Casa Galbena, locul unde voi reveni la chemarea Deltei

TIPĂREȘTE

Cand vine vorba de plecare catre destinatia de vacanta, totul pare mai usor, bagajele se fac cu mai multa rabdare (daca zic cu placere as exagera), iar trezirea dis-de-dimneata nu mai pare asa cumplita ca atunci cand pleci in interes de serviciu. Totul, exceptand volumul de bagaje - cateodata, cand incep transportul la masina si stivuirea gentilor in portbagaj care imi consuma energii nebanuite, nu ma pot abtine sa nu fiu putin rautacios cu sotia mea si o intreb cu candoare: ne mutam?! N-a fost cazul acum, echipamentul de vara e intotdeauna mai lejer, iarna situatia e un picut mai critica.

Asa ca, treziti la 7,00 dimineata si demarati ca din pusca pe la 9,00 pe A2-ul nostru scump si liber (asa-i in zi de luni, am ales sa evitam week-end-ul pentru plecare), nu am intampinat obstacole deosebite pentru atingerea tintei noastre de sosire in port la Mahmudia, respectiv ora 14,30. Decat poate vipia cumplita ce facea asfaltul sa se inmoaie cu cele multe grade, peste 40, date de codul rosu napustit in vara lui 2007 peste Romania si ai ei locuitori. Si pentru ca aerul conditionat al masinutei noastre dragi era deja o amintire mult prea indepartata (dupa cum povesteam in alt review), ne-am cam chinuit binisor in acea zi cu Soarele arzator ce parca topea plafonul si facea bordul sa dogoreasca ca un resou. Mai un geam deschis si nu prea, ca la viteza mare de pe autostrada nu te mai poti intelege unul cu altul, mai un popas de sandvisuri sub coroana vreunui plop batran pe marginea soselei ce taie Baraganul de la Fetesti in sus spre Giurgeni, mai o apa rece la Tulcea si iata-ne ajunsi la Mahmudia. Dupa alte 3-3,5 ore pe apa, eram in Sfantu Gheorghe.

Paranteza aici despre transport, iubitorii de croaziera cu vaporul pot opta pentru imbarcare la Tulcea la bordul Pasagerului, asa incat nu vor mai avea emotii daca urca sau nu mai in aval, cum am experimentat noi la Mahmudia. Dar durata deplasarii creste considerabil, Pasagerul face 3 ore de la Tulcea la Mahmudia (in total 6-7 ore pana in Sfantu Gheorghe), iar pe sosea sunt 30 de km, pe care-i parcurgi cu masina in maxim 30 de minute, drumul nu-i prea circulat. Depinde de preferintele fiecaruia, important e sa urci pe punte la timp, ca altfel... platesti serios pentru o salupa particulara.

Pensiunea Casa Galbena am gasit-o foarte usor, dupa indicatiile primite la telefon, este foarte aproape de centrul comunei, intr-un sfert de ora de la debarcare eram deja acolo. Am intrat cu teama, parea aglomerata, dar era asa fiindca incepuse programul mesei de seara si era putina agitatie. Oricum, clienti erau, fara rezervare sanse subtiri sa gasesti vreo camera. Pensiunea a fost amenajata cu simt de raspundere, arata impecabil, se vedea ca s-a facut o investitie serioasa. Stil clasic, nu traditional. Doar casele vechi mai sunt acoperite cu stuf. Locuite in general de oameni mai in varsta ai caror copii au plecat de mult spre alte zari, se degradeaza pe zi ce trece. S-a construit mult si pe-aici, dar e de inteles: fiecare om tinde catre o viata mai buna, de exemplu, sigur vrea un acoperis mai acatarii deasupra capului cand stuful nu mai tine apa ploilor, nu? Chiar daca noi turistii iubim arhaicul.

Aici probabil a fost achizitonata o casa veche de la un localnic si, beneficiind de o pozitie faina si de o curte interioara generoasa, locul s-a pretat foarte bine amenajarilor turistice. Toate cladirile erau zugravite intr-un galben pal discret, placut, care se incadra perfect mediului inconjurator. Se intra pe-o alee betonata cu flori pe margine, pe stanga era amenajata o terasa in aer liber cu cateva masute si scaune de rachita acoperite cu umbrele de soare, o placere sa stai sa sorbi cafeaua dimineata sau o inghetata dup-amiaza; pe dreapta era primul corp de cladire, de 2 stele, fata in fata cu acesta, in spatele meselor, era o alta cladire in care era amenajata sala de mese si bucataria. Putin mai in spate era si casuta de 3 stele, cea in care am stat noi. Corpul de 2 stele pastra arhitectura originala a cladirii initiale, asa mi s-a parut. Pana in spate, la gard, mai era spatiu suficient de extindere, mai ales in partea dreapta. Dupa gard, era un canal de apa care iese in Dunare si la care trage fiecare satean cand vine acasa de la munca (pescuit). Seara era locul predilect de adunare al tantarimii, dar misunau pe-o raza mica in jurul apei, in curte nu i-am remarcat in mod deosebit.

Camera in care am stat ne-a satisfacut pe deplin. La intrare - un hol mic dotat cu un sifonier marisor si foarte util. In fata se intra in baie, prosoapele erau curate, exista cabina de dus, iar in spate era si-un geam mic pentru aerisire; fara sapun/sampon sau casca de dus, dar nici n-am dat vreodata importanta deosebita aspectului. Apa calda mi se pare esentiala, la restul mai fac rabat. Nu plec niciodata la drum, indiferent unde, fara sapun si prosop in bagaj. In stanga, sub o arcada boltita, se deschidea camera - nu foarte mare, dar decenta, patul dublu - elegant, din fier forjat, patul simplu langa perete opus, o masuta si un scaun, plus mult visata instalatie de aer conditionat. Ferestrele din termopane aveau plase de tantari care-si serveau perfect scopul (doar pe usa puteau intra, odata cu noi), iscusit decorate cu perdelute fine si draperii asortate cu asternutul de pe pat. Cearsafuri curate, viu colorate, si cate-o patura moale invelita pentru fiecare. Am zambit superior: ha, ha!, aici n-a venit canicula, oameni buni?! Ba da, numai ca seara si mai ales noaptea, temperatura pe-aici, chiar si pe cod rosu de canicula, nu-i ca la noi, in marile orase, scade spre 20°C. In prima noapte am dormit cu geamul deschis dezveliti cu totii, dar pe la doua noaptea ma cam strangea usor un frig placut, m-am trezit si-am inteles rostul acelor paturi - am invelit pe toata lumea. Televizorul lipsea, dar nu i-am dus dorul, dimpotriva, a fost asa de bine. Daca va zic c-am citit in fiecare seara dintr-un roman, n-o sa ma credeti... De aer conditionat n-am prea avut nevoie, decat dup-amiaza cand veneam de la plaja si gaseam foarte cald inauntru. Ba mi-aduc aminte ca intr-o noapte a pornit singur, nu stiu ce-avea, dar m-a speriat teribil... Am luat chinezaria aia de telecomanda, l-am oprit, dupa 15-20 de minute... iar porneste... si tot asa, de inca doua-trei ori, de fiecare data dupa ce atipeam la loc. In final, m-am dat jos si l-am tras din priza, soptind sotiei ca, daca porneste si acum, ne facem bagajele si o intindem, ca nu-i a buna... :)

Despre mancare nu pot vorbi decat la superlativ, satisfactia tuturor a fost maxima. Niciunde nu am mancat asa bine ca la Sfantu Gheorghe, a fost cea mai mare perioada de timp din viata mea in care am mancat peste proaspat in fiecare zi. Si, desi pestele e unul din cele mai sanatoase si dietetice alimente, am constatat la “cantarul oficial” de-acasa ca te poti ingrasa foarte usor si numai cu acest fel de mancare, credeti-ma pe cuvant! L-am degustat (devorat, ce sa ne mai ascundem!) preparat in toate modurile posibile si imposibile, habar n-aveam ce multitudine de retete exista. Ciorba de peste, bors de peste (nu-i chiar la fel), peste prajit (somn/crap/salau) cu cartofi natur presarati cu patrunjel si lamaie, rasol de peste, chiftelute de peste si, felul meu favorit - scordolea de peste (fiert) cu mujdei specific zonei (solid, frecat cu iaurt si ulei plus un pic de otet). Numai clatite cu peste n-am vazut, dar... cine poate sti? :) Ce mai, am fost rasfatati, portiile erau mai mult decat generoase, se servea cat vroiai (ciorba venea in bol, pestele pe-un platou si garnitura la fel) si tot timpul am fost intrebati daca mai vrem (nu multumim, ca daca mai stam o saptamana - crapam!!) sau daca ne-a placut. Garantat, ne-a placut tot. Aveam si desert, fructe sau gogosi sau alte prajituri de casa, plus ca se putea cumpara loco inghetata sau sucuri, pensiunea era dotata cu frigidere din acelea mari. Of course, si bere rece pentru subsemnatul. Spre multumirea noastra deplina, si baiatul nostru a mancat de toate fara prea multe mofturi, chiar si ciorba, daca i-a fost foame tare. Intr-una din zile, a fost tare fericit cand ne-a servit doamna piept de pui cu cartofi prajiti, cred ca i s-a facut mila de el, ii vedea fetisoara cam tristuta la felul intai. Si-acum, la mai bine de trei ani de-atunci, cand ii reprosez ca nu mananca niciodata ciorba, imi da replica: “ai uitat ca am mancat si bors de peste in Delta?”. Mai pot sa zic ceva? Pentru micul dejun ne aprovizionam de la magazinul satesc, se gaseau de toate acolo: lapte, iaurt, fructe, legume, toate proaspete. Cafeaua o beam la mesele din gradina in fiecare dimineata, era ca un ritual - racoarea era foarte placuta, iar pe pernutele de pe scaune simteam putin si umezeala data de roua diminetii.

Sa va povestesc si momentul meu de glorie, de ne-pescar. Pensiunea era plina de familii cu copii mititei, romani dar si multi maghiari, banuiesc ca e mai ieftin in Delta, decat la Balaton :); doamnele plecau dimneata cu cei mici la plaja, domnii erau mare pescari. La un pranz aveam pe masa un peste prajit la gratar cu ceva garnitura de cartofi, dar nimeni nu stia ce e. Eu, mai timid, am opinat c-ar fi scrumbie, nu eram sigur, dar cert e c-avea milioane de oase mici si rele; dupa 5 minute de chin, am renuntat si eu sa-l mananc, desi era gustos. Pescarii de la masa vecina, expertii - ba caras, ba stiuca, biban sau avat, toti aveau cate-o parere. Apare d-na Elena si sar toti pe ea: "spuneti-ne, ce peste-i asta, ca ne certam de-o ora... pai, scrumbie, ce sa fie?!" , zice doamna zambind condescendent, stiindu-i cum pleaca pe la 3-4 dimineata pe balta... Ehehei, domnul a avut dreptate, zice unul catre mine inclinand capul in semn de salut, omul ma auzise si pe mine dandu-mi cu parerea. Asta e, v-am avut!

In incheiere, pot sa va spun cu mana pe inima ca, chiar daca n-am beneficiat de confortul unui hotel sa zicem, adica n-am avut sauna, teren de golf sau de raquet-ball ori alte asemenea, Casa Galbena din Sfantu Gheorghe este locul unde m-am simtit cel mai bine de cand s-a terminat perioada lipsita de griji a adolescentei. Mancarea de peste, linistea Deltei, croncanitul pelicanilor si al cormoranilor si peste toate, lipsa volanului timp de 8 zile incheiate, m-au facut sa ma simt extraordinar. M-as reintoarce la Casa Galbena? Si maine, daca s-ar putea. Sau... sa ma mut acolo, poate?...

Cele bune tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 7290 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI