ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.02.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2016
DURATA: 1 zile
prieteni
5 AD. + 2 COPII -- v: 12; 6

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La Cascada Casoca (Pruncea) si nu numai

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Inspiratie

27 Noiembrie 2016. Serbam onomastica unui membru al familiei in sanul naturii printr-o plimbare inedita.

Ideea de traseu mi-a venit dupa ce am citit acest vezi impresii articol al lui @Crazy_Mouse, AFA-ist din urbe buzoiana, care si-a promovat meleagurile cu talent. Articolul la care am facut referire era cald, fusese publicat pe 25.11 si pe 26.11 cand l-am citit am scris intr-un ecou:

””Excelent ghid buzoian articolul tau. Imi vine sa ma echipez si sa plec in zona. Te felicit pentru articol!””

. Ba chiar imi amintesc ca l-am si intrebat pe autor, daca nu mai face o tura si cu noi. E drept ca era foarte in scurt si total surprinzatoare intrebarea mea in contextul in care noi ne stiam doar din postari, ecouri, PM-uri, iar ziua propusa de mine, adica dimineata urmatoare, facea parte dintr-un weekend prelungit in care tot omul isi facuse un program. :)

Traseul nostru

Partea I:

Bucuresti – DN1 – centura de vest a Ploiestiului – DN1A – trecem de Lipanesti si lasam pe stanga ramificatia spre Manastirea Zamfira, superb lacas de cult pictat de mana marelui Nicolae Grigorescu - cotim dreapta pe DJ100L – apoi stanga pe DJ 102M prin Baltesti si Izesti – din nou stanga pe DJ100M si traversam Podenii Noi, Matita, Magura, Soimari, Surani, Carbunesti unde se gasesc ruinele unei biserici din lemn din secolul al XVIII-lea – dreapta pe DJ102B prin Tarlesti – apoi intram pe meleaguri buzoiene si traversam Zeletin, Slobozia, Bascenii de Sus, Calvini, Bascenii de Jos – si iesim in sfasrit in DN10. Continuam stanga pe Valea Buzaului prin Maruntisu, Lunca, Patarlagele, Valea Lupului, Chirlesti, Paltineni, Nehoiu, Fluierasi, Lunca Priporului, Coltu Pietrii, Lunca Jaristei – de unde se vede Barajul Siriu si noi urmam la dreapta pe DC64 prin Casoca pana la Casacada Casoca sau Pruncea 6,2 km de la parasirea DN-ului. Mama, ce descriere v-am facut! :D

Durata in mod normal ca. 3 ore condus efectiv pentru cei 170 km, dar noi am mai facut si cateva popasuri asa ca nu am stat cu ochii pe ceas. Starea carosabilului pe DN-uri foarte buna, pe DJ-uri buna, cu unele denivelari, iar DC-ul neasfaltat dar nivelat si foarte bine intretinut pentru un drum forestier.

Aici vizitam primul obiectiv principal pe care ni l-am propus – Cascada Casoca.

Pauze chiar merita sa faceti pentru ca insiruirea de drumuri judetene pe care am urmat-o ne conduce nu numai prin frumoasele sate prahovene si buzoiene enumerate, dar mai ales printr-o zona de deal, prin care drumul serpuisete cuceritor facandu-te sa te intrebi ce va urma dupa urmatoarea curba. Am traversat o lume mai curata, cu mai putin trafic, zgomot si poluare.

Partea a II-a:

Cascada Casoca – revenire pe DC64 in DN 10 pe care ne intoarcem o bucata buna pe acelasi drum – trecem de Nehoiu si Patarlagele – lasam in dreapta varianta pe care am venit si continuam pe DN10 prin Cislau, Viperesti, Ciuta, lasam in dreptul Complexului Turistic Magura vezi impresii drumul la dreapta care duce spre Manastirea Ciolanu si Tabara de Sculptura in aer liber de la Magura, continuam pe DN10 prin Magura, Unguriu, Satuc, unde cotim stanga pe DJ102F, traversand pe un pod lung raul Buzau, depasim Berca, Joseni, in Policiori cotim jumatate dreapta pe DJ220A pana la Vulcanii Noroisi de la Paclele Mari.

Acest segment de drum a masurat 81 km si poate fi strabatut cu masina in mai putin de 2 ore cu pauze cu tot. Aici, langa intrarea in zona amenajata si protejata de la Vulcanii Noroiosi, este si o pensiune cu acelasi nume, unde am servit masa de pranz. Nu a fost o alegere prea fericita, meniul, serviciile si calitatea mancarii lasand foarte mult de dorit.

Partea a III-a sau retragerea spre casa am facut-o la lumina farurilor. Am facut cale intoarsa catre Berca si Satuc, de unde ne-am aprovizionat cu carnati de Plescoi, ghiudem si babic :) , de la niste magazaine cabanute situate la drum. Imediat ce am intrat stanga pe DN10, un radar supraveghea traficul din localitatea Satuc si prindea in plasa sa multi musterii. Satuc – Candesti – Vernesti – centura Buzaului – DN2 / E85 – via centura Urziceniului pana acasa la Bucuresti, in total 158 km si circa 2,5 ore de condus ata.

Obiective turistice pe traseul nostru

Sa incepem cu Patarlagele. Ati auzit despre Patarlagele? Stiati ca Patarlagele este oras? Este o localitate lunga asezata pe malul drept al Buzaului. In centrul acesteia puteti face un popas la Monumentul Eroilor din Patarlagele. Monumentul este ridicat in cinstea eroilor neamului romanesc.

Un alt reper important al itinerariului nostru este orasul Nehoiu, urbe buzoiana cu circa 13.000 locuitori. Si acesta se insiruie pe km buni tot pe dreapta raului Buzualui, fiind situata la poalele Muntilor Buzaului. Este un important centru de exploatare si prelucrare a lemnului. Reprezentativa pentru Nehoiu si imposibil sa nu fie remarcata de la distanta este Catedrala Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Nehoiu. Piatra de temelie a catedralei a fost pusa in anul 1991. Pozitia si maretia acesteia o fac vizibila de la mare departare. Aceasta este situata pe un promontoriu, la soseaua principala in urcare, care face o serie de serpentine in acel loc. Este zidita din caramida, in randuri alternante de rosu caramiziu si alb si are 3 turle. In curtea acesteia mai fiinteaza o mica biserica din lemn.

Barajul de la Siriu - zona in care frecvent sunt caderi de pietre si alunecari de teren ale soselei. L-am admirat de la distanta din golul din care ni s-a deschis o frumoasa perspectiva asupra acestuia, inainte de a intra pe drumul forestier catre Cascada Casoca. Este un baraj impunator construit din roca, steril si miez de argila, simplu spus din pamant, care stavileste apele Buzaului, stranse in lacul Siriu, la puntea dintre Muntii Siriului si Muntele Podu Calului. Are o inaltime de 122 metri si o lungime de 570 metri a coronamentului sau. Constructia acestuia a durat mai mult de 20 de ani si s-a finalizat in anul 1994. Rolul acestuia pentru zona in care se afla este primordial, acesta asigurand necesarul de energie electrica si apa potabila pentru mai multe localitati din aval, precum si apa in scopuri de irigare a terenurilor agricole.

Dar sa mergem la prima destinatie speciala pe care ne-am propus-o: Cascada Casoca sau Cascada Pruncea. Cascada, considerata cea mai frumoasa casacada din judetul Buzau, este situata pe raul Casoca, in perimetrul Muntelui Podu Calului. Pe drumul forestier care ne conduce printr-o padure de fag si brad la cascada ne intampina dupa 6,2 km un indicator din lemn (vezi poza 1), pe care scrie cascada. Intalnim si marcajul turistic punct albastru. Aici este o bifurcatie a drumului forestier, unde se poate parca si masina. Urmam drumul secundar, conform indicatorului, catre dreapta cum am venit. Dupa circa 100 metri, drumul se continua cu o coborire pe o scara, la baza raului Casoca. Intalnim un loc de popas amenajat, cu masa si banca din lemn, din pacate si dovezi ale trecerii unor reprezentanti nesimtiti ai speciei umane. :(

Cascada insa ne fascineaza. :) Nu ne asteptam la o cadere de apa atat de impresionanta. Inaltimea caderii de apa este de 17 metri, iar latimea raului (nu a cascadei) este de pana la 6 metri. Inaltimea poate nu este atat de mare, dar debitul bogat al raului si faptul ca ne aflam la baza cascadei, accentueaza impresia lasata de aceasta cadrere de apa. Loc preferat de noi pentru un popas si pentru fotografiat, dar si de mers pe pietroaiele mai mari din parau, cat mai aproape de cascada. :D

Numele de Casoca este pomenit intr-un hrisov de la 17 decembrie 1534 dat de Vlad Vintilă: „Io Vlad Voevod..dat-am domnia mea, această formă domniei mele, lui Slivila şi Stanciu şi lui Nan, ca să le fie lor moşie la Sibicii pentru că iaste a lor bătrâna şi muntele ce se cheamă Tega şi Caşauca”.

In stanga cascadei intr-un perete stancos este ascunzatoarea haiducului Gheorghelas, fost pandur in oastea lui Tudor Vladimirescu. Ne-a placut la Cascada Casoca si recomandam acest loc racoros in sanul naturii departe de poluarea de tot felul.

Urmatorul mare popas l-am facut la Vulcanii Noroiosi. Am fost atat la Paclele Mari cat si la Paclele Mici.

A fost o destinatie care a placut mult copiilor, care au zburdat in voie, dar sub supravegherea atenta a parintilor (!). :) Vulcanii Nororiosi fascineaza prin fenomenul in sine, prin peisajul arid, prin craterele micute care bolborosesc, vulcanii fiind activi. Poze si iar poze, bineinteles. Am petrecut mai mult timp aici pentru ca se apropia apusul si era pacat sa ratam momentul in care soarele se acsunde dupa culmi intr-o zi superba de toamna tarzie. Impresii despre Vulcanii Noroiosi am prezentat mai pe larg nu foarte demult aici vezi impresii.

Si, cum soarele s-a dus la culcare, ne-am regrupat langa masini si am pornit spre citadela bucuresteana. In afara de recomandarile pe care vi le fac de a vizita aceste locuri minunate, va sugerez sa parcurgeti si articolul postat de @Aurici , tot despre o zi petrecuta pe meleaguri buzoieni, scris recent vezi impresii.

Vizitati Cascada Casoca! Vizitati Vulcanii Noroiosi! Luati o gura de aer la poalele Muntilor Siriului!

Calatorii frumoase tuturor!

@webmaster: rog inserare

https://www.youtube.com/watch?v=3kr7vsD82Ys


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 19.02.17 08:06:27
Validat / Publicat: 19.02.17 11:56:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MUNȚII BUZĂULUI.

VIZUALIZĂRI: 6316 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

29 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Cascada Casoca sau Pruncea in toata splendoarea ei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

29 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.02.17 12:59:02]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.02.17 13:25:15]
»

@webmaster: multumesc pentru apreciere, rog si inserare clip

webmasterX
[19.02.17 13:28:36]
»

@Dan&Ema: Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Scuze de omisiune...

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.02.17 13:29:58]
»

@webmasterX: multumesc

crismis
[19.02.17 17:15:19]
»

@Dan&Ema: Faina excursie! Si zic si eu ca tine (desi abia ne-am adunat de pe drumuri): "Mai ca-mi vine sa-mi fac bagajele si sa plec pe urmele tale! " O sa se intample si asta, mai la vara sau mai la toamna, zona Buzaului o "pandesc" de multa vreme...

Si impresionante pozele cu apusul de soare deasupra paclelor!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.02.17 17:27:31]
»

@crismis: Si cate alte minunatii mai gazduieste Buzaul! Am vazut recent un reportaj TV despre Muntii Buzaului si " imi vine sa pornesc deja intr-acolo ".

Testosu'
[20.02.17 09:12:38]
»

@Dan&Ema: Faina promovare a tinuturilor buzoiene!

Pe nedrept lasate "in umbra", in uitare.

Atat de multe frumuseti au locurile astea, atat de multe obiective turistice condensate pe aceste meleaguri.

Nepromovarea si drumurile rupte cam "ucid" turismul in zona Buzaului.

Radu Tudoran
[20.02.17 09:25:19]
»

"Serbam onomastica unui membru al familiei".

Sa traiasca fericit respectivul si sa-l mai vad la o supa.

Pot sa ma laud ca am vazut unele poze in avantpremiera ?

Sa ai vreme frumoasa la mijlocul lui martie si sa transmiti salutari celor care intreaba de mine

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[20.02.17 10:32:03]
»

@Testosu : Imi propun sa mai ajung in zona pentru ca sunt intr-adevar multe de vizitat, inclusiv in zona montana. Multumesc de aprecieri. Oricum articolul meu este mic copil pe langa promovarea cascadelor pe care ai facut-o recent. Excelenta serie de articole!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[20.02.17 10:35:40]
»

@Radu Tudoran:

Baftosule! Ai vazut primul! Sarbatoritul respectiv iti multumeste. Transmit in martie urari, promit!

Vreme buna si tie pe unde calatoresti / navighezi.

Ca vremurile... din pacate lasa de dorit ca in 89 / 90 si... imi ocupa aproape fiecare seara...

Testosu'
[20.02.17 12:13:55]
»

@Dan&Ema: Si noi ne dorim in a mai ajunge prin zona Buzaului, mai ales ca ne-a ramas restanta, neterminata, o tura pana la Lacul Vulturilor, prin Poarta Vanturilor.

Plus alte faine obiective: Trovantii de la Ulmet, misteriosele lacuri Mocearu si Gotes, impreuna cu cu multele mistere ale Tarii Luanei, cum este numita aceasta zona din Muntii Buzaului. Atat de multe frumuseti ascunse are zona Buzaului, dar atat de putina informatie gasesti pe net despre ele.

Iar faptul ca aceasta zona este atat de aproape de Bucuresti, ne permite a realiza ture rapide de weekend.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[20.02.17 15:21:41]
»

@Testosu : Despre Tara Luanei am urmarit un excelent reportaj TV si am ramas si eu uluit de ce ascunde / dezvaluie aceata zona. Daca nu excluzi o companie precum a mea, poate dai de stire cand pleci in zona.

Numai de bine!

Multumesc de foarte valoroasele completari!

Testosu'
[20.02.17 16:04:29]
»

@Dan&Ema: Cu mare drag, cand ne vom hotari, dau un semn si poate ne sincronizam.

Daca la prima tura pe la asezarile rupestre nu ne-am incumetat singuri, negasind suficient de clare informatii pe net, nici macar o harta cu traseele de drumetie si am zis sa nu "balaurim" pe coclauri si sa nu dam de obiective noastre, apeland la un ghid local (confirmadu-se temerile noastre, puteam rata linistiti multe obiective, nefiind nici marcaje si nici indicatoare pe poteci) acum ne putem incumeta a descalci singurei traseele turistice prin Tara Luanei.

Singurele dati in care am apelat la un ghid, de cand mergem noi prin fel si fel deexcursii pe meleagurile patriei noastre a fost aici in Mtii Buzaului si in Delta Dunarii (acolo si singura data cand am apelat la o agentie turistica).

Apelarea la serviciile unui ghid si crearea ad-hoc unui grup turistic eterogen a avut si parti mai putin placute.

Ma refer la neseriozitatea unor persoane, care nu au fost punctuale la locul de intalnire (persoane care erau deja cazate in zona, care participasera la o alta excursie cu o zi inainte cu acest ghid) generand intarziere in plecarea pe traseu care s-a rasfrant asupra excursiei, fiind nevoiti in a mai renunta la unele obiective, nemaifiind timp).

P.S. La targ, la TTR, zona Buzaului a fost reprezentata? Sunt tare curios?

Michi
[20.02.17 20:01:57]
»

Foarte bun review ca să nu mai vorbesc de pozele cu Emin şi DeniseP25, 26 sunt de concurs

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[20.02.17 20:23:25]
»

@Michi: sarut mana!

tata123 🔱
[21.02.17 12:51:21]
»

@Dan&Ema: Un MiniGhig AFA util celor care doresc să clace pe meleaguri buzoiene, deosebit de ofertante din punct de vedere al peisajelor naturale și nu numai. Vulcanii Noroioși reprezintă un adevărat brand turistic al județului. Zona se pretează unei excursii de o zi pornind din București, mai ales vara când ziua e lungă.

@Testosu: Județul Buzău a fost promovat la Târgul de Turism (februarie 2017) de către Consiliul Județean (reporterbuzoian.ro/foto-c ... ism-al-romaniei). Am luat câteva pliante de promovare, printre care și un material despre Vulcanii Noroioși, dar și mai multe hărți (obiective turistice din județ, trasee etnografice).

Anul trecut s-a asfaltat și șoseaua până în comuna Colți, la Muzeul Chihlimbarului. Din nefericire, la începutul lunii decembrie 2016, biserica rupestră din Aluniș a ars parțial (agerpres.ro/social/2016/1 ... -colti-11-48-56).

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[21.02.17 15:03:00]
»

@Dan&Ema: Excelent articolul tău, pe care l-am citit duminică ”la cald”, la puțină vreme după ce a apărut pe site; nu am avut totuși timp atunci să intervin și eu cu un ecou, așa că mi-am propus să revin... și iată-mă! Să o luăm pas cu pas!

În primul rând, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase referitoare la impresiile postate de mine pe AFA și mă bucur că un altfel de articol v-a inspirat pentru plimbarea voastră! Chiar dacă iarna se apropia (cel puțin calendaristic) cu pași repezi, se pare că vremea a ținut cu voi și asta se poate observa din frumoasele fotografii atașate!

În al doilea rând, mi se pare foarte interesantă varianta de traseu pentru care ați optat la venire (DJ 100L, DJ102M și DJ 100M) ! M-am uitat și eu în mai multe rânduri pe diverse hărți la acest traseu, însă nu știam cum sunt acele drumuri, așa că am tot amânat să explorez zona, optând mereu pentru alte rute. În acea zonă, între satele Măgura și Șoimari, există un obiectiv pe care nu l-am vizitat până în prezent – este vorba despre un lăcaș de cult relativ nou, mănăstirea Ianculești.

Nu în ultimul rând, mai avem și noi câteva restanțe pe meleagurile buzoiene, așa că poate ne vom sincroniza peste câteva luni pentru o plimbare; noi nu am ajuns până acum la trovanții de la Bozioru, la schiturile rupestre din zona Nucu și nici la lacul Vulturilor (un obiectiv pe care însă l-am admirat în dese rânduri prin fotografiile existente pe internet). Așa cum ai subliniat și tu, meleagurile buzoiene sunt foarte ofertante, însă este de preferat ca vremea să fie frumoasă în perioada când cineva își planifică să le viziteze, pentru că altfel drumurile secundare pot crea probleme serioase!

În rest, ce să mai zic?! Nu mai e prea mult până la întâlnirea AFA de la Slănic Moldova, pe care o aștept cu nerăbdare!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.02.17 20:10:40]
»

@tata123: Multumesc de aprecieri. Articolul este insa doar o simpla descriere a unei zile petrecute cu familia largita in judetul Buzau, centrata pe Cascada Casoca si Vulcanii Noroiosi. Dar judetul Buzau ofera infinit mai multe, asa cum au / ati precizat mai multi colegi. Eu cu siguranta voi reveni.

Tara Luanei vreau musai sa o vizitez, pe la Tabara de Sculptura nu am mai fost de mult mult timp, Muntii Buzaului ma asteapta, limbile de foc ce ies din sol sunt alta curiozoitate a zonei si tot asa.

Despre Vulcani nu am detaliat aici pentru ca am scris dedicat cu 1 an in urma, intr-o viizta efectuata cu 2 zile inainte de a ajunge la Intalnirea AFA de la Cincis.

Multumesc inca o data!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.02.17 20:19:50]
»

@Crazy_Mouse:

Florin,

Putem pune ceva la cale cand ne vedem la Slanic Moldova. Unde m-ai pui ca suntem si vecini de camera? Eu unul cred in coincidente asa ca... simt ca se contureaza o tura pe cinste. Si Testosu era interesat, sa vedem daca gasim interes comun pentru toti, de ce nu?

Suita de drumuri judetene de legatura dintre DN1A din jiud PH catre DN10 in jud Buzau, s-a prezentat in conditii de rulare in general bune. Asfaltate 100%, pe alocuri denivelate, dar mult mai putin unduite decat drumul catre Vulcanii Noroiosi. Mai gasesti cate o groapa pe ici pe colo, ca sa nu uiti in ce tara esti. Dar zona mi-a placut mult. Multe curbe insa.

Multumesc de aprecieri.

Pe curand!

Testosu'
[21.02.17 20:39:34]
»

@Dan&Ema: Ar fi prea fain sa punem la cale o asemena "ieseala".

Poate reusiti sa ajungeti la "o intelegere" la Slanic si apoi poate incerc sa ma mulez si eu pe coordonate.

Oricum cred ca trebuie pusa pe picioare o asemenea excursie dupa ce se mai indreapta vremea, sa nu fie nici prea multe noroaie. Cred ca undeva incepand cu aprilie.

Testosu'
[21.02.17 20:46:52]
»

@tata123: O veste nu tocmai placuta despr incendiu de la Alunis. Inteleg totusi ca nu au fost distrugeri prea mari.

Sper! Am fost de doua ori acolo, este un obiectiv turistic/istoric/religios deosebit.

Iar vestile bune sunt ca s-a asfaltat acel drum spre Colti care era rupt rau, si ca administratia locala incepe sa se trezeasca, sa incerce sa promoveze turismul buzoian. Sa speram ca nu este un foc de paie, ci o treaba serioasa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[22.02.17 10:20:04]
»

@Dan&Ema: Cum sa nu fii incantat ca ai vazut asemenea frumuseti. Minunata povestirea si la fel si pozele. O frumoasa ieseala in familie, felicitari, votat cu mare drag.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[23.02.17 08:15:08]
»

@mishu: Multumesc de comentariu si aprecieri.

Da, a fost faina ieseala, chiar daca nu a fost in... Targul Iesilor.

Voi reveni cu ture de genul acesta in zona, intrucat zona este usor abordabila din Bucuresti si se preteaza si la excursii de o zi.

Este si mult mai putin aglomerata ca Valea Prahovei, pe care o evitam de ani buni pe cat posibil, in ciuda frumusetilor incontestabile de pe vale, din muntii care o flancheaza si din statiunile frumos insirate pe aceasta.

Buzaul e mai altfel, si mi place, desi pana de curand stiam prea putine despre el.

recomand tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[23.02.17 08:24:08]
»

@Dan&Ema: Ideea este ca astfel de locuri ne sunt chiar mai accesibile noua bucurestenilor ca si distanta si sunt destul de multe de vazut, si intradevar nu la fel de aglomerat locul prin comparatie cu Valea Prahovei.

Si daca mai si incercam sa profitam de orice minut liber e mai mult decat in regula.

Eu peste o saptamana o sa dau o fuga pana la Iasi, interes de "serviciu" , am concurs cu cel mic, vom pleca sambata dimineata si duminica dupa concurs ne intoarcem, si macar o scurta tura prin Iasi tot vom da (nu prea mult deoarece nu este timp).

Va fi o ocazie insa sa fac o scurta avanpremiera a portiunii de drum comuna spre Slanic Moldova .

O zi frumoasa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Lucien
[06.03.17 18:25:42]
»

Mi-a plăcut articolul și linkurile. Nu știam de asemenea cascadă, așa că trebuie reținut.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[06.03.17 18:41:27]
»

@Lucien:

Merita la o tura soft de o zi din plin. Vreo 2,5 ore din Miercurea Ciuc si 150 km, cam la fel ca din Bucuresti. Zona in sine este insa ofertanta si eu incerc sa incheg o idee la Slanic M si dupa, cu Crazy Mouse si Testosu si cine mai vrea sa facem o drumetie in Tara Luanei sau in generala pe meleaguri buzoiene. Asa, de primavara sau de primavara - vara! Ce zici?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Lucien
[06.03.17 19:11:05]
»

@Dan&Ema: Propunerea este foarte interesantă. Țara Luanei este și mai și... Cu ani în urmă, venind de la munte și colindând dealurile din zona Sărata Monteoru, am fost surprins să găsesc migdale în copaci... o altă lume. Despre întâlnire... nu pot promite nimic.

webmaster26
[16.02.20 11:50:11]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Cascada Cașoca (Pruncea), MUNȚII BUZĂULUI" (nou-creată pe sait)

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[16.02.20 13:37:25]
»

@webmaster26: localizare corecta

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Dan&Ema, Lucien, Michi, mishu, Radu Tudoran, tata123 🔱, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂCascada Cașoca (Pruncea):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.58417701721191 sec
    ecranul dvs: 1 x 1