O cazare aproape ca la mănăstire: Casa la Salle, Casa Religiosa din Roma

TIPĂREȘTE

Nu sunt convinsă că am ales bine titlul pentru această cazare, dat fiind că nu am stat niciodată la vreo mănăstire, dar aşa m-a purtat inspiraţia gândindu-mă la complexul în care am avut cazare la Roma. Iniţial, pachetul şi aşa destul de ieftin pentru city-break-ul la Roma, prevedea cazare la hotel Priscilla, însă domnul de la agenţie mi-a zis că dacă vrem să mergem la Vatican, e mai bine să ne vândă hotelul Casa la Salle, situat diametral opus faţă de primul, mult mai aproape de Vatican.

Cum nu aveam nici un fel de experienţă la Roma, am găsit că am putea merge pe mână agentului, pentru că şi aşa timpul petrecut în hotel va fi fost limitat, eventualele neajunsuri neputându-ne deranja prea tare. Important era să fie curat şi decent. Trebuia dat răspunsul pe loc, aşa că m-am învoit, asumându-mi riscul să iau castanele în caz de nemulţumire.

Ulterior, numele hotelului punându-mă oarecum pe gânduri, am căutat şi am găsit explicaţia: avea în componenţa numelui şi Casa Religiosa deoarece tot complexul aparţine Congregaţiei Fraţilor „La Salle” (Frères des Écoles chrétienne), numită şi Lasallianum, un ordin monahal fondat de Jean-Baptiste de LaSalle, preot catolic francez, în anul 1680, clădirea servind drept şcoală pentru copiii sărmani. Aşadar, chiar nimeriserăm într-un loc cu puternică tentă religioasă, dar absolut aparte. Pentru detalii: http://www.casalasalle.com/index.php?lang=en De mare folos mi-a fost şi articolul colegei @aurici, singurul pe care l-am găsit pe AFA despre acest hotel.

Drumul de la aeroportul Fiumicino până la hotel l-am făcut direct cu un autobuz aparţinând societăţii de transport Cotral, şoferul staţionând pe Via Aurelia, chiar vizavi de intrarea în resort, situată la numărul 472. Un panou pe care scria numele hotelului pe un gard ne-a asigurat că am nimerit bine la poartă, de fapt la porţi, căci erau două, ambele înalte, metalice, închise: una propriu-zisă a hotelului şi, lângă, cea a Institutului „Convitto Jesus Magister”, parte din congregaţie. Apăsăm butonul soneriei, poarta se deschide automat şi abia atunci puteam aprecia din priviri dimensiunea arealului în care intraserăm. De la poartă şi până la intrarea efectivă în hotel erau cam 200 m. Citisem că proprietatea se întinde pe circa 50.000 mp, cuprinde un parc privat, grădini, două terenuri de sport, ce să mai vorbim, o reală oază de linişte şi vegetaţie într-un oraş aglomerat şi gălăgios.

Ne-am convins că afirmaţiile erau întocmai cu realitatea, după ce în ziua următoare am făcut o plimbare de recunoaştere prin tot complexul. Acesta constă în două mari clădiri situate la distanţă apreciabilă una faţă de cealaltă, dar comunicând prin culoare mari îmbrăcate în sticlă şi tâmplărie de aluminiu. Ar mai fi încă şase săli de conferinţe, o bazilică extrem de frumoasă care l-ar fi avut drept oaspete şi pe papa Ioan-Paul al II-lea în anul 1981, după cum am citit pe o placă dinăuntrul acesteia, capacitate mare de cazare: aprox. 200 persoane, iar 170 de persoane putând fi găzduite per total în sălile de conferinţe. În tot complexul, clădirile, toate, fără balcoane, au culoarea cărămizie, iar spaţiile enorme impresionează turistul care îşi dă seama că s-a trezit într-un rai nebănuit.

Grădinile şi parcul cuceresc imediat pe oricine, fiind foarte bine îngijite, cu alei, bănci, gazon, mulţi pini, chiparoşi, portocali, lămâi, dafini, magnolii înfloriţi, ficuşi şi multe flori: trandafiri şi gingaşa streliţia pe care am prins-o înflorită. Cel mai mult m-a încântat să văd un pomişor de kumquat ce avea şi miniaturalele fructe portocalii în el, ni se indusese ideea că numai în Corfu ar putea fi găsit, de aceea mă mirasem eu. La loc de cinste în parc se află statuia întemeietorului, Jean-Baptiste de LaSalle, devenit sfântul profesorilor, în anul 1900 prin canonizarea sa de către papa Leon al XIII-lea, înconjurat cu dragoste de copiii cărora le-a dedicat iniţial stabilimentul. E locul ideal pentru cine vrea mişcare în aer liber, natură, să facă plimbări sau chiar jogging. Şi parcarea privată este foarte generoasă, în ea încăpând pe lângă multe autoturisme, chiar şi autocare.

Cum noi am sosit în jur de 10,00 a. m., era puţin probabil să ne primim camerele, dar trebuia să ne descotorisim măcar de bagaje. Până la recepţie am făcut ceva cale, am fost întâmpinaţi de un recepţioner între două vârste ce s-a dovedit foarte amabil, ca dealtfel şi colegii săi cu care se schimba. Aşa cum presupuseserăm, camerele nu erau gata, dar am fost invitaţi să ne lăsăm bagajele în camera specială, ne-a fost indicată toaleta de serviciu, ne-a înmânat câte o hartă detaliată a Romei, personalizată, ce cuprindea şi câteva detalii privitoare la hotel.

Până la cea mai apropiată staţie de metrou, Cornelia, sunt 600 m, iar pe traseu, pe Via Aurelia şi pe Via Cornelia sunt câteva prăvălii de cartier de unde se pot cumpăra diverse, de la alimente, băuturi (bere Peronni 1,3 €, bere Nastro Azzuro 1,6 €, Birra Moretti 1,8 €, toate la 66 cl) până la suveniruri, dar şi câteva locuri în care se poate lua masa, inclusiv un McDonald’s. Circulau pe Via Aurelia şi câteva autobuze, traseele 46 şi 916 spre centru, însă pentru noi a fost mult mai comod cu metroul. Într-adevăr, Vaticanul se află la trei staţii de metrou, până la Colosseum fiind vreo 12 staţii, cu schimbarea liniei la Terimini.

Ni se spune că trebuie să achităm taxa de oraş de 3,5 €/persoană/zi, despre care fuseserăm informaţi deja, am primt cheile camerelor 519 şi 523, am primit şi explicaţii cum ajungem la ele. Sunt situate în celălalt corp, distanţa faţă de recepţie fiind considerabilă, gen „mănânci o pâine până acolo” şi foarte greu de parcurs, întortocheată, noroc cu indicatoarele, că altfel ne-am fi încurcat de fiecare dată. Lăsam restaurantul în urmă, urcam un nivel şi cu liftul, ne pierdeam pe nişte culoare ca într-un labirint, coteam ba la stânga, ba la dreapta, treceam pe lângă intrarea în bazilică, dădeam pe holuri de automate din acelea cu fise pentru sticle de apă şi răcoritoare şi, în fine, ajungeam la noi pe palier. Pe holuri, pardoseala dintr-un mozaic vechi, dar impecabil, era atât de curată peste tot, că-ţi era milă să calci, mirosea a produse de curăţenie în permanenţă, aerul era proaspăt, poate o idee mai rece decât în încăperi.

Camera

Am nimerit o cameră pe colţ, camera 519, cu ferestre mari pe doi pereţi, de la început fiindu-mi teamă că va fi mai răcoroasă. Dar, n-a fost aşa, sistemul de încălzire fiind foarte eficient. La intrare, un hol deloc strâmt prezintă în dreapta baia, în stânga un dulap generos. În faţă se desfăşoară camera, destul de spaţioasă, dar austeră, simplă şi sobră. Un pat dublu masiv, cam 2m/2m, cu saltea excelentă, în care am dormit foarte bine, cu noptiere, veioze la capete, ocupă cam două treimi din suprafaţa camerei. Deasupra patului era agăţată o icoană, pe peretele opus o cruce pe care era răstignit Iisus, semn că ne aflam într-un aşezământ cu nuanţă religioasă. Mobilierul camerei mai cuprindea o masă pentru bagaje şi un birou generos, cu două scaune, lampă de birou, dispuse pe peretele din faţa patului. Alături, pe peretele perpendicular, lângă cealaltă fereastră, era aninată o oglindă lungă, foarte utilă, dealtfel. Căutând din priviri vreun frigider sau televizor şi negăsind de nici un fel, ne uităm unul la altul contrariaţi şi ridicăm din umeri, că poate aşa trebuie să fie într-un asemenea aşezământ. Apoi, uitându-mă pe saitul lor, mă lămuresc: nicio cameră nu dispune de tv, dar există o sală cu tv destinată celor ce vor să urmărească ceva programe, însă, în curând toate camerele vor fi prevăzute cu aşa ceva, promite acesta. Găsim totuşi un aparat de AC suspendat judicios deasupra uşii de la intrare, ca să nu deranjeze prea tare, să nu-ţi bată direct în cap, pe una dintre noptiere, fiind aşezat telefonul fix. Semnalul wi-fi era excelent, accesul pe internetul wirless fiind neparolat. Pardoseala era din gresie în culoarea mobilierului, adică bej-maroniu, vederea era către terenurile de sport, spre încântarea soţului meu care s-a delectat gratuit, ca spectator, cu un meci de fotbal, în nocturnă, între copii.

Nu există seif, dealtfel am fost sfătuiţi de către recepţioner să nu lăsăm bunuri de valoare (bani, acte) în cameră, recomandând-ne în sensul acesta să închiriem o casetă de valori contra sumei de 1 €, pentru cele trei zile. Aşa am şi făcut, ne-am depozitat în siguranţă banii, actele (luând cu noi numai copii), cheile de la casă.

La baie am găsit prosoape moi şi pufoase, imaculate, de faţă şi corp. Baia m-a uimit prin largheţe şi prin aspectul său strălucitor de curăţenie. Este prevăzută cu cabină de duş, bideu, uscător de păr, taburet de plastic, obiecte sanitare bine întreţinute. Instalaţiile funcţionau ireproşabil, lângă bideu era prins într-un mic suport un prosop pe măsură, iar pe cabina de duş era agăţat ştergarul de picioare. Toate prosoapele au fost schimbate în cea de-a doua zi.

Consumabilele erau de tot felul, am găsit chiar şi cască de păr, surprinzător pentru trei stele. Oricum, au fost completate zilnic. Cuvântul de ordine, general valabil pentru toate spaţiile hotelului a fost curăţenia extrem de bine făcută, sesizabilă din orice punct te-ai fi aflat în complex.

Micul dejun, stil bufet

Citisem articolul colegei @aurici despre hotel şi înţelelesesem că micul dejun n-ar consta doar în preparate de patiserie dulci sau sărate, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în Italia, şi asta m-a bucurat foarte tare, dar cum de-atunci trecuseră trei ani, nu aveam certitudinea că vom găsi şi noi la fel. De aceea, în prima dimineaţă, am păşit cu încredere către restaurant să vedem ce găsim. Atmosferă prietenoasă, caldă, aspect plăcut, curat, frumos aranjat, cu mese mari, rotunde, civilizat, cam aşa aş putea descrie restaurantul în câteva cuvinte.

Într-adevăr, exista o paletă largă de produse de patiserie dulci, dar şi sărate, tot felul de cereale, biscuţi digestivi dulci sau săraţi, prăjiturele, dar într-o vitrină frigorifică erau expuse şi mezeluri: şuncă, mortadella, salamuri şi vreo trei feluri de caşcaval, cubuleţe de unt, brânză topită. Pâine aveau de mai multe feluri: albă, graham, neagră, cu seminţe. Lapte, felurite fructe, iaurturi de tot felul: simple, degresate sau nu, cu fructe, puteai să alegi ce vrei. Cafea de multe tipuri, dar bună, eu am ales-o pe cea neagră ştiind că poate fi mai tare. Dar sucurile cu pulpă, de portocale roşii şi ananas, deşi erau la dozator, erau delicioase. Diversitatea era bine reprezentată, am văzut hoteluri de trei stele cu mult mai puţine opţiuni de mâncare.

La recepţie am văzut pe monitorul instalat acolo că se derulau în mai multe limbi de circulaţie internaţională, informaţii referitoare inclusiv la faptul că restaurantul nu asigură meniu à la carte, dar poate oferi pensiune completă contra sumei de 15 €/persoană cu meniu fix, apoi m-am lămurit că mâncarea nu este gătită aici, ci este furnizată gata gătită de un partener de încredere.

Fiindcă în ziua de plecare, avionul decola la orele 08,55 a. m. iar noi ne vorbiserăm să mergem la aeroport pe la 06,00 cu un taxi, nu prindeam şi micul dejun care putea fi servit între 07,00-10,00, aşa că am vorbit la recepţie să ne pună ceva la pachet, dacă e posibil. A fost, am primit câteva dulciuri, cutiuţe cu gem, biscuiţi, fructe, apă. Comanda de taxi ne-a fost asigurată tot de recepţioneră care a fost foarte amabilă, ne-a întrebat dacă preferăm vreo anumită marcă de autoturism, la datul nostru din umeri, ne întreabă ”Mercedes e ok? ” Îmi venea să fac o glumă proastă şi să-i spun că nu, că ar fi mai bun un Rolls Royce, dar m-am abţinut. Ne-a spus preţul dinainte, ca să nu existe neînţelegeri, iar taximetristul a fost extrem de punctual şi de agreabil. În 15 minute am fost la Fiumicino.

Am uitat să vă spun că în fiecare duminică se oficiază slujba religioasă în biserică, slujbă la care sunt invitaţi să participe şi oaspeţii. Ne-am fi dus să vedem cum e, dar n-am prins, duminică dimineaţă am plecat spre casă.

Concluzie

În ciuda faptului că a fost o cazare aparte, mai neobişnuită, nouă ne-a plăcut foarte mult, chiar dacă în fiecare dimineaţă făceam glume între noi, invintându-ne reciproc cu ,,dă şi tu drumul la televizor, te rog” =)), gest intrat în rutină acasă.

Pentru city-break nu e rău deloc, că oricum nu e nevoie de tv sau radio, abia te odihneşti cum trebuie noaptea. Însă pentru o şedere mai lungă, e posibil să fie resimţită lipsa televizorului sau a frigiderului, dar cum gazdele şi-au propus să doteze în cel mai scurt timp toate camerele cu asemenea aparate, sună mult mai promiţător. Aşa că, recomand, de ce nu?

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=b_CYDe4VJMk

---

VIZUALIZĂRI: 3381 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI