GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O experienta surprinzatoare

Este primul review al meu asa ca voi incerca sa fiu cat pot de obiectiv. Am avut team-building in acest complex cu firma, iar dupa cateva review-uri citite nu stiam la ce sa ma astept. Cand am ajuns in complex am fost primiti de un tip tanar ce am aflat mai tarziu ca este noul administrator al locului. Un tip politicos si serviabil care a stat cu noi pe intreaga sedere si s-a ocupat poate un pic prea mult de bunastarea noastra.
Camerele le-am gasit curate si aveau tot ce le trebuie (prosoape, halate si papuci de unica folosinta). Mancarea de la restaurant a fost foarte buna si se simtea ca este proaspata, cu un mic dejun consistent pentr energia necesara pe zi.
Piscina era curata si avea apa pe la 28 -29 grade, pentru mine unul, chiar calda.
M-am bucurat de multitudinea de activitati oferite deoarece ne-a tinut ocupati cam tot timpul, iar tiroliana chiar bine gandita cu vederea spre Bucegi. Abia astept sa repet experienta!
Trimis de FlorinStancu* in 06.10.16 16:30:58
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FlorinStancu*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.43355300 N, 25.29792900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat pentru o verificare suplimentară a autenticităţii şi naturii dezinteresate a recomandărilor.
Autorul este invitat să încarce un set minimal de poze care să dovedească prezenţa acolo în calitate de turist plătitor.
NOTĂ: Fotografiile nu vor fi făcute publice, dacă se solicită expres acest lucru.
@webmasterX: salut, voi incarca poze pentru verificare in maxim o zi deoarece nu am acces inca la pc meu personal
@FlorinStancu: În lipsa oricărui răspuns din partea autorului (sau din cauza răspunsului neconcludent), acest articol este declarat incert / inacceptabil, fiind astfel marcat pentru ştergerea din baza de date.
Ştergerea efectivă se va face peste 24 de ore începând din acest moment, timp în care autorul încă mai poate răspunde solicitărilor echipei de moderare.
@webmasterX: Buna ziua, am incarcat 2 poze de la team-building, sper ca sunt ok pentru validare.
OK, mulțumim pentru colaborare; articolul va fi publicat în curând.
@FlorinStancu: Am vazut corespondenta cu web-ul si aceste retineri au radacini adanci. Si eu sunt reticenta de multe ori cand vad articole de acest gen. Mie mi-a sarit in ochi ca sa spun asa fiind legat de tem-building, activitate despre care tocmai am beneficiat si eu si am povestit aici de curand (saptamana trecuta, astfel incat poti vedea ce fac si altii).
Din poze am vazut ca sunteti tineri si exuberanti si cu placerea de a va simti bine impreuna.
La fel ne-am simtit si noi numai ca eu nu am postat pozele cu colegii ca sa nu am discutii cu eventualii nedoritori de imagine publica .
Si daca tot ti-ai facut debutul, pentru care te felicit, poti continua, este locul potrivit pentru a ne impartasi impresiile de orice fel de calatorii.
Votat cu placere.
@ florinstanciu... da - mi voie sa am niste retineri la ce ai scris!
@celeste: salut, spune-mi te rog la ce te referi ca nu inteleg
Florin Stanciu... eu am fost de doua ori aici... locatia este foarte frumoasa dar, comportamentul angajatilor lasa mult de dorit!
In cautarea locatiei de Revelion, mi-am adus aminte de locatia in care am fost de Pasti, anul acesta.
Am promis proprietarului, ca voi face reclama negativa, pentru modul in care am fost tratati (5 familii).
Din pacate scriu cu intarziere acest review, dar sper ca turistii care vor un sejur in aceasta locatie, sa se razgandeasca! Pacat de locatie, in comparatie cu atitudinea Administratorului si a celor doi fii, care lasa de dorit.
Din pacate in Romania, responsabilii cu autorizarile de functionare, nu solicita cursuri de calificare in turism, a tuturor celor implicati in activitatea unei unitati de cazare.
In concluzie, de evitat!
====
BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2023 De evitat Complexul Turistic Euro Park — scris în 06.03.23 de Rita.M din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jan.2023 Da — scris în 13.02.23 de ux128432 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Weekend de vis — scris în 01.02.23 de ux128347 din BUZAU - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Locatie de evitat, personal arogant, violent verbal, agresiv, non empatic — scris în 24.10.22 de ux127530 din ILFOV
- Oct.2021 Un sejur la sfarsit de saptamna intr-o locatie de vis. — scris în 04.10.21 de ux122690 din BUCURESTI
- Oct.2021 Sejur de suflet — scris în 04.10.21 de ux122688 din OTOPENI - RECOMANDĂ
- May.2021 Vacanta superba, anulata de patron — scris în 31.05.21 de alana2002ro din BUCURESTI - nu recomandă