Wieskirche (monument UNESCO) plus Füssen (un frumos orășel medieval) minus niște castele...

TIPĂREȘTE

Aveam de petrecut 2 zile pline în Bavaria, pe Romantic Road. Una în sud, la castlele din Alpii bavarezi (evident, în fruntea listei fiind renumitul Castel Newschwanstein), a doua spre nord, la Rothenburg ob der Tauber. Doar că știți cum stă treaba cu socoteala de-acasă și cu cea din târg...  

Deci o pornirăm cu elan, oarecum de dimineață, direcția sud. Am făcut joncțiunea cu Romantic Road curând, în Landsberg am Lech, pe care ar fi trebuit inițial să-l ocolim pe la periferie, dar din cauză că a fost musai să alimentăm mașina, ne-am abătut de la autostradă și pe urmă l-am tăiat fix prin centru. Ce frumusețe de oraș!... Păcat că nu era timp de poposit și luat la pas!... Poate va fi odată și odată. Deja recunoșteam imagini din documentarul de pe Travel ce-mi aprinsese imaginația cândva: șiruri de clădiri subțiri, cu acoperișuri triunghiulare, viu colorate, peisaje bucolice pictate pe ziduri de hanuri, fântâni bogat decorate centrând piețe pavate cu piatră cubică...  

Wieskirche ne era oarecum în drum și am ținut neapărat s-o vizităm. Nu mai știu cum am aflat de ea, cred că pur și simplu zoom-uind GoogleMaps, cum fac de multe ori. Când am citit că-i monument UNESCO, am zis: da-da-da!  

Am lăsat mașina în parcarea încăpătoare (contracost; 1 euro pe oră, parcă), e și un hotel în imediata apropiere, și un magazin cu suveniruri, de unde pornește aleea ce urcă ușor spre biserică. Fix în fața bisericii se află un restaurant, am citit că-i foarte bun, dar pentru noi era prea devreme să-i trecem pragul.  

Biserica arată albă și impunătoare pe dinafară, nimic special însă, nu bănuiești spectacolul ce te așteaptă înăuntru! Se vizitează gratuit. Din punct de vedere arhitectonic, este probabil cea mai desăvârșită (știu că-i un pleonasm) reprezentare a rococo-ului pe care am întâlnit-o vreodată! Pur și simplu, rămâi mut de admirație! Culorile predominante sunt alb, bleu-ciel și auriu, ele și numeroasele ferestre conferă o luminozitate extraordinară spațiului, atâta frumusețe îți impune respect, te trezești vorbind în șoaptă, să nu deranjezi îngerii și sfinții din fresce!...  

Biserica este închinată lui Isus-cel-Înlănțuit și datează din sec. 18, vreme când suferințele Mântuitorului impuneau o venerație aparte. Istoria povestește că prin anii 1730 călugării de la mănăstirea Steingaden au construit din bucăți disparate o statuetă reprezentându-l pe Isus în lanțuri. Ei au folosit fragmente de lemn lustruite, pictate ici-colo, iar legăturile le-au realizat cu bucăți de sfoară. Scopul era stringent, acela de a o folosi în procesiunea din Vinerea Mare. Enoriașii nu s-au arătat însă foarte impresionați, statueta a mai rezistat un an sau doi, apoi a fost abandonată în curtea interioară a hanului ce deservea mănăstirea. În 1938, menajera Maria Lori a cerut permisiunea de a muta statuia în gospodăria sa din Weis.  

În vara aceluiași an, pe 14 iunie, s-a produs miracolul: Maria și soțul ei au zărit lacrimi în ochii statuii în timp ce-și făceau rugăciunile de dinainte de culcare. Vestea s-a răspândit și pelerinii au început a curge. După un an s-a construit în sat o capelă pentru a adăposti statuia și a permite accesul vizitatorilor. După alți câțiva ani, nu mulți, capela n-a mai fost suficientă și s-a dispus ridicarea unei biserici mai încăpătoare, lucrarea fiind comisionată unui celebru meșter local, Dominikus Zimmermann. 9 ani durează această lucrare (1745-1754) și se spune că Dominikus a fost atât de atașat de ea, încât a refuzat s-o părăsească atunci când a terminat-o, sfârșindu-și zilele într-o cămăruță din subsol.  

Frumoasa capodoperă este însă în pericol a fi demolată odată cu secularizarea de la înc. sec. 19. Fermierii din zonă au făcut însă zeci de petiții și au reușit s-o salveze. În anii 1985-1991 au loc ample lucrări de restaurare, apoi este redeschisă publicului larg.  

Am admirat cu nesaț, am pozat pe îndelete, greu ne-am desprins din acest decor de basm!... La final am cumpărat, din micul magazin de la intrare, o broșură cu expicații ample în limba engleză și cu zeci de fotografii minunate (doar 3 euro).

Ne-am continuat drumul, următorul pe ordinea de zi fiind Castelul Newschwanstein. L-am zărit de departe pitulat într-un căuș de munte pleșuv, țin minte că ne-am oprit la vreo 5-6 km, lângă o biserică, să-l pozăm în voie, cu zoom. Pe măsură ce ne apropiam, lucrurile deveneau tot mai sumbre, în sensul de aglomerație, zeci de autocare și sute de autoturisme ocupând cele câteva parcări private din zona 0. În fine, s-a găsit un locșor și pentru noi (10 euro/toată ziua). Castelul părea destul de departe, ne-am orientat încotro mergea puhoiul și am mers și noi, străbătând o adevărată ministațiune, cu hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele și magazine de suveniruri.  

Casele de bilete se găsesc într-o clădire special destinată, oferta adresându-se celor 3 obiective apropiate: Castelul Newschwanstein, Castelul Hohenschwangau (îl remarcasem deja pe dealul de vis a vis) și Muzeul Regilor Bavariei. Pe noi ne interesa doar primul (de fapt, de existența celorlalte două nici nu știam), numai că – surpriză! – Newschwanstein era sold out pentru ziua respectivă! Ne-au picat fețele... După o scurtă ședință de grup, am zis hai să-l vizităm pe celălalt, să nu zicem că am venit chiar degeaba. Am așteptat cuminți la unul din ghișee și – da, a zis casiera, se intră ghidat și următorul tur disponibil e la ora 17. Iar ne-au picat fețele... Ghinion curat, coane Fănică!... De muzeul regilor chiar n-avea nimeni chef, așa că ne-am pus cozile între picioare și-am părăsit incinta.

Ce să zic?! Mea culpa, documentare insuficientă... Cine s-ar fi gândit totuși că ar fi fost nevoie de rezervare prealabilă pentru data de 28 decembrie?! Sau, poate, ar fi trebuit să venim cu noaptea-n cap... Asta e, se mai întâmplă...  

Acuma... de ce sunt importante și atât de vizitate castelele astea două? Pentru că sunt foarte frumoase, în primul rând. Castelul Newschwanstein – se știe – a servit ca model creatorului de desene animate Walt Disney. În al doilea rând, sunt importante; din punct de vedere istoric, ele au legătură cu celebrul rege al Bavariei, Ludovic al II-lea, zis și Regele Nebun, nu neapărat că suferea de vreun deranjament mental, cât că era o personalitate ciudată și imprevizibilă pentru timpurile pe care le trăia, iubind mai degrabă artele decât politica și milităria. În fine, pe scurt, Castelul Newschwanstein a fost comisionat de Ludovic (pe locul unor ruine medievale), iar Castelul Hohenschwangau este „casa” în care regele a copilărit.

Ne-am consolat un pic plimbându-ne până la lac, care nu-i departe. Alpsee îl cheamă și e destul de micuț, dar foarte drăguț, cu rățuște și tot tacâmul. Pe țărm există o zonă amenajată pentru relaxare, cu bănci și mese de picnic. Am admirat un pic reflexia crestelor înzăpezite în oglinda apei, pe urmă ne-am întors spre mașină.  

Orașul Füssen e aproape, doar câțiva kilometri îl despart de zona castelelor. Evident, era și el pe lista noastră, fiind punctul terminus (sau de început, depinde de unde privești) al traseului Romantic Road. Füssen poate fi o destinație în sine, sunt multe de văzut, are propriul său castel, o grădină zoo, biserici și muzee, are râul Lech și lacul Forggensee. Noi voiam doar să baleiem un pic centrul medieval și, desigur, să mâncăm de prânz, că atâta stres și neîmplinire ne cam făcuseră foame...

Așa am făcut, doar că în sens invers. Întâi am mâncat, apoi ne-am plimbat. Minunat Füssen Altstadt! Colorat, parfumat, plăcut zumzăitor!... Ne-a plăcut mult, ne-a mai topit din frustrare... O să atașez poze și o să înțelegeți ideea.  

Pe urmă... chiar nimic nu ni s-a mai legat! Tati a propus să mergem la Garmisch-Partenkirchen, o celebră stațiune de ski. N-ar fi fost chiar departe, cam o oră de șofat, doar că am prins un accident pe autostradă, fix la intrarea în tunelul ce leagă Germania de Austria și apoi Waze efectiv ne-a învârtit în cerc de vreo 3 ori, până ne-am enervat și-am desetat destinația respectivă. Am zis s-o luăm înspre „casă” , poate ne-om mai opri undeva, pe drum (lângă lacul Ammersee, de exemplu), dar nici asta nu s-a mai întâmplat, căci se însera vertiginos și nu ne prea venea să ne foim prin frig și întuneric...  

... Mai bine mergem la căldurică, „acasă” și ne pregătim pentru... A, nu, nici Rothenburg ob der Tauber n-a fost să fie! Când am realizat că vom parcurge 3 ore dus și 3 ore întors până acolo și poate ne-om mai opri pe drum în 1-2 locuri, am decis că de fapt Romantic Road este o destinație bună s-o faci când ziua e ceva mai lungă. Subit ne-am relaxat și-am decis să renunțăm. Fără regrete (aiurea!). Bun, și atunci ce facem mâine?! Păi... poate un spa-ceva?!... Că doar e vacanță, nu?!... Reiau: deci mergem „acasă” , la căldurică și vedem ce variante de spa găsim prin zonă.  

(va continua)  

PS: Am scăzut nota la „Distracție și relaxare” , dar nu-i vina locului, ci a noastră, că nu ne-am organizat cum trebuie. A fost frumos totuși, de-aia n-am scăzut-o prea tare.

---

VIZUALIZĂRI: 286 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI