Liechtensteinklamm - ceva pentru inimă... și picioare

TIPĂREȘTE

Dacă iubiți natura și nu aveți frică de înălțime, recenzia aceasta este pentru voi…

Oricât ați cutreiera prin Austria, cu greu veți găsi un defileu mai lung și mai adânc, mai sălbatic și mai captivant decât LIECHTENSTEINKLAMM.

Wagrain, 10 august 2015, pensiunea Berghoamatl. În acea zi mi-am dorit o schimbare de ritm… Ghete potrivite și îmbrăcăminte adecvată, rucsacul în spinare, aparate foto și de filmat pregătite pentru imortalizări… și la drum!

Un drum scurt cu mașina, căci între Wagrain și Sankt Johann im Pongau nu sunt decât 9 km, la care se mai adaugă încă 7 km până la intrarea în chei. Defileul este ușor accesibil și dinspre Salzburg – din A 10 Tauernautobahn se iese spre Pongau – Bischofshofen, apoi din ieșirea Sankt Johann – Sud, veți fi îndrumat spre Alpendorf, de unde vă mai despart doar vreo 4 km până la prima parcare pentru vizitarea defileului.

Acest loc minunat a fost descoperit în secolul al 19-lea de către alpiniști. Localnicii și-au dat seama că nu pot facilita vizitarea zonei de către turiști, fiind vorba de lucrări complexe și de durată, doar prin donația generoasă a Prințului Johannes II von Liechtenstein, în anul 1875, acest spectacol fascinant al naturii a fost dăruit turiștilor. O singură pretenție a avut – ca defileul să poarte numele familiei sale… și Austria a avut numai de câștigat! Ingineri iscusiți au construit cu măiestrie o cale de pătruns în adâncimea defileului.

Pasarele din lemn construite de-a lungul părții laterale a defileului, uneori tăiate în stâncă, scări și galerii, stâlpi de lemn și grinzi de fier, poduri și pasaje peste furiosul râu Grossarler, balustrade, garduri, plase împotriva căderilor de pietre – toate sunt bine îngrijite și verificate pe orice vreme, ca să te simți în siguranță.

Creativitatea naturii nu cunoaște limite, este cel mai inspirat arhitect, artist desăvârșit, dar aici parcă s-a întrecut pe sine… De la primii pași ți se dezvăluie o frumusețe sălbatică, pe care parcă n-ai vrea s-o deranjezi cu nimic…

Există patru parcări gratuite, de la prima până la ultima este o distanță de aproximativ 1,5 km. Nu vă opriți chiar la prima, merită o încercare, oricum, dacă nu este aglomerație, mergeți la următoarea. Noi ne-am oprit la prima și nu mi-a părut rău, era o zi frumoasă, plimbarea antrenantă, drumul prin pădurea umbrită, cu râul curgând liniștit, pe partea dreaptă, doar că, la întoarcere, îmi cam tremurau genunchii… Dar era o oboseală plăcută, nu din cale-afară de istovitoare. Pentru cei mai comozi sau însoțiți de copii, căutați parcarea cea mai apropiată de intrarea efectivă în defileu. Aici se găsește un mic punct de informare, precum și o toaletă. Dacă nu vă asigurați aici, mai aveți o șansă doar la unul dintre cele două restaurante aflate la câteva minute de mers pe jos, aflate lângă casa de bilete. Altă posibilitate, mai departe NU există… așa că aveți grijă…

Dacă nu este aglomerație la casa de bilete, înseamnă ori că aveți noroc, ori ați ajuns dimineața devreme. Altfel, trebuie să aveți puțină răbdare… Biletul de intrare se achită numai în numerar, nu există ATM, costă 5,5 euro/ adult și 3,5euro/copil. Preț rezonabil. Cei cu Gaste Card au reducere și plătesc 4,5 euro/pers.

Lângă casa de bilete sunt două restaurante, cafenea și un magazin cu suveniruri. Vă puteți opri la întoarcerea din defileu, să vă odihniți puțin pe una din terasele restaurantelor sau să gustați un ștrudel grozav…

Traseul este închis în timpul iernii din motive de securitate, el își deschide porțile din luna mai până la sfârșitul lunii octombrie, între orele 8-18. În octombrie se vizitează între 8-16. În luna august există un eveniment când canionul este deschis în timpul nopții, iar calea este luminată de făclii și felinare. Nu cred că m-aș încumeta…

Alegeți-vă o zi însorită în această excursie pentru a vă putea bucura la maxim de ce vi se oferă. Vara, cel mai bun timp este între orele 11-14 când poziția soarelui pe cer este ideală pentru iluminarea în ”Klamm”.

Intrarea se face prin turnichete. Și aici se poate aglomera, mai ales când sosesc grupuri consistente.

Calea șerpuiește de la un capăt la celălalt al cheilor peste poduri, prin galerii care ocolesc părți ale defileului, inaccesibile prin exterior. Înălțimea stâncilor deasupra râului atinge 300 de metri, iar distanța dintre pereții stâncoși abrupți este uneori de doar 2 metri. Parcă nicăieri, în alte chei parcurse, n-am fost mai aproape de vâltoarea apei…

Liechtensteinklamm este exemplul perfect de forță a naturii, mii și mii de ani apa a sculptat prăpastia, dându-le bolovanilor variate forme, lăsând imaginația să lucreze și să poți asemui fiecare rocă cu ceva. Ca într-un joc ascuns… Eu, dacă n-am nori la îndemână, și bolovanii le pot lua locul… Dar aici, natura este mai puternică decât imaginația…

Cheile, la un moment dat par să se întrerupă brusc, lucru de mirare, dar nu vă opriți, spectacolul de-abia începe… Traseul se îngustează din ce în ce mai mult și totul începe să vibreze în jur…

Hohotele puternice ale râului în strânsoare, gigantice vârtejuri, stânci ce stau încă stavilă, culorile fantastice ale apei care se răsucește, se învolburează, te amăgește parcă revărsându-se în toate direcțiile, te-nfioară și te surprinde, te stropește și te răcorește – toate fac din acest traseu lung de 1,5 km, o excursie permanent incitantă… Apa se desparte în nenumărate mici brațe, asemănătoare cu ale unei caracatițe ce se învăluie printre stânci, croindu-și anevoie făgaș. Și ca și când n-ar fi destule piedici în calea ei, în coturi strânse, bușteni sau arbori întregi îi devin prizonieri…

Sunt locuri în care, căutând culoarea cerului, i se oferă privirii doar o îngustă fâșie luminoasă…

Există porțiuni de traseu mai aglomerate, când uneori trebuie să te oprești și să-i dai întâietate celui care vine în fața ta. Uneori ”te mână” din spate, alteori nu te poți opri să fotografiezi pentru că mai vor vreo zece să prindă aceeași imagine… Dar pe mine nu m-a deranjat! De ce? Pentru că traseul de întoarcere, care este pe aceeași cale, vă oferă ipostaze pe care poate nu le-ați observat la urcare, jocuri de umbră-lumină care se schimbă de la un minut la altul și care îți dau ghes să le tot pozezi…

Pentru că în locurile frumoase trebuie să-și facă apariția și curcubeul, nici aceste chei nu fac excepție. Picăturile de apă sunt pulverizate de la înălțime semănând cu mii de paiete fantastice. În permanență trebuie să vă feriți aparatul foto de picăturile ce se preling de pe plafoanele stâncoase.

La capătul defileului veți fi răsplătiți cu obiectivul atins: CASCADA! Ea țâșnește cu putere dintr-o gaură a peretelui de stâncă, probabil o veche peșteră de munte. O puteți admira, odihnindu-vă în același timp, din zona de picnic, cu mese și bănci. Sunt 60 de metri de torent vijelios ce-și trimite soli de bun venit – picături de apă ce zboară prin aer până pe obrajii tăi îmbujorați de drum… O pânză fină de păianjen se țese la suprafața cascadei, dând impresia unui vâl de mireasă…

Am văzut sclipirile din ochii mirați ai copilașilor la vederea cascadei și m-am bucurat o dată-n plus… Sunt lucruri poate minore, dar care pe mine mă încarcă emoțional…

Acest traseu nu este recomandat persoanelor cu dificultăți de mers pe jos sau pentru copiii foarte mici care trebuie purtați pe umerii părinților. În apropierea cascadei sunt scări abrupte ce urcă până la 70 de metri, cu trepte înguste și de multe ori alunecoase, iar plafoanele joase ale stâncilor te fac de multe ori să-ți apleci capul, așadar, imposibil să porți pe umeri un copilaș… Persoanele care suferă de vertij, se pot aștepta la câteva puncte ”amețitoare”…

Sunt foarte multe vederi frumoase de imortalizat pe acest traseu, parcă fiecare mai frumoasă decât cealaltă…

De aceea, cine este în căutarea a două ore de plăcere în natură, Liechtensteinklamm este locul potrivit!

---

VIZUALIZĂRI: 3548 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI