GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost cazați la hotel Lidia, din Venus, in perioada 22 august- 27 august 2018.
Cazarea s- a făcut imediat, am avut noroc și am găsit și loc de parcare, contra cost, bineînțeles. Toate bune și frumoase, până am ajuns in cameră.
Cu toate că rezervasem de la agenție o cameră cu pat suplimentar, fiind 2 adulți și un copil, patul suplimentar încă nu exista. După o perioadă, au adus și patul, care în momentul când copilul s- a așezat, s- a rupt!! Am anunțat, au venit, au "reparat", iar s- a rupt. Și așa, de vreo 4 ori, până au adus alt pat. In patul suplimentar trebuia să te urci din patul mare, nu era loc între ele.
Curățenia, jalnică. Prosoape și lenjerie patata, in toată perioada sejurului nu au intrat în cameră decât să ia gunoiul. Baia mică, ventilatorul nu funcționa, nu exista un cuier, un suport să pui hainele sau prosopul.
Referitor la masă, noi am avut micul dejun care era foarte sărăcăcios și același in fiecare zi. Fețe de masă nu există, terasa murdara, iar dacă te duceai puțin mai târziu la masă, nu mai găseai mare lucru.
In concluzie, după părerea mea, acest hotel nu este de 3 stele... Poate de 2 stele, cu îngăduință.
Trimis de Camelia1963 in 28.08.18 18:22:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VENUS.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Camelia1963); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.84482700 N, 28.59906400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Hotel Carmen Azzuro, plictisit la sfârşit de sezon estival — scris în 29.10.23 de Floria din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2023 Vacanță de suflet — scris în 12.08.23 de ux130275 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Vacanta minunata de neuitat — scris în 25.07.23 de ADRIANA 2023 din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Sejur Venus — scris în 11.08.22 de ux126626 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2022 O vacanță cu cartofi — scris în 28.07.22 de fb126282 din ZALăU - nu recomandă
- Aug.2021 Hotel Carmen Azzuro — scris în 22.08.21 de Alexturist din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Vacanta reușită — scris în 18.07.21 de zoloft din BUCUREşTI - RECOMANDĂ