GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost cazate la pranz, imediat cum am ajuns la hotel. Dupa un zambet sec si un compliment in incercarea de a ma-ndulci, DUamna de la receptie mi-a dat cheia unei camere la parter. Din amintiri stiam ca la parter nu exista balcoane, insa am vrut sa ma conving; si asa a fost: o camera frumoasa, renovata, la prima vedere totul era in regula, insa balcon nu exista. Imediat am incercat sa schimbam camera, insa parerile de rau curgeau neincetat pe buzele duamnei.
Fiind fumatoare, am incercat sa deshid sita ferestrei, insa fara succes; pe langa asta imi faceam oarece griji pentru detectorul de fum din tavanul camerei, despre care am aflat mai tarziu ca este pus de decor acolo. De-ti trebuie tigari la parter, se poate iesi pe terasa din spate, cu vedere la mare si liniste -priveliste de care te poti bucura de pe balcon, daca ai un pic de noroc. M-am resemnat in legatura cu camera, asa ca am incercat sa fac un dus, insa apa era rece -probabil pentru ca au panouri solare pe acoperis si dimineata fusese innorat.
Inspirata de acest site, am verificat minibarul, daca functioneaza: nu functiona, insa pe hol am gasit o doamna de serviciu care mi-a inlocuit racitorul cu unul nou, desigilat sub ochii mei, care a functionat perfect tot sejurul. Asta a fost una din putinele mici bucurii ale cazarii (asta si faptul ca exista Wi-fi!!) Televizorul este mic, mai batran, cu o telecomanda frustranta, insa nu m-a deranjat in niciun fel -nu vii sa te uiti la televizor la mare, nu? Totusi, am vazut multe televizoare si racitoare noi sub scari, semn ca au de gand sa le inlocuiasca.
Din cate am citit, ultimele review-uri sunt foarte asemanatoare: camerele fara balcon sunt, intr-adevar, un blestem, neavand unde sa intinzi un prosop sau un chilot decat pe frumoasele lor fotolii, la cazare primesti un singur sul de hartie si un singur sapunel rotund, care se presupune ca-ti vor fi de ajuns pentru 5,6, 10 nopti. Pardoseala din baie e construita in asa fel incat sa impingi tu apa in scurgere dupa fiecare dus. Curatenia consta in strangerea gunoiului si, eventual, o plimbare cu matura prin camera.
Prosoapele sunt cate 2 de persoana, unul mare si unul mic, decolorate, patate cu ceva galben, solid, sau cu urme negricioase. In alte hoteluri, prosoapele miros a curat; aici sunt inodore. In cea de-a 5-a zi, inainte de a pleca la plaja, am lasat frumos impachetate prosoapele in cadita de la baie -semn cunoscut ca "Va rog sa-mi schimbati prosoapele! ". La intoarcere, le-am gasit in acelasi loc, cu toate ca gunoiul din cos fusese luat -semn de "Ne doare adanc despre doleantele tale, stai asa, ca stai bine. " Pe hol, doamna de serviciu mi-a zis ca o va trimite pe fata cu prosoapele pe la noi, afland totodata ca acestea ar trebui schimbate la 4 zile, respectiv la 3 zile pentru camerele de la parter- tratament preferential pentru cei amarati. Le-am luat si le-am mai folosit o zi, repetand schema in cea de-a 6-a dimineata. Cand am revenit in camera, prosoapele nu fusesera atinse. Asadar, am mers direct la receptie, unde duamna era tare ocupata cu o multime furioasa de turisti pe care nu avea unde sa-i cazeze. La cererea schimbarii prosoapelor, am ramas stupefiata in fata replicii: "Dar stiti, mai aveti doar o zi... " Nu m-am lasat pana nu am obtinut prosoapele noi -la fel de mizerabile, dar cumva curatate.
Am platit, ca oricare alt turist din acel hotel, o camera care ar fi trebuit sa-mi indeplineasca minimul de conditii pentru o saptamana, INCLUSIV un spatiu de zvantat carpele -un balcon, un schimb de lenjerie si de prosoape, poate doua sapunuri de proasta calitate si doua suluri de hartie igienica intr-o saptamana.
Nu stiu, totusi, cum rezista Duamna de la receptie (nu fetele tinere, care n-au nicio treaba cu nimic) care este foarte indiferenta la cererile de bun simt ale turistilor si care are parte de scandaluri-monstru cu cei care au platit cazare si care afla, cand ajung din toate colturile tarii, ca nu au unde sta. Tipetele de la receptie in intervalul 13-17 rasuna chiar si-n camere, la parter.
In concluzie, hotelul este bine situat, frumos renovat si... gata. Dotarile sunt de tot felul, ca nu cumva sa fie prea bine, iar personalul e din alta poveste. Daca nimeresti camera la etaj, fie pe partea cu soare, fie pe partea spre Cap Aurora, esti un fericit. Nu cred ca au de ce sa se planga cei cu balcon. Consider ca acele camere de la parter ar trebui sa aiba un pret mai redus decat cele de la etaj. Nu e corect ca pentru aceiasi bani sa te sufoci langa un geam de 100/50 cm, cu chilotii uzi pe care tre' sa vezi unde-i poti agata, in loc sa bei cafeluta pe balcon, in linistea valurilor. As putea recomanda acest hotel, dar nu in varf de sezon.
Trimis de Pod in 07.08.15 19:56:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VENUS.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pod); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.84482700 N, 28.59906400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
un vot maxim pt un articol scris la cald, la nervi... eu o paruiam pe administratorea aia... am patit la fel la otelul lu dragomiroaica la costinesti... exact la fel... de ce ne-am certat cu cel de la ghiseu.. a mai proasta camera ne-a dat
Probabil ca Duamna de la receptie rezista tocmai pentru ca este o duamna si nu o doamna...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Hotel Carmen Azzuro, plictisit la sfârşit de sezon estival — scris în 29.10.23 de Floria din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2023 Vacanță de suflet — scris în 12.08.23 de ux130275 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Vacanta minunata de neuitat — scris în 25.07.23 de ADRIANA 2023 din ALEXANDRIA - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Sejur Venus — scris în 11.08.22 de ux126626 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2022 O vacanță cu cartofi — scris în 28.07.22 de fb126282 din ZALăU - nu recomandă
- Aug.2021 Hotel Carmen Azzuro — scris în 22.08.21 de Alexturist din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Vacanta reușită — scris în 18.07.21 de zoloft din BUCUREşTI - RECOMANDĂ