Cape Cod, pete de culoare

TIPĂREȘTE

Am petrecut ultimele zile ale vacanței în New England în zona peninsulei numită „Cape Cod”, la sud de Boston. Regiunea a evoluat mult în cei 400 de ani care au trecut de la colonia fondată în secolul 17 de către puritanii veniți pe Mayflower (Plymouth); a fost și este în continuare refugiu pentru familiile bogate, dar și pentru cultura hippie, pentru minoritățile sexuale sau pentru cei care explorează stiluri alternative de viață.

Cel mai important oraș de pe peninsulă, din câte ne-am dat seama, este Hyannis, unde se află aeroportul local și gara feroviară. Pe stil american, „centrul” (downtown) înseamnă o zonă comercială de-a lungul unei singure străzi, cu parcări foarte mari pe străzile adiacente. Acolo sunt câteva zeci de magazine doar pentru turiști, cu suveniruri chinezești sau din manufactura locală (mult mai scumpe), precum și restaurante cu muzică live. Tot acolo pe stradă este un muzeu dedicat lui JFK, dar am înțeles că doar cu fotografii din perioada respectivă. Prin oraș e amenajat un fel de traseu cu obiective legate de el și de familia Kennedy, gen casa lor de vacanță sau docul unde își ținea barca (yachtul) – doar docul, fiindcă barca respectivă e expusă la biblioteca prezidențială din Boston.

Evident, peninsula nu se rezumă la un singur oraș iar suprafața este mult mai mare decât pare pe hartă: șoseaua care o parcurge pe toată lungimea are cam 100km. Într-una dintre zile am parcurs-o până la capăt și ne-am oprit în câteva locuri de pe traseu. Capătul șoselei este în Provincetown; n-am știut exact unde mergem, de aici și surpriza, anume că am ajuns într-un fel de capitală locală a minorităților sexuale. E vorba de mai mult decât steaguri curcubeu sau bărbați plimbându-se de mână pe stradă: sunt galerii de artă cu tablouri explicite și magazine cu haine sau cu suveniruri tematice, gen felicitări pentru „cei doi unchi ai mei” sau obiecte de artă decorate în toată paleta de culori.

Celelalte orașe de pe traseu mi s-au părut mult mai banale – bine, după vizita la Provincetown orice altceva poate părea banal. Mă refer la downtown cu magazine, parcări mari pe străzile laterale, parcări gratuite cu termen limitat în locurile unde se pot face fotografii frumoase sau parcări cu plată unde poți lăsa mașina și apoi merge la plajă.

În altă zi am mers până pe Martha’s Wineyard, una dintre cele 2 insule unde se poate ajunge cu feribotul plecând din porturile de pe peninsulă (cealaltă este Nantucket). Ambele insule sunt obiective turistice de vară – și au fost începând cu secolul 19 - dar și refugiu pentru familii bogate. Pe Martha’s Wineyard de exemplu se află casa de vacanță a familiei Clinton (președintele).

Nu am luat mașina pe feribot, atât din cauza costurilor cât și pentru a evita problema parcării. Drumurile de pe insulă mi s-au părut mult mai înghesuite decât pe continent, portul local fiind extrem de aglomerat. Ca „pieton” se lasă mașina într-o parcare de tip park&ride iar de acolo se merge cu un autobuz până în port, costul total fiind modic - cam 30$ feribotul dus-întors (2 persoane), la care s-a adăugat 15$ parcarea.

Pe Martha’s Wineyard am explorat doar orașul unde a acostat feribotul (Oak Bluffs). Centrul, așa cum ne-am obișnuit, e format dintr-o singură stradă cu magazine și restaurante, dar partea cu adevărat interesantă este aici pe străzile laterale, în arhitectura caselor și în istoria locului. Arhitectura e de tip „gingerbread house” (gen Disney); multe case sunt foarte înguste, ocupând de fapt amprenta de pe teren a construcțiilor temporare (corturilor) de secol 19. În acele vremuri oamenii veneau peste vară pe insulă într-un fel de tabere religioase: locul lor comun de reuniune (tabernacol?) fiind cum ar veni în centrul „cartierului”. Acolo e un fel de incintă rotundă, un fel de sală de teatru acoperită, dar în aer liber, cu scaune de jur împrejurul scenei. În acea incintă sunt probabil în continuare spectacole religioase de tip „gospel”, cu oameni care cântă și dansează.

Cape Cod este o destinație aglomerată de weekend: tema principală a vacanței a fost și aici traficul auto. Concluzia mea este că, adunând toate experiențele, zona poate fi considerată un „pom lăudat”. Sunt lucruri interesante și chiar frumoase de văzut sau de experimentat, dar în doze mici. Sau poate a fost doar o nepotrivire de caracter...

---

VIZUALIZĂRI: 252 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI