EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Alegând un circuit prin zone unde nu am mai fost, am hotărât să facem un popas în Maramureș.
Un amic care a fost anul trecut mi-a recomandat cu sinceritate Poienile Izei ca fiind una dintre cele mai pitorești și tradiționale din zonă, iar informațiile de pe AFA și booking, ne-au făcut să optăm pentru Casa Iulia. Discuția telefonică referitoare la rezervare mi-a întărit convingerea că am ales bine.
Venind de la Turda, cu un scurt ocol pe la Borșa, via Vișeu, după un drum destul de prost (tipic românesc) am ajuns spre seară la locație, unde am fost întâmpinați cu drag de gazda noastră.
despre SERVICII
Doamna Iulia este o femeie amabilă, având ca vocație ospitalitatea caracteristică oamenilor de pe aceste plaiuri minunate, care fac tot posibilul să-ți intre la suflet, și să rămână acolo o bună bucată de vreme, răscolind amintirile cu o chemare lăuntrică de revenire.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera rezervată a fost suficient de mare, cu dotări moderne și curățenie ireproșabilă, având condiții de odihnă și confort la superlativ.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Unul dintre motivele pentru care este recomandată această zonă este gastronomia, iar la Casa Iulia totul a fost peste așteptări: de la sticlele de horincă și afinată care sunt cu autoservire în foișor, la sala de mese curată și aranjată specific zonei, la mâncarea proaspătă și în cantitate opțională, pregătită numai din produse din propria gospodărie, totul crează o notă de satisfacție și bună dispoziție, la un preț rezonabil. Seara am servit un preparat tradițional, despre care doamna Iulia ne-a spus că numai la ei se mai păstrează, zamă acră cu ou întreg... o bunătate.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locația este pe o stradă laterală șoselei principale, ceea ce îi conferă un grad sporit de liniște, iar alți oaspeți au cumpărat de la magazinul sătesc din apropiere. Peisajul din împrejurimi este minunat: totul e verde oriunde ai privi, iar liniștea adâncă este rar tulburată de o pasăre sau boare de vânt.
Se poate vizita Cascada Cailor la Borșa, Cimitirul Vesel de la Săpânța, o plimbare cu mocănița din Vișeu, și poate mai sunt și alte atracții în zonă.
Trimis de micos in 20.09.20 11:00:12
- A fost prima sa vizită/vacanță în POIENILE IZEI
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (micos); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.70062300 N, 24.11400400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@micos: Maramuresul este intradevar minunat la fel ca si oamenii din zona. O alegere inspirata, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2021 Super! Recomand cu drag! — scris în 05.05.21 de Ana_Andreea din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Super bine — scris în 01.10.20 de braguta emil din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Vacanta minunata — scris în 01.09.20 de ux117355 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Raiul pentru turisti — scris în 25.06.18 de mihaistoian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Vacanta de vis — scris în 02.10.17 de aris_crina din VRANCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Casa de vis... — scris în 25.08.17 de mario2007 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Un super sejur — scris în 25.02.18 de datcus* din GALATI - RECOMANDĂ