Mangalia.
Plaja mai contine si vesnicii vanzatori de prostii, care dau 4-5 ture pe ora; la acestia se mai adauga si urlatorii cu megafon, care vand bilete la te miri ce, si zbiara in megafon fara sa le pese ce sunt la 2 cm de urechea ta sau, mai rau, de copii micuti care dorm. Oare nu-i mai pune nimeni pe fuga?
In rest - Mangalia e plina de familii cu copii si oameni mai in varsta, ceea ce nu e neaparat un lucru rau. E de preferat in locul haosului pe care unii il numesc distractie, si vii din concediu mai obosit decat ai plecat.
Succes!
PS De amuzament, am pus o poza de la covrigaria din centru, unde e ditamai firma pe perete, dar cineva e certat bine cu limba romana.
Trimis de poisoning... in 26.08.12 20:21:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MANGALIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (poisoning...); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.81333300 N, 28.58611100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ne cerem scuze tuturor turistilor care au avut neplacuta surpriza de a nu beneficia de bucatarie in incinta Hotelului Corsa.
Din pacate ceea ce dorim si intelegem noi sa facem ca si alimentatie publica nu a fost inteles de catre personalul angajat. Dorim o bucatarie de calitate si o servire pe masura, dorim ca turistul sa fie multumit si sa nu aiba ce reprosa, dar din pacate nu putem face asta singuri.
Promitem ca anul viitor vom fi mai atenti in selectarea personalului si promitem surprize placute atat din punct de vedere al cazarii cat si al restaurantului.
Va asteptam in continuare si va asiguram de tot respectul nostru.
Va multumim ca ne-ati fost clienti.
Proprietarii Hotelului Corsa
@grandoctavia:
Nici o problema, vom reveni.
Asa cum am spus, sunt multumit de hotel, de curatenie si de oras, in egala masura.
N-am sa fac dintr-o greseala o catastrofa - sa zicem ca a fost un incident nefericit nu atat indisponibilitatea restaurantului, cat faptul ca nu am stiut dinainte. Marinas mi-a atenuat mult supararea!
Si noi va asiguram de respectul nostru, asa e frumos, mai ales ca ne vom revedea.
Stima!
Ce aveti de gand cu restaurantul???
De data asta voi fi mai transant:
Acum 2 ani am postat niste impresii, cu accent negativ pe servirea mesei la hotel, care nu a fost posibila.
Din zona hotelului, am primit raspuns cu oarece scuze, se poate vedea pe site.
Ei bine, am considerat ca este un incident izolat peste care se poate trece, DAR: studiind si alte impresii post-august 2012, observ ca turistii au constant aceeasi problema, legata de servirea mesei (restaurantul fie nu functioneaza, fie mancarea este insuficienta, fie este de cel mult de rang cantina, dar la preturi de Nevada).
Astfel ca in acest an am schimbat optiunea in ultimul moment, nu vreau sa platesc cu banii mei analfabetismul turistic al personalului. Managementul hotelului este direct vinovat, axat fiind doar pe profituri ("a mai trecut un an, noi ne-am scos, cainii latra, noi mergem inainte").
Dar intrebarea ramane: cat aveti de gand s-o mai tineti asa, tovarasi Corsa-hotelieri? E chiar asa greu sa oferiti turistului EXACT ce scrie prin oferte? Va bazati pe faptul ca odata platit biletul, turistii inghit galusca si tac?
Recomand cu fermitate tuturor celor care se mai lovesc de aceeasi problema sa se adreseze in scris, pe e-mail sau hartie, ANPC (OPC, cum se cunoaste popular).
Pana atunci, se poate servi o masa foarte buna la Marinas, evident, atentie la detalii (pentru o felie de lamaie langa peste, am cerut explicatii de ce pe nota de plata scrie "Lamai=8 lei"; a fost o greseala, zice, lamaia e de fapt inclusa in pret...).
TV: nu vrem neaparat SmartTV de 102, dar decat conservele acelea cu sunet de radio cu ceas, mai bine renuntati complet la TV in camera.
Apropo: da, 2 stele sunt arhisuficiente.
Astept masuri si cuvinte de lauda, sper, in urma sezonului care tocmai a inceput.
@poisoning... : Incepand din acest moment, contul este inchis. Declar nule toate inscrisurile mele, foarte atent filtrate de cine crede ca poate..
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Nu recomand acest hotel — scris în 18.09.23 de simonahu din BUCURESTI - nu recomandă
- Oct.2022 Atenție la HOTEL CORSA — scris în 20.10.22 de Cristi1966 din SLATINA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Corsa, un hotel superb în Mangalia — scris în 28.08.22 de tabache din BACAU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Conditii mizere — scris în 19.07.21 de Nicoleta.s din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jun.2020 Hotel Corsa Mangalia — scris în 21.07.20 de papalito din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Merita 5 stele — scris în 02.09.18 de 33toni33 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Hotel acceptabil, totuși cu inconveniențe și plata în avans — scris în 24.08.18 de M G din BUCUREşTI - nu recomandă