A lifetime's experience

TIPĂREȘTE

Cand am hotarat sa mergem in Cappadocia normal ca am hotarat sa zburam cu balonul. Nu se poate altfel! In momentul rezervarii hotelului am primit un mail prin care cei de la hotel ma anuntau ca pot intermedia diverse excursii printre care si zborul cu balonul. Citisem ca s-a mai ieftinit excursia asa ca speram sa gasesc pentru toti 3 ceva la 250 euro. Cei de la hotel mi-au spus ca pretul minim care mi-l pot da este de 360 euro (120x3 necontand ca e vorba de adulti sau copii, de fapt acolo am vazut ca scrie clar pe nacela max 20 persoane fara alte indicatii). Ce nu luasem eu in calcul era perioada, era in plin sezon turistic si in plus, in plin Kurban Bayram. Am inceput sa caut pe net si sa trimit mailuri, toti imi spuneau ca nu se pune problema de reduceri in aceasta perioada si pretul era mai mare de 120 euro/persoana. Prin urmare dupa o saptamana de cautari si zeci de mailuri am revenit la oferta hotelului si am batut palma cu ei. Nu am vrut sa risc sa ajung acolo si sa nu gasesc zbor, mai ales ca nu stateam decat 2 nopti deci putine dimineti disponibile pentru zbor. Pe parcurs am aflat ca au existat persoane care au gasit cu 110 euro, mai jos nu.

Am intrebat de ceva avans, la hotel era cu plata la locatie, si mi-au spus ca nu e nevoie. Cand am ajuns la hotel odata cu cazarea am achitat si zborul cu balonul. Am fost informat ca plecarea va fi a doua zi la 4.30 si m-au intrebat daca vreau sa ma trezeasca ei, le-am spus ca da.

In timpul vizitelor de dupa amiaza am avut un moment in care m-am panicat putin. La Castelul din Uchisar ajuns pe o margine la inaltime nu mi-a placut sa privesc in jos. M-am gandit ca ce voi face a doua zi la 700-800 m daca acum la 50 m mi-e teama. Oricum dorinta de a zbura era mare asa ca am zis ca trec eu si peste teama asta. Seara o noua problema, de fapt de pe la ora 17 s-a pus un vant puternic, stiam ca in caz de conditii meteo nefavorabile nu se zboara, asa ca iar strangeri de inima.

Seara ne-am culcat devreme stiind ca a doua zi va fi o zi lunga, bine nu toti stiau asta, pentru printesa zborul era o surpriza care urma sa fie devoalata abia dimineata.

La 3.33 m-am trezit si m-am uitat la ceas, am hotarat ca nu mai are sens sa adorm asa ca usor am dat desteptarea. Intai mami iar dupa ce ne-am facut toaleta de dimineata am trezit si printesa care dormea dusa. La inceput nu a inteles ce avem cu ea, afara era intuneric si nu se anunta nici o plecare cu noaptea in cap. I-am spus, pentru inceput nu a inteles despre ce e vorba, apoi cand s-a trezit de-a binelea nu ii venea sa creada ce o asteapta. Pe la 4.15 eram gata de plecare, dar era devreme. Am iesit in curte sa admiram stelele si sa vedem forfota de pe strada. Deja era plin de microbuze care mergeau sa adune turistii si plin de jeepuri care aveau in remorca nacelele si baloanele. Cand astepti timpul trece greu. Se face 4.30 si nici o miscare, nu venise nimeni sa ne trezeasca, bine poate venise dar vazand ca avem lumina aprinsa nu mai batuse la usa. Nu se vedea nimeni in zona. Am inceput sa dam ture, eu si printesa, intre curte si strada, era greu intre ele fiind o panta abrupta. Daca au uitat de noi? Daca cei de la hotel au uitat sa spuna celor cu balonul ca existam? In sfarsit opreste in strada un microbuz, soferul coboara, intra in curte, trece pe langa noi ca si cum nu existam urcand valvartej spre “receptie”. Nu stiu daca acolo a vorbit cu cineva. Coboara si atunci il abordez: for the balloon? yes si a inceput sa citeasca numele din tabel. Ura nu ne-au uitat! Am urcat in microbuz, am mai luat si alti turisti apoi am ajuns pe un teren liber mai jos de Open air museum. Acolo pustiu. Dupa 8-10 minute soferul vorbeste la telefon si pornim, ajungem aproape de valea Zelve, aici un camp cu 6 baloane intinse. La coborare ni se indica care e balonul nostru, ne indreptam spre el si suntem intampinati de pilot (aveam sa aflu dupa aceea) care ne invita sa luam un ceai, o cafea, un fursec. Emotiile deja erau mari. Afara nu mai era nici macar o pala de vant. Nu era frig dar totusi au fost bune gecile de vant care le aveam pe noi (primul concediu in Turcia cand geaca e utila). Nici un balon nu era umflat. Incepe sa se crape de ziua. Sunt pornite doua ventilatoare mari care incep sa umfle balonul, cand e umflat sunt pornite flacarile care il ridica si il pun in pozitie verticala. Se da adunarea si incepe imbarcarea, printesa e prima care urca fiind cea mai mica dintre pasageri, ne suim si noi impreuna cu 2 italience, in restul compartimentelor sunt japonezi, francezi englezi si nemti (o doamna cu origini turcesti restul erau nemti). Se prezinta pilotul: Abdulah, nu pare un nume turcesc si m-a dus cu gandul la ISIS :)). Ne prezentam si noi apoi un mic instructaj pentru aterizare. La 5.32 pe nesimtite balonul se ridica de la sol, nu ne-am dat seama decat cand am vazut ca dezleaga franghiile de ancorare. Ce a urmat nu poate fi descris in cuvinte, sunt senzatii care trebuie sa le simti. Am zburat aproape de stanci (mami s-a speriat avand impresia ca ne vom lovi de ele) am zburat deasupra celorlalti, am coborat si am urcat pana la 1900 m (avand in vedere ca platoul este la 1100 m eram cam la 800 m deasupra solului) totul atat de lin ca nici nu iti dadeai seama de schimbari decat cand priveai in jos. Apropo de frica mea de inaltimea nu am avut nici un moment sentimentul de teama. Totul a culminat cu o aterizare perfecta. A fost singurul balon pus direct pe remorca, la restul baloanelor pe care le-am vazut aterizand, cei de la sol trebuind sa traga de nacela pentru a o aduce deasupra remorcii. Era 6.25, totul a durat 53 minute, dar parca a fost o clipa. Cum mi-a spus Dana 2008 se pare ca totusi visele se implinesc cand crezi in ele.

A urmat mica festivitate cu sampanie fara alcool pentru a sarbatorii! ” Ce sarbatorim? ” a intrebat Abdulah. Singura care a stiu a fost frantuzoaica (se vede ca era din patria baloanelor cu aer cald): faptul ca suntem in viata! Toata lumea a ras, poate si pentru faptul ca nu ne-am simtit in nesiguranta in nici un moment. Au urmat diplomele si prezentarea filmului video facut care l-am primit pe stick contra a 20 euro. Astfel s-a terminat “ a lifetime’s experience” asa cum scrie pe diploma primita care atesta ca am zburat cu balonul. Compania care ne-a asigurat acest acest moment unic a fost BALLOON TURCA.

Cum am fost printre primii la decolare am avut posibilitatea sa admiram dupa aterizare si cerul Cappadociei plin de baloane. Am ajuns la hotel pline de energie si pregatiti pentru o zi care urma sa fie unica.

---

VIZUALIZĂRI: 2292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI