Domnul Goe la Anca Hotel,

TIPĂREȘTE

Ca sa nu mai ramai repetent si anul asta (adica, sa nu mai sufar de dureri de oase ici –colo), mamitica (Maia, sotia din dotare), tatiticu’ (Bubu... eu, adica) si tanti Mita (n-avem, da’, daca tot era in text, nu se face s-o sarim), ne-am promis sa mergem la oblojeli specifice, doar-doar sezonul asta de toamna / iarna o sa treaca fara exces de antiimflamatoare.

Dat fiind ca 10 mai trecuse, ba, mai mult, vara era deja pe sfarsite, ne-am intins antenele pe internet (unde esti tu, coane Iancule, sa vezi cate optiuni ar fi avut d. nul Goe in zilele noastre!) si ne-am oprit pe o locatie langa Sfantul Techirghiol. Nici n-a fost nevoie de prea mult efort. Nu stiu cum se face dar, fie ca ceri, fie ca nu, tot felul de martafoi incearca sa-ti bage pe gat oferte (produse) de tot felul: sireturi de pantofi, baze de date, galeti de apa, Ferarri, sau, in cazul de fata, zeci de oferte turistice. Am pus degetul pe o agentie (no name, nu vreau sa-i fac serviciul s-o nominalizez) si pe o oferta in Eforie Nord. La doi pasi de Techirghiol, namol, bai sarate... raiul reumaticilor!!

ANCA CLUB Hotel parea o alegere buna. Trei stele, mic dejun, parcare, internet in camera (ca doar n-o sa huzuresc o saptamana fara sa stiu ca am si sarcini de rezolvat!...), piscina, poze atragatoare. Daca as fi fost atat de destept (si de frumos) cum zice mama, as fi dibuit chiar aici, la botu' calului (AFA), motive solide sa mai cautam. Ma rog, eu o cred pe mama, doar ca un amic mai in varsta mi-a destainut ca un barbat nu poate fi inteligent chiar toata viata.

Destul ca, dis-de-dimineata, dupa ce Maia mi-a aranjat pe cap frumoasa palarie de paie cu inscriptia Le Formidable, sa iau de coarne batranul meu Megane din 2004 (nu-l vreti? vi-l dau ieftin!...) si sa purcedem catre consacratul nostru litoral.

Paranteza: daca, intr-o astfel de conjunctura, inainte de a pleca, simti (auzi) ca motorul nu se simte prea bine, cel mai bine e sa suni... era sa zic un prieten... nu!! suna mecanicul! El n-o sa-ti dea un diagnostic hazardat, ca merge fara probleme pana te-ntorci. O sa-ti spuna ca-i groasa si ca trebuie sa demontam, sa inlocuim... Normal, tu n-o sa-l crezi si o sa pleci oricum. Vorba lu’ nenea Iancu: „Ce treaba ai tu, uratule? ! ” Cinci-sase sute de kilometri ii faci si pe jos, ce mama d... scuze... , si-o sa pleci, da’ chestia asta n-o sa te-ajute deloc. Ba, dupa cum s-a demonstrat, dimpotriva!!

Revin: incarcam ca pe-un catar masina (ai zice ca chiar ne mutam de-a binelea la Anca Club Hotel) Maia ma gratuleaza cu un ”ce bine-ti sade in costum de marinal”, pantaloni scurti si tricou fara maneci, merci, nu se zice „marinal” ci „mariner” si, de altfel, m-am vazut si eu in oglinda din hol, nu merge, straduieste-te mai mult!!

... si plecam la drum.

Benzinarie, alimentam, asa zisa autostrada, intram in Constanta, ditamai groapa pe care-o iau, ca un fraier, in plin, trag pe dreapta: cauciucul pare intreg, n-am pierdut palaria cu Le Formidable si biletul de tren (asa zicea nenea Iancu, la noi e voucher-ul... mai bine-l pierdeam!!), mergem mai departe.

Eforie Nord: la bulivar, birjar, la bulivar!!

Moment in care ne-am zis ca l-am lasat in urma pe conu’ Iancu cu toate ale lui si am intrat in lumea noastra.

Realizez ca habar n-am unde-i hotelul, telefon la agentie: „dati-mi, va rog, adresa si un numar de telefon! ”.

Raspuns: „ nu are o adresa, o strada, adica (? !!), telefonul e 07...). Nici nu stiu ce sa fac: sa rad, sa plang... adica exista un hotel asa de bine clasificat, intr-o statiune asa de „tare” ca Eforie Nord pe care nu-l poti localiza pe o strada, la un numar? !

Imi aduc aminte, in acel moment, ca fiu-meu mi-a pus in bagaje si „Procesul” lui Kafka.

Renunt la palarie, Maia imi asaza pe crestet bereta cu „Le Petit Formidable”. Nu marai, trag nadejde ca mai are pe undeva si vreun basc cu „Le grande... ”

Asta imi da curaj sa sun la numarul ala, imi raspunde, intr-un tarziu, o voce placuta, care-mi explica foarte clar: „mergeti drept inainte si, la hotel Europa, faceti stanga pe o strada cu piatra cubica”. Bine ca a specificat chestia cu piatra cubica, era sa o ratez. Dau inapoi vreo zece-douazeci de metri, fac stanga si ma opresc la o bariera. TEAPA!! Acolo e parcarea hotelului Europa!! Daca vrei sa ajungi la Anca, trebuie doar sa mergi drept inainte! Undeva, pe stanga, o sa-ti sara-n ochi.

ANCA CLUB Hotel e un fel de complex cu doua corpuri despartite de o curte spatioasa si o piscina. Frumoasa curtea, frumoasa piscina.

Cele doua corpuri gazduiesc oaspeti, ori, mai bine zis, turisti.

Fac aceasta precizare pentru ca oaspeti, la o adica, este o notiune care implica si oarecari obligatii de bun simt. Ceva de genul celor pe care-i gazduiesti acasa, tu, cand ai musafiri, sau cum te trateaza majoritatea grecilor, turcilor, italienilor, croatilor care sunt implicati in aceasta bransa numita TURISM si din care-si asigura traiul.

Turistii, hei... la noi este deja e alta categorie!

Am simtit-o din primul moment in care am ajuns la Anca Club Hotel.

Primul impuls este sa trec pe sub arcada de la intrare si sa intru in ceea ce pare sa fie curtea interioara si, in mintea mea de dl. Goe rasfatat si neadaptat, parcare. Am o retinere, in buza portii: trei mari ghivece cu niste arbusti blocheaza intrarea si, ca supliment, observ ca nu-i nici o masina in zona care pare sa fie chiar o parcare. Dupa care vad un teren viran, dincolo de gard, in stanga curtii, frumos delimitat de cativa pari batuti in pamant, legati intre ei cu sarma de 2 mm. Sau trei... n-am luat seama prea bine. Vreo trei, patru masini mai mult sau mai putin aliniate acolo, imi dau de gandit ca aia ar putea fi parcare. Ma mai conving, inca o data, ca intrebarea moarte n-are, fac pe desteptu’ si trag cu spatele spre gard. Gresit!! Faptul ca ceilalti au parcat cu fata la gard avea o noima! M-am convins dupa ce-am calcat in el... norocosu’ de mine!!

La receptie e o tanara draguta si un tanar tot la fel. Fizic vorbind. Ii dau fetei hartia – voucher, ma trec oarece fiori, pare sa fie ceva nou-nout pentru ea. Ma gandesc ca numai tinuta mea de mariner nu ajuta, imi dreg glasul si incerc sa uzez de frecventele vocii care au fost verificate de-a lungul timpului. Meseriasii stiu ce vreau sa zic: un cuvant „mai pe joase” ici, o pauza plina de intelesuri colo... N-ai cum sa dai gres. Si, gata, pare ca lucrurile intra in normal. „ E platit in 27”, zice el. Ea aproba, cauta in acel univers tainic de sub tejghea, parca e usor nehotarata, eu ma simt ca la o tragere la sorti.

„ Aveti camera nr. ”n„. A doua la stanga”.

Nu am un sentiment prea placut. N-am avut un sentiment prea placut de cand m-am apropiat de hotel, tragand troller-ele dupa mine. Parca v-am spus ca sunt doua corpuri. Cel din stanga piscinei are un singur nivel locuibil, destinat turistilor, adica. Camerele au un fel de terasica/balcon orientate spre interior (curte+piscina). Patru-cinci astfel de camere, vreo doua par ocupate (stiti semnul, prosoape intinse la uscat), pe terasa uneia dintre camere doi burtosi sorb o berica, contempland piscina si costumele de baie.

Celalalt corp pare sa fie, as zice, hotelul propriu-zis. O cladire care seamana cu un bloc de birouri. Geamuri fumurii de sus pana jos, nici un balcon, nici o terasa.

Voi simtiti greutatea momentului „0”al „check-in”-ului in unele „unitati de cazare” din patria noastra? Adica, mai precis, in alea in care receptionerul decide ca esti turist, nu oaspete? Ei bine, nu stiu altii cum sunt, dar eu, cu inima-n gat, imi dau seama ca in acele clipe se decide cursul ulterior al zilelor urmatoare. Un fel de „a fi, sau a nu fi” un sejur reusit. Ce camera ti se repartizeaza?

Incerc un dribling. Vreau sa-mi asigur o optiune deschisa pentru cazul nefericit in care nu ne-ar placea repartizarea. Aflu ca ar mai fi o singura camera, la etajul 1, practic, cea de de-asupra numarului norocos pe care-l trasesem. O camera absolut identica, m-a asigurat receptionera. Sesizez deja o umbra de iritare, e clar ca nu sunt oaspete, sunt doar un turist roman prost, care face fite inca inainte de a vedea camera. Imi aduc aminte ca in parcare sunt doar cateva masini si sunt tentat sa fac o remarca in acest sens.

Nu fortez nota, hai sa vedem „ce-am tras”.

Ghinion. Asa cum era lesne de vazut de-afara, nici din interior n-am descoperit vreun balcon. Nu ca chestia asta ar fi vitala. Dar nu-mi doream o camera inchisa peste tot, daca intelegeti ce vreau sa spun. Singura legatura cu lumea de-afara o constituie un geam (deschizabil, daca-mi e permis) de vreo 80 x 50 cm care ofera o frumoasa priveliste catre gardul hotelului (la vreo doi metri), o strada circulata (strada „fara nume”, dincolo de acesti doi metri) si calea ferata care leaga Constanta de statiuni, dincolo de aceasta strada. Aaa, sa nu exagerez, mai are o „deschidere”, insa ne-deschizabila: peretele dinspre hol, cel cu usa de intrare, este un perete de sticla. Tot geam fumuriu. Daca ai astel de curiozitati, poti trage deoparte perdeaua si draperiile pentru a vedea in exterior. Dincolo de hol e curtea, pe care-o poti vedea pen’ca si peretele exterior este, cum va spuneam, tot de sticla. Sigur ca si in sens invers se vede, la o adica, chiar daca nu la fel de clar.

Am facut repede calea-ntoarsa la receptie. Iar ghinion: singura camera libera (hotelul era, in mod evident, aproape gol), cea de deasupra, tocmai fusese rezervata telefonic. Cusuta cu ata excesiv de alba, era clar. Stia ca stiu ca minte... da’ o durea undeva... Nu abandonez, orice problema are o solutie, mi-am zis. Una simpla, la-ndemana. Numai ca... aici era o fundatura. N-a mers.

Frustrari... le Formidable nu-i decat un jalnic Olandez Zburator.

Ma refugiez in spatele filozofiei mele de vacanta: nu lasa amanuntele sa-ti strice sejurul. In fond, nu ne mutam in hotelul asta de doi lei, doar o sa dorm cateva nopti aici. Hai sa vedem partea plina a paharului: camera e mare, mobilier intreg, chiar daca-i dezolant de banal, are aer conditionat oarecum functional (prima seara, dupa aia canci! ni s-a taiat si aceasta facilitate), are un mini-frigider in interiorul caruia temperatura e cu vreo doua-trei grade mai mica decat in camera, un televizor la care se vad multi, multi purici si, in planul doi, se zareste ceva ce seamana cu niste siluete. Nici macar un post nu se vede clar, v-am spus, e o norma internationala in acest sens. Tencuiala nu se cojeste decat de pe un perete, ala dinspre gard, uraaa! Restul sunt intregi, in buna stare!!

Ce-ar mai fi...

Aaa, da, baia: baie mare, curata, oglinda mare, frumoasa. Geamul de la baie aproape la fel de mare ca cel din camera. Mai ca-mi vine sa dorm in baie. Nun e sapun lichid in chestia cu buton care-ti "scuipa" doua grame de sapun lichid. Reclam prompt la receptie, vine o alta fata draguta care balbaie o scuza... pana maine, ii spun ca ne cumparam noi din oras. Baia are, insa, si un uscator de par, ce mama naibii! Scuze, iar o dau de gard!

Maia se plange ca sistemul asta cu senzor de la chiuveta e de tot... stiti voi... apa vine doar cand tii mainile sub senzor, care, bineinteles, e atat de prost plasat incat pozitia de spalare a mainilor e total diferita de cea sesizabila de senzor. Ca sa nu mai spun ca debitul e constant, destul de mare ca sa-ti ude pantalonii. Da’ am invatat repede: n-avem nevoie de haine cand ne spalam pe maini.

Dusul? Cadita cu perdea de dus. Daca va spun ca, inevitabil, perdeaua se lipeste de corp oriunde ai incerca sa te plasezi... o sa ziceti ca ma rasfat si sunt carcotas. Mai bine nu va spun.

Sigur ca baia se inunda, practic, la fiecare dus. Ei si, ce? Daca vei calca cu grija sigur nu aluneci!

Si, totusi, ce-mi place la acest hotel?

N-ati vrea sa nu ma-ntrebati, va rog frumos?

As fi putut, de exemplu, sa va spun ca micul dejun este gustos, variat si indestulator.

In prima zi n-a fost decat gustos. Omleta. O sa mai las sa treaca o zi pentru a va da mai multe detalii. Acum, pe langa faptul ca-i tarziu, ma si apuca niste... niste... in orice caz, total neconforme cu filozofia mea de vacanta. Mi-am dus si masina-n service, daca am noroc, maine o iau. Nici nu vreau sa-mi amintesc cat ma costa. Cand e sa-ti mearga „bine”... toate-s de-andoaselea. La stiri aflu ca un norocos din Iasi a castigat marele premiu la 6/49. Precis chestiile astea se compenseaza pe undeva...

Ziua doi, m-am intors de la micul dejun. Am informatii calde, confirmate. Ieri am sperat ca n-am inteles bine. Azi mi-am dat seama ca ieri a fost o zi normala, ca da, poti fi servit cu ceai, apa plata sau cu bule, cafea, capucino, ciocolata calda... si cam atat. Numa’ ca ai voie sa alegi doar una dintre ele. De la a doua incolo se platesc. Nu fac fite, confirm doar ca am inteles cum stau lucrurile, sunt senin ca si cum absurdul si nesimtirea fac parte din viata mea de zi cu zi, ma gandesc ca trebuie sa iau lucrurile ca atare, poate ca voi reusi, peste zi, sa drenez cumva toata fierea asta care se acumuleaza in mine de la prima ora.

Astept mancarea. Azi s-au miscat chiar repede, ieri ne-au adus omletele dupa vreo douazeci de minute. Omleta mea ornata frumos cu doua sferturi de castravete, lungi cam de 6 cm.

Sotia a fost mai norocoasa: a primit celelalte doua sferturi, o feliuta minuscula de ardei gras, dar si patru feliute de rosie. Meserias bucatarul asta, acasa eu nu reusesc niciodata sa le tai asa subtiri.

Azi n-am avut omleta. Cascaval, cremvurst, sunca, unt, gem si un mini-iaurt. Deja-i festin. Ia sa vedem:

-gustos? nici pe departe!

-variat? ca numar, in comparatie cu meniul de ieri, da

- indestulator? doar daca, eventual, imi asum riscul sa pap tot, ceea ce nu e cazul.

Am sentimentul ca, in ce priveste micul dejun, nu vor fi mari variatiuni fata de meniul acestor doua zile, asa ca-nchid acest capitol.

Pauza. A intrat doamna care face curatenie. Ne gratuleaza cu o observatie magulitoare; in alte camere... Avem parte si de un premiu: ne schimba prosoapele. Nu vreau sa fiu ironic cu ea, este chiar o persoana de bun simt si binevoitoare.

Gata, nu vreau sa mai consum nici un strop de energie pe tema Anca Club Hotel.

Oo, ba da, mai am ceva de spus: presupunand ca exista o doamna Anca, proprietar si, desigur, persoana care seteaza maniera in care sunt tratati turistii aici, tin sa-i multumesc sincer pentru cele ce-am trait in acest sejur in hotelul dumneaei! Mi-a clarificat definitiv optiunile de vacanta.

La final: acum vreo 15-18 ani, televiziunile din Romania incepeau sa transmita meciuri din campionatele de fotbal din Europa. Microbistul roman, alaptat la tata (mamela, na...) insipida a campionatului romanesc, incepea sa-si puna intrebari daca ai nostri practica acelasi sport cu ai lor. Confuzia n-a trecut, ba chiar se adanceste pe zi ce trece.

Ideea e ca, trecandu-l oarece fiori pe tema asta, Don Corleone apare la televizor si propune interzicerea transmisiilor de fotbal adevarat. Doar nu v-asteptati sa fi venit si cu un singur argument de bun-simt. Nuu, doar un enunt cretin, de genul: ” e daunator fotbalului intern”, sau ceva de genul asta.

Intre timp s-a linistit. Nimeni si nimic nu-i ameninta pozitia in acest fotbal mediocru si murdar.

Ce-ati zice daca ar iesi la televizor un oficial din turismul mioritic si-ar propune obligativitatea ca turistii romani sa-si petreaca vacantele doar pe litoralul romanesc, de exemplu? !

Maine-poimaine "pun" si poze, e tarziu si mi-e tare somn...

---

VIZUALIZĂRI: 4093 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI