GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
As dori sa scriu cum a fost sejurul nostru la Hotelul Corsa din Mangalia, deoarece descrierile gasite pe acest site au cantarit in luarea hotararii noastre de a merge acolo.
Mangalia o stiam din copilarie, dar nu stiam ce mai gasim acum acolo. Hotelul Corsa l-am ales dintre cele doar cateva hoteluri de 3* si 4* care exista in Mangalia dupa instinct si dupa ce am citit despre el.
Nu regretam alegerea facuta si voi scrie mai jos, pe puncte, ce am gasit bun si ce am gasit mai putin bun la acest hotel si in Mangalia in general.
Hotelul Corsa este situat chiar langa mare. In 2 minute ajungi din hotel pe plaja.
Camerele sunt mari, luminoase, balcoanele mari, baile mari, aerisite pentru ca au cu geam cu plasa. Camerele au usa si geam. Finisajele interioare s-au mai invechit - ar trebui sa schimbe broastele usilor care merg greu si bateriile de la baie care au fost ieftine si asta se vede acum. Rezervorul de la WC avea si el o mica problema, cadita de la dus curgea putin, dar nu deranja foarte mult pt. ca baia era mare. Gresia si faianta in tot hotelul sunt placute. Mobila in camere este suficienta pentru depozitare.
Curatenia a fost facuta in camera in fiecare zi, dar nu foarte temeinic, insa destul cat sa fie aproximativ curat pe jos. Prosoapele erau schimbate la cerere, prosopul de picioare a fost schimbat zilnic, baia era curatata bine. In hotel, in general, era curat.
Terasa si gradina hotelului sunt foarte bine intretinute si cochet luminate seara.
Restaurant nu exista in adevaratul sens al cuvantului. Micul dejun era servit intr-o camera care nu a fost destinata pentru asa ceva. Din lipsa de spatiu, apar probleme, nu grave, dar apar: se termina anumite feluri de mancare si trebuie sa astepti pana se completeaza, micul dejun era servit abia incepand cu ora 08:15 si astfel nu erau sanse sa mergem la plaja mai devereme de ora 08:30. Mancarea de la micul dejun in sine era buna, dar ca in orice hotel romanesc de 3*. Nu o compar insa cu micul dejun servit in hoteluri straine, caci nu e cazul, nu exista comparatie. Avem multe de invatat aici, dar nu vrem. Hotelierii nostri vor sa scoata maxim de profit cu minim de investitie.
Pizzeria Corsa (ei scriau "pizzaria") pe care au pus-o pe picioare si pentru care fac reclama la intrarea in hotel ofera pizza de calitatea celei de la un fast-food, cu blat gata cumparat, din acela foarte gros si foarte pufos, pe care adauga cateva ingrediente. Pizza de la terasa Corsa a fost o mare dezamagire. Altceva nu am mai vrut sa gustam acolo.
Noi am mancat de obicei la Terasa Amicii, situata vizavi de hotel, chiar pe faleza. Mancarea era buna, dar in stil de cantina. Nu prea am avut de unde alege la capitolul restaurante. Cafe del Mar, situata tot pe faleza, in dreptul Sanatoriului, ofera pizza foarte buna, adevarata. Un restaurant bun a fost si "Luca", situat pe plaja, in dreptul Hotelului President. Ar mai fi Terasa Laguna, pe plaja, spre dig, dar calitatea este la nivel de autoservire (merge insa) si niste restaurante cu specific pescaresc pe care nu le-am incercat. In total, e in regula cu mancarea pentru adulti, insa pentru copiii mici nu prea gasesti mare diversitate. Aceasta este insa situatia in toate statiunile romanesti, de la mare sau de la munte.
Legat de Hotel Corsa, daca vom reveni in Mangalia, tot la el vom merge. Una peste alta a fost bine, este un hotel placut, micut, intim, linistit, curat.
Camerele cu vedere la mare sunt cele bune, cele cu vedere la oras nu au balcon si cred ca te sufoci acolo, dat fiind ca bate soarele in ele toata dupa-amiaza. Nu este insa adevarat ce am citit pe un site cum ca in spatele hotelului ar fi mizerie si o strada infecta. Dimpotriva, straduta din spate este cocheta si curata, proaspat asfaltata si cu vile frumoase. Totul e curat, nici urma de gunoaiele despre care am citit.
Personalul hotelului a fost amabil.
Plaja nu are dotarile din Mamaia, de exemplu, dar pentru noi nu a fost asa de important. Ne-am cumparat o rogojina si o umbrela si a fost perfect. Exista si sezlonguri cu umbrele, dar nu prea multe si numai in centrul plajei.
Au fost ceva alge pe care le-a adus marea si primaria a facut rapid curatenie.
Noi suntem incantati de Mangalia pentru ca ai unde sa te misti in aer liber, spre deosebire de Mamaia, unde in afara de faleza supraaglomerata nu exista alta sansa pentru plimbare. In Mangalia te plimbi pe faleza, pe strada de deasupra ei (str. Teilor, unde este si Hotel Corsa), pe digurile lungi, in portul turistic care este amenajat foarte frumos si modern.
Nu mai vorbesc de posibilitatile de tratament pentru cei interesati. Despre asta nu pot spune insa mai multe, pentru ca nu am beneficiat de ele.
Piata centrala si cateva magazine (toate cu preturi normale si nu hotesti ca in Mamaia), sunt foarte aproape de hotel, in spatele lui.
Cu micile obiectii pe care le-am expus mai sus si care nu ar trebui sa apara pentru un hotel de 3* (dar asa e peste tot la noi in tara deocamdata), recomand Hotelul Corsa din Mangalia ca pe un loc bun de vacanta.
Trimis de gegav in 03.08.11 14:30:17
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gegav); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.81333300 N, 28.58611100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Nu recomand acest hotel — scris în 18.09.23 de simonahu din BUCURESTI - nu recomandă
- Oct.2022 Atenție la HOTEL CORSA — scris în 20.10.22 de Cristi1966 din SLATINA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Corsa, un hotel superb în Mangalia — scris în 28.08.22 de tabache din BACAU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Conditii mizere — scris în 19.07.21 de Nicoleta.s din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jun.2020 Hotel Corsa Mangalia — scris în 21.07.20 de papalito din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Merita 5 stele — scris în 02.09.18 de 33toni33 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Hotel acceptabil, totuși cu inconveniențe și plata în avans — scris în 24.08.18 de M G din BUCUREşTI - nu recomandă