GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Partea a III-a – Spania, din nou și drumul spre casă
Ziua urmatoare o incepem cu vizitarea orasului SANTIAGO DE COMPOSTELA care a devenit cel mai important punct al "Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. 15 sunt alte atracţii ale oraşului.
In continuare ne-am indreptat spre LEON, unde în 1188 s-a înfiinţat "Cortes de Leon” unul din primele Parlamente din Europa. Aici am vizitat biserica San Isidoro, Panteonul si Catedrala.
Seara ne-am cazat in apropiere de Burgos, la hotelul Rey Arturo, un hotel bunicel, curatel dar cu pozitie cam aiurea fiind situat pe autostrada, langa o benzinarie iar timpul l-am petrecut in supermaketul de deasupra benzinariei.
Ziua 14 o incepem cu vizitarea orasului BURGOS, faimos prin Catedrala impunatoare si foarte frumoasa construita in anul 1222, cu mormântul legendarului El Cid. Orasul asta mi-a placut in mod deosebit. Autocarul ne-a oprit pe malul raului Arlazon, de unde ne-am inceput drumul pietonal. Am trecut peste Podul Sf. Maria, pe langa frumosul Arc al Sfintei Maria (care reprezinta de fapt intrarea in acest oras medieval, noi insa l-am ocolit) si am luat-o printr-un parculet foarte frumos, cu copacii taiati in diferite forme geometrice si cu statui foarte ingrijite. Am ajuns la statuia lui El Cid, apoi am vazut din exterior Casa del Cordon (devenita centru cultural) apoi ne-am indreptat prin Piata Mayor spre catedrala in stil gotic Santa Maria de Mayor, o capodopera in adevaratul sens al cuvantului. Se poate lua din fata cateralei un trenulet pentru a face un tur al celor mai importante obiective ale orasului, turul dureaza 45 de minute in timpul zilei si 60 de minute in timpul noptii cand traseul este mai lung.
In drumul nostru urmeaza Ţara Bascilor unde ne oprim in BILBAO sa vedem, pe exterior, Muzeul Guggenheim care este impresionant. Orasul este de o curatenie perfecta, cladirile sunt foarte bine intretinute si au o arhitectura deosebita. Foarte nationalisti, la aproape toate balcoanele era atarnat steagul lor pentru ca tocmai avusese loc un meci important. In fata muzeului se afla un imens catel de flori si 2 statui moderne (o statuie formata din bile si un imens gandac). Timpul limitat nu ne-a permis decat o plimbare in jurul acestui muzeu si un senvis la o terasa din apropiere.
De aici plecam spre Franţa si ne oprim in statiunea BIARRITZ situata in golful Biscaya. Plaja cu nisip fin si albastrul apei ne incanta privirile. Simteam nevoia de un astfel de peisaj iar vremea a tinut cu noi. Dupa atatea cladiri, betoane si asflat aceasta statiune a venit la fix. Vremea frumoasa (erau oameni care faceau plaja) ne-a incantat, ne-am descaltat si ne-am plimbat putin pe malul Oceanului.
Seara ajungem la LOURDES, unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj din lume (al 3 lea dupa Israel si Vatican conform spuselor ghidei noastre), cu peste 5 milioane de pelerini anual si una din statiunile din Franta cu cele mai multe hoteluri, toate dotate cu facilitati pentru persoanele cu dezabilitati. În grota unde se consideră că au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare, se crede că izvoarele au puteri vindecătoare. Seara am plecat sa vedem procesiunea si am ramas impresionati de multitudinea de oameni de toate nationalitatile, unii plangand, unii in scaune cu rotile, batrani, tineri etc. Din pacate comerciantii au facut din asta o afacere iar stradutele erau ticsite cu magazinase pline cu diverse obiecte religioase si nu numai. Oraselul situat la baza Pirineilor si strabatut de raul Gave de Pau, este curat, foarte luminat si este, dupa Paris, cel mai vizitat oras din Franta. Sunt mai multe obiective turistice, printre care si un castel medieval situat pe o colina, noi insa am avut timp doar pentru Biserica. Legenda spune ca: ” in 1858 Bernadette Soubirous ar fi văzut în apropiere de „Grotta Massabielle” de mai multe ori pe Sfânta Maria ca o apariție sub forma unei femei îmbrăcate în alb care s-a prezentat ca fiind „Neprihănita Zămislire”. După aceasta a țâșnit apa unui izvor din grotă, iar Fecioara a însărcinat pe Bernadette Soubrious să întemeieze în acel loc o biserică. Bernadette Soubrious la data de 8 decembrie 1933 este declarată sfântă și se află și acum neputrezită în conventul de la Neves. ” Este foarte interesant de citit marturiile celor care s-au videcat miraculos care s-au petrecut in acest lacas sfant.
In ziua 15 parasim Franta dis de dimineata, ne asteapta un drum lung si greu, prin munti spre ANDORRA, a șasea cea mai mică țară din Europa, cu o suprafață de 468 km². Drumul a fost impresionant, serpuind printre munti (niste curbe de ti se cam taia respiratia) si care ne-a dus pana la o altitudine de 2600 m. Pe drum am dat de zapada, afara gradele erau negative iar noi eram imbracati in maneca scurta, dar bine ca eram in autocar. Am oprit pentru shopping in Andorra la Vella, capitala europeana aflata la cea mai mare altitudine (1023m). Aici convenabile sunt bauturile, dulciurile si cosmeticele, in special parfumurile. Magazinele sunt destul de scumpute, noi cumparaturile le-am facut dintr-un supermarket numit Andorra 2000 care este un fel de Auchan de la noi, aici preturile erau foarte bune, magazinul este foarte mare si gaseai numeroase tipuri de bauturi, dulciuri, etc. Magazinul se afla vis-a-vis de parcarea pentru autocare si este indicat prin multe panouri publicitare.
De aici plecam spre Spania iar seara ajungem din nou pe Costa Brava, la un hotel foarte frumos situat chiar pe malul marii: Caprici, aici ramanem 3 nopti. Despre hotel am scris aici (vezi impresii)
Urmatoarea zi (16) a fost dedicata BARCELONEI si imprejurimilor. Dimineata am inceput cu vizita Mânăstirii MONTSERRAT, manastire aflata intr-un loc deosebit, in mijlocul unor stanci cu aspect ciudat. Drumul pana acolo este destul de dificil, pe niste serpentine destul de intortocheate si toti admiram privelistea impresionati dar si emotionati. Din parcare pana la Manastire drumul este plin cu vanzatori de diferite tipuri de branzeturi, miere, gemuri si nu poti trece pe acolo fara sa gusti din diversele soiuri de branza, una mai buna decat alta (si la dus si la intors te simti obligat sa gusti dar sa si cumperi). Preturile insa sunt pe masura.
In BARCELONA dupa ce am vizitat Sagrada Familia si Parcull Guell noi ne-am despartit de ghid si am mers singuri in bifarea obiectivelor (Cartierul Gotic, Cathedrala, Palau de la Musica, Casa Batllo, Casa Calvet, Ramblas, Piata Catalunia cu statuia lui Cristofor Columb, pana la Port Vell) daca ne-am fi tinut dupa grup am fi ratat multe din ele. Seara aveam programat spectacolul de sunet şi lumini de la "Fantana Magica” dar care, din pacate nu s-a tinut asa ca draga noastra ghida nu ne-a mai oprit in acea zona ci ne-a dus direct la hotel unde am ajuns destul de devreme dar n-am avut cu cine discuta pentru ca era nu stiu ce meci iar majoritatea barbatilor din autocar au preferat sa ajuga la meci decat sa mai stam sa mai vizitam orasul. Dar cand mergi in grup nu ai ce face si trebuie sa te supui majoritatii, de altfel iti trebuie si multa rabdare si intelegere daca nu vrei sa ai o vacanta ratata.
Ziua 17 a fost zi de relaxare, timp liber pe COSTA BRAVA, aici puteam sta la plaja si la baie in mare insa vremea innorata ne-a dat toate planurile peste cap. Noi ne-am plimbat putin pe faleza si apoi am fost la un centru comercial din zona unde am mai cumparat diverse cadouri (ulei de masline, cafea, ciocolata), apa, mancare. La indicatia ghidei am cumparat cafea Saimaza si ciocolata Valor, despre care ne-a spus ca sunt cele mai apreciate brand-uri de spanioli. Cativa dintre colegii de drum au ales sa viziteze din nou Barcelona, statia de tren aflandu-se chiar langa hotel.
A doua zi ne-am despartit de grupul care venise cu avionul, realizand ca vacanta noastra se va sfarsi in curand. Luand drumul spre casa am parasit Spania, am ajuns in Franta si primul oras de vizitat aici (pe drumul de intoarcere pentru ca la dus am “vizitat” Cannes) a fost NISA. Cazarea s-a facut la hotelul Kyriad Nice Port - situat aproape de port dar pe niste stradute intortocheate incat ne-am cam ratacit seara cand am iesit la plimbare. Ne-am plimbat pe faleza si am vazut multe cladiri interesante. Am remarcat plaja plina de pietre destul de mari pe care erau asezate covorase care imitau nisipul insa doar pana la mare, probabil ca pentru a intra in apa iti trebuiau papuci speciali. In urmatoarea zi (a 19-a) am vizitat frumosul oras MONTE CARLO, iarasi unul din cele mai frumoase locuri vizitate in acest circuit. Am parcat autocarul in parcarea sapata in munte, de aici am ajuns la suprafata cu ajutorul scarilor rulante si a liftului, am trecut prin fata muzeului de oceanografie, am strabatut minunata gradina botanica cu plante exotice, fantani, lacuri cu pesti colorati, situata pe 2 nivele, aflata chiar pe marginea unui zid deasupra marii si am ajuns intai la Catedrala St. Nicholas si apoi la Palatul Princiar. De aici privelistea este superba, se observa cum marea sapa in uscat forme unice. Tot de aici se observa vilele de lux cu verdeata si piscine pe acoperis. De langa Muzeul de Oceanografie se poate lua si un trenulet care face un tur al orasului in 30-40 de minute si costa 8 euro/ persoana, din pacate noi nu am avut timp pentru a ne plimba cu el. Nici la Cazino nu am ajuns desi era in program, nu stim din ce cauza.
Seara am avut cazare la acelasi hotel grotesc din zona Padova (Florida) unde am trait experienta groaznica a unui cutremur maricel (de vreo 5,9 grade) care ne-a trezit pe toti la 4 dimineata si speriati am coborat cu bagajele la autocar, cred ca incidentul a fost mentionat si de televiziunile noastre de stiri. Teama a fost mare si pentru ca hotelul era vechi, cu peretii crapati, geamurile zdragnaneau (nu erau de termopan) si eram cazati si la etajul 4. Pentru ca au fost mai multe replici destul de serioase am luat micul dejun mult mai devreme decat era programat iar la 6 dimineata eram deja plecati. Acel cutremur a avut consecinte serioase, mai multe cladiri au cazut, multi oameni au fost evacuati, au fost si victime si au urmat foarte multe replici. Am ajuns in capitala Sloveniei mult mai devreme decat era in program. LJUBLJANA, un orasel dragut, primitor, curat, destul de recent renovat. Aici ne-am plimbat prin centrul vechi si am cumparat diverse suveniruri de la tarabe.
Seara am ajuns la Budapesta unde am avut cea mai buna cazare din tot circuitul la un hotel destul de nou de 4 stele, hotel Expo (4 stele) – situat langa Pavilionul Expozitional. Camere mari superbe, baie eleganta, langa receptie 2 calculatoare cu internet gratis si de foarte buna viteza, mic dejun copios.
Ultima zi, sfarsitul unui circuit superb care ne-a incantat sufletul, se incheie cu obsitorul drum dintre Budapesta si Bucureşti pe parcursul caruia ne despartim de o parte din colegii de drum deveniti prieteni, dar ne si bucuram, dupa mult timp, de o masa tipic romaneasca cu ciorbita, mici si cartofi prajiti, la acelasi popas la care am oprit si la inceput. Noaptea la ora 12 si ceva ajungem acasa, cu parere de rau ca vacanta s-a terminat si trebuie sa ne intoarcem iar la activitatile noastre cotidiene.
Las in continuare pozele sa completeze descrierea de mai sus si inchei urandu-va vacante minunate tuturor si indemandu-va sa vizitati Spania, o tara care ne-a impresionat mai mult decat am fi crezut.
Trimis de cryss27 in 28.11.12 14:33:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIRCUITE MULTI-ȚARĂ.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cryss27); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Cred ca a fost (sigur) o vacanta reusita dar foarte obositoare tinind cont de traseu ca si lungime si perioada, multe de vazut in timp scurt.
Prefer si eu acest fel de vacanta (circuit) dar sa fie *numai* pe cont propriu, stiu sigur ca iese mai scump dar e mai relaxant, stai unde vrei si cit vrei, din nou sigur nu acoperi atitea obiective ca si cu excursia organizata.
Gusturile nu se discuta.
@cryss27: Un cutremur? Asta da amintire din vacanta! Neplacuta, desigur! Bine ca totul s-a terminat cu bine si ca a ramas doar o amintire.
Remarc faptul ca ultima parte a circuitului tau a fost putin diferita. Noi n-am avut in program Manastirea Montserrat si nici Lourdes, aceste doua locuri foarte importante pentru credinciosi. Sper ca in viitor, nu stiu cand, pasii ma vor purta si pe acolo.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2017 Experienta unei excursii — scris în 15.11.17 de rora din CâMPINA - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Circuit Spania - Portugalia — scris în 12.07.13 de celeste din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2012 Partea a II-a – Portugalia — scris în 28.11.12 de cryss27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2012 Partea I - Drumul spre Spania și Spania — scris în 28.11.12 de cryss27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2009 Maroc, Spania, Portugalia - circuitul 'misiune' - II — scris în 07.12.11 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2009 Maroc, Spania, Portugalia - circuitul 'misiune' - I — scris în 05.12.11 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ