Circuit Cappadocia-Antalya (1)

TIPĂREȘTE

După un lung drum până la București și un zbor plăcut de 1,5 h cu compania aeriană Freebird, am aterizat pe aeroportul din Antalya. Aici am găsit reprezentanții agenției de turism partenere AFA și am fost repartizați in autocare- autocarul A1 a fost al nostru, avându-i ca si ghizi pe Mihaela, vorbitoare de lb.română și pe Octai-cu care comunicam în engleză. Fiind ultimii urcați în autocar, am mai gasit locuri-unul în față, celălalt-în spate. Și niciunul dintre călători nu a vrut să cedeze și să mă lase să stau lângă soțul meu. Am zis: asta e, ghinion, lasă ca nu avem foarte mult de mers pana la hotel... ei, dar in momentul în care ghida a anunțat ca fiecare să își păstreze locul pe tot circuitul, nu mi-a picat tocmai bine. În final, ghida a rugat-o pe o doamnă care era singura pe doua locuri să ne lase si pe noi să stăm împreună, măcar jumătate din drumul de a doua zi (care era destul de lung). Bun si așa... decat deloc...

Până la primul hotel la care am fost cazați, am străbătut cca 80 km (1,15 h), timp în care ghida ne-a prezentat programul circuitului și excursiile opționale. Ne-a mai spus că putem avea apa la discreție din autocar contra sumei de 5 euro/pers. Cred că tot autocarul a luat. Ni s-au împărțit brățările (cu toții am avut demipensiune la toate cele 3 hoteluri unde am fost cazati) și ni s-a comunicat faptul că băuturile sunt incluse doar la micul dejun, nu și la cină (lucru perfect normal la regim de demipensiune, chiar daca hotelurile erau de 5 *).

Am ajuns la primul hotel-Lake River - unde am fost întâmpinați cu câte un cocktail de bun-venit. Ghizii ne-au împărțit cartelele camerelor, totul derulându-se fără timpi de așteptare. Așa că, fiind ora 16.10, ne-am cazat, ne-am schimbat și am dat fuga să vedem marea. Plaja era pe partea opusă hotelului, la cca 15 min de mers pe jos și aparținea hotelului vecin (din același lanț hotelier), hotel ce avea să ne găzduiască în ultimele zile din Antalya. Existau și autobuze care te duceau și te aduceau de la plaja, la interval de 30 min. Noi nu am mai stat după microbuz și am plecat pe jos. Ne-am bucurat tare mult să vedem marea, apa era suficient de caldă pentru baie, plaja-frumos amenajată-cu șezlonguri, copertine, dușuri și toalete. Am prins un apus de soare superb la malul mării, apoi ne-am întors la hotel și ne-am odihnit până a doua zi.

Ziua 2 – ni s-a dat trezirea la ora 6.30 și am coborât cu tot cu bagaje (aspect comunicat de către ghidă cu o zi în urmă). La ora 6.45 am servit micul dejun, urmând ca la ora 8.00 să ne urcăm în autocar și să plecăm spre Cappadocia.

Pe drum, ghida ne-a prezentat programul și opționalele:

Ziua 2 (actuală) – era rezervată drumului spre Cappadocia, cu oprire la Mevlana, masă de prânz (opțional)

Ziua 3 – Zbor cu balonul – 225euro/pers (opțional); Cele 3 frumoase, Valea Vânătorilor, Valea Porumbeilor, Uchisar, masa de prânz (opțional), biserica Sf. Ioan, Valea Cămilelor, apoi Sema (dansul dervișilor rotitori) – 20 euro/pers. (opțional)

Ziua 4 – Jeep Safari – 50 euro/pers (opțional); Goreme, fabrica de covoare, Ortahisar, Valea Îndrăgostiților, orașul subteran Ceardac și masa de prânz – 45 euro/pers (opțional) + seara turcească – 35 euro/pers (opțional)

Ziua 5 – intoarcere în Antalya, cu oprire la SultanHan, masă de prânz inclusă (opțional)

Ziua 6 – turul Antalyei, cascada Karpuzkaldran, vizită la fabrica de aur, vizită la fabrica de piele+ timp liber în Antalya

Ziua 7 – turul Alanyei, cetatea Bergamei, portul Alanyei, timp liber, masă de prânz, peștera Dim – 45 euro/pers (opțional)

Ziua 8 – drumul spre casă

Total opționale (fără balon si Jeep Safari) – 140 euro, la ofertă –cu 5 mese incluse, în loc de 3).

Noi doi am luat doar opționalul din ziua 4 și zborul cu balonul (acesta din urmă fiind principalul motiv al acestei excursii), prin urmare nu am avut prânzul inclus decât in ziua 4. În rest, toți turiștii din autocar au luat „pachetul complet” (140 euro/pers), mulți dintre ei renunțând la zborul cu balonul (probabil și din cauza prețului piperat).

În timpul drumului (destul de lung) spre Cappadocia, ghida ne povestește despre țara în care ne aflăm. Aflăm astfel că Turcia are cca 80 de milioane de locuitori, în Antalya regăsindu-se aprox. 2 milioane de locuitori. Turcia are 81 județe și 4 mări (Mediterană – zona Akdenis, Egee, Marmara – Istambul și Marea Neagră). Aflăm apoi despre zona Akdenis (zona în care ne aflăm) că există 2 anotimpuri, respectiv 10 luni de vară și 2 de iarnă. Vara, temperaturile ating și 50 de grade, în timp ce iarna-nu scad sub 7 grade. Aprox. 5500 de avioane aterizează zilnic în Antalya, aici regăsindu-se cca 7000 hoteluri de 5*. Mai aflăm despre câștigurile din turism pe de-o parte și din agricultură – pe cealaltă parte. Aici se cultivă citrice (portocali, lămâi, rodii, clementine, mandarine) -cu o recoltă de două ori pe an, dar și legume – cu o recoltă de patru ori pe an. Turcii muncesc foarte mult, cca 10 ore pe zi.

La ora 10.00 facem un popas de 30 min – la o cafea, un minibazar, toalete.

La ora 12.00 ajungem în orașul Konia, considerat „inima Anatoliei” – oraș sfânt, religios, istoric, capitala Imperiului Selgiuc. Se spune că a fost primul oraș de pe Pământ. Konia mi s-a părut un oraș frumos, curat, cu alei pline de trandafiri (simbolul orașului), cu blocuri noi, spital modern, sală de sport modernă, etc.

În Konia (lângă o benzinărie) s-a făcut oprirea pentru masa de prânz (aprox. 45 min).

La ora 13.10 am ajuns la Mevlana, al doilea cel mai vizitat muzeu din Turcia. Ghida ne povestește despre Mevlana, un misionar, un mare poet al rromilor venit din Afganistan, un om intelectual ce provenea dintr-o familie de intelectuali. În cadrul muzeului se pot vedea camerele dervișilor, cărțile Mevlanei, cărți vechi, instrumente muzicale, dar și sarcofagul Mevlanei și al tatălui Mevlanei.

În drum spre autocar ne luăm o delicioasă înghețată din lapte de capră (specifică în Turcia), iar la ora 14.40 ne continuăm drumul. Autocarul este dotat cu prize pentru încărcat telefonul, așa că stăm bine și cu bateria (după ce am făcut 1000 de poze). La ora 16.30 mai facem un popas de o cafea sau un ceai și la ora 18.30 ajungem în Cappadocia, la Hotel Perissia (care ne găzduiește pentru următoarele 3 nopți).

Ziua 3 - Cappadocia

Ne trezim la ora 5.15 pentru a fi preluați de către un microbuz și duși la locul de pornire al baloanelor. Pfff, ziua pe care o așteptam de atât de multă vreme... Pe drum observăm că se lasă ceața... ajuși pe platou, ni se spune să așteptăm 30 min să vedem daca se primește ok de la autorități pentru zbor. După 30 min, ok-ul nu a fost dat, așa că mai stăm 30 min, apoi încă 30 de minute... Ceața nu se dă dusă, așa că ni se comunică faptul că azi nu zboară niciun balon. . Nu cred că pot să vă descriu dezamăgirea mea de la acel moment. Mi-am dorit atât de mult să zbor, de atât de mult timp și acest lucru nu se putea întâmpla. Cu lacrimi în ochi l-am rugat pe ghidul nostru turc să reprogrameze zborul, dar nu mi-a promis nimic. A spus doar că va încerca... (a doua zi ne-a dat vestea cea bună că a reușit să reprogrameze). Ne-am întors la hotel în jurul orei 8.15, am servit micul dejun, apoi am plecat cu autocarul în circuitul zilei 3. Din autocar admirăm frumusețea reliefului din Cappadocia. (Kapadokya= „cai frumoși”). Formațiuni calcaroase din tuf cu căciulițele hornurilor din bazalt, formele diverse fiind formate ca urmare a acțiunii vântului, a ploilor și ninsorilor, luând forma de hornuri. Creatorul acestui peisaj este un vulcan care a împrastiat în zona cantitati imense de cenusa de tuf calcaros de-a lungul perioadei sale de activitate. Prin intermediul infuentelor climatice straturile au fost despicate si prin eroziune s-au format canioane adânci. E o panoramă și o imaginație lăsată de la natură. Magnifică... spendidă!

Prima oprire a fost la „Cele trei frumoase”, 3 stânci reprezentând „mama, tata și copilul” + o stâncă cu „capul mare” care cică era „soacra”. Aici am stat 30 minute, timp pentru poze, dar și pentru a cumpăra semințe tradiționale-prăjite în lapte de capră.

Am mers apoi la Valea Porumbeilor (pe vremuri se creșteau porumbei), am făcut fotografii la porumbei, la superba priveliște și la copacul plin cu „Ochiul Medusei”, iar după 30 minute am plecat mai departe. Ne oprim la castelul Uchisar (pe care îl vedem din afară) și ne oprim la Man”s Cave, o casă în stâncă, locuită în urmă-acum transformată în muzeu. Urcăm până sus și escaladăm fiecare nivel, aflând cum trăiau oamenii aici. Ne-a plăcut foarte mult aici. La intrare este amenajată și o terasă unde am rămas apoi să savurăm o cafea turcească și... repede, repede să postăm un InstaStory (pentru că dădusem de wireless)

Mergem apoi la Valea Vânătorilor unde descoperim o altă priveliște absolut superbă. Mai facem 10000 de poze, ne „răcorim” cu un suc de rodii natural, făcut pe loc (deliciossss), după care grupul merge la masa de prânz, la un restaurant unde nu găseai nimic pe lângă de mâncare. Noi, neavând masa aceasta inclusă, am vrut să comandăm de mâncare din meniu, dar cei de la restaurant nu au vrut să ne servească mâncare. Ne-am simțit... ciudat, dar, în fine... Am băut o cafea cât au mâncat restul grupului și am mâncat la următoarea oprire – biserica Sf. Ioan, una dintre primele biserici construite. Pentru a o vedea, am urcat sus, pe stânci, urcarea nefiind una tocmai ușoară.

A urmat apoi Valea Cămilelor – unde, de departe puteai să observi o formațiune în formă de cămilă, dar și alte forme care mai de care mai interesante: pălăria lui Napoleon, o mână, un bust, 2 porumbei – cel puțin asta am văzut noi. Fiecare cu imaginația lui...

Ne-am întors la hotel și, după ce am servit cina, am plecat la plimbare (de la hotel, în jos) până la un magazin de vinuri-de unde am luat o sticlă de vin de Cappadocia. (ghida ne spusese că doar în regiunea Cappadociei și în Pamukkale se face vin din struguri).

Ziua 4

La ora 9.00 plecăm cu toții spre fabrica de covoare, o fabrică unde covoarele se lucrează manual cu dublu nod, o fabrică cu 800 de ani istorie. A fost foarte interesant aici, ni s-a explicat și ni s-a demonstrat cum se țese un covor, cum se obține firul de la viermii de mătase, cum se colorează firul, etc. Aflăm că doar în Turcia covoarele se țes cu dublu nod, că valoarea covoarelor crește de la an la an, că un covor e valorificat în funcție de câte noduri are pe centimetru, că orice covor are buletin de identitate și e declarat la stat, că nu există un covor la fel cu altul, că lucrătoarele lucrează de la 15 ani și fac studii de pregătire între 6 luni și 2 ani, dar și că un covor micuț se termină în minim 6 luni. A urmat apoi o prezentare veritabilă de covoare, care mai de care mai frumoase, după care erai preluat de către un angajat de acolo care încerca să te facă să cumperi câte un covor...

Pornim apoi spre Goreme, un uriaș muzeu în aer liber, patrimoniu UNESCO, spectaculos. Acesta găzduiește mănăstiri și biserici paleocreștine, săpate în tuf vulcanic. Octai s-a ocupat de bilete pentru tot grupul (intrarea era inclusă). Ni se spune că aici există în jur de 33 de bisericuțe, noi văzând doar câteva dintre ele. Ni s-a dat timp liber pentru vizite, poze și, înainte de plecare am făcut și o poză de grup. Plecăm de aici în jurul orei 13.15, luăm masa de prânz și ajungem la Ortahisar în jurul orei 14.45. Ortahisar, un castel spectaculos, cu o priveliște senzațională și culocuri special amenajate pentru fotografii. (sunt și persoane care îți fac fotografii, le scot pe loc, le înrămează și vin să te întrebe daca vrei să le cumperi). Ne-a plăcut foarte mult și aici. A urmat apoi vestita Vale a Îndrăgostiților pe care am admirat-o în toată splendoarea ei. Și aici există leagăne și cadre-inimioare pentru fotografii și, bineînțeles și amatori care de abia așteaptă să te fotografieze pentru a-ți vinde ulterior pozele. Peste tot sunt tarabe cu suveniruri care mai de care mai tentante pentru turiști.

Am mers apoi la orașul subteran Ceardac (sper că am înțeles bine denumirea), o cavernă, un labirint subteran cu spații foarte înguste. Se presupune că aceste caverne datează din mileniile II-I î. Hr, însă unii aproximează că ar fi și mai vechi...

Cappadocia, datorita pozitiei sale geografice, era deseori invadata de străini. Astfel, pentru a putea supraviețui, populația băștinașă se refugia în ascunzișuri. Cotropitorilor le era greu să-i găsească pe localnici din pricina reliefului muntos. În plus, peșterile erau ușor de mascat, prin astuparea căilor de acces. Se estimeaza ca exista peste 36 de orase de acest fel, cele mai importante fiind situate la Kaymakli si la Derinkuyu. Aici cel mai mult m-au impresionat „ușile” lor, mai exact sistemul de închidere al peșterii. Erau săpate canale în care intra o piatră rotundă, imensă care închidea intrarea prin rostogolire. A... și sistemul de ventilație!

Formațiunile din tuf calcaros, relieful deosebit, spectacolul baloanelor - toate acestea îi dau acestei zone un farmec aparte și merită din plin să fie vizitată! Nouă ne-am plăcut mult!

---

VIZUALIZĂRI: 6718 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI