GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O să încerc să povestesc pe scurt impresiile noastre despre sejurul nostru din august 2015 la hotelul Cleopatra din Saturn.
Am ajuns în jurul orei 10 și 2 ore mai târziu ne instalam în camera de la etajul 4, situată de partea opusă piscinei. Priveliștea de la balcon era compusă din hotelurile din vecinătate cu parcările aferente și din parcul de distracții (de fapt un carusel, niște mașinuțe și încă vreo 2 asemenea atracții, care arătau de parcă se aflau acolo din vremea copilăriei mele), plus mici petice de mare vizibile printre. Nu-mi dau seama dacă o simplă rugăminte mi-ar fi obținut o camera de cealaltă parte cu vedere la piscina și la mare sau ar fi fost necesară o "atenție ". Hotelul era mai mult de jumatate gol, deci nu se punea problema lipsei camerelor.
Priveliștea n- a fost neapărat o problemă, dar balconul era mizerabil, cu mobilierul neșters, cu un pahar de cafea folosit pe post de scrumieră de ultimii locatari și o brichetă stricată și așa a rămas până în ziua plecării noastre. În plus muzica și hărmălaia erau supărătoare seara și ușa închisă doar le atenua; din fericire climatizarea a făcut față și am putut sta cu ușa închisă.
Camera arată că în pozele de prezentare, dar curățenia e făcută superficial. Lenjeria cu pete, nu a fost schimbată tot sejurul. Baia avea mucegai pe tavan, nisip și firimituri prin colțuri, robinetele și blatul de la chiuvetă cu piatră și urme de detergenți. Problema mare în baie, semnalată de altfel în mai toate impresiile citite pe internet, era cada de duș foarte puțin adâncă și scurgerea care nu făcea față, cu toate că presiune la apă nu prea era. Consecința : inundație în baie după fiecare duș. Prosoapele le schimbau cel mai târziu la 2 zile, șampon și gel de duș n-am folosit de la ei, așa că n-am avut de ce să le înlocuiască.
Piscina mare și curată, muzica la un volum de bun simț, personalul de la bar de treabă (băiatul de la bar foarte politicos și muncitor). Produsele pe care le vând la barul de la piscină sunt foarte puțin variate (un singur fel de înghețată) și scumpe; au un afiș că nu sunt permise produse alimentare dinafară, dar turiștii îl ignorau constant, fără obiecții din partea personalului. În cadrul piscinei funcționează și o autoservire, cu puține feluri și care nu ne-au părut de încredere, așa că nu le-am încercat. Toaletele de la piscină aveau uși fără clanțe și erau absolut mizerabile. La piscină are acces contra cost oricine dorește, motiv pentru care la sfârșitul săptămânii se umplea de tineri din Mangalia, gălăgioși și cu un limbaj foarte colorat. Foarte ciudat, mulți se cunoșteau cu salvamarul, care juca fotbal cu ei sau se întreceau în acrobații la tobogan.
Micul dejun la restaurantul Cleopatra- sărăcăcios și de calitate slabă pentru 4 stele; mi s-a părut amuzant că aveau niște trigoane cu crema sau rahat pe care le serveau tăiate în două; n-au lipsit cozonacul și prunele despre care au scris mai toți cei care au stat la Cleopatra; cafeaua de nebaut pentru mine. La prânz și cină nu știu cum e, n-am avut curiozitatea să încercăm. Noi mâncam la Lebăda (în fața hotelului Paradiso) și mai ales la Manuc, în fata hotelului, pe faleză.
Plaja din fața hotelului- îngustă, murdară, cu scoici mărunțite în loc de nisip.
Statiunea - în paragină, practic hotelurile și " atracțiile " menționate mai sus; bancomat doar la Mangalia.
Una peste alta, un sejur nu tocmai reușit, locația și piscina neputand compensa pt restul. Sub nici o formă hotelul nu se încadrează la 4 stele, și 3 ar obține cu dificultate la o evaluare corectă.
Trimis de madlyinanger* in 21.08.15 12:15:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SATURN.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (madlyinanger*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.82674100 N, 28.58856600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@madlyinanger: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
Totuși, în unele cazuri e recomandat să fie lăsat un "timp de decantare" a impresiilor...
Te rugăm să completezi textul de mai sus cu impresii scrise la finalul sejurului - optim: la întoarcerea acasă.
Poţi folosi linkul EDIT IMPRESII pentru a aduce oricând completări, corecturi, adăugiri textului iniţial.
Opţional: un set reprezentativ de fotografii ar fi deasemenea binevenit pentru ilustrarea articolului şi a sejurului în sine.
Pentru a adăuga poze: amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=2833
Până atunci, articolul este păstrat în STAND-BY
IMPORTANT: Rog anunță-ne când ai terminat (scriind un ecou, aici) - pentru a şti c-a sosit timpul să publicăm impresiile.
Cu mulţumiri pentru înţelegere.
În ciuda "contra-oricărei-colaborări" din partea autoarei (cu un comportament pe care sincer nu-l înţeleg), din verificările noastre reiese că a ajuns acasă (astăzi cel puţin acolo era), astfel că vom considera impresiile ca fiind "finale"
Review-ul va fi publicat în foarte scurt timp.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Ciudat — scris în 26.06.24 de ux134520 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Nu merita Hotel Cleopatra Saturn — scris în 29.07.23 de ux130032 din PAşCANI [IS] - nu recomandă
- Jul.2023 Foarte dezamagiti — scris în 26.07.23 de ux129984 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2023 Mai au de lucru — scris în 25.07.23 de turista din VASLUI - nu recomandă
- Jul.2023 Hotel decent. Merită sejurul — scris în 19.07.23 de grumy78 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Departe de adevăr — scris în 19.07.23 de Maria2023 din TG JIU - nu recomandă
- Jul.2023 Dezamagit — scris în 16.07.23 de Flo66 din BUCUREșTI - nu recomandă