GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost in Iulie 2018 la acest complex impreuna cu prietena.
Raportul calitate/pret este bun doar daca vii cu bonuri de vacanta, asa cum am venit noi. Fiind bugetari le-am cheltuit in ideea ca vom avea 3 stele si mancarea asigurata. (da, le-am cheltuit aproape pe toate, adica vreo 2500 de lei prin agentie pentru 5 nopti in plin sezon). In Eforie Nord nu prea ai ce alege cand e full... cam jumatate din statiune este acaparata de jafuri de hoteluri de pe vremea lui nea Nicu, un sfert de alte tiganii de tot felul si... sa zicem un sfert de cazari cat de cat, dar din ele doar 5-10% ofera si mancare.
Anul trecut am mancat doar la terase... penibil ce e si acolo.
Asadar, pentru un review pe scurt: aveti tichete de vacanta, mergeti la complexul Dunarea, si de n-or fi toate nemaipomenite, macar cat de cat e mai bine decat in restul jegului ala de statiune, iar de mancat va veti satura.
Daca era insa sa platesc cu bani, atunci as fi scris urmatoarele:
Nu merita banii niciodata! Nici in viata asta, nici in cea de dupa (daca or fi bani atunci).
Primesti un card cu 80 de lei pe zi de persoana de haleala. Micul dejul e "bufet suedez". Problema e ca se merge doar pe cantitate, ci un pe calitate. Dar salamuri si sunca de porc (pe care le luam ca sa le dam la pisicile din complex, macar ele sa se bucure), omleta cat de cat, niste sucuri de cea mai proasta calitate, morcovi, castraveti ok, cerealele cele mai ieftine de pe piata... si alte chestii sa te umfli de dimineata. Insa ce m-a iritat cel mai mult a fost laptele. Laptele lor ori e de la vaci care beau doar apa de mare (putin probabil), ori este jumatate lapte, jumatate apa. Mie asa mi s-a parut. Absolut penibila calitatea laptelui.
La pranz si la cina platesti cu cardul... felurile de mancare sunt aproape aceleasi in fiecare zi... nu mori de foame. Supa aia de pui o dilueaza excesiv cu apa, mai bine ti-ar da mai putina dar sa aiba si gust. In rest... mancare cat de cat ok, desi bucatarul prefera foarte mult usturoiul in orice. Va recomand sa va luati preparate care au fost cumparate, nu pregatite de ei de la 0. (ex. snitel de pui, piept pui la gratar, ceafa de porc, etc.).
Vesela e spalata mediocru, ... cat sa fie. Mai sunt si prajituri, alea sunt ok. Noua ne-au ramas multi bani pe ultima zi pe card si am mai luat la pachet. Preturile la mancarurile lor sunt usor peste ce e la terasa. Dar asta este.
Eh... si cazarea... un pat ca bolovanul (mai comoda era iarba afara), diverse insecte in camera care vin din iarba de afara. Eram piscat de picioare, dar greu de precizat, fiind piscaturi diferite. De paianjen sigur am fost piscat si de tantari. Probabil si de pureci, dar nu sunt sigur, nu-s expert.
Complexul pare sa fi fost construit dupa 1989, dar planul a fost foarte simplu: in cladirea asta cu 2 etaje cate camere putem baga? Proiectantul cu experienta zice: pai... vreo 20. patronii zic: "baga 30". proiectantul: "pai ies camerele si baile mici". patronii: "pai pe tine nu te intereseaza, noi te platim". "gata sefu".
In urma acestei negocieri care are toate sansele sa se fi intamplat, usile camerelor au 60 - 70 de cm latime. Baia are aproximativ 1.60/1.60 (da da! cam cat un jacuzzi mai mare e toata baia ce contine chiuveta, wc, cabina de dus, usa, geam, tot ce iti pofteste inimioara). In cabina de dus daca vrei sa te speli, te vei lovi cu cotul de cabina, fiind enorm de mica. Daca esti mai gras, mai bine faci dus afara in iarba, ca nu intri in baie, iti garantez. Din fericire nu a fost si cazul nostru, dar exercitiile de imaginatie cu baia, un om obez, acest om obez blocat in baie, smurdul, descarcerarea si eventual daramarea unui perete pentru extragerea victimei nu mi-au dat pace. Totodata, nu stiu cum un om obez poate sa stea pe acel wc fara sa il sparga. Nu cred ca tine. Pare firav.
O dezinsectie ar fi absolut necesara la acest complex. Ma mir cum de au primit aprobare de functionare la paianjenii existenti. Totodata, nu recomand sa va uitati in portiunea dintre blatul patului si perete. Acolo aveti sanse sa gasiti dinti de dinozaur, caci nu s-a facut curat in acel spatiu de cand e complexul. Posibil sa gasiti si un ou de dinozaur inca fertil, dar nu as merge asa de departe. Sigur nu mai e fertil.
Cam la 3 zile iti schimba prosoapele, sau mai repede daca te duci la femeia de serviciu si ii spui ca le vrei schimbate. Cearceafurile tot pe la 3 zile cred... Sampon sa va luati de acasa, e mai bine. La fel si sapun. Se pun ceva, dar doar de forma. Eventual daca esti chel, poti folosi samponul pentru odorul sau remarcabil de... nimic. Daca ai par, o sa iti ajunga pentru 3-4 fire de par, restul vor ramane la fel. Asa e de putin.
Si usa de la intrare... aoleu...
Alegeti camera la etaj, e mai bine. La parter, ies toti **** (probabil veniti si ei cu bonuri de vacanta, sau cu bani furati de pe undeva, cine stie) care se cred la ei acasa. Aveam pe unul langa noi care isi adusese boxa portabila si punea o muzica cum n-am mai auzit. Cred ca era muzica turceasca satanista, desi nu m-am nascut ieri, m-a socat ce putea ala sa puna :)) ). Si la maxim, desigur, paznicul complexului sta la intrare si pazeste masinile, in complex nu intra. Asadar nu este respectata linistea colocatarilor (ca deh, romanul se vrea civilizat, dar doar atat cat ii e lui bine, as injura aici... dar nu mi se mai publica review-ul).
Prize sunt vreo doua amarate (nu doar una, una e ascunsa dupa frigider, si alta e pusa la 2 metri inaltime pentru televizor). Tensiunea in prize e remarcabila. Pacat ca nu am avut multimetru la mine, dar un electronist mai curios sa il bage in valiza daca are loc si se duce la acest complex. Nu se incarca telefonul, tableta, nimica, decat in timp triplu fata de acasa. Nu avea putere, nu stiu ce naiba. Aerul conditionat ziceai ca merge in viteza 1 din 6 (asta era maxima), televizorul se aprindea dupa vreun minut... noroc cu boxa portabila a vecinului care mergea pe acumulatori. Ala nu avea probleme.
Este totodata si raiul voyerilor acest complex. La parter de exemplu poti vedea clar si fain interiorul tuturor bailor daca ai peste 1,75 metri inaltime, fereastra de la baie (nefiind mata!!!) fiind asezata la nivelul ochiului. Asa ca daca faci dus si apari pe pornhub, e ok. Oricui i se poate intampla in acest complex.
La piscina nu am mai fost asa curios... baie nu ofera, deci... trageti voi concluziile.
Seara te cam impiedici pe alei, iluminatul fiind extrem de slab, plus ca ai sanse sa fii udat de instalatiile de irigat care arunca apa si pe alee. N-o vezi, ghinion. Macar o auzi.
Trenuletul care duce la plaja... numit de mine si trocarici este o alta problema. Cand am ajuns sa ne cazam era un grup de oameni care urlau cat puteau la receptie ca trocariciul e un soi de arma a diavolului care le strica lor concediul. Injurau oamenii tot: pe sofer, pe receptioneri, pe paznic, pe pisici, si tot asa. Acuma... nu e vina soferului faptul ca acolo unde intoarce, uneori ziua nu poate intoarce fiind plin de masini. Si intoarce si el unde poate, dar normal ca i se rupe de aia care il asteapta acolo unde au fost dresati. Distanta parcursa de trocarici se face lejer in 10 minute de mers pe jos, dar daca tot a platit romanul, de ce sa nu profite de gaze gratis fix in bot de la motorul prost? Sau de praf aruncat in ochi din fantastica statiune Eforie Nord?
Atentie cand plecati, ca daca stati dupa ora 12 scrie mare si clar la receptie ca va taxeaza cu 15% dintr-o zi de cazare pana la ora 15 si mai erau niste tarife. La 12 fara 2 minute am predat camera.
Ce e fain la complex... pisicile. Chiar ok, sunt de treaba, stau sa le prinzi (un motan cam musca), nu fac nazuri la salamul din restaurant. Practic isi fac treaba asa cum stiu ele mai bine. Un alt salariat pe care il remarc si care ar merita salariul maxim pentru prestatie (nu glumesc) este ala care distreaza copii seara langa restaurant. El reuseste cumva sa antreneze copii necunoscuti de varste pana in 10 ani ca sa ii distreze. Jocuri, cantece, vraji, nu stiu ce le face ca la copiii le place mai mult decat inghetata. Are o rabdare de fier si impreuna cu echipa fac un spectacol cu un succes exceptional. Eu i-as da vreo 6000-7000 de lei salariu. Merita! Nu de alta, dar daca ar fi sa ma puna pe mine cineva sa fac munca aia, ori ar iesi cu violenta (m-ar bate parintii), ori toti copiii prezenti la doar un show de-al meu ar deveni mici Hitleri. Felicitari asadar echipei respective! M-a impresionat!
Asa... si n-as putea incheia daca nu as scrie cate ceva si despre statiunea fara primar, Eforie Nord. Personal nu cred ca are primar. Sau daca are face munca invizibila. El face, dar nu vedem noi.
Seara trotuarurile nu sunt iluminate adecvat si mergi orbeste. N-ar fi asta problema, daca ar fi asfaltate, dar mai dai de o gaura, mai dai de un arbore care a distrus cu radacinile sale tot pavajul, mai dai de o terasa care a mancat tot trotuarul si tot asa... Boschetarie cat cuprinde. Plaja... vai de ea... cu sezlonguri in buza marii si locurile de cearceafuri niste glume proaste. Faleza a fost refacuta, aia e cat de cat ok, cea de sus. Ca cea de jos e ca si inexistenta. S-a distrus cu vremurile. Pacat ca avem si noi o comoara, acest litoral frumos, dar e o bataie de joc totala.
In concluzie, in afara de faptul ca ma doare spatele de la scandura pe care am dormit in complex, inchei cu versurile (cine se duce acolo o sa stie de ce spun asta): "fie vreme buna, fie vreme rea, vei patimi, la cotetul Dunarea".
Trimis de moroianuvlad in 13.08.18 19:28:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE NORD.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (moroianuvlad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.05905800 N, 28.62806700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@moroianuvlad: Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 85&ridAnt=88498
@moroianuvlad:Un excelent review de debut!
Bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
Nenea, deși e deprimant ce relatez mata, mie mi-a plăcut stilul narațiunii.
Bravo! Ai talent.
Vai, you made my day!!!
De mult nu am mai ras asa cu pofta! ????????????????
Imi pare rau pentru ce ati patimit, dar nu ma pot abtine din ras ????????????
Multumesc! ????
@veraalexe: Mulțumesc, datorită ecoului tău am ajuns să citesc și eu acest articol super haios
@moroianuvlad: Poze nu ne pui și nouă ?
Să ne mai scrii te rog, mă faci să uit de necazuri
Mulțumesc
@krisstinna: zi si tu... cum sa nu iti placa un astfel de articol??? ????????????
@moroianuvlad: Fain review???? parerea ta... dar inteleg ca daca e pe banii statului, nu te mai doare nici cocoasa, ai si ce mânca si parca il vezi si mai aproape de plaja????
Apropo, exista baie pentru piscină, doar ca e cam departe pe alee.
@Lorelay13: da, eu nu muncesc. stau degeaba toata ziua si imi da statul bani degeaba.
@Lorelay13: bag samă că vrai a-mi șparli postul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Marire si Decadere!!! — scris în 31.08.22 de iustin_79 din PIATRA NEAMț - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Super naspa vacanta...la 1000 euro. O alta romaneasca — scris în 30.07.22 de ux126324 din BRAşOV - nu recomandă
- Jun.2022 Vacanta de 2 lei pentru 1200 eur — scris în 02.07.22 de Lupalb13 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2022 Un hotel care incearca sa isi merite stelele afisate — scris în 24.06.22 de cristisch2003 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Dezamagitor — scris în 21.08.21 de adimao01 din ARGES - nu recomandă
- Aug.2021 Dunarea in continua scadere — scris în 07.08.21 de Dezso din SIMLEU SILVANIEI - nu recomandă
- Sep.2020 NU as mai merge — scris în 18.09.20 de mami_sv din SUCEAVA - nu recomandă