BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Bertha3 / MENIU
Variantă ideală pentru o vizită în Cetatea Sighișoarei
Am stat o noapte in Sighisoara, iar Casa Bertha ne-a fost gazda perfectă. E amplasată în Cetate, în zona opusă Turnului cu Ceas, clădirea fiind renovată cu mult gust de către proprietari.
Accesul se face printr-un magazin de antichități, un mic muzeu practic, iar camerele sunt tematice, aranjate și mobilate specific: Bresla Fierarilor, a Tamplarilor, Tesatorilor și Croitorilor. În momentul în care le treci pragul parcă te duci cu 3-400 de ani în urmă, dar având condițiile și tot confortul de acum. Mobila veche, recondiționată superb, paturile foarte bune, curățenie impecabilă.
Micul dejun se ia într-un cadru la fel de autentic, printre antichități, iar fondul sonor este asigurat de muzica în surdină, provenind de pe discurile de vinil puse la patefon.
Firesc, grație poziționării, accesul către obiectivele turistice ce ti le oferă Cetatea Sighișoarei se face instantaneu. Parcarea în interiorul Cetății este interzisă, dar cea mai apropiată parcare publică se află la 2-300 de metri, pe strada Anton Pann (20 lei/zi). Teoretic, din ce am inteles, pentru check-in/check-out există o perioadă de 30 de minute în care poți intra cu masina in Cetate, ca sa lasi/iei bagajele, dar nu ne-am complicat. Altfel, în schimburile de mesaje cu proprietarii, aceștia s-au oferit să vină să ne ia din parcare, însă n-a fost cazul, pentru că nu am avut cine știe ce bagaje.
În concluzie, pentru cei care vor să viziteze în tihnă Cetatea Sighișoarei, Casa Bertha poate fi o variantă ideală.
Trimis de ionutp in 11.09.22 23:07:28
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionutp); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.21973265 N, 24.79107838 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Casa Bertha, SIGHIȘOARA [MS]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 09331&hid=27710.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: da, este ok pozitionarea.
@ionutp:
”În momentul în care le treci pragul parcă te duci cu 3-400 de ani în urmă, dar având condițiile și tot confortul de acum.
ce frumos ai spus , si ce asteptam sa vad pozele .
Sighisoara este minunata, am ajuns si noi o singura data acolo si am fost cazati tot in zona istorica (care mi se pare minunata) langa Casa cu cerb (spre scara scolarilor).
Cred ca atunci ne-a lasat sotul cu bagajele in fata cazarii si a coborat masina lasand-o in parcare.
Sunt locuri minunate, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: multumesc... din pacate nu am poze publicabile, dar chiar corespund cu cele de pe siteul lor sau de pe alte siteuri de rezervari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)