Mică retrospectivă de călătorii

TIPĂREȘTE

Cum am ajuns la vârsta la care nu mai pot face călătorii, câteodată mi-aduc aminte cum era viaţa noastră fără excursii în concediile de dinainte de 1989.  Se perpetua lupta de clasă instaurată din 1945 de când am intrat sub influenţă rusească si ca atare, fiind de origine burgheză nu am obţinut pasaport pentru a ieşi din ţară decât în 1990. Singura ieşire a fost în 1985, o excursie făcută  în URSS cu pasaport colectiv pe care scria numele a 20 de colegi din Institut. Nu puteam să ne îndepărtăm de grup iar în hotelurile în care dormeam, o hazaică stătea pe un scaun pe hol si urmărea orice mişcare. A fost o excursie de 20 de zile în republicile sovietice, am văzut locuri superbe dar tot timpul aveam impresia că suntem supravegheaţi.  

Mi-aduc aminte că în perioada de mari restricţii alimentare de după anii ´80 când se plăteau de către noi datoriile statului, am aflat că în Bulgaria la Ruse se găseste o telemea extra. Doamne, ce m-am rugat de securistul institutului să-mi dea viza şi să mă intorc acasă în aceeasi zi. N-a fost chip desi lăsam ca zălog  în ţară doi copii.

E adevărat că ne-am ostoit pasiunea de călătorii străbătând ţara în lung şi în lat. Acum, îmi reamintesc cu emoţie cum dormeam în cort, cum spălam vasele la râu, cum aveam la noi un borcan cu carne în untură. Lasam maşina, Dacia 1100 la marginea unei păduri si cu rucsacul în spate, soţul cu cel mic pe umeri, urcam pe munte. Am crezut că am văzut mai toată ţara dar citind pe AFA ce s-a scris, mi-am dat seama că nu am atins nici jumătate din obiective. Cu toată bucuria acestor drumeţii, în sufletul nostru se cuibărise o mare frustrare, că nu aveam voie să vedem lumea. Primele excursii făcute în 1990-1991 le-am făcut la Paris şi în Egipt despre care citisem mult şi le consideram de neatins  înainte. Dealtfel am vizitat Parisul  şi Franţa de cinci ori.

Restricţiile de a circula au apărut imediat după instaurarea regimului comunist dictat de ruşi. Ne simţeam ca intr-o puşcărie în care graniţele tării erau zidurile unei închisori. Voi cei mai tineri, în special cei născuţi după anii ´80 habar nu aveţi la ce restricţii eram supuşi: ne era teamă să  criticăm lipsurile ( căldură, curent electric, apă caldă, alimente, transport) şi să vorbim unul cu altul din cauza securistilor care lucrau sub acoperire în fiecare birou. Cât despre presă şi TV (două ore/zi) numai osanale  erau aduse conducerii de partid si seara stăteam la posturi bulgăresti până se spunea ˝Leka noci˝. Vouă vi se pare normal să circulaţi oriunde, -cât vă ţin buzunarele-, să nu aveţi interdicţii de deplasare. Până si copiii mei care sunt acum la vârsta a treia dar au devenit adulţi după ´90 nu înteleg si pun sub semnul întrebării aceste privaţiuni.

Ne-am aruncat pe excursii înafara ţării încă din anul ´90  când ne apropiam de 60 de ani, am văzut tot ce se putea în timpul pe care bănuiam că-l mai aveam la dispoziţie. După intrarea în UE nu au mai fost necesare vize şi ne-am bucurat de tot ce ne oferea occidentulul. Până şi viza în SUA am obţinut-o relativ uşor, natural după un interview şi arătând acte că avem o casă si un cont bancar- asta ca precauţie împotriva emigraţiei ilegale. Făceam economie în timpul anului, (soţul ca pensionar mai lucra, eu ca pensionară învăţasem şi ţineam contabilitate la firme făcând bani pentru excursii) ca să putem iesi mai mult, pentru că, îmbătrânind timpul ne devenise duşman. Am văzut toate ţările din Europa,  în Asia Japonia, Tailanda şi China , ceva din SUA şi Mexic, toate ţările din nordul Africii, insulele şi o croazieră pe Mediterana. După ce am împlinit 84 de ani, pierzându-mi soţul şi pentru mine agravându-se unele neputinţe ale bătrâneţii, am mai făcut mici excursii uşoare prin ţară din ce în ce mai puţine şi acum deloc.

Din cele câteva mii de poze postate în 850 reviewuri scrise pe Afa, am selectat câteva la întâmplare, la fiecare articol fiind încărcate câteva zeci de fotografii. Ele au fost făcute între 1990-2017 dar cele de dinainte de 2010 când m-am înscris pe AFA în majoritate lor s-au pierdut fiind făcute doar câteva pe hârtie.

Mă gândesc ce pierdere sufletească ar fi fost dacă nu intram în UE şi nu aveam un parteneriat cu USA. Aşi fi fost mult mai săracă sufleteste, nu aşi fi avut amintiri frumoase pe care le-am scris pe AFA, ci poate niste obiecte materiale în plus pe care nu le voi lua cu mine.

Să sperăm că în viitor nu veţi fi privaţi de bucuria de a călători în orice colţ al lunii, apoi să scrieţi şi să postaţi poze pe AFA, ca la vârsta mea să aveţi  ce vă aminti.

---

VIZUALIZĂRI: 246 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI