BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Centara Grand Mirage Beach – un resort fantastic care ne-a depășit toate așteptările!
Ideea unei vacanțe în Pattaya ne-a venit în iulie 2024, când, vizionând întâmplător câteva materiale pe YouTube, am descoperit unele hoteluri care ne-au stârnit imediat interesul. Nu am stat mult pe gânduri: am făcut rezervările și am cumpărat biletele de avion.
1. CĂLĂTORIA
Am călătorit în două segmente cu Turkish Airlines:
Otopeni – Istanbul și Istanbul – Bangkok.
Pentru segmentul al doilea, am cumpărat încă din iulie 2024 locuri la geam, cu spațiu suplimentar pentru picioare. Cu două zile înainte de plecare, am primit însă un mesaj de la Turkish Airlines prin care eram anunțați că s-a schimbat aeronava și, implicit, și locurile noastre.
Verificând noua configurație, am constatat că nu mai stăteam unul lângă altul, deși aveam în continuare locuri cu spațiu la picioare, dar în sectoare diferite, ambele la culoar. Am trimis un e-mail de nemulțumire și am încercat să rezolvăm situația și la check-in, însă fără succes.
Din fericire, în avion am întâlnit un cuplu de turiști turci care se aflau într-o situație similară și am reușit să facem schimb de locuri, astfel încât să stăm împreună.
Zborul a durat aproximativ o oră până la Istanbul și nouă ore de la Istanbul la Bangkok. Servirea la bord nu a fost la nivelul așteptărilor: deși meniul anunța două feluri principale (vită sau paste), preparatul cu carne de vită se epuizase până să ajungă la noi, întrucât servirea a început din fața avionului, iar noi eram așezați la ieșirea de urgență.
La băuturi s-au oferit apă, sucuri, băuturi alcoolice și vin în pahare de plastic, umplute doar pe jumătate, precum și bere la doză de 330 ml. Micul dejun a constat într-o alegere între omletă cu legume și o budincă cu fructe uscate, alături de ceai, cafea și apă.
Zborul a decurs fără incidente sau întârzieri, iar în Bangkok am aterizat la ora 08:20.
Având în vedere că românii nu mai au nevoie de viză pentru Thailanda, formalitățile au fost rapide: controlul pașapoartelor a durat foarte puțin, iar la bandă ne-am recuperat bagajele în doar câteva minute – un adevărat noroc.
Pentru transferul către Pattaya ne aștepta un taxi la poarta de ieșire nr. 4, etajul 2, rezervat din țară prin Booking, la un cost de 1.100 baht. Șoferul l-a identificat pe soț după fotografie, iar toate detaliile le-am primit pe WhatsApp cu o zi înainte – un mare plus pentru organizare.
Drumul până la hotel, cu un SUV Toyota, a durat o oră și 26 de minute.
2. DESPRE HOTEL
Centara Grand Mirage Beach Pattaya se află la aproximativ 120 km de Bangkok și este un hotel de 5 stele, parte a renumitului lanț Centara Hotels & Resorts. Resortul a fost inaugurat în 2009 și este format din două corpuri de câte 19 etaje, cu o arhitectură piramidală impresionantă. Suprafața totală a complexului este de aproximativ 230.000 mp.
Încă de la intrare, hotelul ne-a lăsat o impresie excelentă: un spațiu generos, frumos amenajat, cu ape curgătoare, cascade, statui și vegetație luxuriantă. Urmează un hol uriaș, sub o structură din lemn ce amintește de Arca lui Noe, apoi recepția, cu mobilier modern, amplasată în fața unui perete verde acoperit de vegetație.
Lobby-ul este dotat cu canapele și fotolii confortabile, iar designul modern este armonios combinat cu elemente exotice. Un element spectaculos este fântâna cu efect de abur și peretele decorativ cu trei elefanți în basorelief. Totul este elegant, exotic și modern în același timp – un spațiu care mi-a plăcut foarte mult.
3. SERVICII
Un mare plus al resortului îl reprezintă personalul: la recepție erau permanent 7–8 angajați care se mișcau rapid, erau foarte sociabili, mereu zâmbitori și plini de energie pozitivă. Aceeași atitudine am regăsit-o peste tot în resort – de la paznici și personalul de curățenie, până la bellboy și ospătari.
Curățenia era impecabilă, atât în interiorul hotelului, cât și în spațiile exterioare. Hotelul oferă servicii de concierge, room service și transferuri (contra cost), un spa de lux premiat internațional, acces gratuit la parcul acvatic, sală de fitness, activități sportive, facilități pentru familii, organizare de evenimente și Wi-Fi de mare viteză pe întreaga suprafață a resortului.
4. CAMERA 1321
Hotelul dispune de 555 de camere, incluzând camere Deluxe, Family și suite, toate cu vedere la mare. Am ajuns la hotel în jurul orei 10:35 și, deși check-in-ul oficial era mai târziu, am primit camera în jurul orei 12:00. Am plătit un depozit de 200 €, restituit integral la plecare, iar până la cazare, ne-am relaxat pe șezlong la mare, primind prosoape de piscină pe baza cardurilor oferite de recepție.
Camera noastră, Deluxe dublă, situată la etajul 13, avea 45 mp și o vedere superbă spre piscine și mare. Mobilierul era nou și de calitate, iar baia era delimitată de hol și dormitor prin pereți glisanți din lemn, care, lăsați deschiși, ofereau o senzație de spațiu amplu.
Camera era dotată cu TV cu ecran mare, spații de depozitare generoase, seif, canapea, mese, noptiere în formă de cufăr și elemente decorative din sfoară. Patul era foarte mare, cu saltea confortabilă, patru perne și lenjerie curată. Iluminatul era controlat din mai multe panouri, iar în cameră exista fierbător electric cu ceai și cafea gratuite.
Baia era spațioasă, cu duș mare cu pereți de sticlă, WC separat, prosoape de toate dimensiunile și numeroase consumabile. Un detaliu interesant îl reprezentau luminile difuze cu senzori de mișcare, utile, dar uneori obositoare pe timpul nopții.
Primeam zilnic 4–5 sticle de apă, minibarul era gol, iar internetul foarte bun.
Un minus: șezlongurile de pe balcon aveau saltele subțiri și erau incomode pentru ședere îndelungată, iar ventilatorul de pe tavan pornea automat la deschiderea ușii de balcon.
5. RESTAURANTE ȘI BARURI
Hotelul oferă opțiuni de cazare cu mic dejun, demipensiune și all-inclusive și dispune de 7 restaurante (Oasis – restaurantul principal, bufet; micul dejun 07:00–11:00, Acqua – italian, a la carte, Sands – grill, a la carte, Rim Talay – thailandez, a la carte Café G – internațional, a la carte, Azure – pe malul mării, meniu mediteranean, a la carte, Sunset Lounge – bar & lounge cu băuturi și gustări, a la carte) și 3 baruri (The Beach Bar – pe plajă, Lobby Bar – în lobby, Sunset Lounge – lounge bar, bun pentru privit apusul). Băuturile, în afara celor incluse în pachet, erau contra cost.
Noi am avut inclus doar micul dejun, servit în sistem bufet la restaurantul Oasis, situat la nivelul B.
Micul dejun a fost diversificat și consistent, cu stații thailandeză, chinezească, italiană, preparate calde și reci, fructe, patiserii, sucuri naturale și iaurturi.
Am găsit aperitive reci, brânzeturi, ouă, fructe, patiserii, desert tradițional și mâncăruri gătite cu pui, vită, porc, pește – unele foarte condimentate, altele mai blânde – plus multe garnituri: legume gătite, orez, cartofi, broccoli, morcov, conopidă etc. La sucuri erau dozatoare cu mai multe variante (ananas, guava, portocale, mere etc.). Aveau iaurt simplu și cu fructe, gemuri variate și tot ce trebuie pentru un mic dejun “serios” .
Deși intervalul 07:00–11:00 era aglomerat, am găsit mereu mese libere, restaurantul având mai multe săli spațioase de servire.
Personalul de servire compus în special din chinezi, era numeros și se mișca repede și eficient.
Un aspect neplăcut a fost faptul că unii copii (ruși) hrăneau peștii koi din lacul artificial de lângă terasa restaurantului, cu mâncare fierbinte, lucru pe care l-am semnalat atât părinților, cât și recepției.
6. PISCINE
Resortul are 5 piscine cu apă dulce, cu adâncimi între 0,20 m și 3,80 m, deschise zilnic între 07:00 și 19:00. Zona piscinelor este spectaculoasă, cu palmieri, flori exotice, poduri și stânci artificiale.
Am remarcat și un detaliu tehnic neobișnuit: dușurile de la piscine funcționau pe bază de senzori de mișcare, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la alte hoteluri.
Șezlongurile erau din pânză și destul de comode. Prosoapele se ofereau gratuit și erau suficient de lungi încât să acopere toată lungimea șezlongului.
Un aspect negativ: temperatura foarte scăzută din băile de la piscine, un lucru pe care l-am remarcat și în alte țări exotice fără să-i înțeleg sensul.
7. MAREA
Hotelul are o plajă privată de aproximativ 200 m, cu șezlonguri. Apa mării avea în jur de 26°C, mai rece decât mă așteptam. Nisipul este fin pe plajă, dar devine pietros la intrarea în apă. Marea se adâncește după circa 3 metri, iar culoarea apei variază între albastru și verde, în funcție de lumină.
Din apă puteam admira vegetația luxuriantă a resortului dar și blocurile zgârie-nor din apropiere ce mă ducea cu gândul la Dubai.
Vremea a fost însorită, cu vânt potrivit. Valuri mari nu au fost, așa că am înotat liniștită.
8. DIVERTISMENT
Hotelul organizează spectacole live, ateliere, cursuri de gătit și dispune de Camp Safari Club pentru copii, parc acvatic și Lost World Adventure Land o zonă tematică de aventură, mai ales pentru familii și copii, cu activități interactive și decor de “lume pierdută” , cu mistere și comori.
Pentru cei fără all-inclusive, biletul costa 450 baht/adult.
Seara, între 18:00 și 22:00, în zona piscinelor, la un interval de 30 de minute, avea loc un spectacol nocturn impresionant cu muzică, lumini, jeturi de apă tip gheizer și efecte de “lavă vulcanică” . Spațiul în care se ținea show-ul avea stânci decorative, cu un monument în centru format din 3 elefanți la bază și 3 tigri in vârf. Durata spectacolului era de aproximativ 6 minute.
9. LOCAȚIE ȘI ÎMPREJURIMI
Situat pe Wong Amat Beach, hotelul se află într-o zonă liniștită, dar aproape de numeroase atracții: The Sanctuary of Truth, Pattaya Floating Market și malluri importante precum Terminal 21, Central Festival, Royal Garden Plaza și The Avenue Pattaya.
Noi am împărțit timpul între mare și piscine, am vizitat câteva obiective și malluri, iar seara ne-am plimbat prin împrejurimi.
CONCLUZIE
Centara Grand Mirage Beach Pattaya a fost pentru noi un resort aproape desăvârșit, cum nu credeam că vom găsi in Thailanda!
Am apreciat suprafața uriașă cu grădini tropicale și parcuri tematice, serviciile bune, atmosfera generală care îmbină exoticul cu modernul.
Ne-am relaxat, ne-am bucurat de piscine, de mare, de mâncare bună și am reveni oricând cu mare bucurie, dacă nu ar fi atât de departe!
Și DA, îl recomand cu mare drag!
Dragii mei, în prag de Crăciun, vă urez Sărbători Binecuvântate, cu pace, lumină, belșug și iubire în suflet! 🎄🎁🤗
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de elenaadina in 23.12.25 12:53:58
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 12.95857789 N, 100.88600451 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Centara Grand Mirage Beach Resort, PATTAYA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...

































