DEZASTRU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales această cazare pentru că este în centrul cetății.
Am rezervat prin Booking, ținând cont de rating și recenzii.
Am fost anunțați prin e-mail că nu putem lasa mașina la cazare. Când am ajuns, ni s-a transmis să parcăm în apropiere contra unei sume de 10 lei pe zi (pe străduțele din zonă se parchează gratis).
despre SERVICII
Am sunat înainte de sosire să întrebăm dacă ne pot primi cu 2 ore înainte de check in (stabilit la ora 15:00). Ni s-a atras atenția că în zonă aceasta este ora la care se face cazarea, dar că putem lăsa bagajele mai devreme. Am acceptat și după ce le-am lăsat, am mers pe terasa lor să mâncăm până camera devenea disponibilă.
Am primit 3 prosoape jerpelite. În ziua următoare au fost schimbate cu 6 ok.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera 3 este o suită, adică o cameră mică, cu o canapea deteriorată și una mare cu pat dublu, spațioasă.
Baia părea că nu a fost degresată și igienizată sezonul acesta.
"Coșul cu cosmetice" este un eufemism. Au fost 3 săpunele și 3 plicuri cu șampon întreg sejurul, în schimb am avut 4 suluri de hârtie igienică și 2 steluțe odorizant wc.
Mirosul este o combinație de mucegai cu prăjeală. Am deschis cu greu geamurile ce stăteau să cadă.
Mobilierul, ușile și parchetul par cumpărate din talciocul cu vechituri. Rupte și scorojite.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Cât timp am așteptat pregătirea camerei, am hotărât să mâncăm la ei.
Hamburgerii pentru copii păreau cumpărați de la magazinul din apropiere. Făcuți în grabă, cu dressing sărăcăcios. Am comandat și un platou medieval pentru 2 persoane. Coaste de porc semicrude, aripi de pui reci și cartofi wedges reîncălziți. Prea târziu am văzut pe notă că am plătit platou de 4 persoane. Jaf.
Servirea execrabilă și ospătarul amețit m-au dus cu gândul la primele terase de cartier din anii ' 90.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Cetatea, arhitectura, astea depind de nivelul de înțelegere al fiecărui vizitator.
Gunoaie, mizerie, miros de ulei de patiserie și iz de urină.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Relaxarea nu există. Cu geamurile închise nu e bine, că miroase a vechi, cu ele deschise intră parfumul de bucătărie și zgomotul străzii.
Nu vreau să știu cum e pe acolo când se desfășoară festivalul.
Recomand să vă cazați în afara cetății, într-o clădire care nu face parte din patrimoniul UNESCO.
Trimis de bgdn in 30.08.21 22:31:06
- A fost prima sa vizită/vacanță în SIGHIȘOARA [MS]
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bgdn); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.22019900 N, 24.79244600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Doar pentru cunoscatori... — scris în 19.03.24 de Danielclaudia din BRăNEşTI [DB] - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Casa Wagner — scris în 12.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Week end in Cetatea Sighisoara — scris în 15.11.18 de Rita01 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Dec.2013 Revelion 2013-2014 — scris în 03.01.14 de ilici din PITESTI - nu recomandă
- Dec.2013 Conditii Casa Wagner si imprejurimi — scris în 02.01.14 de Atena2008 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Vacanta placuta — scris în 07.06.13 de charisteas din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Jan.2010 O locatie buna — scris în 23.11.12 de yuly68 din BUCURESTI - RECOMANDĂ