Drumeție la cascadele din Valea Spumoasă

TIPĂREȘTE

Prin intermediul acestui articol vreau să vă invit din nou la o scurtă, dar foarte frumoasă drumeție. De data aceasta vom merge la Bușteni, cunoscuta stațiune de pe Valea Prahovei, locul unde noi ne-am refugiat din calea caniculei în acest weekend care tocmai s-a încheiat. Bine, şi la munte a fost foarte cald, însă dimineaţa şi seara era destul de plăcut. Ca de fiecare dată când mergem la munte, am căutat informaţii pentru o plimbare frumoasă în natură. Dacă anii trecuţi am mers de vreo două ori la cascada Urlătoarea (traseu marcat cu punct roşu pe fond alb), de data aceasta am găsit unele informaţii despre cascadele din Valea Spumoasă. Traseul către această încântătoare zonă nu este marcat, însă este la fel de ușor de ajuns ca la cascada Urlătoarea. Să detaliem traseul parcurs...

Sâmbătă după-amiază, pe la orele 15.00, am plecat spre Valea Spumoasă. După vreun sfert de oră în care am grăbit puţin pasul deoarece căldura era înăbuşitoare, am ajuns pe strada Telecabinei în dreptul hotelului Silva (în spatele căruia se află staţia de telecabină). Ne-am clătit puţin ochii pe la magazinele de suveniruri din apropiere şi am stat câteva minute la umbră, sub copertina unui magazin, pentru a savura câte o îngheţată.

Am pornit din nou la drum şi am ajuns la ora 15.35 la marginea pădurii, acolo unde traseele se despart: spre stânga se urcă pe punct roşu către Urlătoarea, tot spre stânga apare şi marcajul spre Valea Jepilor Mari şi Cabana Piatra Arsă (traseu cu grad mare de dificultate, interzis iarna, cu durata de 3 ore şi jumătate - 4 ore, marcaj triunghi albastru pe fond alb), în timp ce în faţă se urcă drept prin pădure spre Jepii Mici, Cabana Caraiman şi Cabana Babele (traseu cu grad mare de dificultate, interzis iarna, cu durata de 4 ore – 4 ore şi jumătate, marcaj cruce albastră pe fond alb). Pentru a ajunge în Valea Spumoasă, acest din urmă traseu trebuie urmat în prima parte a drumeţiei.

Am început să urcăm pe cărare, întâlnind unul dintre panourile acelea care ne dau de fiecare dată fiori pe şira spinării: „Atenţie! Zonă frecventată de urşi!”. Mda, nu eram prea încântaţi, însă am continuat pe cărare, încurajându-ne că ursul are treburi mai bune de făcut decât să ne iasă nouă în cale! După un sfert de oră de mers lejer, am ajuns la punctul în care am părăsit traseul marcat spre Jepii Mici, Cabana Caraiman şi Cabana Babele. Acest traseu marcat coteşte spre stânga (există acolo un indicator), în timp ce poteca spre Valea Spumoasă merge puţin dreapta, pe lângă nişte ţevi de mari dimensiuni utilizate la captarea apei. Trebuie spus că din acest loc apar mai multe panouri informative care arată că ne aflăm într-o „zonă de protecţie sanitară cu regim sever”. Nu prea departe, am trecut pe lângă un prim punct de captare a apei – este vorba despre Captarea Izvorul Caraiman (conform celor afişate, acest punct de captare a fost pus în funcţiune în 1885, iar altitudinea la care se află este de 1032 de metri).

Mai mergem vreo două minute pe partea stângă a pârâului şi ajungem la un podeţ, trecând apoi pe partea dreaptă, prin vecinătatea unui alt punct de captare – este vorba despre Captarea Deneş. În lateral putem citi că ne aflăm la altitudinea de 1045 de metri şi că acest punct de captare a fost pus în funcţiune în anul 1956. Tot aici este amenajat un prag de piatră, iar apa formează o perdea frumoasă de circa un metru înălţime.

Poteca a început să urce destul de susţinut şi am trecut apoi pe lângă o proprietate privată. Din ceea ce am aflat, acolo ar fi amenajat un punct de captare pentru o fabrică de îmbuteliere a apelor minerale naturale. În fine, am continuat să urcăm şi am ajuns la un alt mic baraj – Captarea Caraiman, altitudine 1082 metri. Ceva mai sus erau câţiva turişti care făceau fotografii printre stâncile uriaşe din albia pârâului. Ne-am odihnit şi noi vreo câteva minute admirând frumuseţea naturii, apoi am continuat urcuşul pe o potecă destul de abruptă care a şerpuit vreo 5 minute prin pădure, scoţându-ne într-o frumoasă poieniţă unde este construit un Refugiu Salvamont. Sub o copertină este amplasată o masă de lemn cu două bănci. Dacă veţi sosi în acest punct, înseamnă că aţi ajuns la cascadele din Valea Spumoasă! Din această poieniţă am admirat pârâul care se prăvăleşte printre stânci, iar la vreo 30 de metri mai sus se află cele trei cascade care dau numele acestei văi! Era ora 16.15 când am ajuns la Refugiul Salvamont, aşadar noi am parcurs traseul de la marginea pădurii până la Valea Spumoasă în 40 de minute.

Conform unei informaţii pe care am găsit-o pe internet, aceste frumoase cascade se află la altitudinea de 1147 de metri. Este amenajat şi aici un prag de piatră în partea de jos a cascadelor, însă frumuseţea lor nu este ştirbită. În partea stângă a văii se află un perete uriaş de stâncă şi, din ceea ce mi-am putut da seama, peretele este folosit pentru escaladă. Existau câteva corzi metalice prinse în cârlige pe peretele de piatră, aşadar temerarii îşi pot testa aici abilităţile.

Cele trei perdele principale de apă îşi croiesc năvalnic drum printre stânci şi parcă ne ademeneau să le fotografiem! Ceea ce am şi făcut, după ce am traversat apa cu grijă, pentru a ajunge în stânga. Acolo există o altă perdea de apă mai mică ce se prelinge pe muşchiul care îmbracă peretele stâncos. Vreo doi turişti îşi umpleau sticlele cu apă cristalină, aşa că am făcut şi noi acelaşi lucru. Apa aceea rece şi stropişorii din aer au avut darul de a ne oferi un plus de energie! Am petrecut aproape o oră în acest loc de o frumuseţe aparte, aruncând din când în când priviri în josul văii, acolo unde cablurile telecabinei asigură o ascensiune rapidă până pe platoul Bucegilor.

La întoarcere am urmat aceeaşi potecă şi am ajuns pe la 17.40 la marginea pădurii; la coborâre am mers ceva mai repede şi am făcut cam jumătate de oră. Ne-am relaxat pe iarbă alte câteva minute, apoi am coborât în staţiune pentru masa şi apoi plimbarea de seară.

Duminică dimineaţa am revenit pe strada Telecabinei şi am făcut o scurtă oprire la Centrul de vizitare „Alexandru Beldie” pentru Parcul Natural Bucegi. Acolo am văzut machete interesante ale parcului natural, am aflat informaţii despre flora, fauna şi traseele turistice; am mai putut vedea mostre de roci întâlnite în Bucegi sau chiar fosile ale ursului de peşteră. În spatele sălii sunt expuse două blănuri de urs, dar şi un trofeu impresionant de cerb. Pentru copii, dar şi pentru adulţi, acest centru de vizitare oferă informaţii deosebite, aşa că vă recomand să îl vizitaţi când ajungeţi la Buşteni.

Un alt loc unde se poate ajunge în aproximativ 10 minute pornind de pe strada Telecabinei pe o potecă spre stânga prin pădure este mănăstirea Caraiman. Lăcaşul de cult este foarte frumos şi l-am revăzut cu plăcere, însă nu voi mai insista asupra obiectivului, întrucât l-am prezentat separat anul trecut. Voi mai spune doar că cel mic este mereu încântat de vizitarea acestei mănăstiri deoarece poate admira animăluţele găzduite în stânga curţii.

În încheiere, recomand tuturor vizitarea cascadelor din Valea Spumoasă, dar şi a altor obiective din staţiunea Buşteni! Atunci când mergem pe munte, să nu uităm totuşi că trebuie să respectăm natura şi –sub nicio formă- să nu lăsăm gunoaie în urma noastră! Spun asta deoarece, din păcate, au apărut nişte peturi şi pe cărarea spre Valea Spumoasă (în ciuda faptului că se specifică peste tot faptul că ne aflăm într-o zonă de protecţie sanitară cu regim sever).

Plimbări cât mai reuşite! Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 23812 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI