Angkor Thom - ultima capitala a Imperiului Khmer

TIPĂREȘTE

Asaaaaa, ramasesem la Angkor Wat. Dupa moartea lui Suryavarman al II-lea, populatiile nomade din Peninsula Malaya si din Borneo au jefuit Templul Angkor Wat, iar acesta si-a pierdut atat importanta cat si stralucirea de odinioara. Numai putin, ca nu mai tin minte si tre’sa trag cu ochiul pe copiute … ah, da, asta se-ntampla la inceputul secolului al XII-lea.

Vreo 60-70 de ani se pare ca nu s-a-ntamplat mare lucru, de vreme ce istoricii nu consemneaza chestii notabile. La sfarsitul aceluiasi secol a venit la putere Jayavarman al VII-lea, caruia de-acum, pentru comoditate o sa-i spun simplu, Jay, care a mutat capitala imperiului putintel mai la nord si a creat orasul Angkor Thom.

Jay asta a avut un apetit extraordinar pentru constructii, sub domnia lui construindu-se majoritatea templelor care pot fi vizitate si in zilele noastre. Insa a fost si erudit si si-a dorit ca poporul lui sa traiasca mai bine, astfel ca pe langa temple a construit biblioteci, scoli, spitale, rezeroare de apa si cate si mai cate.

Nu mai tin minte anii in care au fost construite aceste temple, asa ca descrierea lor o s-o fac in ordinea in care le-am vizitat. Ideea e ca templele despre care o sa ma chinui sa povestesc cate ceva au fost toate, construite de Jay, in timpul domniei lui si toate fac parte din Angkor Thom. Singura exceptie este Templul Ta Keo, construit putin inainte de Angkor Wat.

Pe 21 februarie, dimineata pe racoare (adica pe la ora 4), am plecat cu Keo la plimbare, in ceea ce avea sa fie cea mai lunga, cea mai obositoare dar si cea mai frumoasa si interesanta zi a vizitei noastre de-acolo. Prima oprire a fost pe marginea lacului Srah Srang pentru a admira un rasarit de soare. Grosul turistilor alege Templul Angkor Wat pentru asta, insa aglomeratia este pe masura si mi-era teama sa nu ajung sa fac parte din pictura “Rasarit de Soare cu nervi “. L-am ascultat pe Keo si bine-am facut. Am fost exact 9 persoane acolo. Pana sa rasara soarele am bagat la “ghiozdan” micul dejun pe care cei de la hotel ni-l pregatisera, iar Keo a facut o scamatorie si a aparut cu trei pahare de cafea. Tare mult ne-a placut … rasaritul, desigur, desi nici cafeaua n-a fost rea. Ne-am incarcat cu energia ce-avea sa se dovedeasca totusi insuficienta pentru ce-a urmat in acea zi.

Chiar peste drum de lacul Srah Srang se afla Templul Banteay Kdei. A fost primul contact cu arhitectura khmera, cu “pietroaiele” pentru care am batut atata amar de drum. Era sase si ceva dimineata si era o liniste de-ti tiuiau urechile. Am fost doar cateva persoane la acea ora si-am putut vizita si fotografia in voie. Templul asta este format din trei incinte care formeaza un dreptunghi cu dimensiunile de 700x300 de metri. Stiam de-acasa ca peretii sunt facuti din laterita, care este o roca bogata in fier si aluminiu si are culoarea rosu spre ruginiu, dar una e sa vezi poze inainte si alta e sa pui manutele tale si sa pipai roca. Nu stiu daca si-a pastrat asa bine culoarea din simplul motiv ca templele astea au fost acoperite sute de ani de jungla si n-a patruns o raza de soare la ele, insa culoarea este placuta ochiului, odihnitoare.

Intrarea in templu se face pe poarta (gopura) estica, lucru care este obisnuit in arhitectura khmera. Fiind construit in perioada in care khmerii oscilau intre hinduism si budism, Jay a ales sa-l construiasca ca templu budist. Am putut vedea o singura statuie a lui Buddha protejat de sarpele Naga si cativa buiandrugi sculptati cu femei apsara la usile ce desparteau candva diverse coridoare sau pasaje ale templului. Restul a fost jefuit, asa cum de altfel s-a intamplat cu toate templele de-aici.

Desi nu e bogat in sculpturi sau decoratiuni, pentru mine acest templu ramane ca un fel de referinta doar si prin prisma faptului ca a fost primul templu vizitat acolo, pentru linistea si racoarea de care am avut parte la momentul vizitarii lui.

Dupa o pauza necesara completarii nivelului de nicotina am mers cateva sute de metri (cu tuk-tuk-ul, desigur) si am ajuns la Templul Ta Prohm. Acest templu, alaturi de Angkor Wat si Bayon, este printre cele mai vizitate temple. Exista mai multe motive pentru care este asa de popular, dar motivul principal este ca a fost folosit ca fundal pentru filmarile filmului Lara Croft – Tomb Raider.

Ta Prohm a fost construit initial ca o manastire si universitate budista. A fost casa pentru 12,500 de oameni, doi mari preoti si in jurul lui locuiau in jur de 80,000 de oameni care asigurau servicii si provizii pentru locuitorii templului. Chiar si dupa moartea lui Jay, templul a continuat sa ramana o parte importanta a Imperiului Khmer. Ca mai toate templele din zona a fost lasat in paragina, undeva in secolul al XVI-lea, iar jungla a acoperit cu totul templul Ta Prohm. In momentul restaurarii templului s-a constatat ca daca se incearca indepartarea totala a vegetatiei, structurile templului pot fi puse in pericol, asa ca anumiti copaci, care aveau radacinile impletite practic in jurul zidurilor au fost lasati. A fost inspirata alegerea restauratorilor pana la urma, deoarece vegetatia ramasa adauga mult farmec locului.

Exista aici o sculptura faimoasa, numita “stegozaurus” , care este cautata de toata lumea pentru a fi fotografiata. In jurul acestei sculpturi s-au creat legende conform carora khmerii aveau cunostinte despre dinozauri. O explicatie mult mai aproape de adevar ne spune insa ca de fapt, sculptura reprezinta un mistret care sta in fata unui fundal de frunze. Ta Prohm este unul dintre cele mai mari temple construite acolo. Zidul exterior masoara 1,000x600 metri si la momentul vizitei noastre se lucra la restaurarea partii estice a zidului.

Am vizitat acest templu dimineata, relativ devreme si a fost destul de liber. Am stat acolo in jur de o ora si douazeci de minute si a fost mai mult decat suficient pentru a-l vedea pe indelete. Fiind destul de mare, n-am mai iesit tot pe poarta estica, ci am folosit poarta vestica pentru iesire, acolo unde poti gasi si cateva magazine cu suveniruri si un mic restaurant pentru cei care doresc o apa, un suc sau de ce nu … o bere.

Am plecat si dupa cativa kilometri ne-am oprit, iar Keo ne-a spus mucalit “welcome to my home “. Pentru ca am ajuns la poarta estica a templului … Ta Keo. Eh si de-aici am inceput sesiunile de “alpinism” . Acest templu este unul dintre cele mai mari si are o forma piramidala. Piramida are cinci etaje, fiecare din ce in ce mai retrasa fata de cea de mai jos. Inaltimea totala a piramidei este de vreo 22 de metri. Scarile urca foarte abrupt catre cea de-a cincea platforma, acolo unde exista cinci turnuri sanctuar, cate unul pe fiecare colt si unul central, ceva mai inalt. Si cum sa reziste “capra neagra” din mine, fara sa urce pana sus de tot? E adevarat ca atunci cand am ajuns sus ma sprijineam in trei picioare si ca sa nu se creeze vreo confuzie, al treilea “picior” era limba mea nu de-un cot, ci de vreo trei coti, care atarna pana aproape de pardoseala :). Insa a meritat urcarea. Pe langa faptul ca este un punct de belvedere, am mai aflat cateva informatii despre templu. Este primul templu construit integral din gresie si este un templu … neterminat. Exista inscriptii, pastrate acum la Muzeul National Angkor care spun ca la momentul inceperii decorarii templului, acesta a fost lovit de un fulger si a fost considerat un semn ca n-ar mai trebui sa se continue lucrarile la Ta Keo. Este singurul templu din zona, care are 4 usi la sanctuar, cate una pe fiecare latura, neobisnuit, deoarece la celelalte temple exista usa doar pe latura estica, pe celelalte laturi fiind usi false.

Coborarea ni s-a parut chiar mai dificila decat urcarea. Treptele au 30-40 de centimetri inaltime, panta este mai mare de 45 de grade si nu exista balustrada. Mai pe picioare, mai pe fund, am ajuns de unde am inceput. Am facut o pauza si am plecat mai departe.

Undeva cam in mijlocul orasului Angkor Thom se afla Terasa Elefantilor si Terasa Regelui Lepros. Langa ele se afla o mare esplanada care vine sa intareasca ideea arheologilor, anume ca aici aveau loc ceremoniile publice ale timpului.

Terasa Elefantilor este o structura din care a mai ramas doar fundatia, lunga de vreo 350 de metri si inalta de vreo 2,5 metri. Aici, Jay si cei care au urmat dupa el isi intampina trupele intoarse victorioase din lupte. In afara de fundatie am vazut statui cu elefanti, lei si cai si deasemenea cateva sculpturi cu razboinici ai timpului.

Mult mai interesanta mi s-a parut Terasa Regelui Lepros (Terrace of the Leper King). Se crede ca a fost folosita ca loc de incinerare regala, insa nu exista dovezi in acest sens. Aici a fost gasita o statuie a zeului hindus Yama, zeul mortii in mitologia hindusa. Cand a fost gasita aceasta statuie, era complet acoperita de muschi si licheni, iar localnicii au crezuta ca seamana cu cineva bolnav de lepra. Terasa are o lungime de 25 de metri si este integral acoperita cu sculpturi bine conservate, reprezentand fiinte ceresti feminine, garude si serpi Naga.

Era spre miezul zilei cand am vazut aceste doua terase, esplanada era plina de autocare si microbuze, era destul de aglomerat, insa nu se simte foarte tare aglomeratia. Caldura incepuse sa deranjeze mai rau. Erau undeva la 34-35 de grade, iar jungla adauga si ceva umiditate care creeaza combinatia “ideala” . Trebuie multa apa si eventual un tricou de schimb. Cel putin, eu am avut nevoie. Eram fleasca cand am ajuns la tuk-tuk pentru a pleca mai departe, catre Templul Bayon.

Bayon se afla chiar in mijlocul orasului Angkor Thom. A fost resedinta lui Jay si a continuat sa fie cel mai important templu si dupa moartea lui. Este al doilea cel mai important templu de vizitat, dupa Angkor Wat, iar turistii vin in principal sa-l viziteze pentru celebrele “fete zambitoare” care ne privesc din cele 37 de turnuri care mai exista. Sunt aproximativ 200 de fete zambitoare, pe care de altfel le gasim si in Siem Reap sub forma de suveniruri, pe pliantele de promovare, pe panouri publicitare si in multe alte locuri. Se pot vizita toate cele trei niveluri ale templului la care ajungi printr-un adevarat labirint de pasaje si galerii. La un moment dat eram total dezorientati si cred ca ne-am invartit putin in jurul cozii, incercand sa ajungem la cel de-al treilea nivel pentru a fi mai aproape de celebrele fete zambitoare. Aici am putut vedea multe basoreliefuri si sculpturi care prezinta scene din razboaiele armatelor khmere, batalii navale, statui cu celebrele dansatoare apsara. Practic ai oportunitati de a face fotografii la fiecare colt al templului.

Dupa moartea lui Jay, Bayon a fost folosit in continuare ca resedinta de catre succesorii lui si a suferit foarte multe modificari. Construit initial ca templu budist, a fost modificat in templu hindus de catre fiul sau, Jayavarman al VIII-lea, ca mai apoi sa redevina templu budist, undeva spre sfarsitul secolului al XIV-lea, inceputul secolului al XV-lea.

Turnurile cu celebrele fete zambitoare se afla pe terasa superioara. Se pare ca initial au fost 49 de turnuri (multiplu de 7, cifra magica in cultura khmera), iar acum, asa cum am mai spus mai pot fi vazute doar 37 de turnuri.

Ca mai toate templele din zona, nici Bayon nu a facut exceptie, iar undeva in secolul al XVI-lea a fost parasit si lasat in paragina, acoperit mai apoi de jungla. A fost descoperit la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre colonizatorii francezi si s-au facut lucrari ample de restaurare pe tot parcursul secolului al XX-lea.

M-am gandit mult care templu mi-a placut mai mult, Angkor Wat sau Bayon. Nu pot sa ma decid. Angkor Wat m-a uimit prin maretie, stil arhitectural care de altfel a dat numele de arhitectura in stil Angkor. Bayon te face sa zambesti. N-ai cum sa rezisti cand, oriunde intorci capul vezi acele chipuri. In plus a fost templul cel mai bogat in elemente decorative.

Odata cu acest templu am incheiat prima zi de vizita la Angkor Thom. Dupa Bayon am mai vazut in aceeasi zi doar Angkor Wat, dar despre asta am vorbit. Insa la Angkor Thom am revenit si-n urmatoarea zi, la intoarcerea din afara Siem Reap-ului unde am fost sa vizitam alte doua temple, care cred ca vor face parte din ultimul articol (adica imediat dupa acesta) in care vreau sa povestesc despre minunatiile vazute in Cambodgia.

Asa ca dupa-amiaza zilei de 22 februarie am rezervat-o vizitarii templelor Ta Som, Neah Poan si Preah Khan, trei temple aflate undeva in coltul nord-estic al orasului Angkor Thom. Sunt trei temple de o importanta mai mica, dar care te ajuta sa-ti faci o idee despre cum a gandit Jay, in acele timpuri, organizarea orasului Angkor Thom, cum a avut grija in detaliu de fiecare aspect are ar fi putut duce la imbnatatira vietii supusilor sai.

Ta Som este un templu mai mic, care a fost construit de catre Jay in onoarea tatalui sau. Are trei randuri de ziduri inconjuratoare, iar in mijloc are un singur turn. Ca si la Ta Prohm se incepe vizitarea prin poarta de vest si se paraseste templul prin poarta de est. Portile sunt ornamentate frumos cu niste fete, dar nu la fel de zambitoare ca la Bayon. Nu stiu ce reprezinta, aici n-am avut la dispozitie elemente de informare. De altfel, nu este foarte vizitat. Coroborat si cu ora ceva mai tarzie la care am fost nici nu ne-am mirat prea tare cand am constatat ca eram cativa oameni in interiorul templului.

Neah Poan a fost construit cu functia de spital. Are patru bazine cu apa si se credea ca imbaierea in aceste bazine vindeca bolile. Cele patru bazine reprezinta cele patru elemente primordiale, adica apa, aerul, pamantul si focul. Aceste patru bazine sunt conectate la un bazin central ce simbolizeaza lacul Anavatapta din Himalaya. Sunt conectate prin niste canale de piatra, iar fiecare dintre aceste patru canale este “pazit” de cate un animal reprezentativ in cultura khmera: elefant, cal, leu si taur. Neah Poan se afla pe o insula, in mijocul unui lac, iar accesul se face pe un ponton lung de vreo 4-500 de metri. Pe lac am putut admira nuferi albi si galbeni in diverse stadii de vegetatie, de la boboc, pana la total inflorit.

Preah Khan a fost construit pe locul in care khmerii au obtinut o importanta victorie impotriva invadatorilor nomazi veniti din Malaya si Borneo. A avut destinatia de universitate, aici invatand 10,000 de elevi, condusi de 1,000 de dascali. Totodata ar fi fost si un loc de cult, templul avand in jur de 430 de altare pentru diferite zeitati budiste, unde se aduceau ofrande sub forma de parfum, mancare sau imbracaminte. La intrarea in templu se afla un mic debarcader pentru barci. Se pare ca de aici pornea Jay cu barca, spre Neah Poan. Templul este mare, avand un zid exterior de 900x750 de metri si adaposteste multe structuri care foloseau ca sali de invatat, biblioteci, iar in mijloc exista o structura patrata de 55x55 metri, care a fost sanctuarul principal al templului. Se pot vedea inca multe statui ale lui Buddha si scupturi reprezentand garude luptand cu serpi Naga.

Au fost zile obositoare, dar frumoase. Am vazut multe, am inteles cate ceva din istoria khmerilor, am facut o paralela intre figurile zambitoare de la Bayon si fetele vesnic zambitoare ale cambodgienilor. Sincer, as repeta oricand experienta. Sunt convins c-as descoperi si alte lucruri care acum mi-au scapat. Insa nu cred ca voi mai ajunge in aceasta viata acolo. Raman totusi cu bucuria ca am avut sansa si privilegiul sa vad aceste minunatii.

Ma gandesc sa incerc sa mai scriu un articol despre Beng Mealea si Banteay Srei, doua temple la fel de frumoase, aflate mai departe de Siem Reap, mai rar in programul de vizitare al excursiilor organizate.

Insa pana atunci, ca de obicei, va doresc s-aveti vacante cu zile linistite si nopti romantice.

---

VIZUALIZĂRI: 704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI