GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu minicarul prin 'împărăţia subterană a vinului 'din Cricova
(MARIA TEREZA)
Afirmam într-un ecou la reviewul anterior că Chişinăul nu este principalul punct de atracţie turistică din Republica Moldova, mai sunt şi altele la fel de interesante. Unul dintre ele se află la 11 km de Chişinău, în oraşul Cricova, ”oraşul stropilor de soare”, cum mai este el denumit de către localnici.
Cricova adăposteşte în ”oraşul subteran” cele mai mari beciuri din lume, care păstrează peste 40.000.000 litri de vinuri de marcă la o temperatură aproape constantă de 12-14 grade Celsius şi o umiditate de 97-98%.
Din totalul celor 120 de km de galerii ai acestei mine de calcar 80 de km sunt constituiţi într-un adevărat oraş al vinurilor. Are peste 70 de străzi principale cu denumiri sugestive ca:Fetească, Cabernet, Riesling, Pinot, Aligote, pe care turiştii se pot deplasa cu ajutorul minicarelor puse la dispoziţie de organizatori.
Oraşul vinurilor mai adăposteşte un tezaur preţios de vinuri de colecţie, săli de degustare şi săli de protocol. Cramele din Cricova aparţin de Combinatul de Vinificaţie, care are peste 500 de hectare de vie proprie. Vinurile de Cricova sunt de o calitate deosebită şi au obţinut numeroase medalii de aur la târgurile internaţionale. Cramele fac parte din patrimoniul naţional al Republicii Moldova şi s-au făcut demersuri pentru trecerea lor în patrimoniul mondial.
Am ajuns aici într-o după amiază de septembrie, după o vizită interesantă la complexul muzeal Orheiul Vechi şi cum nu aveam programare, ca urmare a plecării noastre pe nepregătite în R. Moldova, am zis ” să încercăm marea cu degetul”.
După ce am tras maşina în mica parcare din faţa restaurantului şi a unui panou de prezentare, am intrat la recepţie şi ne-am exprimat intenţia de a vizita obiectivul. Una din fete ne-a întrebat :”Aveţi programare? ” ”Nu avem” - am zis eu şi mi-a explicat cu amabilitate că nu are grup de români programat pentru orele 15:00, ci pentru orele 17:00 şi va fi mai mai scump cu 100 lei MDL.
Când ne-a văzut că oscilăm şi nu suntem hotărâţi ni s-a adresat cu accent moldovenesc :”Staţi oleacă că am găsit o variantă pentru orele 15:00” şi cheamă o altă fată, pe nume Kalina, spunându-i că are ”excursie”. Aşa am plătit 310 lei MDL de persoană (în loc de 410 lei cât era după orele 16:00) pentru pachetul de vizitare standard şi cu ghid pentru două persoane. Şi dacă fata de la recepţie s-a străduit să fie cât mai amabilă (şi a reuşit), micuţa noastră rusoaică, Kalina, a întrecut-o.
Am urcat în minicar şi alături de un grup vorbitor de germană am intrat în galeriile cramei. Eram îmbrăcaţi subţire şi noroc că am avut nişte geci prin maşină, că altfel nu ştim cum am fi suportat diferenţa de temperatură dată de curenţii de aer ce se formează între galerii. După ce am parcurs câteva străzi cu nume de soiuri de struguri, luminate cât de cât, dar având semne de circulaţie corespunzăoare, am oprit în prima zonă de vizitare aflată la 60 de metri adâncime, cea a maturării vinurilor în butoaie de lemn, un loc pe care nu-l vezi de prea multe ori în viaţă.
Butoaie de stejar cât vezi cu ochii, unele mari de 10.000 de litri, altele de 5000 sau 1000 de litri. În butoaiele mici se ţin vinurile tinere, timp de 6 luni, după care sunt transvazate în cele mari unde se ţin la maturare până la 5 ani. Butoaiele sunt importate din Italia şi România, locuri în care creşte stejarul alpin cu un conţinut bogat în tanin necesar maturării.
Următorul punct la care am coborât din minicar a fost pe Strada Lumiere unde se află o sală de cinema. Aici am urmărit un documentar în limba engleză cu istoria vinul de la caucazieni şi până astăzi, istoria vinului în Moldova, prezentarea oraşului viticol Cricova cu tot ce adăposteşte el.
Un punct interesant al cramei este şi cel aflat pe Bulevardul Şampaniei. Este secţia Remuaj – Degorjaj, locul de producere a vinului spumant după metoda "Champenoise" a călugărului Perignon. De fapt, este o şampanie în toată regula, numai că marca înregistrată o deţine Franţa. În nişte rastele epeciale sticlele sunt ţinute iniţial la orizontal pentru decantarea impurităţilor, sunt rotite manual, la o anumită perioadă, cu 45 de grade şi aduse la final în poziţie verticală, dar cu gâtul în jos. În această poziţie sunt introduse, doar cu partea gâtului, într-o cuvă cu soluţie de etilen glicol şi aici se produce îngheţarea (cristalizarea).
Întroduse în maşina de ambalat sticlele sunt aduse brusc în poziţie verticală normală şi partea îngheţată plină de impurutăţi, datorită presiunii din interior, este expulzată împreună cu dopul provizoriu. În maşină se pun dopurile finale la sticle (plută import Portugalia), se trec apoi la verificat prin faţa unui ecran luminos şi ce este bun din punct de vedere calitativ este transportat cu liftul la combinatul de deasupra.
Tezaurul este cel mai important şi interesant punct al cramelor de la Crivina. Aici se află o colecţie impresionantă de sticle cu vin vechi, cea mai preţioasă fiind cea a lui Hermann Gorig, al doilea în ierarhia partidului nazist condus de Adolf Hitler. Alte colecţii aparţin unor personalităţi politice (şi nu numai) din R. Moldova şi alte ţări. Printre ei Vladimir Putin, Angela Merkel... Victor Ponta, Traian Băsescu, Klaus Johannis, Dr. Irinel Popescu.
Tezaurul adăposteşte aproximativ 1,5 milioane de sticle, unele vechi de peste 100 de ani. Sticlele nu au etichete, nişele sunt numerotate şi trecute într-o bancă de date unde poţi afla toate amănuntele. Cea mai veche sticlă (1902) se numeşte "Ierusalim de Pasti", a vrut să fie cumpărată cu 150.000 de dolari de către un texan bogat, dar a fost refuzat exponatul făcând parte din patrimoniul naţional. O altă sticlă valoroasă face parte din lotul care a obţin locul II (locul I Franţa) la capitolul vinuri spumante în anul 2007. O altă sticlă care mi-a atras atenţia, o Grasă de Cotnari din 1979. Încăperea în care se află această impresionantă colecţie are forma unei cupe de şampanie, cu intrare şi ieşire prin piciorul ei.
Finalul vizitei l-a reprezentat vizitarea sălilor de degustare şi protocol. Cei ce optează pentru pachete de vizită superioare şi costuri pe măsură pot degusta aici vinuri şi preparate culinare moldoveneşi. Prima sală de degustare numită Sala Europeană sau Sala Gagarin este cea mai mare şi cea mai frumoasă. Aici a petrecut Gagarin o zi şi o noapte degustând vinurile moldoveneşti.
Într-o scrisoare lăsată administratorilor cramei acesta, printre altele, a afirmat: ”Nu există metal atât de preţios din care să se toarne o medalie pentru vinurile vostre, dar când voi ajunge pe lună o să aduc eu acest metal”. Din păcate nu a mai putut realiza acest lucru, a murit în acel inexplicabil accident de avion.
O altă sală de degustări este cea numită Casa Mare, cu un interior specific caselor de oaspeţi din mediul rural. Pe pereţi sunt expuse cusături pe pânză, ţesături, costume populare şi o icoană veche. Şi aici lumina de la ferestre este artificială, crează impresia că suntem afară în plină ziuă când, de fapt, ne aflăm la 60 de metri sub pământ.
Sala Prezidenţială este cea mai mare şi mai somtuoasă. Pereţii sălii sunt ornaţi cu basoreliefuri din lemn cu scene din cultura viţei de vie, prelucrea şi depozitarea vinului, petreceri cu vin şi lăutari. Sala are o masă imensă de 60 de persoane şi scaune înalte tapiţate cu pluş. Înainte de intrarea în aceast sală se mai află o mică încăpere cu două jilţuri şi o măsuţă îmbrăcată în catifea, locul unde sunt semnate acorduri între diferite personalităţi politice.
Ultima sală vizitată a fost cea mai mică, numită Sala VIP sau Sala cu Şemineu, datorită faptului că este sala preferată a oaspeţilor de seamă ai cramei şi că are un şemineu cu un coş de evacuare de... 60 de metri. Coşul are ieşire prin curtea unui localnic, care nu este deranjat de acest lucru fiind despăgubit pentru acest ”inconvenient” :) Este locul preferat al Angelei Merkel (şi mie mi-a plăcut) şi ori de câte ori vine în Republica Moldova nu evită să tragă aici.
După un tur care a durat 1 oră şi 20 de minute (fără degustări şi alte cele) ne-am despărţit de Kalina impresionaţi de tot ce am văzut şi am aflat în ”oraşul subteran”. Dacă vizitaţi oraşul Chişinău trebuie neapărat să treceţi şi pe la Cricova, dar nu cu maşina personală cum am făcut eu. :)
Vacanţe cât mai plăcute!
Trimis de traian.leuca † in 26.09.16 09:33:52
- A fost prima sa vizită/vacanță în REP. MOLDOVA
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.14862800 N, 28.86047900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@traian. leuca: Am citit cu mare placere articolul si mi-as dori si eu o vizita intr-un astfel de loc. Pe masura ce citeam insa imi venea in minte doar Pavel Stratan si a lui melodie, caci... despre beut vorbim doar.
Foarte dragute si pozele si ma intreb oare cele mai tremurate sunt de frig sau dupa degustare ?
Frumoase locuri carora le dau cu mare placere primul vot dintr-o lunga lista (oricum pana am scris eu ecoul in mod sigur s-au mai strans voturi)
@mishu: Mulţumesc pentru vizită şi dedicaţia muzicală!
” Foarte dragute si pozele si ma intreb oare cele mai tremurate sunt de frig sau dupa degustare?
Nici de una nici de alta. Pozele le-am făcut mai mult din mers, eram atent mai mult la Kalina, iar "săpunul" meu nu a reuşit să focalizeze bine imaginea.
@traian. leuca:
Dragul meu coleg, telepatia exista, cert.
Articolul v-a fi copiat si facut cadou alaturi de un aparat foto nou iar cum sotul meu stie ca orice electronica trebuie udata, sigur ma duce acolo anul viitor.
Nu sunt bautoare decat gust un pic vinurile rosii dar imi plac articolele despre crame si vii, legende si cate altele - doar am dovedit cu Melnik - iar chestia cu Maria Tereza, ei, daca ambele daruri se impletesc moderat...
Vacanta placuta alaturi de cei dragi!
@elviramvio: Mulţumesc pentru vizită!
Vă doresc un sejur minunat la vecinii noştri moldoveni şi... "la bună degustare"!
@traian. leuca: Ați avut noroc și astfel ați putut vizita dulcea împărăție a vinurilor de la Cricova (dar și ghinion - erați șofer).
Mă întrebam cum se adună vinurile în categoria Tezaur, cum se alcătuiesc colecțiile personalizate - aveam să aflu răspunsul pe saitul oficial: La momentul actual Colecția este formată din circa 1,3 mln. de sticle. Este greu de a numi o cifră concretă care ar corespunde prețului ei real. Semnificația istorică exclusivă a Oenotecii, de altfel ca și în cazul majorității operelor de artă sau artefactelor arheologice, creează și ea anumite dificultăți cu privire la procesul de evaluare.
Colecția este completată cu noi mostre atât prin schimburi cu alte colecții de vinuri, cât și prin achiziționări făcute peste hotare, precum și din contul vinurilor de elită făcute cadou Combinatului.
De altfel, această colecție nu este adunată și păstrată cu grijă doar cu scopul de a concentra într-un singur loc mostre de vin cât mai unicale. În baza lor se însușesc tainele altor vinificatori, buchetul, retetele – într-un cuvânt calitățile și proprietățile vinurilor. (sursa: cricova.md/beciurile-cole ... a-nationala.php)
Și nu ați plecat cu un „suvenir” de la Cricova?
@tata123:Aşa este, cifrele care indică cantitatea de vin din beciuri sau numărul sticlelor sunt pentru "momentul actual" (cum specifică şi site-ul lor).
Chiar şi preţurile de vizitare sunt în continuă schimbare (creştere )
”Și nu ați plecat cu un „suvenir” de la Cricova?
Ba da, dar adus acasă şi neavând condiţii ideale de păstrare (temperatura constantă şi umiditate cât mai mică) după câteva zile"s-a evaporat".
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@webmaster26: Coordonatele sunt exacte!
Minunat review, mi-ai amintit de ultima mea vizita in 2008 acolo, ai ratat niste placinte si degustari de vin direct din butoi la discretie, dar e un motiv numai bun sa revii... in drum spre Milestii Mici sau ma rog, ocolind
”Este locul preferat al Angelei Merkel (şi mie mi-a plăcut) şi ori de câte ori vine în Republica Moldova nu evită să tragă aici.
Era interesant de aflat de câte ori a venit la Cricova Angela Merkel, doar aşa, ca să ne facem o impresie despre cât de preţuit şi căutat este acest loc de către personalităţile contemporane, dar şi să evaluăm cam în ce categorie de... băutori se încadrează cancelarul german
@Artana:
”ai ratat niste placinte si degustari de vin direct din butoi la discretie,
M-am dus nepregătit la Cricova şi habar nu am avut în ce condiţii se fac degustările. Şi apoi am fost cu maşina şi din postura de şofer tot nu puteam să degust vin din butoi. Am luat totuşi acasă ca suvenir două sticle cu bani.
@mariana. olaru :atât am aflat de la ghida noastră drspre vizita Angelei Merkel la Cricova. La graba cu care am vizitat ultima parte a cramelor nici nu am avut timp de prea multe întrebări.
@traian. leuca: Bun îi vinu' ghiurghiuliu, șamdirariram... Frumoasă și interesantă vizită, fără nicio îndoială. Mă cam face să aduc din nou pe listă vizita unei crame din zonă.
Degustările la domiciliu au fost... albe sau roșii?
@alinaro: Mulţumesc pentru vizită!
Treceţi Cricova pe listă că merită!
”Degustările la domiciliu au fost... albe sau roșii?
Roze şi roşii... şi au fost de nota 10!
Și... Zuberbonusul din partea mea pentru articolul frumos scris de dumneavoastră! Felicitări!
@Dana2008: Mulţumesc pentru vizită, apreciere şi... Zuperbonus!
@traian. leuca: Multumim, pentru asta chiar ca ar merita sa fac un drum pana acolo.
@calatorul: Chişinăul şi Cricova, o combinaţie turistică de luat în seamă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Excursie placuta la Crama Cricova — scris în 10.11.23 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Cramele Cricova din Republica Moldova: O incursiune în universul vinului și istoriei — scris în 08.12.23 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Crama Cricova orasul subteran — scris în 07.12.22 de Costean din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Vizita la Crama Cricova — scris în 29.12.19 de gixy71 din NăVODARI [CT] - nu recomandă
- Oct.2018 Orasul subteran – Beciurile Cricova — scris în 30.10.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Am fost la Cricova, via Chisinau — scris în 18.10.18 de horciagrodica din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Oraşul subteran Cricova, 120 km galerii, 1250000 sticle şi câteva mii de butoaie cu vin — scris în 28.11.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ