EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Bucovineană, o cazare excelentă în Suceava
Vara aceasta având un program legat de Pitești mi-am propus să fac la începutul lunii iunie o scurtă ieșire în țară, dar neputând pleca în weekend m-am decis să petrec un weekstart, engleza mea îmi permite să spun așa, la Suceava pe care nu o văzusem de 28 de ani. Așadar, luni 13 iunie am plecat spre Suceava pentru o plimbare de 4 zile.
Suceava, locuită încă din paleolitic, așezare a dacilor liberi în secolele 2 și 3, capitală a Moldovei aproape 200 de ani între secolele 14 și 16, oraș istoric în istorica Bucovină, numit în prima jumătăte a secolului 20 „o Austrie în miniatură” , are astăzi o mulțime de Obiective istorice și turistice, muzee, edificii religioase, case memoriale, monumente și altele din care mi-am propus să văd / revăd câteva.
Informații despre Suceava se găsesc pe multe site-uri inclusiv pe site-ul nostru, spun doar că mi-a plăcut așezarea lui pe Râul Suceava și întinderea lui pe coline înverzite.
Nu îmi imaginam Suceava astfel, atât de întinsă încât este necesară o cazare în centrul orașului. Deși am fost fără mașină ne-am descurcat foarte bine cu mijloace de transport în comun dar și cu Aplicația Bold, am avut 5 călătorii la jumătate de preț. Am mers astfel și în afara orașului la Mănăstirea Hagigadar, la Mănăstirea Dragomirna și Mănăstirea Teodoreni, alte povești!!
Din Pitești la Suceava la Casa Bucovineană
Deoarece soțul este de anul trecut beneficiar, ca urmaș de prizonier de război, de 12 călătorii gratuite la clasa întâi pentru el și însoțitor m-am hotărât să mergem la Suceava cu trenul.
Așadar luni dimineața în jurul orei 8 eram în Gara Pitești, iar la ora 8:07 am plecat spre București, am mers bine, am ajuns la timp în Gara de Nord unde am făcut o pauză de circa o oră și la 10:55 am plecat spre Suceava. Trenul a mers destul de bine, trebuia să ajungă în Gara Burdujeni la ora 16:50 dar a întârziat cam 10 minute.
Mi-a plăcut Gara, clădire construită în stil austriac în urmă cu peste o sută de ani ca vamă și gară în Satul Burdujeni, localitate de frontieră între România și Austro-Ungaria atunci, cartier al Sucevei azi.
De aici am luat autobuzul Liniei 2 a cărui stație este chiar din fața Gării, ieșind din gară am văzut autobuzul în stație, cu care am mers până în Centru, zona urbană cea mai veche a municipiului, în jurul căreia s-a dezvoltat actuala localitate, la Stația Centru, cost bilet 2,50 lei de persoană, autobuzele circulând la intervale de 10 – 15 minute. Mi-au plăcut autobuzele lor, noi, electrice, curate, silențioase, păcat că nu funcționau automatele de bilete care erau suplinite de taxatoare. Pentru noi a fost mai bine, necunoscând orașul am fost îndrumați cu amabilitate de ele, tot ele ne-au spus că în curând vor funcționa și automatele de bilete.
Pentru a face puțină mișcare după atâtea ore de stat pe scaun am continuat pe jos circa un kilometru până la Casa Bucovineană despre care citisem impresiile favorabile scrise de @tata123. Cazarea s-a făcut rapid, am primit cardurile de acces în Casă și în Cameră apoi am urcat la camera oferită. Câteva poze și în jurul orei 19 coboram la parter, la Restaurant, o altă poveste….
Casa Bucovineană
Unitate de cazare și restaurant de 3 stele este amenajată în două clădiri cu o curte interioară comună, accesul făcându-se printr-un frumos Cerdac tradițional din lemn, cu stâlpi ciopliți cu modele, balustrade perforate și portițe largi, amenajat ca terasă, tradiționalul fiind prezent cam peste tot în prima clădire. Se află pe Strada Petru Rareș, nr. 57B, în zona centrală, în apropierea Cartierului Armenesc Zamca și a Străzii Armenești care nu prea mai sunt armenești, destul de aproape de câteva obiective turistice: 2 kilometri până la Cetatea de Scaun Suceava și Muzeul Satului Bucovinean, 1.5 kilometri la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, 1.3 kilometri la Muzeul Național al Bucovinei, 1 kilometru până la Zona pietonală și Stația de autobuze Centru, 500 metri la Biserica Armenească, ….
Are telefon, site casabucovineana.ro, cont pe FB, este afiliat la Booking din iulie 2018 și apreciat cu 9.3 din peste 1.000 de evaluari, cea mai bine cotată fiind curățenia, eu îl apreciez la maxim.
Facilitățile oferite
În Prima clădire sunt 8 Camere duble de diferite dimensiuni, cu un pat dublu sau două paturi de o persoană, în care sunt cazați câte doi adulți, în unele fiind posibilă cazarea și a unui copil și 2 Apartamente cu un pat dublu mare în Dormitor și o canapea extensibilă în Living în care pot fi cazați câte 3 adulți și un copil. Tot aici se află Recepția, Bucătăria și Restaurantul. În a doua clădire pot fi cazați 4 adulți și 2 copii, la etaj într-un Studio dublu cu două Dormitoare cu câte un pat dublu și, în Living, cu o canapea extensibilă, parterul fiind ocupat de proprietarii pensiunii.
La solicitare se pot introduce în unele camere, contra cost și dacă sunt disponibile, câte un pat suplimentar pentru copii dar nu sunt disponibile pătuțuri pentru copiii mai mici.
Între orele 15 și 22 se face Check-in, se solicită ora aproximativă a sosirii, la ora 22 se închide recepția și se încuie ușa de acces, Check-out se face între orele 7 și 12, dar gazdele manifestă multă flexibilitate în privința acestor ore.
Anularea și plata în avans depind de tipul cazării și se discută la efectuarea rezervării, are Wi-Fi bun ce nu se achită suplimentar, fumatul este permis numai în spații deschise, animalele de companie nu sunt acceptate nicăieri. Se poate achita numerar sau cu cardul cum am achitat și noi.
Pe strada cu sens unic pe care se circulă dinspre Centru spre Zamca, este amenajată, chiar în fața pensiunii, o Parcare publică fără plată unde am văzut că parcau și turiștii. Contra cost se poate face transferul la și de la aeroport sau altă destinație.
Personalul vorbește engleza, franceza sau italiana, este amabil și profesionist.
Camera
Am avut rezervată pentru 3 nopți Camera 106, cameră mare, cu mobilier de culoare închisă contrast plăcut cu mocheta, draperiile și cu tabloul viu colorat de pe un perete. Costul total a fost de 678 de lei pe care i-am achitat cu cardul la recepție, micul dejun nefiind inclus dar poate fi achiziționat la cazare cu 25 lei pe zi pentru o persoană și este de tip continental sau à la carte.
Am avut un pat dublu compus din două paturi de o persoană, fiecare cu lenjeria lui și cu o piesă de legătură între ele încât nu se observau cele două saltele.
Patul are în dotare două noptiere tip raft cu veiozele aferente și, diferit de alte paturi, două cutiuțe metalice agățate pe tablia lui, bune pentru depozitarea unor mărunțișuri, ceas, telefon, telecomenzi, pe timpul nopții.
Camera are toate cele necesare unui sejur plăcut, un dulap cu o ușă și un fotoliu pat, un cuier cu băncuță și un birou multifuncțional: masă de scris, blat de bucătărie și împreună cu taburetul și oglinda de lângă el, mobilier de toaletă. Am avut fierbător de apă cu cești și pahare, minibar și maxi televizor, aer condiționat și telefon fix, toate funcționale.
Fereastra etanșă împiedica pătrunderea zgomotului, iar plasa atașată bloca musafirii nepoftiți.
Baia mare și foarte curată are toate cele necesare unei bune funcționalități, cabină cu un duș fix și unul mobil, uscător de păr și articole de igienă personală. Am avut prosoape mari, albe și pufoase. Este plăcută și datorită pereților și pardoselii placate cu plăci mari de marmură, totul era curat, bine întreținut.
Concluzii
A fost o cazare cu un raport preț calitate bun, liniștită, pe o stradă puțin circulată, cazare bună pentru odihna necesară după lungile plimbări zilnice, aproape de centrul orașului. Se pot folosi și vouchere de vacanță, la noi nu a fost cazul fiind în vacanță permanentă!! Am servit cina numai aici, dar acest aspect îl voi prezenta într-un articol separat. M-am simțit bine acolo, a fost o cazare inspirată, curată, liniștită cu gazde ospitaliere. Mergeți acolo și nu veți regreta!
despre SERVICII
Gazde amabile, profesioniste, oameni ospitalieri și doritori în a da informații de orice fel...
despre CAMERE & COND. CAZARE
Cazare aproape de centrul orașului, liniștită, cameră mare, curată, liniștită, cu tot ce este necesar...
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Cazarea are și restaurant, se poate servi masa în trei locuri diferite, mâncare bună, mi-a plăcut...
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Cazare aproape de centrul orașului și de multe din obiectivele lui turistice...
Trimis de mprofeanu in 06.07.22 17:15:01
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SUCEAVA. A mai fost în/la: Rădăuți, Gura Humor, Cacica, Mănăstirile din Nordul Moldovei...
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.65055600 N, 26.25493100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mprofeanu: Uneori este minunat sa descoperim si ceea ce ne ofera tara noastra si Suceava este unul dintre orasele frumoase ale tarii, mi-ar mai placea si mie sa ajung acolo. Cazarea de asemenea un loc unde sa revii sa te odihnesti dupa o plimbare prin zona. Astept sa ne povestesti despre ce ai vazut in zona, sunt convinsa ca ai profitat din plin de aceste zile.
O alegere minunata, felicitari, votat cu mare drag!
@mprofeanu: Mă bucur că v-ați simțit bine la Casa Bucovineană din Suceava și că recomandarea mea de pe AFA a fost utilă. Pensiunea are mai multe avantaje: amplasarea în apropierea centrului orașului, restaurant (interior și terasă), locuri de parcare suficiente pe stradă (noi am găsit mereu locuri libere când ne întorceam din vizite). Dotările și confortul sunt de asemenea foarte bune.
Mulțumim pentru prezentare și așteptăm articolele următoare!
@mishu: Mulțumesc frumos! Mi-a plăcut mult orașul, sper să mai adaug câteva impresii, dar mereu rămân în urmă și... acum sunt și bunică cu normă întreagă, reprize de câte 2 săptămâni...
Cu drag, !
@tata123 ????: Mi-au fost de un real folos articolele tale și cazarea a fost la fel de bună ca și în anii trecuți. Nu îmi imaginam atât de întinsă Suceava, era necesară cazare centrală, mai ales pentru noi care am fost fără mașină... ????
Bine ați venit pe plaiuri sucevene!
Mă bucur că va plăcut orașul, eu de loc fiind din Suceava. ????
Felicitări pentru alegerea inspirată și articolul frumos!
@elenaadina: Mulțumesc frumos! Tare mi-a plăcut totul, orașul tău natal dar mai ales oamenii. Frumoasă zonă, loc binecuvântat! Cu drag!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Vacanță în Bucovina — scris în 27.08.21 de Tarbaca21 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Casa Bucovineană din Suceava – o îmbinare între rural și modern — scris în 22.10.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ